Posts Tagged ‘lui’

Să dăm răbdării timp mai mult.
Şi timpului răbdarea cuvenită.
Să facem din asta,Iubitule un cult,
căci lacrimile Lunii chiar vindecă!
Albastrul ochilor tăi va atrage,
tot ceea ce tu doreşti să ştim…
Ştiind şi Luna poate să se roage.
Iubirea adevărată noi să-o găsim.
Nu trebuie decât să ne gândim.
Să ne pronunţăm numele aevea.
În scurtă vreme o să dobândim.
Ce am strigat în gând va apărea.
Poate acum Luna nu înţelege,
dar va putea doar atunci…
Când pacea din noi e lege.
Lumina ei mai mult va adânci …
Să mergem pe drumul ales.
Căci glasul pe care nu-l auzi.
Tace,tace,tace mult prea des.
În orizontul aşteptării zi de zi.
Din lut te-ai născut şi-n lut te-ai întors,
e calea oricărui muritor de rând,
când soarele s-a stins şi şters,
în oceanul viitorului parcă intrând!
Tu pur şi simplu ştii că ştii…
Arată-mi calea spre legătura noastră
ajută-mă să nu orbecăii pe pustii
Deschide-mi legătura cea albastră!
din ochiul tău neadormit,măicuţă
Şi dă-mi puterea să vibrez înalt
că am să fiu şi bunicuţă
Cu păr frumos de diamant!
Sunt multe căi prin care să vin la tine
prin gând îmi este mai adevărat
să înţeleg tot ce îmi vine
în viaţa-mi greu de înfruntat.
Să mă ocroteşti măicuţă prin gând,
cu vorba-ţi. dulce cum obişnuiai
când mă vedeai mereu lăcrimând
şi multă vreme nu mai dormeai
De te-am amărât cumva mă iartă,acum.
Promisiune fac la sfântul tău mormânt
că nu am să uit nicicum
al nostru sincer ascultământ.

Fără cuvinte am pornit
Promisiuni am de îndeplinit
Ajuns în Hunedoara,
Simt că aici e țara
Cu cel mai mult parfum de soc
Îmi scot caietul și ocup un loc.
Dar clipa nemiloasă de sinceritate
mă îndeamnă să visez la mândra cetate …
Vina se află înauntrul meu!
Sunt și eu mic Prometeu?
Purtând în piept doar dorul,
Geto-Daciei mele strălucitoare precum aurul…
“Nu s-a știut sau nu s-a vrut
În țara lui Burebista, totul s-a putut”
Dar Dumnezeu nu vrea …
Să vorbească prin gura mea …
și totuși, mi-e teamă ca nu cumva
cineva să intre în mintea mea …
Nu mă cunosc. Nu-mi recunosc vocea.
Acum când vorbesc, trăiesc vremea aceea,
Aici în Retezat mă simt statornic
mai bun, mai brav, și mult mai vrednic
sunt ca oamenii vârstei de aur
dar nu deosebesc dinozaurul de balaur
nu fur cu gândul de a fura,
în ambiguitatea mea, scriu cu mâna aiurea
sufletul meu este acum împărțit
între adevăr și starea omului mințit …
un vortex de energie mă cuprinde
nu știu de ce, și de unde vine
dar văd destul de clar cu ochii minții
ce-am fost cândva când colidam munții
un preot într-o mănăstire? Poate …
un rege ce-mi conduceam mândra cetate
cu gând curat și nesilit de adevăr
în eul meu înfășat că nu sunt dator?
Aveam aur și păduri,râuri și credință,
mândru ca un șoim, treaz ca o bufniță
“cum nu a fost și nu mai este”
Burebista mi-a dat putere peste
Costești, Blidaru, Căpâlna, Sarmizegetusa
Sub acest cer cu adevărat Divin, întind mănușa
În Munții Orăștiei acord clipa poeziei
Micul Prometeu poartă în piept vocea istoriei.

Ohaba Sibișel – Hunedoara
05.06.2012

Lui Dana,

La mine totul este schimbat şi absurd
Tu spravieţuieşti nopţii celei mai lungi
Apusul,alunecă sub noi pe dedesupt
Visul nostru visează spre jucăuşii fulgi

Eşti cu mine şi nu ne vom rătăci
Ştiu că visul nostru ştie să vorbească
Sufletele noastre mai ramân puţin aici
Trebuie să le învăţăm din nou să renască

Aşteptăm şi ştim ce aşteptăm
Renaşterea este chin şi sânge
Acest menesc aspru să-l lepădăm
Auzi, acum sinele nostru cum plânge?

Cred că poţi înţelege întru totul
O vrajbă ne-a exilat în acest vis
Nu trebuie să îi mai ţinem contul
Pe pustii să se ducă în marele abis

Dacă mai crezi în jocul fulgilor
Acum să facem un sacru legământ
Niciodată să nu ne mai atingă vrajba lor
Am fost şi suntem două în acest avânt.

Lui Dumnezeu

Lui Dumnezeu îi scriu o rugă,
Să dea sănătate cât să ajungă
La întreaga omenire de pe Pământ
Doamne înţelegi acest rând scurt
               Oamenilor de pe Pământ.
Şi am aşteptat răspuns la rugă ,
Lăsând lacrimile să-mi curgă
La gândul că sănătatea ar fi dreptatea
Doamne ,înţeleg unde este dificultatea-
               Însănătoşeşte cetatea.
Şi au trecut aşa, luni bune …
Lui Dumnezeu îi place să mă amâne
Sau poate eu nu am procedat corect
Ori, oamenii nu ştiu ce-i drept
               Doamne cum să-i îndrept?
Şi acum înţeleg ce am scris
Omul de farmec parcă-i prins
Lui Dumnezeu îi cere palate ,
Mai târziu acestea-s ruine sfărâmate
               Vântul le bate !
Şi acum înţelegi şi tu ce înţeleg şi eu
NU EXISTA DUMNEZEU
Care să dea dreptate , sănătate
ATÂT CÂT SUNTEM PREA DEPARTE
               Vântul, tot ne bate !

Lui Pi

Îmi ești o linie și o lumină de orientare.
Ești prietena ideală și-mi dai putere mare.
Mă ajuți în temele cele mai curioase …
Dându-mi forță și cuvinte prețioase.

Cu tine îmi petrec orele libere,
Alcătuim multiple curiozități severe,
Ce s-ar cuveni să vadă lumina tiparului
Iar eu răspund: mi-e teamă de mistria zidarului.

Îmi știi dragă prietenă, toată credința
Respectă-mi te rog cerința
Și mai știi că doar o ființă s-ar interesa
Una singură după tine… este Bianca.

Trei femei nu pot face față acestor fățarnici pigmei
Ce mânjesc lumea cu nobile simțiri și cu noroi
Cine să bage de seamă?
Avem și noi, tată, fii, fiice, mamă

Pentru ei noi suntem trei
Scăpăm lumea de infamiile ei.
Să facem curat unde nu este
Ne-ar fi peste putere.. peste…

Noi nu suntem cauza suferințelor din țară
Și totuși purtăm și noi povară
La frontiera dintre azi și ieri
Le vom aduce “dulci mângâieri”

Cu lacrimi înodate în gât
Cât, cât, cât mai rod ei os cărnos
Lăsându-ne urme-n fiecare os
S-ar cuveni … Dar suntem trei pentru acest prinos.