Posts Tagged ‘sonetul’

Un înger pe lume pentru mine veghează
El somn nu are,  pe mine mă așteaptă
În  fiecare secundă mă îmbracă cu o rază
De caldă suflare , pură ,copilăroasă,castă
Umblând pe frunte și ochii mii atinge
Apoi  o lacrimă îi scăpă tot pentru mine
Iar eu în palme strâng lacrima ce frige
Știind că de acum îmi va fi   bine
Eu ochii îi închid ușor știind că o să plece
În vis să cad ca o ușoară  aeriană
Să-i spun că durerea mea va trece
Când mă trezesc sunt mângâiată pe-o geană

Și iar tresar , visez la el acum, deșteaptă?
Lumină pune peste mâna mea dreaptă!

 

 

 

Când două inimi bat  ca una,
Lumea pare un loc neobişnuit
Poate când  nimic nu mai era …
Acum că totul, este chiar înfăptuit
Cu atâtea vise, speranţă în noi
Ca fericirea  tăcută, pe  neaşteptat,
Să ne cuprinde pe amândoi
Parcă dintr-o fiinţă ne-am intrupat,
Ce putine vedem , dar  ne știm,
Chiar fără frică , și fără teamă
Când într-un timp atât de optim
O lume secretă la ea ne cheamă ,

Printr-un semn tandru şi bun,
Acest legământ rămîne străbun.

 

Sonet IV

Născut esti cu dorul de ducă în sânge
Nu-ti pasă de mine când ochiul îmi plânge
Nu pot să te opresc eşti neînduplecat
În patima-ți dulce de a fi plecat.

Chemarea altor continente s-a sfârşit demult
Când explorezi noi teritorii în zadar îţi sunt
Doar aventura ţi-e o chemare în sine
Mereu fermecător cu alţii, dar zgârcit cu mine.

Mă resemnez şi accept plecarea-ţi crudă
N-am să te părăsesc, te aştept cu trudă
Cât te iubesc o ştii dar mă laşi la distantă
Uitând că în iubire nu e loc pentru restanţă .

Fiind cea care tac , strig doar în gânduri
Trimit apoi năluca din aceste rănduri.

SONET III

Copile , atingi culmi de mult visate
Pe care gândul ţi le poate naşte
Către Cel Înalt te rogi doar
Să îţi dea puterea de a fi al lumii far

Să poti zării ale ei minciuni
Să aduci în calea lor mari minuni
Urcând spre înţelepciune în fapte
Aştepţi cu multă grijă să dai mai departe

Momente de adevăr din puterea spiritului tău
Trăiri mărete cu voia Bunului Dumnezeu
Preocupat peste măsura alegi frumuseţea
În bucurie şi fericire îţi stă nobleţea

Candoarea sufletului de copil nevinovat
Toate misterele ţi le deschid –căci eşti iluminat

SONET II

Sunt întâlniri pe care nimeni nu le cunoaşte
Ferite la inceput cu grijă de orice privire străină
A cărei inimă nerăbdătoare nu poate naşte
Măreţe planuri ,jurăminte, credinţa fără de vină

Acestea vor rămâne pururea vii în amintire
Că am fost aproape sau vârstele noastre potrivite
Ce ne-a deschis unul altuia sufletul din adormire
Întro clipă de iubire –taine doar de noi ştiute

Rătăcind hoinari prin lume răbdarea ne-o purtăm
În inimă vom păstra veşnic ultima întâlnire
Întreruptă spre mulţumirea tuturor –nu o uităm
Ea ne-a întărit mai mult nemărginita unire

Ce ne va însoţi ca o dulce mângâiere
A soartei ce-a vrut să ne iubim în tăcere

SONET I

Suflete câte nu vezi în dăruire
Asculţi fără să vrei tristeţea
Te tângui singur cu privire
La soarta ce-ţi ascunde frumuseţea.

Oriunde şi oricât ţi-ai arunca dorul
Acestor clipe de risipă omenească
Obişnuit atât de mult să alungi fiorul
( de ce nu ceri să te iubească?)

În tine văd treptat cum se ridică
Ultimele clipe în care mai rabzi
Fleacuri şi nimicuri şi lasi acea clipă
Afinităţii ce te-a împins să arzi

Te privesc ca pe o ultima dăruire
Rămai nepăsător la a ei despărtire