Posts Tagged ‘din’

Din cel mai ascuns loc
Profund ascuns şi uitat
Ne putem vindeca reciproc
Dacă vrei, cu-adevărat…
Din rouă şi din vrajă, noi
Am îndurat prea omenesc
Sub stele,sub ploi amândoi
De la-nceput blestemul pământesc.
De-aceea-n locul nostru, eu cer:
Desăvârşirea ce stă în rai
Neprihănirea cea din cer
Într-o rugăciune să-mi dai:
Simţirea caldă a inimii mele
Iubire care mă face să trăiesc
Mai vie ca o pleiadă de stele
Vindecarea cu adevărat să-o primesc.
Să evadez către lumină
Să urc fără îndurare
Printr-o vrajă fără vină
Către nicăieri blestemul dispare.
Şi peste măruntul foc de lumânare
Ochii înveşmântaţi în rouă
Şi întreagă viaţă alinare
Să ne fie de acum încolo. 

 

Am multe vise şi şoapte,
Când viaţa se joacă cu mine
Până la urmă dispar toate.
Şi pot să te văd doar pe tine.
Din tâmple ne curge tăcere.
Din mâini lumina profundă.
În trupuri,  o mare putere,
Nemurirea în inimi inundă.
E doar o simplă regăsire,
A mea cu tine şi a ta cu mine
Prin vene curge magica dăruire
Sinele-mi e în tine şi îi este bine
Fluture  mă simt şi reţin…
Acest  vis  nevisat!
Fii liber în această zi, nu-i puţin.
Iubitule  , eşti cel din urmă căutat
…………………………………………..
Iar eu cea din urmă căutată
În două locuri deodată
Ştiind că realitatea nu este reală
Dar ne ajută când la ea ne cheamă
În armonie vieţile noastre  sunt fermecate
Dragostea nu are  două  lacăte
Acum îţi bat la inimă
Rugand Divinul să te animă
În gânduri şi decizii sănătoase
Prin împlinirea acestor cuvinte frumoase
Cu lumină din a mea lumină
Două bătăi în aceeaşi  inimă

Una din călătorii

Ce gaz otrăvitor și multe grade Celsius
Cum am ajuns și aici? Mai iute, mai ușor?
În noaptea asta cerul meu a fost mai curgător
Ce vis și ce tărâm … Eu pot să zbor și să cobor?
Atemporalitatea îmi dă bilet? Sunt pe Venus?

Vibrez aici și îmi concentrez atenția
Ce corp ! Un suflet înălțat nu poate sta locului,
Nu-l pot cantona doar în spațiul Pământului
Călătoresc în sus și jos, traversând coridorul timpului
Bătând , bătând, bătând, la a lui poartă cu toată intenția.

Ce cauți scânteie pe catargul Universului?
Vrei să înveți ceva? Mai multe despre Natură?
Totul este cristalin … mă poți aduce iar în bătătură?
Știi bine, acolo acasă am și eu o legătură,
Toți îmi iubesc acest nivel al sufletului.

Recunosc, în noaptea asta cerul meu e peste tot.
Ființa mea ocupă o anumită densitate,
Mă refac și ajung să plec … departe,
Mă subțiez, mă duc în vis, în altă cetate,
Mai nouă ca a noastră – Nu mi-e greu și pot.

Suflete aparte, ești o scânteie din Dumnezeu,
Esența ta este eternă, dintotdeauna
Deoarece timpul nu-ți este liniar, este întotdeauna
În realitate călătoria asta este doar una …
Suflete, tu chiar ți-ai luat bilet de la El?

Cadou din mare,

Din mare vin și acolo este lumea mea.
În care nimic nu este întâmplător
Îți dăruiesc o perlă și-o pun pe limba ta,
Să simtă în cuvinte,trăirea oamenilor.

Venit-am cu un țel în lumea ta.
Și țelul, marea mi l-a dat pentru tine.
Să stingi acest foc din mâna ta,
Îmi face plăcere,să știu că îți convine.

Eu stiu,că ai trecut prin multe și toate,
Că nu ai vrut să fii ceea ce ești.
Și că-ți spuneai mereu : hai că se poate!
Acestea-s fapte și lucruri tot firești!

Venit-am să te ajut pentru dreptate,
Și nu mai plec! Cu tine am să rămân,
Nu ma obliga să mă întorc în ape,
Pe limba ta am să stau și-ți spun:

Durerea ta, în mare se coboara,
Să aștepți cuminte și să taci.
Ți-am pus Luna pe o geană
La fiecare pas pe care-l faci.

15 faurar 2012
lui Ionescu Caibulea Dumitra

E praf de stele ,
În oasele mele,
Dar este înăuntru
Cum pot să intru?

Când o să înțeleg ,
Că tot ce aleg
Pleacă din mine,
Se duce-n mulțime.

Un adevărat dezastru !
Cum să ajung un Astru?
Boală ,jale și nefericire ,
Cum să ajung la iubire?

E pulbere de stele,
În oasele mele,
Făcând analogie
Dar nu prin magie …

Înlocuind negativul,
A fost posibil schimbul,
Ce armonie vibratoare,
Și înălțătoare stare

A dispărut distanța,
Frumoasă este viața!
Ce lesne ,e dorința!
În gând e doar voința,

Împodobită cu o favoare ,
Iubirea, asta călătoare!
Dacă-i dau justa valoare
Când e trezită și tresare
Îmi umple viața de soare
07.11.2011

INIMA DIN CEAPĂ

Viorica Dagdelen

Personajele:

Violet, scriitoare;

Ana, editorul său;

Discuția are loc în biroul editorului. 7 iunie 2011

Violet (către editorul său):

Ai citit ce ți-am trimis săptămâna trecută?

Ana (fără urmă de zâmbet):

Da!

Violet:

Ei, ce spui merit sau nu merit?

Ana:

Omul este exact ca ceapa. Iar arta de a trăi constă în  a curăța ceapa și a ajunge la inima ei.

Violet:

Personalitatea mea e ca o ceapă?

Ana:

Da! Îmi doresc de la tine făptura ta simplă. Doar așa vom reuși, doar așa vom ajunge la sufletul oamenilor.

Violet:

Niciun editor nu mi-a vorbit așa.

Ana:

Știu să privesc oamenii, îi miros, îi simt. Din păcate, mulți au pierdut aceste simțuri.

Violet:

Mă găsești naturală?

Ana:

Ești mai degrabă sensibilă. Insist să fii mai veselă, să sărbătorești.

Violet:

Pentru mine nu mai există bucurie. Toate simțurile mele au fost corupte cândva. Mi s-a luat demnitatea, grația și toată poezia din suflet.

Ana:

Te rog să-ți activezi simțurile. Dă viață corpului tău, fă-l sensibil, tânăr. În tine există tabuuri, de aceea insist să lași tristețea, să fii în stare să închizi această ușă. Deschide ușa bucuriei cu recunoștință, ai un corp atât de sensibil. Lasă adierea vieții să intre, lasă soarele vieții de artist să intre. Ai potențial cifrat. Eu nu lucrez cu tine!

Violet:

Ana, pierd totul într-o clipă? Nu mă poți testa acum!

Ana:

Societatea și-a făcut treaba corupându-te. Tu trebuie să dregi ce a stricat ea. Folosește orice prilej de a fi sensibilă, astfel încât acest strat să dispară.

Violet:

Frumos! Mă condiționezi și tu? (numără pe degete) Condiționare socială, politică, religioasă, ideologică, credință…. Îți par necomunicativă ca artist?

Ana:

Dacă tu ești om și eu sunt om, deci există comunicare. Îți mai acord o șansă, un nesperat prilej să ajungi artist absolut.

Violet:

Te înțeleg, vrei să transmit, nu să împovărezi, să las dialogul să curgă de la sine.

Ana:

Nu vreau sisteme, nu vreau complexe, nu vreau condiționări. Ești complexată, ți-ai aglomerat mintea. Crede-mă, ți-ai îngrămădit de toate în ea.

Violet (plânge):

Ai dreptate!

Ana:

Folosești plânsul ca o strategie de dominare. Plânsul devine politic, iar când lacrimile sunt politice, ele își pierd frumusețea, sunt urâte.

Violet:

Sunt o femeie căsătorită, țin cont de asta. Sunt o bună creștină, sunt complexată!

Ana:

Cine ți-a luat bărbatul? Eu? Cine dă foc la biserică? Eu? Nu, draga mea, nu ești în niciun pericol! Nu ești artist?

Violet:

Înțeleg, trebuie să renunț la aceste sisteme.

Ana:

Apare înțelegerea?

Violet:

Da!

Ana:

Dacă apare înțelegerea, atunci să apară dorința de-a explora și inocența. Vreau senzație, mister și mirare.

Violet:

Sunt uluită, crede-mă!

Ana:

Viața e o aventură, este atât de misterioasă, încât poți să o explorezi la nesfârșit!

Violet:

Să nu cred niciodată vreun sistem, să rămân într-o stare de necunoaștere?

Ana:

Insist, rămâi permanent în starea de necunoaștere. Dacă se întâmplă să știi ceva, nu face din asta o credință. Leapădă acel ceva, azvârle-l, nu-l lăsa să te înconjoare, astfel vei deveni rigidă. Rămâi copil mereu.

Violet:

Atunci comunicarea devine posibilă, atunci dialogul devine posibil?

Ana:

Vei putea să mă înțelegi numai dacă ești într-o stare de necunoaștere, pentru că eu sunt permanent în ea. Cu mine, comunicarea este posibilă dacă renunți la acele sisteme ale tale. Ele vor obstrucționa comunicarea.

Violet:

Ana, te rog, în tine încape atâta necunoaștere. Ascultă-mă, am avut un vis aseară: eram o fetiță de circa 11 ani, pe o cărare de munte pavată cu piatră cubică de Londra, ”evantai”. Purtam o rochie albă cu conduri de aur, alergam dezinvolt urcând în sus spre creastă. Dintr-o dată m-a strigat cineva, o voce de băiat. Am privit în spate, dar fără să mă opresc. El mă striga: Așteaptă-mă, așteaptă-mă! În urma lui, am auzit poarta de grilaj greu închizându-se, el a trecut la secundă. Alerga după mine. Nu l-am privit. Îi indicam în partea dreaptă cum că acolo era castelul tatălui meu, iar el mi-a spus: Dă-mi trei zile, te rog, iar în partea stângă eu, ca fiu al slugii, să-ți fac cel mai frumos castel. Și când vom fi mari să fii soția mea. M-am rușinat, dar nu l-am privit în ochi. Era un băiat frumos, mai mare sau mai mic, nu mai știu. Am fugit spunându-i: Îți dau trei zile, dar acum stai să-ți arăt ce am descoperit eu. Descoperisem un pârâu, un pârâu care m-a fermecat atunci când am băut din apa lui. Când băiatul m-a ajuns din urmă, l-am rugat să ia în pumni și să bea. Eram mândră de descoperirea mea, nu mai băusem așa ceva. El râde și îmi spune: Este minerală, apa este minerală. Iar eu l-am întrebat ce înseamnă minerală. Eu eram o neștiutoare, iar el un chimist. Eu eram în rațiunea mea o prințesă, iar el fiul slugilor noastre, un biet alchimist cum îi spunea tatăl meu tatălui său.

Ana:

Explicații și pretexte…  Toate au fost împrumutate cândva, iată visul tău. Experiența autentică te satisface? Te crezi o ființă rațională. Nu poți deveni o ființă rațională prin argumente împrumutate. Ești o prințesă? Adevărata rațiune apare numai când ești inteligentă. Și, reține, există o diferență între un intelectual și omul pe care  îl numesc eu inteligent. Nici nu l-ai privit în ochi, ai ascultat cuvintele, ești în contradicție tot timpul. Băiatul îți plăcea, desigur. Cuvintele spun una, iar fața alta. Tot impusă a fost și asta, încă de atunci. Râul, pârâul înseamnă dragoste, noroc în dragoste.

Violet:

Totul depinde de context, cine ești, unde ești. Depinde din ce punct de vedere, din ce experiență  vorbești.

Ana:

Eu folosesc aceleași cuvinte pe care le folosești tu, dar ele nu înseamnă același lucru. Una e când le rostesc eu, alta când le rostești tu.

Violet:

Ana, băiatul din vis era un înger dintr-un spațiu diferit mie. Cuvântul acela, mineral, avea o savoare diferită, vocea lui o muzică diferită. Ce simbolizează asta, oare?

Ana:

Vezi, depășește momentul te rog, fără pretexte. Pseudo-raționarea e doar în aparență raționarea, nu e cunoaștere.

Violet:

Ce este rațiunea adevărată?

Ana:

Karl Jospers spunea:

”Rațiunea este deschidere, rațiunea este claritate, rațiunea este voința de unitate”.

Draga mea, rațiunea folosește logica și metode și categoriile ei de înțelegere, doar pentru a le transcede.

Violet:

Care e deosebirea dintre pseudo și adevăr?

Ana:

Pseudo creează întotdeauna un filtru, iar adevărul devine întotdeauna o ușă. Adevărul este întotdeauna o punte, pseudo este întotdeauna un blocaj.

Violet:

Turbulențe mari în ființa mea….

Ana:

Din ființa ta!

Violet:

Te rog, băiatul cine era?

Ana:

Vezi înșelăciune?  Mintea bărbătească e specialistă, este puternică.

Violet:

Te rog, să repetăm dacă adevărul este o punte în vis. Urcam o cărare în vârf de munte.

Ana:

Ca o punte.

Violet:

Și ușa ?

Ana:

Ușa este adevărul! Tu ești și fata și băiatul, un artist absolut, un alchimist. În trei zile. (râde).

Violet:

Îmi dau examenul? Mă pot suprapune acum, am două puteri?

Ana:

Încă nu am terminat.

Violet:

Ce faci, mă reprimi? Îmi reprimi elanul?

Ana:

Nu eu, tot sistemul ți-a deranjat toți centrii.

Violet:

Ce faci, tot la vis te referi?

Ana:

Desigur, nimic nu este întâmplător, draga mea! Îți plăcea băiatul? Te-ai fi căsătorit cu el?

Violet:

Ana, unde tinde discuția noastră? Poate îl simpatizam, cine știe?

Ana:

Ești într-un strat bine definit al instrumentelor corupte, otrăvite, reprimarea.

Violet:

Mă rușinez.

Ana:

Lasă emotivitatea și sentimentalismul, ești tot la capitolul pseudo-simțire, mult zgomot pentru nimic, multă agitație. Mintea femeiască e specialistă în asta. Sentimentalismul este doar la suprafață, este simpatie neputincioasă, nu te ajută.

Violet:

Poate aș fi simțit, nu știu, eram mici, eu aveam11 ani, el poate 14.

Ana:

Amintește-ți, te forțez! Adevărata simțire înseamnă implicare, angajare. Ea este empatie nu  simpatie.

Violet:

Stai, îmi amintesc! Pe partea dreaptă eu i-am indicat castelul tatei, iar pe stânga el mi-a spus că-mi construiește în trei zile un castel, dar era o râpă mare acolo. Din ea venea o lumină orbitoare.

Ana:

Ai spus ceva? Era o râpă? Stai, mai durează? Un impuls ai avut, l-ai crezut?

Violet:

Este important?

Ana:

Este, lumina din stânga este viitorul tău.

Violet:

O râpă luminată?! Iar la dreapta era proprietatea tatei.

Ana:

La dreapta este trecutul, deci în partea stângă ai viitorul în lumină. Construiești viitorul tău.

Violet:

Este bine, dar eu tot nu-mi amintesc dacă m-aș fi căsătorit cu el.

Ana:

Ești confuză, deci reprimi căsătoria?

Violet:

Sunt la centru?

Ana:

Acum să lăsăm visul. Funcționezi corect?

Violet:

Frumos și corect!  Sunt căsătorită? Centrul sexului funcționează ca centru al sexului.

Ana:

Este corect. În zona organelor sexuale sau în capul tău?

Violet:

Precis, nu s-au suprapus.

Ana:

Când vorbești din inimă, nu e nevoie de limbaj. Când vorbești din cap, numai limbajul poate spune ceva, altfel n-ai cum să-l spui.

Violet:

Un artist vorbește mult! Îmi trebuie limbaj deci?

Ana:

Da! Lasă totul să funcționeze la locul lui. Nu lăsa mecanismele să se amestece între ele, în acest fel vei funcționa ca artist.

Violet:

Natural, spontan, fără inhibiții, în corpul meu există claritate, există armonie. Acum înțeleg, nu aveam aceste tehnici.

Ana:

Da, această specialitate este a bărbatului.

Violet:

Vine de la băiat?

Ana:

Da!

Violet:

Fenomenal, iar nouă femeilor, ce ne-a mai rămas personal în corp?

Ana:

Fenomenul numit intuiție! Ești conștientă acum?

Violet:

Da! Este cel de-al șaselea simț!

Ana:

Acest fenomen se deosebește total de rațiune. Rațiunea argumentează, ea folosește un întreg proces pentru a ajunge la o concluzie. Intuiția sare. Am nevoie acum de intuiția ta.

Violet:

Știu, pot lucra. Recunosc, acest vis m-a eliberat, mi-a deschis barierele timpului, limitele spațiului, regulile logicii, constrângerile conștiinței, tot ce mă reținea  a spulberat acest vis important.

Ana:

Acest vis a fost creat de tine, ești unică. Ia-l în serios, îți vei rezolva problema, crede-mă!

Violet:

Apa dusă la ochi și gură, ce spui?

Ana:

Scrisul este vital pentru tine. De acum încolo să scrii la suprafață.

Violet:

Ai ajuns la un rezultat. Poarta este adevărata intuiție, îmi mai trebuia o gândire de bărbat.

Ana:

Te-ai iluminat! Intuiția nu funcționează când rațiunea există. Intuiția nu cunoaște niciun proces.

Violet:

Este fulgerătoare. Noi, femeile, avem fler, flerul este doar un fragment de intuiție.

Ana:

El nu poate fi dovedit.

Violet:

Nicio femeie nu își poate explica flerul sau presentimentul.

Ana:

Au dispărut toate straturile din tine? Ai renunțat la ideile fixe?

Violet:

O idee fixă este și că rațiunea este o ușă pe care se poate ajunge la o concluzie.

Ana:

Odată ce intuiția începe să funcționeze, nu mai este nevoie de sfatul meu.

Violet:

Trebuie să fiu în armonie totală cu sinele meu.

Ana:

Desigur, în această armonie apar soluțiile din neant.

Violet:

Sunt aici și am învățat, ființa este una, lumea este mare.

Ana:

Tu trăiești într-o poveste, dar nu este povestea ta. Tu trăiești prin intuiție, asta e un talent.

Violet:

Pot să merg într-o situație, în care posibilitatea este mare.

Ana:

Ai străfulgerări din necunoscut. Este bine, crede-mă!

Violet:

Ca scriitor, capul trebuie să vorbească?

Ana:

Nu uita, inteligența este născută în tine. Este însăși ființa ta. Ca scriitor ești atât femeie, cât și bărbat sau ai primit cheile de la un bărbat.

Violet:

Se poate!

Ana:

Ești norocoasă dacă există.

Violet:

Cuvintele tale au putere magică. Ai reușit azi să mă schimbi. Eu voi fi din ce în ce mai bună.

Ana:

Să-ți folosești inteligenta, să uiți de sisteme. Știu că poți renunța.

Violet:

Ana, pot să-ți spun ceva?

Ana:

Desigur!

Violet:

Nu voi mai trăi în suferință, îți promit!

Ana:

Majoritatea se pierd în suferință și totuși există. Existența este inteligența pură. Te-ai născut să fii scriitor. Timpul ți se potrivește, crede-mă!

Violet:

Suntem unici, Ana. Inteligența are capacitatea de a răspunde clipă de clipă vieții, așa cum se întâmplă ea. Nu-mi este frică, eu sunt pregătită.

Ana:

Este extraordinar de frumos să înfrunți viața nepregătită.

Violet:

Ești o cunoscătoare.

Ana:

Ești receptivă acum?

Violet:

Da!

Ana:

Poți intra acum în legătură cu realitatea, viața are și noutăți, viața are și surprize.

Violet:

M-ai chinuit!

Ana:

Poetul inteligent este chinuit.

Violet:

Capul meu va fi doar un servitor.

(Ana și Violet râd cu poftă)

Ana:

Un servitor? Paradoxal, ai un cap de bărbat!

Violet:

Înflăcărat! (râd cu poftă).

Mărul din odaia mea

Friday, June 3, 2011

MĂRUL DIN ODAIA MEA

Personaje:

Ea: Daia, scriitoare la început de drum, nemulțumită de creația sa, reușește prin contingență să afle de la un tânăr june că scopul său este dinainte stabilit .

El: Tandru, fiind chiar conștința scriitoarei .

(Întîia seară)

Ea: Te-ai rătăcit? Ai o problemă?
El: Da, pur personală.
Ea :Ești orbit?
El: Și incapabil să mă orientez.
Ea: Vorbește, ca să te cunosc !
El: Ești singura persoană căreia îi pot spune ce port în mine.
Ea: De ce eu?
El:Am descoperit asta din prima zi în care te-am văzut. Până seara am știut că vei fi chipul vieții mele.
Ea:Ești capabil să impresionezi?
El:M-ai orbit, te visez în fiecare secundă din visul meu. Adorm cu tine și mă trezesc fără tine.
Ea:Nu te mai trezi! (râde).
El:Vezi, sunt incapabil…
Ea:Nu ești singurul!
El: Cunoști mulți?
Ea: Mincinoși?
El: Nu, bărbați incapabili.
Ea: Când te trezești, te doare?
El:Aș da această durere pe toată averea mea!
Ea: Ești darnic de-adevăratelea!
El:Îți spun doar adevărul.
Ea:Uneori, adevărul nu mă ajută.
El:Deci, preferi minciuna?
Ea: Da!
Pentru câteva momente, îmi doresc să fii un mincinos – frumos.
El:Sunt incapabil să te mint frumos, eu nu mint niciodata .
Ea:Fă un efort, te rog!
El:Te joci cu mine?
Ea:Nu, doresc să te scot puțin din această stare. Ești orb și incapabil. Ce aș putea face cu tine?
El:Deci, nu ai niciun sentiment pentru mine?
Ea:Ba da! Sentimentul adevărului mincinos.
El:Ți-am mărturisit că mă trezesc fără tine, dar asta nu înseamnă că mă trezesc singur.
Ea:Vezi că poți minți?
El:Pot. Dar nu sunt eu!
Ea: Deci, uneori, tu nu ești tu?
Abia acum se instalează comunicarea, știi, nici eu nu sunt eu.
De care chip esti mai îndrăgostit?
El:Spui adevărul sau te prefaci? Cum, tu ești duală în dragoste?
Ea: Pot!
El: Deci poți!
Ea:Tu nu?
El:Se poate?
Ea:Da, se poate.
El:Cum, când, unde?
Ea:Îți complici situația, crede-mă!
El:Vezi, ți-am spus că sunt orb și incapabil. Aș putea învăța, dacă te oferi!
Ea:Să mă ofer? Cu ușurință îți spun: când nu sunt eu, poți face ce vrei tu. Iar când sunt eu, să mă minți frumos.
El:Și cum îmi dau seama când ești tu și când nu?
Ea:Ei, află că nu mă cunoști deloc.
El:Te descopăr puțin câte puțin.
Ea:Mă descoperi? Mai devreme spuneai că adormi cu mine.
Vezi, când nu sunt eu, faci ce vrei? Iar când sunt cu tine minți frumos.
El:Ești savant cumva?
Ea:Nu, sunt cu tine și sunt sinceră. Nu ai mișcat un deget până acum și totuși eu nu sunt eu în momentele astea .
El:Vrei să dormim?
Ea:Dacă așa ai mai mult curaj, dormim!
El:Abia acum îți înțeleg firea, nu ești tu! Deci, ești a mea?
Ea:Toată!
El:Chiar toată?
Ea:În gând și în lucru.
El:Deci, te oferi!
Ea:Încă de la început. Dacă nu mai ești orb și incapabil. Mă ofer!
El:Și cum ar trebui să încep?
Ea:Cu începutul!
El:Ajută-mă, și care ar fi începutul?
Ea:Cu începutul tău.
,,Sunt singura persoană căreia i-ai putea arăta averea ” ? Nu ai început așa?
El:Ba da, încapi cât cuprinde. Dar, iată, acest început nu doresc să se numească un început.
Ea:Orice început are un început.
El:Nu este așa din punctul meu de vedere.
Începutul nostru a fost atunci demult,  când lumea nu exista și eram doar noi doi.
Noi atunci ne-am consumat începutul.
Ea:Atunci să continuăm ce am început atunci demult.
El:Promiți că această continuare va dura o veșnicie?
Ea:Depinde!
El:Doar de mine și de nimeni altcineva!!
Ea:Adevărul este că dacă te străduiești, poți trece peste această dorință, alți ochi, alte mâini , alte buze!
El:Veșnicia nu se poate depăși. Veșnicia noastră va dăinui. Vezi, ți-am recunoscut încă de la început că sunt orb. Cum să văd alte buze, alți ochi și alte mâini ? Sunt incapabil!
Ea:Acum te afli într-o armonie deplină cu legea atracției. Arată-mi că mă atragi.
El:Oricum ar fi, tu ești unică pentru mine.
Ea:Ce mă face atât de unică?
El:Buzele, ochii și mâinile sunt indiciul de incredere cum s-ar spune.: urmez curentul conștienței .Simt o mare fericire când sunt cu tine. Trebuia să auzi ecoul vocii mele ca un simbol al energiei și bucuriei tale.Uită de sinele ghemuit care ești câteodată si amintește-ți în schimb esența magică a ființei tale care cântă chiar și acum prin vârfurile degetelor.Asta e realitatea pe care o cauți!
Ea:Da, probabil.
Auzi, suntem într-o poveste? Nu am mai auzit pe nimeni să vorbească așa?
El: Chiar nu ai mai întâlnit?
Ea:Nu! Poate nu am dat atenție cuvintelor. Poate că am uitat sau poate că visez acum.
El:Am să rămân aici și după ce te trezești din acest vis tot cu aceste cuvinte atente.
Ea (pune capul pe umărul  lui):
Nu știu ce se petrece cu mine, parcă te știu dintotdeauna. Ai câte ceva din toți. Ești divin?
El:Din toți strămoșii. Deci mă recunoști ?
Ea: Cred ca esti ceva ireal .Aici e un amestec de evenimente trecute , dorințe si amintiri.
Acest amestec are o viața proprie ? Cât trebuie să mai treacă să ne recunoaștem mai bine ?
El:La tine este măsura și știi prea bine!Acum este cu putință să înaintam prin timp si spațiu.Și dacă simți trăești experiența acestor lucruri pe care le cunoaștem. Această experiența nu este nouă cu adevărat, ci doar o variațiune usoară a unor senzații foarte familiare .
Hai, deschide-te către necunoscut taie creanga pe care stau reacțiile și rutinele tale obișnuite!
Ea:Ce măsură? Ce creangă și rutine obișnuite ? Observ cât de des îți ies din gură aceleași cuvinte….
De câte ori mi-ai mai spus asta ?
Da … Ceea ce e absolut , rămâne absolut! Recunosc aceste vorbe … Defapt întâlnesc aceste vorbe abia acum?
Parcă le așteptam …
El:”Am câte ceva din toți?!”
Când vei simți că acei toți, nu vor mai fi în gândurile tale, atunci voi fi unic!!!
Ea:Deci îți dorești asigurări. Să fii unic! Asta înseamnă să nu dau ceea ce imi este atât de drag pe mâinile celor care vor dezavua sau vor aprecia ceea ce eu imi doresc cel mai mult….
Libertatea de a recunoaște ? Stai ! Te recunosc, vocea ta sună ca în toate visele mele .

Ce model minunat ești pentru mine
Stiu că ai libertate spirituală totală
Intrucât nu ești limitat de tine
Să apari în visele mele , de iarnă ….

Vezi : Ce visezi , aia primesti!!!
Vezi : Universul nostru caută în mod natural și fară efort , un echilibru constant .

Acum , am în mâinile mele și în mintea mea cunoașterea ce-mi trebuie, și totul e foarte simplu !
El: Ne întâlnim pe căi pe care nu le înțelegeam .
Însă nu uita: tot ce este frumos într-o iubire, se consumă repede!
Ea: Ai dreptate, răul nu se termină niciodată.
De ce aș alege o iubire scurtă, dar frumoasă?
Uite mă dăruiesc necondiționat înțelepciunii tale , te ascult cu maximă atenție, sunt cu adevărat interesată de ceea ce încerci să îmi comunici , propun START JOC ….
Cine te-a trimis la mine?
El: Nu este un joc să îți stpânești propriul sine, nici să fii un bun ascultător , atent si răbdător, să oferi sinceritate , cinstire și respect celor care îți vorbesc : fie prieteni fie străini!
Nu-i un joc , eu sunt trimis să te iubesc la nivel de suflet , spiritual .
Ea:Cine te-a trimis? Acum chiar că nu mai înțeleg nimic. Treci în domeniul fantasticului? (își ridică capul de pe pieptul lui)
El:Să mă crezi, aș vrea să mă crezi. Nu mă îndepărta, te rog, mai rămâi! Această calitate este rară , cu cât iubesti mai mult , cu atât trăiesti mai mult!
Ea: ,, Traviata – Giuseppe Verdi . Cu atât ți se iarta mai mult ! ”
El: Mai multă iubire de sine adaugă mai mult la viața sinelui!
Întreaga noastră viață a fost și va fi întotdeauna centrată în momentul de acum !
Fiecare lucru din Univers , cunoscut și necunoscut își are originea într-o idee. Ideile crează realitatea , acum , aici putem primi ceea ce nu am primit demult …
Împărtășim același gând .
Ea: Ce tot spui ?
Ești trimis cu sufletul?
Hai , te rog fii mai clar , ajuta-mă să înțeleg.
El: Chiar vrei să știi totul ? Fără să simți , să gândești , să acționezi fără să fii tu însuți este imposibil!
Nu trebuie să imiți pe nimeni în momentele astea !
Știi ceea ce cauti ești deja !
Trebuie să înțelegi că așa ceva a existat cândva.
Ea:Ce a existat?
El: Uniune , contopirea cu realitatea unică , hai să arăti lumii că știi cine ești !
Ea: Acum , apare dorința de a acționa cu integritate.
De a arăta lumii că stiu cine sunt ?!
Astfel dintr-o senzatie măruntă , se poate naște un model cu totul nou ?!
El: Ai găsit calea conștienței lărgite , o poți numi realizare deosebită sau REVELAȚIE.
Suntem suflete pereche .
Ea : Am senzația că nu-ți mai încapi în piele de fericire! A fost ….
Astăzi cine ar mai crede ? Cine le-ar recunoaște ?
El: Tu! Te rog mergi în înteriorul tau, la sursa și ai să poți înțelege cine sunt!
Ea: Uite ce te rog ! Fără comunicare nu ajungem nicăieri.
Crede-mă și așa simt  că timpul trece mult prea repede acum. Cine își mai caută un suflet pereche?
El:Iar când îl găsește, îl părăsește, fără să-l recunoască !
Ea: Deci recunoști , că s-au schimbat multe!
Răbdarea, ea poartă vina. Nu mai avem răbdare!
El:Ți-e teamă de răbdare?
Ea:Da și nu!
El:Ți-e teamă!
Ea:De unde știi?
El:Dacă nu îți era teamă, aveai să fii tot cu capul în dreptul inimii mele.
Ai fi ascultat-o, iar noi ne puteam vorbi de acolo din ea.
Ea:Ești poet? Ești dramaturg? Esti omul teatrului? Esti unul dintre Oratori ?
Cine ești ?!!
El:Nici una, nici alta! Sunt ceea ce cauți tu deja !
Ea:Tu cum ai răbdare? Tu unde o găsești? Răspunde-mi!
El : Evoluția spirituală este spontană , întâmplările importante au loc pe neașteptate , la fel ca și cele mărunte : un singur cuvânt îți poate deschide inima cu o singură privire …
O singură dată ….
Ea: Tu unde găsești răbdarea ?
El:În tine, în tine este toată răbdarea mea. Tu ești zâna cea bună din această viață rară.
Ea:”Zâna cea bună!”
Unde ai absolvit școala?
De unde vii tu, de pe ce tărâm?
Astăzi nu se mai petrec lucrurile așa ,astăzi ne îndrăgostim pur și simplu și tot așa, ne și despărțim, pur și simplu!
El:Vezi complicație! Și cu viața veșnică a sufletului cum rămâne?
Ea: Te rog, spune-mi cum ai apărut în odaia mea, de unde vii și încotro ne îndreptăm? Esti mai pământean decât aerian !
El: Buzele tale îmi vor șopti, ochii tăi vor vedea , iar mainile tale te vor ajuta șă îmbrățisezi calea bine definită .
Ea:Măsura o știu, calea către un suflet-pereche. Dar cum? Când ? Unde?

(se ridică din canapea):

El:Nu mai este timp! Dispar !
Ea: Dar te rog, nu poți pleca așa, nici nu știu cum te numești!
El:Ți-ar fi de ajutor numele meu?
Ea:Da! În ceea ce fac , da!
El: Îl vei afla mâine seară. Până atunci urări din inimă și o seară bună!

(A doua seară)

El: Drumul spre tine este intens și viu și prin viu vreau să îți spun că trăiesc și activez . Tu esti bine?
Ea:Ce bine că nu te-ai rătăcit și nu ai avut nicio problemă.
Bine ai venit, dragul meu …
El:Tandru este numele meu.
Tu cum te numești?
Ea: Daia.
El: Ce nume frumos! Cine l-a ales?
Ea: Bunicul și bunica.
Stii bunicul meu nu mai este , a plecat de aici acum 20 ani … este acolo sus , mă veghează …
Bunul Petru , așa se numea bunicul meu !
Iartă-mă m-am îndepărtat cumva , așa fac cand îmi apare bunul și vorbesc despre el , mă îndepărtez de pământ ,încă mai am reminiscențe în mintea mea …
El: Daia, tu și eu suntem într-un vis desăvârșit, sper ca acest vis să ne dea și răbdarea …. Cea care au pierdut-o toți ceilalti …
Cat despre bunul Petru , el deține cheile , știi … de acolo de Sus .
Ea:Tandru , poți fi dramatizarea unei piese cu un rol real ! Tu m-ai învățat să vorbesc , să-mi vibreze degetele … Explici realitatea în termeni pe care îi poate înțelege și copii
El:Asta e averea mea , am reușit datorită ție ,ești o ființă înțelegătoare , sper?
De undeva de acolo … sus
Ea:Tandru, spuneai aseară că noi am avut un început cândva?
Când, mai exact?
Unde m-ai întâlnit și cum?
El: Între noi este o fericire rară, care urca cu mult deasupra acestei odăițe ,într-o altă realitate .
Această iubire înfiripă telegraful sufletelor noastre, aici pe pământ, apoi între pământ și mai sus, apoi mai sus și mai sus …
Suntem suflete fruntașe, Daia!
Ea: O iubire sfântă, nesexuală, netrupească este ca o rază care strălucește puternic. Această rază nu este la îndemâna orișicui.

El: Un fir din sinele entitatii mele de lumina se afla în urma gândului, raza lui se comportă ca o cale bine definită ,
care permite energiei să călătorească în ambele direcții .
De la centrul tău spre mine și invers . Te rog nu mă disprețui, nu mă respinge , te voi iubi oricât de departe aș fi .
Ea :Esti un zeu ! Trezești în mine noi înțelesuri care nu pot fi spuse în cuvinte .
El: Sunt un fenomen care poate fi luat în râs foarte mulți.
Nu te poți preface că nu mă simți , nu te poți preface că nu mă vezi!
Ea: Sunt într-o mare cumpănă.
Îmi vorbești de telegrafia iubirii.
Da, știu eu am murit și tu ești viu.
Fie, tu ai murit cândva. Nu, nu-mi iese!
Te-a trimis bunul meu ? Ești aici să îmi aduci dovada că există viață după moarte?

(compune urmatoarele versuri și le recită)

Supra-evaluarea produce placere !
Nimeni și nimic nu-mi poate face rău!
Sub-evaluarea produce durere
Rămân calmă în siguranța sinelui meu

El (râde): Nu mai cerceta, te rog, este simplu, nimeni nu a murit!
Se poate și acum să moară cineva drag nouă….
Este ca un val întunecat pe care il ridici și te expui tot mai mult.
Ea: Tu m-ai împins să fac această asociere .
El:Ți se pare ciudat ceea ce se întâmplă în odaia ta?
Ea:Mi se pare o celebritate.
El:M-ai întrebat dacă sunt poet sau dramaturg aseară. De ce?
Ea: Ce pot să spun acum… Așa mi-a ieșit!
El:Când cineva este în primejdie, agonie sau chiar mort, se arată în același timp la depărtare unei ființe dragi care este sănătoasă.
Se numește  supraorganismul celulă: în ambele cazuri acest supraorganism se realizează prin telegrafia iubirii. Crede-mă!
Ea:Nu mă dezamăgi! Ce să înțeleg acum,unul din noi moare?
El Nu acum!
Ea Dar când?
El: Moartea nu este încetarea, ci eliberarea  noastră…..
Ea: A energiei noastre.
El:Da! Există simpatie între noi, multă simpatie.
Ea:Și ce va rămâne, doar ideea … și iubirea?
El:Nu am nicio îndoială căci moartea sufletului nu va muri niciodată.
Ea:De aceea mi-ai cerut veșnicia?
El:Nu am spus-o inconștient, să știi.
Ea:Deci, eu sunt conștientă, iar tu inconștientul?
El:Da! Și voi rămâne nemuritoarea individualitate pentru tine.
Ea:Deci, eu sunt muritoarea?
El:Nu, tu vei fi poetul, dramaturgul, crede-mă!
Ea:Chiar nu-mi trebuie această comoară!
Acum înțeleg, îmi dai toată averea ta!Cine ești de fapt și ce vrei, de ce eu?
El:Nu juca ieftin în acest rol, te rog! Îți pui atâtea întrebări. Să nu cazi în dezamăgire.
Te indrum dincolo de limitele tale obișnuite spre un alt tărâm , care ne aparține de drept elementar .
Daia , noi suntem noi înșine , întorși înafara fără un nume.
Ea:Nu-mi place cum mă privești…
El:Între noi există legatură și nu va dispărea niciodată.
Ea: Mă hipnotizezi?
El:Nu, doar încerc să-ți ating mâinile, două buze, doi ochi.
Ea:Nu-mi doresc să cad în prăpastia fenomenelor….
El ”Atunci când alegi, trebuie să și culegi”. Ștttt….

(Albul din odaie dispare,

Ea stă la marginea canapelei și fumează; poartă o frumoasă rochie de muselină roșie):

Această fructieră nu era aici. Este drept, ador merele. Oare eu le-am cules? Sunt atât de obosită…
Oare cineva, undeva, cândva resimte oboseala mea? (râde cu toată gura). Desigur, chiar în acest moment…. ( Se ridică parcă hipnotizată, se pune la masa de scris, ia un pix roșu și începe să scrie)

Mărul din odaia mea

Ce fel de creier va înțelege

Că în acest act se șoptește

Tandru-dulce fără formă ce merge

În fiecare seară de-o privește

 

Pe zâna ce i se potrivește

Daia, lumea nu mă crede,

Căci teatrul nu se povestește

Și iar dramaturgul se repede

 

În vasta lui grădină cu mere

Ciudată poveste va așterne,

Iar sufletul său – răsplată în alte ere.

Ce creier, sunt teorii eterne.

 

Cine va înțelege?

Că în odaia mea

Tandru se așterne

Un fapt apriori de poveste

Ce trăiește fără pripiri …

E nevoie de o ureche ….

Să auzi vocea pereche

Sfârșit niciodatâ