Posts Tagged ‘ești’

POEME

I. Spiritului pătruns

Am scris dar nu ţi-am scris ţie
ci-am scris spiritului tău nestins
căci spiritul tău şi cel ce îl iubesc sunt una
şi este nevoie să-i mai scriu câte-un cuvânt
iar tot ce e scris despre el  la tine va  ajunge
Iar de răspuns?
Răspunsul tău este răspunsul lui !
Ce-l am la căpătâi este un cuvânt
Ce-i spun spiritului tău nestins
Aici îl las pătruns în scris
În inimă cuprins de nestins
Hai spune : ce-i mai frumos decât strălucirea
unui adevăr ca răspuns ?
Vei afla …

Mă iubeşti ?

Mă iubeşti ?,
Sau… mă iubesc pe mine ?,
O dorinţă a celui ce doreşte,
M-ai luat lângă tine până ce,
Am crezut că EU sunt TU!
Şi în regăsirea ta m-am pierdut,
Până ce m-ai risipit în tine,
O dorinţă a vieţii mele,
Şi iubire până…
Dar, tu pierdut în mine ca singurul tovăraş,
Atât în bucurie, cât şi-n lacrimi,
Eu, tu, ca într-o oglindă
Mă bucuri de dorinţe,
Ai cuprins toată fiinţa mea,
Şi de ar fi să-mi doresc ceva,
În tine am tot ce mi-aş putea dori.
Iată, sunt captivă

Iată, eşti secretul şi prietenul meu,
Iată, eşti TOTUL şi sensul meu,
Te chem, ba nu, tu mă chemi la tine,
Sunt eu cea care te strigă sau tu mă strigi ?
Iată, dorinţa mea şi-n cununarea dorinţelor tale,
O, tot al totului meu,
Eşti auzul şi privirea mea,
O, tu, de sunt eu şi tu din tot, ce există ?
Sunt eu cea care s-a agăţat şi m-am pierdut în regăsire ?
Apoi, am devenit captivă în dorinţele tale,
Mă apropii, iar gândul meu se duce,
La o dorinţă rămasă,
Ce-a pus stăpânire pe adâncul meu,
Ce mă duce,
La o altă dorinţă a mea,
Cum să mă port cu dragostea pe care o simt ?
Căci lumea s-a săturat de boala mea
Şi mi-au spus:- La El caută leac !
Şi le-am răspuns:
O dorinţă se vindecă oare, prin altă dorinţă ?
Dragostea ce o simt este în mine
Şi dorinţa ce o vreau este în mine,
Încerc să înţeleg dar inima o cunoaşte,
Şi nimeni nu ştie, ce am primit unul de la altul,
Decât tu care eşti parte din mine,
Tu eşti cel ce-mi ştii dorinţa,
Şi cel ce doreşte,
Mor ori trăiesc ?
Iată, viaţa, credinţa, dorinţa şi lumea
Spune-mi doar că mă vrei ca pe-o dorinţă,
De ce să rămânem atât de departe,
Când inima tot ce caută în locul din mine.

Cine eşti ?
Mi-am văzut viaţa cu ochiul inimii
Şi l-am întrebat: Cine eşti ?
Şi mi-a răspuns : Eşti !
Pentru mine nu  are nici un înţeles,
Căci unde nu eşti, tot eşti !
Închipuirea aceasta nu poate să închipuie altceva,
Căci ea ştie unde eşti,
Căci ai şters ideea de unde,
Şi-n tot locul eşti,
Noaptea asfinţeşti,
Ziua străluceşti.

Inimă întreagă

Găsesc semnul prezenţei tale,
Peste tot şi-n toate,
Nu mă certa căci vina departe este de mine,
Ai pus stăpânire pe duhul inimii mele,
Şi nebună de iubire am rătăcit,
Printre dealuri şi văi,
Inima aceasta te recunoaşte şi te ştie,
Din piept semnul ignoranţei l-am alungat,
Sunt o călătoare, dar cât de lungă,
Îmi va fi oare călătoria-mi ?
Eu am avut răbdare, dar oare ?
Inima aceasta îşi mai poate aştepta inima ?
Căci te-ai strecurat sub ea,
Atât în apropiere cât şi-n departare,
Iar eu sunt tu, aşa cum tu eşti eu !
Şi tot ce îmi doresc este o inimă întreagă.
O taină

Mi-ai arătat o taină, pe care nu am mai putut să o ascund,
Când, în lumina dimineţii tu răsari,
Eu sunt umbra ei
Văd această taină,
Este vălul inimii,
Cel aştern între ea şi taina adevărului,
De n-ai fi fost tu,
Inima nu ar fi fost pecetluită,
În adâncul ei este o lumină
Ce ne face duhul veşnic,
Nepieritor şi înţelept !

Te ascult

Doar eu te ascult,
Ascult şi nu am cum să uit,
Acest sacru legământ,
Doar eu te ascult,
Precum ascultă pământul,
Ploaia ce-l udă,
Doar eu te ascult,
Precum ploaia,
Glasul pământului ud,
Doar eu te ascult.
Dintotdeuna aici pe pământ,
Călăuzită doar de tine,
Înger drag stai lângă mine,
Şi atunci toate vor fi ăsate,
Când în piepturile noastre bate,
O singură inimă,
Ce ne animă,
Şi-o respiraţie,
Fără gravitaţie,
Mă-nalţ la tine
Să te ascult mai bine !

          Ai fost cândva și ești

Ai fost cândva și ești
          Plecând, te-întorci
Ajuns. Timpul îl scutești
          Înserezi și petreci.
Ai fost și mai revii…
          Întors. Dar te-ndoiești.
Ai vrea să te apropii…
          Dar nu te gândești.
Ai fost și nu mai pleci
          Calea ți s-a oprit
Rămas, acum cutezi…
          Căci eu , am murit.

Ești steaua mea

Ești steaua mea și-o stii prea bine
Te aștept seară de seară să apari
Gândul acesta îl trimit mereu la tine
Între stele mii și mii și tu răsari…

Îmi e ușor să te găsesc în oarba-noapte
Să știu că am şi un rost
Iar când încep să-ți spun şi șoapte
Mă identific într-un tip banal și anost…

Ce-și caută o cale lungă-scurtă nebătătorită
Ce pleacă într-un dute-vino atemporal
În fiecare seară către steaua Sa dorită
N-are rost să-ți spun, cât te voiesc ,este real…

N-am să mai beau din vinuri învechite
Eşti steaua mea și-o știi prea-tăcut
Ce făceam în zilele de mult pribegite
N-ai să mă mai vezi nicicând căzut…

Ești strălucitoare și te-aș vrea cu mine
Să urc cărări de munți să fiu şi mai aproape
Nu mă trimite într-un vis tăcut cu tine.
Mă gândesc, că totuși se mai poate…

Ca printr-o minune puterea s-o adun
Eu dintre toți cel mai bogat în șoapte
Și-n stăpânirea ta, cel mai sărac – îți spun:
Aici sunt cu brațele deschise noapte de noapte…

Ești steaua mea întru tot și toate
Cu nimeni nu te voi împărți
Și dacă cineva aude acest strigăt, poate
Abia atunci la tine voi veni…
Lui Cercel George – 10 feb. 2012