Posts Tagged ‘În’

Ne ştim…
Ne-am întâlnit într-o noapte pe Pământ,
Eu mergeam pe o parte,
Tu pe cealaltă.
Tu erai aşa de frumos
O,erai ca niciunul
Uite că te-am reţinut.
Stăluceai.
Eu eram emoţionată…
Şi ţi-am scris ceva …
Dar n-ai citit…
Am pus acea scrisoare pe inimă.
Dar n-ai avut cum să vezi…
Pentru că între noi apăruse soarele…
Şi munţi şi ape
Şi tot Pământul.
Şi când te-am privit mai bine
Ce să văd? Era chiar ziuă…
Cum să te-ating…
Cum să te cuprind?
Eşti un astru  aparte
Ce apari odată în noapte.
Te leg cu lanțuri nevăzute
De viața mea, ca de o punte
Întind acum a  mele brațe
De-o fi casă te fure ca două hoaţe.
De-a  fi doar cu gândul
Să nu atingi pământul
Să te ridici în Arden
De lume  rămâi alogen
Iar pentru mine o umbră
Ce lin în sinu-mi  lunecă
Cu dor și cu iubire
Mă îmbracă cu simțire
Dulce suavă și rară
În această zi clară
Cu un început asumat
Făr de gând tulburat!
O stea în reci nemărginiri
A răsărit departe
Și, tremurând , parcă s-a stins
Par-a apus de moarte
Oricâtă vreme a trecut ,…
De-atunci și până  acum
Oricât,  viața s-a făcut
Pustie ,fără drum .
Oricâte zile am risipit
De n-au rămas  pe sfert
O inimă care-a iubit
Mai speră în deșert .
O inimă care-a iubit
Deapururi are glas
Și dacă toate au pierit
Durerea i-a rămas.
Și cum nimic nu stă pe loc
Ci merg precum au mers,
O umbră- a  stinsului noroc
Rămâne –n  Univers .
1882-1883
Acum la 163 ani de la comemorarea  lui Mihail Eminescu  această inedită poezie , pentru un nou început.

 

În grădina promisiunilor

Personajele:
Matinele – Soția înșelată
Corinele – Văduva îndrăgostită
Casian – Soțul infidel

(Matinele și Corinele în grădina ceainăriei – afară căldură mare – își servesc cafeaua de după-amiază)

Corinele: (aproape șoptind)
– Promite-mi Mati, dragă, că ai uitat tot ce ți-am spus!
Matinele: (sigură pe ea)
– Îți promit ,cea mai sigură uitare. Uite , am uitat și cum te cheamă. Rătăcesc acum pe un tărâm învăluit în lumina clară a unui parc sau grădini … vezi, chiar am uitat!

Corinele: (fericită)
– Așa să faci dragă, să nu mă desconspiri niciodată!
– Promiți, da ?

Matinele: (învăluită în mister)
– Da , da ,da … desigur!
Și totuși sunt mânată de un imbold, așa cu mâncărici pe limbă!
- Habar-n-am de unde-mi vine, văd clar o văduvă frumoasă care are o legătură amoroasă cu un bărbat însurat!

Corinele: (sare ca arsă)
– Și are dragă și ea un nume, dacă tot te uiți prin crăpătura cheii?
Matinele: (cu degetul arătător pe buze)
– Șșșș… nu șterge, dragă totul din minte, se zvonește ceva despre o gelozie, cum că viața văduvei și a bărbatului căsătorit, la ei mă refer, a ieșit de multă vreme de pe făgașul normalului.

Corinele: – Ei aș! Spune, spune! Ce imitație de femeie?!

Matinele: (calmă)
– Nu-i așa că-ți place?
– Bârfa , la ea mă refer!
– Să știi că circulă în oraș, de ceva timp!

Corinele: (se precipită ușor)
– Nu reușesc să-mi dau seama dacă te ascult cu adevărat, sau dacă nu cumva mă prefac că te ascult.

Matinele: (calmă)
– Așa fac mai toate văduvele, imită dragă, imită comportamentul celor serioase!

Corinele: (se repliază)
– Continuă te rog, ard de nerăbdare să aflu mai multe…

Matinele: (calmă) – Pricep acum, inima netrebnicului însurat nu vrea deloc să-i dea ascultare.
Văduva, are și ea parte din vină, pentru că nu a stat să se gândească nici măcar o clipă, că ar putea dărâma un suflet nevinovat.

Corinele: – Ce împrejurări dragă !
– Ce inimă neliniștită !
Matinele: (ridicând ușor tonul)
– Nefericiți, fragili și mărunți, așa-i văd eu !
Corinele: (cu voce stinsă)
– Înăuntrul meu continuă să pâlâie dorința de a afla această poveste, sunt nerăbdătoare și emoționată.
Matinele: (își duce ceașca la gură)
– Dorința irezistibilă de viață și de evadare.
– Simt o durere în stomac!
– Să iau Malox, pentru durerea asta ?
Corinele: – Ei?!!
– Lumea ta este alcătuită din semne greșit tălmăcite, asta este pricinia durerii tale, nu mai umbla cu gândul!
Matinele: – Mă văd îndurerată! (sare ca arsă)
– Este chiar soțul meu!
– Ăștia se fac nevăzuți într-o stranie mișcare ascendentă ?
(se așază)
- Stai ! Mă deștept! Deodată … O voce dinăuntrul meu îmi spune… (atinge ostentaiv masa )
- Că am să-i dovedesc!
Corinele: – Nu-i face jocul !
– Greșit, iar te doare stomacul!
– Mută-ți gândul , uite așa , ca mine, în fața mea!
– Au apărut tărâmuri noi, oameni noi, eu chiar nu caut remușcări!
-Tu de ce-o faci , dragă ?

Matinele: (absentă în privire)
– În mine se strecoară, otravă, care-mi sfârtecă tot stomacul …
– Este, oare momentul adevărului?
Corinele: – Lasă, lasă , astea sunt sentimente de singurătate și gelozie.
-Auzi tu?!
Matinele: – Am motive, am motive, dragă ?
Corinele: – Da! , dacă dispare iubirea, femeia-și pierde rostul.
– Ce , nu știai?
Matinele: (se repliază)
– Nu-mi amintesc să-mi fi îngropat bărbatul.
- – E drept, de la o vreme se întoarce acasă în toiul nopții.
Corinele: (intervine)
– Și măcar se întoarce fericit?
Matinele: – Asemenea unui călător nemulțumit de drumul său!
– I-am cerut și lămuriri… atât mi-a spus: „Noaptea m-a ascuns, noaptea mi-a arătat calea, ce vină am eu!”
(o privește fix – pe Corinele)
-Auzi dragă taxiul a greșit adresa, l-a dus pe Mântuleasa!
Corinele: – Ți-ai fi dorit să-ți istorisească mai mult?
-Ar putea ieși un roman din asta! …
Matinele: – Cred ! … Este pe cale să sfârșească acest început!
Orice călător se lasă târât pe drumul care-l poartă spre pragul altei femei, nu-l ține mult acest drum!

Corinele: – Da , timpul se scurge cu repeziciune când ești în brațele care nu-ți aparțin.
Matinele: – Visează dragă, doar așa îți mai hrănești gândurile, și nu mai căuta momente nepereche! Auzi ? …

Corinele: (fericită se ridică de pe scaun)
– Iată-l și pe Casian, so plimba și el în gânduri?
– Ce-o căuta aici la ora amiezii?

Casian: – Sărut-mâinile, între două nu te plouă, dacă tot sunteți două !
– Dorințele voastre pot fi împlinite, dragele mele!

Matinele: – Dragul meu, ești darnic! Dar de unde știi tu, dorințele noastre?

Casian: (se așeasă la masă)
– Iubito, dorința ta, este de a afla unde duce drumul meu, iar dorința lui Corinele este de a-și găsi perechea.

Matinele: (își deschide evantaiul)
– Așa deci ! Dorințe … împlinite, zici?!
– Uite că nu știam, că drumul duce întotdeauna la pereche!

Corinele: – Ei și cu tine, Matinele , nu întotdeauna! …
– Drumul tău ar putea să ducă până la avocat, iar avocatul să-mi dea mie hârtia pereche!

Matinele: – Îți promit cea mai sigură uitare!
– Iată- nu știu cine ești! Nu exiști! Deci, așa va rămâne! …
– O uitare sigură, pentru noi!

Casian: – Matinele , promite-mi că ai uitat tot ce s-a spus aici,!
Cum că eu aș fi fost cândva amețit și am greșit drumul spre casă…

Corinele: (se ridică – profund rușinată)
– Așa să faceți dragă!
– Să nu me desconspirați niciodată. Eu nu sunt un model demn de urmat.
– Am să-mi găsesc și eu în cele ce urmează , o pereche de brațe.
– Vă promit!
(Casian și Matinele la braț prin grădină)

Casian: – Ce an excelent ! …
-Ce lună excelentă!…
-Ce zi excelentă! …
-Matinele, dacă m-ai întreba azi, la șapte ani de la căsătorie, ți-aș răspunde că te-am iubit întotdeauna!

Matinele: (calmă cu un ton didact) :
- Casian, chiar nu este nevoie să strângi din pumni și din dinți.
- Te cred !
– Dar tu mă crezi, că întotdeauna am știut că nu mergi prea departe?
Casian: – Absolut!
- Așa-mi trebuie!
- De ce m-am căsătorit cu cea, care o citește pe Agatha Christie.

………………. SFÂRȘIT …………..

Pleiadă în noapte

Se răspândesc parfumul teilor în Univers.
Se rotesc în eter cuvinte,și e semn ,că am venit,
Inima lânga inima să scriem cel mai bun vers.
Iubirea noastră a facut posibil,acest zenit.

Ai știut că nu mi-am terminat cărarea,
,,Pe lângă plopii fără soț” și ai ales teiul.
Ai scuturat floarea și mi-ai trimis chemarea,
În cerneala-violet,ai înmuiat condeiul…

Am venit-și știi că eu sunt tu,și tu ești eu,
Să scriem așadar și să nu ne sfiim,
O facem din iubire și nu ne este greu.
Eu val,voi fi,iar tu mâna, să nu ne oprim!

Versuitori,acestui neam suntem
Ne înfășăm noaptea sufletul în voluptate.
Că tu ești eu și eu sunt tu … contăm,
Pe acest Pământ un gând plenar din noapte…

Prietenia în zăpezi

Ce sfântă a fost acea noapte
Când tu, îmi erai mult mai aproape
Vis nu a fost, a fost doar realitate
Într-un oraș ce stă ,acum departe.

Ce idee măreață a avut acel împărat,
În locul tavanului un vitraliu a montat
Ca cei iubiți de Dumnezeu să intre,
Și când pășesc , vitraliul se desprinde.

Ce loc măreț, de prea puțini știut,
Tot Bunul Dumnezeu așa a vrut
Când am pășit și noi, din cer ne-a trimis,
Fulgi moi și jucăuși, dinadins…

Să recunoaștem ca pe un dar
Acest fapt , real …
Prietenia în zăpezi să nu o transformăm
În inimă pururea să o purtăm.

Afară ninge și după un an
Eu am pierdut tot ce aveam,
Un bun prieten ca un frate
De ce Doamne îl ții departe?

E praf de stele ,
În oasele mele,
Dar este înăuntru
Cum pot să intru?

Când o să înțeleg ,
Că tot ce aleg
Pleacă din mine,
Se duce-n mulțime.

Un adevărat dezastru !
Cum să ajung un Astru?
Boală ,jale și nefericire ,
Cum să ajung la iubire?

E pulbere de stele,
În oasele mele,
Făcând analogie
Dar nu prin magie …

Înlocuind negativul,
A fost posibil schimbul,
Ce armonie vibratoare,
Și înălțătoare stare

A dispărut distanța,
Frumoasă este viața!
Ce lesne ,e dorința!
În gând e doar voința,

Împodobită cu o favoare ,
Iubirea, asta călătoare!
Dacă-i dau justa valoare
Când e trezită și tresare
Îmi umple viața de soare
07.11.2011