Posts Tagged ‘gânduri’

POEME

I. Spiritului pătruns

Am scris dar nu ţi-am scris ţie
ci-am scris spiritului tău nestins
căci spiritul tău şi cel ce îl iubesc sunt una
şi este nevoie să-i mai scriu câte-un cuvânt
iar tot ce e scris despre el  la tine va  ajunge
Iar de răspuns?
Răspunsul tău este răspunsul lui !
Ce-l am la căpătâi este un cuvânt
Ce-i spun spiritului tău nestins
Aici îl las pătruns în scris
În inimă cuprins de nestins
Hai spune : ce-i mai frumos decât strălucirea
unui adevăr ca răspuns ?
Vei afla …

Mă iubeşti ?

Mă iubeşti ?,
Sau… mă iubesc pe mine ?,
O dorinţă a celui ce doreşte,
M-ai luat lângă tine până ce,
Am crezut că EU sunt TU!
Şi în regăsirea ta m-am pierdut,
Până ce m-ai risipit în tine,
O dorinţă a vieţii mele,
Şi iubire până…
Dar, tu pierdut în mine ca singurul tovăraş,
Atât în bucurie, cât şi-n lacrimi,
Eu, tu, ca într-o oglindă
Mă bucuri de dorinţe,
Ai cuprins toată fiinţa mea,
Şi de ar fi să-mi doresc ceva,
În tine am tot ce mi-aş putea dori.
Iată, sunt captivă

Iată, eşti secretul şi prietenul meu,
Iată, eşti TOTUL şi sensul meu,
Te chem, ba nu, tu mă chemi la tine,
Sunt eu cea care te strigă sau tu mă strigi ?
Iată, dorinţa mea şi-n cununarea dorinţelor tale,
O, tot al totului meu,
Eşti auzul şi privirea mea,
O, tu, de sunt eu şi tu din tot, ce există ?
Sunt eu cea care s-a agăţat şi m-am pierdut în regăsire ?
Apoi, am devenit captivă în dorinţele tale,
Mă apropii, iar gândul meu se duce,
La o dorinţă rămasă,
Ce-a pus stăpânire pe adâncul meu,
Ce mă duce,
La o altă dorinţă a mea,
Cum să mă port cu dragostea pe care o simt ?
Căci lumea s-a săturat de boala mea
Şi mi-au spus:- La El caută leac !
Şi le-am răspuns:
O dorinţă se vindecă oare, prin altă dorinţă ?
Dragostea ce o simt este în mine
Şi dorinţa ce o vreau este în mine,
Încerc să înţeleg dar inima o cunoaşte,
Şi nimeni nu ştie, ce am primit unul de la altul,
Decât tu care eşti parte din mine,
Tu eşti cel ce-mi ştii dorinţa,
Şi cel ce doreşte,
Mor ori trăiesc ?
Iată, viaţa, credinţa, dorinţa şi lumea
Spune-mi doar că mă vrei ca pe-o dorinţă,
De ce să rămânem atât de departe,
Când inima tot ce caută în locul din mine.

Cine eşti ?
Mi-am văzut viaţa cu ochiul inimii
Şi l-am întrebat: Cine eşti ?
Şi mi-a răspuns : Eşti !
Pentru mine nu  are nici un înţeles,
Căci unde nu eşti, tot eşti !
Închipuirea aceasta nu poate să închipuie altceva,
Căci ea ştie unde eşti,
Căci ai şters ideea de unde,
Şi-n tot locul eşti,
Noaptea asfinţeşti,
Ziua străluceşti.

Inimă întreagă

Găsesc semnul prezenţei tale,
Peste tot şi-n toate,
Nu mă certa căci vina departe este de mine,
Ai pus stăpânire pe duhul inimii mele,
Şi nebună de iubire am rătăcit,
Printre dealuri şi văi,
Inima aceasta te recunoaşte şi te ştie,
Din piept semnul ignoranţei l-am alungat,
Sunt o călătoare, dar cât de lungă,
Îmi va fi oare călătoria-mi ?
Eu am avut răbdare, dar oare ?
Inima aceasta îşi mai poate aştepta inima ?
Căci te-ai strecurat sub ea,
Atât în apropiere cât şi-n departare,
Iar eu sunt tu, aşa cum tu eşti eu !
Şi tot ce îmi doresc este o inimă întreagă.
O taină

Mi-ai arătat o taină, pe care nu am mai putut să o ascund,
Când, în lumina dimineţii tu răsari,
Eu sunt umbra ei
Văd această taină,
Este vălul inimii,
Cel aştern între ea şi taina adevărului,
De n-ai fi fost tu,
Inima nu ar fi fost pecetluită,
În adâncul ei este o lumină
Ce ne face duhul veşnic,
Nepieritor şi înţelept !

Te ascult

Doar eu te ascult,
Ascult şi nu am cum să uit,
Acest sacru legământ,
Doar eu te ascult,
Precum ascultă pământul,
Ploaia ce-l udă,
Doar eu te ascult,
Precum ploaia,
Glasul pământului ud,
Doar eu te ascult.
Dintotdeuna aici pe pământ,
Călăuzită doar de tine,
Înger drag stai lângă mine,
Şi atunci toate vor fi ăsate,
Când în piepturile noastre bate,
O singură inimă,
Ce ne animă,
Şi-o respiraţie,
Fără gravitaţie,
Mă-nalţ la tine
Să te ascult mai bine !

Nu judeca pe cei ce mâna au
                   ridicat deasupra ta în viața asta.
Tu nu uita că în legea karmei de vrei,
                   de nu vrei ei ți-au fost, mamă, tată, prieten, ucigaș …
Nu judeca căci nu ai fost nici blestemat.
                           Ci doar karma ți s-a spălat.
Vor fi și alții și mai viteji, și mai răuvoitori.
                           Tu sa nu mori, niciodată să nu mori.

***

La naștere ai plâns,
                            cei ce te-au întâmpinat s-au bucurat.
Ți-ai trăit viața la maxim prin bucurie,
                            iar când ai murit toți au plâns după tine.

***

Omule, nu privi tragedia morții,
                           privește simțurile care-ți mor atunci când trăiești.

***

Iată definiția dragostei în toate formele ei,
                     cu bunătate, cu blândețe, cu considerație, cu respect. Nu-i așa?               
                    Folosește-le, doar așa pui amprenta unui suflet nobil.

***

Așadar, scriitorul gândește ca un nebun, ia în râs starea de fapt,
            este obraznic   cu originalul, sparge convențiile, se joacă cum vrea el.
Spre deosebire de lingușitori, scriitorul aruncă lumină,
                                                                   asupra unui critic stricat.
 Parodia, obrăznicia, agitația, metaforele și analogiile sunt ale scriitorului.
                            Aceste instrumente folosește pentru a crea idei.
                                            Așadar, scriitorul gândește ca un nebun.
Avertizez criticul: întotdeauna scriitorul
                 este cel ce muncește nebunește cu încăpățînare și răbdare.

***

Tot ce pot să dau acum din mine este
acest îngust mulțumesc.
Cu simțirea de care dau dovadă,
                       iată că reușesc să mă adun…
Când am venit pe lume am plâns,
                       de ce nu aș face și acum. Îngemănez momentul.
Știind că atunci când nu voi mai fi
                       și ei vor plânge, iar eu bucuros mă voi duce.

***

Efortul își atinge scopul stins … consumându-se,
                   Omul modern este supus celor mai chinuitoare dileme,
Neavând o orientare sigură în distingerea acestor libertăți.
                   Efortul de-a fi el liber.

***

Discreție îți cer …
Știu , ai o sumedenie de puncte izolate,
O seamă de secrete de ținut
Reține-te in vorbe și în fapte
Căci asta poate să șocheze
Nu colporta cu ușurință
           și nu uita: discreție îți cer.

Să uităm, destulă speranță, puțină lumină… Ca mai pe seară întunericul să se ivească. Destulă arșiță, puțină ploaie. Cine să mai creadă… Pentru ca tăcerea să se audă, ne trebuie urechi de cârpă. Destulă durere, puțină fericire. Când o să uităm?…. SĂ UITĂM!

***

În ce vremuri trăim? Nu vreau să fiu nimeni altcineva. Vreau să fiu EU, aici, în țara mea, orașul meu, satul meu, ulița mea, să deschid ușa casei copilăriei mele. În aste vremuri, copil să fiu și să înțeleg că trebuie … să rămân locului.

*** 

 PÂNĂ LA TINE….goana după vântul potrivit… O raritate la care nu m-am gândit.  Eu nu pot, sunt istovit. Uite o întrebare: vântul este potrivit de tare? Bineînțeles, este, dar nu pentru mine. Și chiar nu-i de mirare a mea stare. Vântul nu poate sufla un tip atât de mare…PÂNĂ LA TINE.

***

DORINȚA, ea nu a fost niciodată doar cu tine. De-a fost vreodată… acum e moartă. Dorința stă mai mult în sufletul meu. Când lumea amar de aceasta rîde, pe mine nici că mă mângâie a noastră soartă.  Doar cu a ta fire și privire, așa poți ridica acest greu din sufletul meu… DORINȚA.

***

NU A STABILIT NIMENI că viața normală trebuie să aibă un anumit curs.O căsnicie trebuie să dureze o viață, o iubire nu trebuie să dureze două luni, un cuplu nu trebuie să facă trei copii… sau că o iubire… marea iubire se întâlnește la birou. ÎNCĂ NU A STABILIT NIMENI.

***

REZISTENȚA UNEI PRIETENII – nu trebuie rețetă, sfaturi și scheme niciodată, nu se adeveresc nicicând. Trebuie să se bazeze pe instinct și propria trăire. Prietenie deschisă, să nu se comunice prin aluzii sau idei subînțelese, ci direct și onest. Primul lucru este încrederea REZISTENȚEI UNEI PRIETENII.

***

DOAMNE, DUPĂ MULT RĂU, BINE AȘTEPT. De astăzi sunt pregătită să iau o altă direcție. UNA SIGURĂ, UNA PRECISĂ, DOAR UNA PENTRU MINE și anume CONȘTIINȚA CĂ TRĂIESC AICI ȘI ACUM. DOAMNE, BINE AȘTEPT.

***

PE O INSULĂ PUSTIE scriu aceste rânduri în singurătatea mea și a nopții, aici misterul naturii și tăcerea îmi duc imaginația departe, departe de cea ce nu mai este, Mama mea. Uitând prezentul meu și confundând într-o rază trecutul și viitorul, mă cutremur, mă doare sufletul și mă furnică tâmplele. Aștept doar o șoaptă ce vine… nu știu de unde, din mine sau de afară. CUM AM AJUNS AICI?  Mă uit acum blajin in coliba mea… o rază de soare îmi trimite … să-i  tălmăcesc acum menirea? Am plecat la capătul lumii, pe mama doar o clipă să o mai întâlnesc! Și ce găsesc? Un asfințit cum pe pământ doar este, dar ce păcat, căci singură sunt. Ce putere să aibă strigătul meu în zori de ziuă PE O INSULĂ PUSTIE? TE IUBESC MAMĂ, ORIUNDE AI FI! (acest moment a luat contur literar, aparține bunei mele prietene MARIANA SILIȘTEANU-CÂMPEANU, profesoara de gimnastică)

 

***

RECUNOAȘTE, împreună cu tine m-am aruncat în mare. Ne-au tot aruncat valurile pe ici, pe colo, ne-am împotmolit în dâmburi de nisip. Alții ne-au tot  distras atenția. Nici nu ne-am dat seama când am pierdut colacul de salvare. Poate ni s-a întunecat privirea. De vină o  fi marea?  Degeaba mai privim în van, nu o să reușim să ieșim la liman. În marea cu valuri albastre, vor RECUNOAȘTE  și alții reflexia dragostei noastre.

***

TIMPUL mi-a dăruit taina ta, eu am fost dispusă să-i dau crezare.  Tot timpul ne-a dus să avansăm, iar acum dăm înapoi… Fii atent, hai să-l orim, te rog!  Fii înțelept cu sentiment, nu lăsa timpul să atârne greu în sufletul tău. Hai să ne potrivim timpului, chiar dacă el se împotrivește acum cu noi. Uite, îți dăruiesc o clipă, oprește-ți gândurile în acest moment. TE IUBESC!

*** 

 

 

 

 

 

Un poem închinat prietenului nostru cel mai fidel, cel care ne stă alături indiferent de consecințe …..

Gândul

Gândul meu este rebel

Îmi vine și pleacă.

Doar eu sunt vinovată de el,

Sper să-mi treacă.

Și în cel mai apropiat viitor

Eternul se va defini.

Unde este o problemă,  el- emendator,

Eu, cu excesivitate, iar îl gonii.

Își face loc idilic și voios

Starea mea, mai mult calmă.

Se strecoară gândul iară pios

Și ce găsesc în a mea palmă?

Lacrimi, lacrimi în ea căzură

Și se strâng în pumn ușor,

Stai spun gândului că-mi fură

Chiar și ultimul meu dor?

Te rog, gândule, mă lasă,

Multe mai am de făcut.

Știu că ție nu îți pasă,

Dar acum îmi pari urât.

Poate altă dată, când ai să revii

Voi fi pregătită, știu, contează.

Acum, lasă-mă, compun poezii.

Gândul încet îmi șoptește –notează:

Așa să fie și să rămâie!

Timpul este timp, mare-mic

Și el fuge cu furie

Iar tu n-ai să rămâi cu nimic.

Gândule, ce-mi spui tu mie,

Timpul este al tuturor,

Pot să-l țin și să-mi rămâie,

Eu sunt doar un amator.

Lumea întreagă îl prețuiește,

Eu nu cheltui timpul tău.

Gândule, tu mă iubește,

În curând am să-ți fiu erou.