Archive for the ‘Momente și schițe’ Category

Psihologul și pacienta

Doamna Despina – pacientă , 35 ani

Dr. Nicolau – Doctor Psiholog , 44 ani

Doamna Despina în cabinet se întinde pe sofaua de culoare roșie.
Doctorul ține în mână reportofonul.

Dr.Nicolau: Acum, ce faci?
Dna Despina: Meditez!
Doctorul Nicolau: Vezi, duduie, ți-am spus să nu te mai identifici cu mintea!
Dna Despina: Deci, d-re., să mă folosesc, dar să nu mă identific cu ea?
Doctorul Nicolau: Da! Atunci când spui eu sunt mintea te aflii pe un spatiu nepotrivit…
Doamna Despina: Deci, dumneata vrei să devin o femeie fără minte?
Doctorul Nicolau: Nu! Îmi doresc ca dumneavoastră să taceți când există tensiune, să vorbiți când există ambient, să face-ți ceea ce trebuie și să realizați lucruri mari.
Doamna Despina: Doctore, eu nu sunt o călăuză pe care să-o fugărească toți prin tufișuri și pe sub copaci, prin lanuri de rapiță înflorită su pe unde-mi sugerează unul și altul!
Doctorul Nicolau: Încet, încet, vezi? Prinzi curaj …
Doamna Despina: Nu am să ratez nici această ocazie dacă s-ar ivi ea .. știu doctore, viața nu te așteaptă, eu chiar trebuie să trăiesc prezentul clipei?
Doctorul Nicolau: Lasă-ți corpul să meargă încotro vrea el …tu trebuie să fii doar un martor, nu te băga! Și nu uita: Singura condiție este să nu lași mintea să se amestece !
Doamna Despina: Chiar așa: de ce să-mi bat capul? Doctore , ai puteri de hipnotizare? Îmi vine să adorm .
Doctorul Nicolau: Frumos, acum trebuie să treci de la minte la simțire! Chiar nu simți cum înflorește în tine?
Doamna Despina: Ei! Simțiea e mai aproape de intuiție, în cazul de față… (cască) Dar de unde să iau lan de rapiță, un tufiș ar fi mai bun …
Doctorul Nicolau: Așa, vă rog, intrați în starea asta! Dați vieții puțin romantism, puțină aventură … explodați . Milioane de frumuseți și splendori vă așteaptă!
Doamna Despina: Da, îmi dau târcoale și nu intră! Îmi trebuie curaj, doctore?
Doctorul Nicolau: Rămâne la latitudinea dumneavoastră, să alegeți. Nu uitați dacă ne facem de cap, capul trebuie să ne fie sclav, un sclav frumos și util… Priviți și dumneavoastră în jur, toți au un cap stăpân. Când ești stăpân la el, este periculos …
Dumneavoastră alegeți !
Doamna Despina: Ei doctore, viața mea este total otrăvită de cap …
Doctorul Nicolau: Doamnă, priviți, observați, cercetați mai bine …
În viață nimeni altcineva nu o să vă ajute!
Doamna Despina: Am ajuns în clipa de față să fiu neputincioasă pentru că de mine depind alții …
Doctorul Nicolau: Aveți grijă, nu este responsabilitatea dumneavoastră. Sunteți datoare față de dumneavoastră să priviți ce faceți cu viața, dumneavoastră.
Doamna Despina: Am doctore capacitatea de a reânvia?
Doctorul Nicolau: Dacă există, simțire în inimă, dacă nu pierde-ți timpul … dacă vă doriți!
Doamna Despina: Da doctore, îmi ajut inima să toarcă doar iubire, ochii vor fi doar ai mei, iar picioarele mele vor călca doar pe cărări nebătătorite, nu mai vreau să împrumut, ci doar să creez, nu voi mai lăsa pe nimeni să-mi distrugă inteligența inimii.
Ați înțeles, doctore?
Doctorul Nicolau: Abia acum vă numiți ființă, credeți-mă.
Ființa este una, nonduală , iar mintea este bifurcația!
Doamna Despina: Știu, doctore, omul nu are doar o minte, omul are două minți … deci minte mai mult.
Doctorul Nicolau: Nu doamnă, creierul are două emisfere: emisfera stângă, și emisfera dreaptă. Trebuie să vă situați aundeva la mijloc între aceste două minți.
Doamna Despina: Doctore, femeile în general sunt conduse de emisfera dreaptă?
Doctorul Nicolau: Da! Emisfera dreaptă este dincolo de rațiune, este intuitivă.
Doamna Despina: Trebuie să mă relaxez …
Doctorul Nicolau: Foarte bine, foarte bine, doar așa veți scăpa de vechile obiceiuri!
Doamna Despina: Da! Doar cu răbdarea pot trece marea!
Doctorul Nicolau: Așa cum spuneți dumneavoastră …
Acum nu-mi rămâne să vă spun decât că vă aștept și la următoarea ședință…
Doamna Despina: Cum doctore? Tot fără creier ? Tot fără minte? Fără simțuri și intuiție, doar cu minciuni ?
Lasă doctore că mai sunt și alții !

————————————Sfârșit———————————-

În grădina promisiunilor

Personajele:
Matinele – Soția înșelată
Corinele – Văduva îndrăgostită
Casian – Soțul infidel

(Matinele și Corinele în grădina ceainăriei – afară căldură mare – își servesc cafeaua de după-amiază)

Corinele: (aproape șoptind)
– Promite-mi Mati, dragă, că ai uitat tot ce ți-am spus!
Matinele: (sigură pe ea)
– Îți promit ,cea mai sigură uitare. Uite , am uitat și cum te cheamă. Rătăcesc acum pe un tărâm învăluit în lumina clară a unui parc sau grădini … vezi, chiar am uitat!

Corinele: (fericită)
– Așa să faci dragă, să nu mă desconspiri niciodată!
– Promiți, da ?

Matinele: (învăluită în mister)
– Da , da ,da … desigur!
Și totuși sunt mânată de un imbold, așa cu mâncărici pe limbă!
- Habar-n-am de unde-mi vine, văd clar o văduvă frumoasă care are o legătură amoroasă cu un bărbat însurat!

Corinele: (sare ca arsă)
– Și are dragă și ea un nume, dacă tot te uiți prin crăpătura cheii?
Matinele: (cu degetul arătător pe buze)
– Șșșș… nu șterge, dragă totul din minte, se zvonește ceva despre o gelozie, cum că viața văduvei și a bărbatului căsătorit, la ei mă refer, a ieșit de multă vreme de pe făgașul normalului.

Corinele: – Ei aș! Spune, spune! Ce imitație de femeie?!

Matinele: (calmă)
– Nu-i așa că-ți place?
– Bârfa , la ea mă refer!
– Să știi că circulă în oraș, de ceva timp!

Corinele: (se precipită ușor)
– Nu reușesc să-mi dau seama dacă te ascult cu adevărat, sau dacă nu cumva mă prefac că te ascult.

Matinele: (calmă)
– Așa fac mai toate văduvele, imită dragă, imită comportamentul celor serioase!

Corinele: (se repliază)
– Continuă te rog, ard de nerăbdare să aflu mai multe…

Matinele: (calmă) – Pricep acum, inima netrebnicului însurat nu vrea deloc să-i dea ascultare.
Văduva, are și ea parte din vină, pentru că nu a stat să se gândească nici măcar o clipă, că ar putea dărâma un suflet nevinovat.

Corinele: – Ce împrejurări dragă !
– Ce inimă neliniștită !
Matinele: (ridicând ușor tonul)
– Nefericiți, fragili și mărunți, așa-i văd eu !
Corinele: (cu voce stinsă)
– Înăuntrul meu continuă să pâlâie dorința de a afla această poveste, sunt nerăbdătoare și emoționată.
Matinele: (își duce ceașca la gură)
– Dorința irezistibilă de viață și de evadare.
– Simt o durere în stomac!
– Să iau Malox, pentru durerea asta ?
Corinele: – Ei?!!
– Lumea ta este alcătuită din semne greșit tălmăcite, asta este pricinia durerii tale, nu mai umbla cu gândul!
Matinele: – Mă văd îndurerată! (sare ca arsă)
– Este chiar soțul meu!
– Ăștia se fac nevăzuți într-o stranie mișcare ascendentă ?
(se așază)
- Stai ! Mă deștept! Deodată … O voce dinăuntrul meu îmi spune… (atinge ostentaiv masa )
- Că am să-i dovedesc!
Corinele: – Nu-i face jocul !
– Greșit, iar te doare stomacul!
– Mută-ți gândul , uite așa , ca mine, în fața mea!
– Au apărut tărâmuri noi, oameni noi, eu chiar nu caut remușcări!
-Tu de ce-o faci , dragă ?

Matinele: (absentă în privire)
– În mine se strecoară, otravă, care-mi sfârtecă tot stomacul …
– Este, oare momentul adevărului?
Corinele: – Lasă, lasă , astea sunt sentimente de singurătate și gelozie.
-Auzi tu?!
Matinele: – Am motive, am motive, dragă ?
Corinele: – Da! , dacă dispare iubirea, femeia-și pierde rostul.
– Ce , nu știai?
Matinele: (se repliază)
– Nu-mi amintesc să-mi fi îngropat bărbatul.
- – E drept, de la o vreme se întoarce acasă în toiul nopții.
Corinele: (intervine)
– Și măcar se întoarce fericit?
Matinele: – Asemenea unui călător nemulțumit de drumul său!
– I-am cerut și lămuriri… atât mi-a spus: „Noaptea m-a ascuns, noaptea mi-a arătat calea, ce vină am eu!”
(o privește fix – pe Corinele)
-Auzi dragă taxiul a greșit adresa, l-a dus pe Mântuleasa!
Corinele: – Ți-ai fi dorit să-ți istorisească mai mult?
-Ar putea ieși un roman din asta! …
Matinele: – Cred ! … Este pe cale să sfârșească acest început!
Orice călător se lasă târât pe drumul care-l poartă spre pragul altei femei, nu-l ține mult acest drum!

Corinele: – Da , timpul se scurge cu repeziciune când ești în brațele care nu-ți aparțin.
Matinele: – Visează dragă, doar așa îți mai hrănești gândurile, și nu mai căuta momente nepereche! Auzi ? …

Corinele: (fericită se ridică de pe scaun)
– Iată-l și pe Casian, so plimba și el în gânduri?
– Ce-o căuta aici la ora amiezii?

Casian: – Sărut-mâinile, între două nu te plouă, dacă tot sunteți două !
– Dorințele voastre pot fi împlinite, dragele mele!

Matinele: – Dragul meu, ești darnic! Dar de unde știi tu, dorințele noastre?

Casian: (se așeasă la masă)
– Iubito, dorința ta, este de a afla unde duce drumul meu, iar dorința lui Corinele este de a-și găsi perechea.

Matinele: (își deschide evantaiul)
– Așa deci ! Dorințe … împlinite, zici?!
– Uite că nu știam, că drumul duce întotdeauna la pereche!

Corinele: – Ei și cu tine, Matinele , nu întotdeauna! …
– Drumul tău ar putea să ducă până la avocat, iar avocatul să-mi dea mie hârtia pereche!

Matinele: – Îți promit cea mai sigură uitare!
– Iată- nu știu cine ești! Nu exiști! Deci, așa va rămâne! …
– O uitare sigură, pentru noi!

Casian: – Matinele , promite-mi că ai uitat tot ce s-a spus aici,!
Cum că eu aș fi fost cândva amețit și am greșit drumul spre casă…

Corinele: (se ridică – profund rușinată)
– Așa să faceți dragă!
– Să nu me desconspirați niciodată. Eu nu sunt un model demn de urmat.
– Am să-mi găsesc și eu în cele ce urmează , o pereche de brațe.
– Vă promit!
(Casian și Matinele la braț prin grădină)

Casian: – Ce an excelent ! …
-Ce lună excelentă!…
-Ce zi excelentă! …
-Matinele, dacă m-ai întreba azi, la șapte ani de la căsătorie, ți-aș răspunde că te-am iubit întotdeauna!

Matinele: (calmă cu un ton didact) :
- Casian, chiar nu este nevoie să strângi din pumni și din dinți.
- Te cred !
– Dar tu mă crezi, că întotdeauna am știut că nu mergi prea departe?
Casian: – Absolut!
- Așa-mi trebuie!
- De ce m-am căsătorit cu cea, care o citește pe Agatha Christie.

………………. SFÂRȘIT …………..

Premiera s-a jucat în data de 09 prier 2012  la sala Amfiteatru TNB.

 

Distributia :
Desdemona – CARMEN IONESCU
Andone- ARMAND CALOTĂ
Sonai- IONUȚ CIOCEA
Povestitorul- RĂZVAN  POPA
Lumini-Ion Docan
Muzica-Sorin Dumitru
Scenografie- Liliana Caragiu
Producător -Vlad Stănescu
Regizor- RĂZVAN POPA
<<Piesa a fost descoperită de PĂTRU GAVRIL -prin amabilitatea sa a fost posibil ca personajele mele să prindă  grai>>
Cu mulțumiri tuturor ,

 

Personaje:
Nisipescu Desdemona – 40 de ani.
Nisipescu Andone – 44 de ani.
Sonai Virgil – avocat – 34 de ani.
Povestitorul – Voce de sus.

Desdemona poartă dis-de-dimineață rochie lila – din muselină.
Atunci când vine avocatul poartă o rochie din crep de mătase naturală
negru-abanos lăsându-și un umăr la vedere.
La final poartă rochie din shantung, lungă, de culoare turquaz.

Andone este îmbrăcat sport.

Avocatul poartă costum cu sacoul cambrat la doi nasturi, pantaloni fără pense, cămașă cu butoni, cravată uni, servietă din piele naturală și dosarul la vedere.

Povestitorul: Într-o frumoasă zi de prier, casa din satul Cervenia de Teleorman ,a familiei Nisipescu, este aerisită şi scuturată.
Stă parcă să primească musafiri poftiţi.
Fireşte ,că doamna Desdemona , i-a poftit fără să-i dea de ştire celui care,
îi mai este încă soţ.
Spun ,încă, de la început că domnul Nisipescu Andone, a fost la început un soţ ca la… început: bun, devodat, iubitor, ş.a.m.d. , numai că de ceva timp ,a căzut pradă lui Bachus…
Iată, doamna Nisipescu Desdemona,coboară suflându-şi nasul în batistă… O fi plâns , şşşt. .. o să aflam în cele ce urmează, … vedeţi?
I-a cam pălit frumuseţea ,doamnei Desdemona, ce să-i faci, s-or fi , amestecat veacurile între ele, şi revine acum această Desdemonă ,cu o viaţă şi mai bună.
Shakspeare, poartă vină, nici cu gelozia lui Othello nu i- a fost prea grozavă, viaţa.
Auzi… cum isi suflă nasul cu putere …
Probabil, vrea să se facă simţită.
Scoate femeie ,nasul din amănuntul ăsta vestimentar, rol mare ,ti-se pregateste,în cele ce urmează.
Şşşşt… Andone descântă, să-i acordăm atenţie.,

Nisipescu Andone (este beat) “Binecuvântată fie viţa de vie şi
femeia!Singurele daruri ale naturii care produc bucurie deopotrivă şi
săracului şi bogatului.”

Nisipescu Desdemona (scârbită) – Ei? Și ţi-a fost greu?

Nisipescu Andone : Stimată și mult iubită soție, mă pui pe gânduri!
Pe semne mă crezi bolnav și aproape, dacă nu de tot , idiot, apoi , știi și tu 4-6 ore, cu școala de vii, încă de la vlăstar, plus dusul și întorsul de două ori pe zi cine știe unde, prin ploaie și noroi, arșiță și vânt cum se întâmplă nu e lucru tocmai ușor pentru unul ca mine.
Și cu toate astea, înconjurat de tine, vreau să-ți spun și eu ceva. Timpul însă pe când vreau – se întâmplă ceva și nu pot hotărâ – căci știi și tu prea bine, aceasta treabă e de gust, nu de silință.

Nisipescu Desdemona: Ca fiu de popor, ce ești, admit în totul părerea ta, nu mă pot opri de a vărsa lacrimi, văzând nenorocirea ce ne amenință în viitorul casei și copiilor ei!
Cu atât mai mult am simțit, cât de mic copil ești: ai ochi și nu vezi, urechi ai și nu auzi, căci totdeauna ai luat castanele din foc cu mâna mea. Care, la urma urmelor , tot eu sunt vinovată ?
(se îndreaptă către sală)
Vorba aceea:”Femeia trage un vânt, și bărbatul trage rușinea”
De-ar știi oamenii ăștia ce vânt parfumat trag, ar rămâne aici în scaune , câteva veacuri.
Dar nu știu sărmanii și de aceea tac, și mă rabd în scaune.
Eu nu mai stau, și nu mai rabd.
Duc toate sarcinile în spate, și hrănesc pe nemernicul casei, dar ce eu sunt pastorul lui?
Ce nu mai sunt câini de vânătoare?
Și apoi, știți și voi că într-un sat fără câini se plimbă mișeii fără băț. Eu care gust amar … să disprețiuiesc pe cei care lucrează fărădelege 6 ore la o vie ?
Am să-mi iau pâinea de la gură și o arunc la câini.
Cred că-i destul o măciucă la un car de oale!
(se îndreaptă către Andone)
Stimabile soț, chiar acum, în casa unui negustor cinstit din Teleorman, cultivator de vii, există o soție, adică eu, care știi că te supără din când în când , fac în sfârșit, cum mă dă mâna , și nu mă las pe-o ureche , gândindu-mă firește la cei din sat!
Și nu mă abat în treacăt, intru în problemă direct, așa de la micul dejun.
Eu nu mai am plăcere să fac această negustorie, deși știi, că nu-i vre-o pricopseală: tu cultivi, tu consumi. Gândindu-mă la mulțimea boabelor de struguri ce s-au acrit de atâta amar de vreme, aș putea corecta caracterul tău, dar mă tem că nu pot. Am să-ți trag câteva exemplare rare, așa cu vorbe rele, am răbdat și am uitat din ce neam mă trag, am uitat toată știința mea … și am uitat pentru că trebuia să uit.
Am plâns pentru că nu exista alt mod de-a exprima ce simt.
Am plâns pentru că nu credeam într-un deznodământ atât de abrupt.
Plâng și știu că destinul este scris înainte de cuvânt.
Plâng și încerc să spun că viața este grea aici pe pământ. (își duce mâna la ochi)

Nisipescu Andone: Știu că cel mai sigur lucru nimic nu este sigur, Desdemona.
Există totuși, un interes, atât de moral și financiar în viața asta, ce dracu știi și tu :”ți se dă , dar de fapt ți se ia”!
O fi și asta o idee să accepți ideea altuia, dar pentru mine este cam probabilă.
(se întoarce către sală)
Știți și voi, că poți munci, dar nu poți clădi inteligent!
(se întoarce către Desdemona)
Și cu noi cum rămâne, Desdemona, ce ne-a determinat să ne răcim în halul ăsta – Ce? Vinul?
Vinul este static, fato, și când îl torni în tine, parcă , așa, te ia niște călduri, și un curaj, nevoie mare.
Desdemona , crezi că frumusețea trupului tău , îmbrăcămintea ta va da mai multă crezare acestei povești?
Arată-te luptătoare, îndrăzneață, ești femeie pricepută , dreaptă, cinstită , vrednică de răsplată.
Vezi, eu nu te pun în scaunul pierzaniei.

Nisipescu Desdemona: Cele mai simple lucruri sunt chiar în fața noastră. Tu chiar ai rezultate, Andone!
Mari rezultate …
Te-ai născut, te-ai dus la școală, ai pus vie, ca mâine ești la pensie, și apoi te duci de tot Andone, iată lucrarea ta este clară și sigură … nu-i așa?
Nu te lipi neobrăzat demagog, ce tulburi mintea oamenilor pe vremea asta, ce-ți mai place stilul ăsta de oratorie Grecească.
Ai aflat deci … foarte la modă este internetul, tu ai auzit de internet?
Da de unde? Nu ți se potrivește, ai felul tău de viață, pompos și trufaș, plin de trufașă mândrie, și nestatornică ambiție, dai pe gât doar vin și vorbărie.

Nisipescu Andone: Rezultate ai? Îți trebuie o idee în așa fel încât să moștenești tu tot! Vrei drepturi, femeie, lasă că-ți dau eu dreptul la un pahar de vin, așa dis de dimineață.

Nisipescu Desdemona: Acum chiar ești în călduri, Andone, m-ai considerat păpușa ta tot timpul, uite că nu am să-ți fac hatârul de data asta.
Așa ceva nu-mi trece prin gând.

Nisipescu Andone : Nu ştii nimic Desdemona, tot proastă ai
rămas! Lasa că te cinstesc eu ,cu un ţui, dacă vinul îţi displace!

Povestitorul: (cu voce joasă):
Oops…! Avertizez urechile ,dumneavoastra, apelaţi la batistă ! … Ce-i drept, e proastă dar am văzut-o și mai proastă, văzându-te pe tine, dacă are noroc , scapă ea de prostia asta.

Nisipescu Desdemona: (se uită în sus, către vocea Povestitorului)
Mai puțin sugestivă decât comparația aci examinată, argumentez cu filozofie maximă (indică către Andone) – Pe dănţăuşul prost şi testiculele il
încurcă! (se apropie de Andone) Țui-mui-nu voiesc , Andone! Uite că nu mai am nici un gând:cată-ți singur melodia după care să dansezi! Iar din acest dans să te desprinzi și să ajungi la mare preț, că afară a ieșit mândru soare, ți-ai ales un repertoriu, în bună parte tragic, ce poate fi cunoscut din aluzii târzii … chiar aici! (râde demonic) auzi simțuri trezite din vin … (se întoarce către sală – voce vibrantă) De când oameni buni și până când … (se întoarce către Andone) Bine nu te mai faci catârule, ești o imitație în formă de poveste. Sunt mișcată sufletește , în aceste momente, (își duce mâna la frune și o lovește ostentativ) Unde o fi Dl.av. Sonai să te vadă…

Povestitorul: Ce distinsă onoare – de-al numi <> .
A spus domnul avocat Sonai – Cumva?
Dl.avocat a reușit oare să-i trezească simțuri, Desdemonei?
Așa că vă anunț: nu ați văzut și auzit decât o singură parte a războiului … Desdemona, nu are decât un glonț în revolver … Va trage ?

Nisipescu Andone: Mișcată sufletește?
Mulțumesc pentru distinsa onoare ce mi-ai făcut de a mă numi <> (se întoarce către sală) Vă rog dragii mei să nu comentați, eu sunt mândru de această numire neașteptată… (se întoarce către Desdemona – cu mâna pe inimă) Primesc Desdemona, primesc această încredințare cu stimă și recunoștință , și am să o păstrez pînă la final… (se duce către masă ,își ia paharul cu vin și bea – se întoarce către sală) Iubiți confrați inteligenți și activi membrii, mă închin cu sănătate!
Scopul vinului este nobil din toate punctele de vedere, și mai ales din cel al dezvoltării simțului unui catâr atât de național, atât de moleșit și amenințat a se pierde în veacul nostru materialist, egoist și sărăcăcios de fapte mari, și nepieritoare de care s-au bucurat catârii în trecutul lor glorios… Aici în Teleorman!
Am să merg curajos înainte pe această cale și să dea D-zeu să nu ajung măgar studios, știți că măgarul dispare în ceață.
Catârul nu-l poate imita iubiții mei, dintre toate poveștile știute de voi, ați auzit să scrie cineva despre un biet catâr și un măgar studios, se va tipări sigur această poveste și sunt prea măgulit și mândru de cinstea ce mi-a dat-o Desdemona de a mă număra și pe mine între membrii academici cu drepturi depline … dar fie … și cum ziceam ? … da ! Politețea oamenilor bine crescuți nu are margini … (se întoarce către Desdemona) Te iubesc Desdemona cu dragă inimă, și să-ți arăt că am și urechi, parcă am auzit eu bine?
Nu știu , dar am senzația că se apropie ceva, ceva ce ți-ai dorit mereu să aflu … mi-e teamă să nu pierd acest ceva…

Nisipescu Desdemona: (Nedumerită) : Ce?

Nisipescu Andone –Gândul, seamănă cu un fier încins pus pe o rană: Gândul tău, Desdemona – Mă îndeamă să-l salut și să-l îmbrățișez frățește pe avocat.
Hai spune: îți place, îl placi?
Te-a ajutat vreodată? Spune femeie,că-mi sare ţandăra pe tine, da ce, trebuie să te privesc cu lupa să-mi dau seama că ești transformată sufletește? Da , ce? Ocupația mea e ștearsă ?
Ce crezi că, e ușor să tot duci paharul la gură! Nu-i ușor femeie, trebuie să te concentrezi să-ți aduni toate reflexele, să nu te pătezi, să nu risipești licoarea asta Dumnezeiască și nu știi când gura o înghite lacomă ! Vezi !
Este tot o lucrare ce fac eu Desdemona, să revenim la Sonai, el ce lucrează?

Povestitorul:
Azi am bani, azi am onoare …
Azi în lume, femeile se bat,
În cauză și-n tribunal
Sunt ajutate de un avocat.
Sună, sună bine … sună
Că toți joacă pe a legii strună!
Onorați-mă dragi fete
Și voi bravi judecători,
Eu știu ce-i a voastră sete,
Credeți toți în bănișori
Sună, sună bine … sună
Legea rea, ei o fac bună!
Azi am rang de reverie…
Aste lucruri sunt prea mici
Știu femei și bărbați o mie
Fraieriți de cei pitici
Sună, sună bine … sună
Legea rea, ei o fac bună!
Fără nici o-nvățătură
Eu trec astăzi de-nvățat
Cei mai mulți vor această gură
Și când vinul l-am turnat
Vinul, la toți face bine…
Vinul te coboară și pe tine
Sună, sună bine … sună
Povestitorii nu fac lumea mai bună
Astăzi avocatul îl poftesc
Să lumineze și să ne dea…
Știți de ce mă măgulesc?
Căci mi-a burta asta grea
Sună, sună , bine … sună
Că toți joacă pe-a legii strună.

Nisipescu Desdemona:Frumooooos, așa deci? Conlucrăm ,cu acte în regulă – pe toate i le-am pus la dispoziţie şi le-a servit fără cârteală. O să judece mai târziu , aşa a spus… (plânge) Eu i-am dat că nu mai puteam, înţelege-mă şi pe mine, sunt, singură de mult,acum înţelegi? Ți se mai pare ciudată această transformare? Sunt un ciob din paharul tău, asta sunt!

Nisipescu Andone: (ridică paharul) Închin acest pahar ,pentru
legăturile trainice,ale, acestei familii unite. (sughiţă) Pardon,şi pentru,
testiculele lui Sonai ,că tare mai este în judecat !
(plânge)
Și ţi-a priit, Desdemona?

Nisipescu Desdemona: (calmă, indiferentă) Voi afla mai târziu,
ce să spun, aşa este la început, aştepţi, primeşti şi apoi libertate…
Ce metamorfoză ciudată, încerc să mă adun măcar acum, ciob cu ciob.

Povestitorul: Hai că-i bine !… Este discretă, nu-i aşa? Să nu
mori ,Desdemona,sa nu mori ! …

Nisipescu Andone: (se ridică de la masă) Aşa deci,îl aştepţi
aici, la noi în casă? Aici primeşti şi tot aici e libertate. Femeie demon,
chiar nu ai ruşine, şi te credeam, creştina mea! Abia acum ,sunt
confuz! …
Auzi,circumstanțe la ei? !! ….

Povestitorul: Te cred şi eu, ai confunfat sticla de apă cu cea
de vin ,mai devreme!

Nisipescu Desdemona: Ai în faţa ta o creştină, mai creştină,decât îţi închipui tu ,cu toate descântecele tale asupra sticlelor de vin .
Nu am frică şi nici ruşine Andone Nichiperciu.
Ai să vezi cu ochii ăştia de carne chiar aici în casă.
(se precipită – ridicând tonul)
Unde în altă parte ? Aici o să primesc ,de toate şi tot aici o să mă eliberez!

Povestitorul: (intervine scurt)
Aşa, fii tare ,creştino!
Nisipescu Andone: ( consternat)
Frumos, chiar nu ai demnitate ! Îţi lipseşte!
Auzi, aci, cu mine în casă, şi tot aci şi cu Sonai? Ăsta , da , curajul veacului, Încerc să-mi îmbrac gândurile în cuvinte, nu este un lucru extrem de greu, nu trebuie să fiu un geniu să-mi dau seama că se întâmplă ! …

Nisipescu Desdemona( calmă si trufasa) De tine depinde acest curaj, să nu te ascunzi, să nu pleci pe undeva, astăzi,te vreau cu ochii la tine, mai precis, astăzi, va fi ziua adevărului.

Povestitorul: Oare există adevăr? Ce dracu, unde ajung, cu piesa asta?

Nisipescu Andone: (revoltat ,ridică privirea spre vocea
naratorului)
Mai taci dracului ,povestitorule, că te aud şi eu. Auzi ,adevărul pe
faţă, aşa zici, Desdemona.
Cu ochii larg deschişi şi gura închisă, nasul în batista lui Iago, vai capul tău, creştino, adevărul secolului, pe asta nu o ştiam crede-mă.
A murit şi Shakespeare ,de la el te inspiraşi cu batista şi
faci pe vinovata cu mine?
De la citit ţi -se trage! Să nu-mi spui tu mie ,de ochi larg deschişi! Ce-ţi place, şi ,nu-ţi place ,la mine, eu beau ,recunosc, altă vină mai am?
Hai spune! Ce!? Nu mai ai cuvintele la tine?
(îşi îndreaptă privirea spre narator)
Ce povestitorule ,nici tu nu mai intervii? , hai curaj,curaj ..
(e ceva mai calm)
Bine, creştino, vreau să ştiu: cu Sonai bei? Cu mine nu-ţi place!

Nisipescu Desdemona(plânge, îşi suflă nasul în batistă)
La sfârşit bem! La sfârşit ,o să si bem!

Nisipescu Andone: ( revoltat): Ce?
Mătrăgună, ce, o să beţi,că mă scoţi din minţi, femeie?!
Nu m-am simțit niciodată atât de desnădăjduit …Ce beți?

Nisipescu Desdemona. : Sampanie? Ce? Doar şampanie, se bea
când eşti pus ,într-o altă situaţie!

Nisipescu Andone : D-aia scumpă? … Franţuzească?

Nisipescu Desdemona: Bănuiesc ! … La cât de rapid ,este Sonai! …
Cumpăr, una mai ieftină!

Nisipescu Andone: Este rapid, ai?
Şi te mulţumeşte? Păi, este frumos aşa, Desdemona?
Fără să dureze? Ție-ţi plăcea? (plânge)
Chiar aşa? Dacă vrei aşa , trebuie să-mi spui.
Stau ca prostu’ mă tot închin, pe lângă sticla asta să fac un scenariu bine regizat, aşa cu tot tacâmul, înţelegi tu,să pot să te impresionez …Si tu?

Nisipescu Desdemona : Lasă! Lasă!
L-a pregătit domnul Sonai!
Nu te mai ocupa de fericirea mea, tu ai probleme Andone, ţi-ai pus
traista în cui, ai luat, o pauză în scenariul ăsta!
Seriozitatea relației noastre este neașteptată, nu-i mai poți convinge nici pe ei. (indicând către cei din sală)

Povestitorul (bucuros) Aşa-ţi trebuie dacă ai urlat la mine!
Curaj Desdemona! Vă mărturisesc, acum, chiar mi-a scăpat
controlul!
Cum îi mai controlez pe creştinii ăştia?
Nici nu ştiu prea bine ,ce sfârşit vor avea, dacă stau bine să mă gândesc , nu ştiu de la ce a început ,toată această scenă ! Aaa ! da!
Îmi amintesc,de vină este veacul sau leacul?!

Nisipescu Andone: (apelează la un gest necontrolat:îşi deschide pantalonii)
Am eu leacul tău Desdemona! Chiar aici în traistă!
Aşa ca data trecută când am arătat tuturor, acolo în sat,
(îşi dă pantalonii jos) şi toţi au încremenit…
Ca şi acum dealtfel, eu am … sunt dotat… este drept, îmi este ruşine
(îşi ridică pantalonii)
Dar tocmai cu Sonai ,te găsişi şi tu? !
Un altul nu-ţi găseai, creştino?
Chiar nu reușești să ți-l scoți din minte? Te gândești tot timpul la el?
Mintea -ți zobară invariabil tot la el?
Spune-mi că este ceva constructiv, să știu la ce să mă aștept!
Femeie, pari cuprinsă de o boală fără leac, care îți umbrește existența, ești învăluită într-o stare de apatie, de stupoare, o stare dominată de prezența lui Sonai!
Scutură-te femeie că nu-i magician!

Povestitorul: Sunt siderat! … Voi , nu?
Asta chiar nu-mi amintesc să fi scris !
Acum cred ,că s-au amestecat, leacurile, veacurile!
Această fază,trebuia să o vadă şi Maestrul!

Nisipescu Desdemona: (stă cu mâinile la ochi)
Uite că aşchia nu sare departe niciodată , trebuia să-mi dau seama, când mi sa propus ,să joc lângă tine, că ai să-mi faci una ca asta! E drept.. şi limba mea este ascuţită.
Mai bine ,că s-a întâmplat aici, şi nu în sat!
Iar o faceai mare si lata ! …

Nisipescu Andone: Lasă , îţi ştiu şi limba, am auzit, cît de
multe ai vorbit , despre mine, în sat, vezi tu, creştino, satul e mic. La oraş
ai trăncănit?
Că aşa vă vine ,vouă, celor de varsta a doua , să trăncăniţi ,vrute şi nevrute din casă.
Știu și eu că bârfa este o artă și se folosește până la moarte, dar voi, voi, voi împingeți lucrurile în neprevăzut, vă răvășiți viața, vă surprindeți cu tot felul de nimicuri, și vă creați singure palpitații nu-i așa?
N-are nici un rost să te superi pe mine, eu doar te informez, te avertizez, să nu te mai duci cu vorba!

Nisipescu Desdemona
: Ei, aş… ziua bei, noaptea dormi, acum
vorbeşti ce nu ştii.
Şi cu mine cum rămâne?

Nisipescu Andone: Ajutată de domnul Sonai,cum să fie …şi câteva
clefetitoare de ţărănci de pe aici!
Și, care este cauza suferinței Desdemona?!
O minte îmbâcsită de bârfă, sau o inimă frântă?!
- Inima, cred !
- Ei află, e mai ușor să repari inima decât mintea!
Și va trebui să întreb iar, chipul tău palid, ce te-a determinat să faci asta?!
Îmi sfâșii sufletul când te văd așa.
Trebuie să-ți spun, Desdemona, că toată lumea a înnebunit de-a binelea! Și vreau să recunosc că au luat-o razna cu toții, în stilul lor caracteristic.
Hai să-i anunțăm că ești teafără, înainte ca clefetitoarele și preotul să spună rugăciuni pentru noi!
Desdemona, nu spune nimic, ascultă-mă: nu îngroșăm rândurile, fato! Gândește-te mai bine, câți stau la rând s-o facă!
Să ne-aruncăm în plasa lor, așa gratis?! Ce demers mai e și ăsta?!

Nisipescu Desdemona: Sigur, am câştig de cauză, în acest
demers, ai să vezi, Andone!

Nisipescu Andone : Da, bine femeie, nu mă mai acuza!
Vino în dormitor, să văd şi eu ce mai poţi acum la 40 de ani!
Parcă eu ,nu pot ,băga demers! Cu protecție, Desdemona !
Și încă ceva, așa ca garnitură la tot ce bagatelizează satul ăsta, le dau eu , cît nu pot să înghită, și, pentru o clipă, cred că o să se înnece!

Povestitorul: Doamne! Ce-am scris şi ce-a ieşit!

Nisipescu Desdemona.: Să nu-mi spui ,că ţi-ai dat seama ! Şi tu ai băgat …?

Nisipescu Andone: O, să bag! De aici poți trage concluzia că sunt îndrăgostit de tine!

Nisipescu Desdemona : Lasă! Că sunt eu, mai vrednică ,Andone!
Aşa a fost femeia , veşnic nemulţumită! Cu nasul în batistă, mai mult
tristă!
Bag eu, Andone! Ai să vezi!

Nisipescu Andone: Uraa! O să mă eliberez!
O să mă eliberez de piatra asta de pe suflet, în curând!
Nici nu credeam că o să prindă rădăcini vreodată, Desdemona!
Trebuie să știu, îți place tipul?
Nu m-aș fi apropiat de subiect dacă nu mi-ai fi spus!
Doar știi, asta foarte bine!
Sunt convins că nu s-a întâmplat nimic.
Absolut nimic! N-ai cedat deloc!
Nu cred că e cazul să întreb dacă ai încălcat jurământul de soție!
Îl avem de respectat o viață!
(cade în genunchi) ,
Desdemona, te-ai culcat cu el?!
Îți curăță portocalele mai bine decât mine?!
Întide mai bine untul pe felia de pâine dimineața?
Face cafeaua mai dulce?!
Te leagănă mai bine decât mine?
Ajută-mă Desdemona să repar ce s-a stricat!
Recunoaște Desdemona acest erou din fața ta! …

Nisipescu Desdemona.: Nu-ţi mai găseşti locul ,omule!
Chiar eşti nerăbdător să aflii ?!
Vinul este de vină, sigur, el poartă toată vina!
“Aşa am şi declarat…vinul, de la el,ni se trage! ”

Nisipescu Andone: (se îndreaptă către masă cu sticla de vin în
mână)
” Binecuvântată fie viţa de vie şi femeia, singurea”!
Ce mesaj,
”Nu m-am culcat cu el” !
Asta citesc în această sticlă (pune sticla pe masă).
Ce căcăreze de porumbel mi-au ieșit din gură, ce senzație ciudată!
Chiar, nu știu în ce perioadă a vieții este soarta mea acum!
Mai bine o inimă frântă decât o minte bolnavă, nu mă rușinez de cele ce i-am reproșat, știu că inima se repară mai repede, cu o minte bolnavă nici dracul nu te mai alege!
(duce sticla la gură),

Sonerie stridentă (ţrr.ţrr ţrr)
Desdemona către ușă

Povestitorul: Iago! A sosit Iago! Ce face ,Maestrul la
inviat si pe el?!
(avocatul Sonai Virgil, intră ,are in mana un dosar)

Sonai Virgil :
Bună să-ţi fie inima, Desdemona! … Ce bine că este prezent şi Andone!
Sper că nu te-ai răzgândit!
Vă ştiu eu pe voi ,femeile!
Citesc pe faţa ta, că-ţi este teamă când o să afle Andone ce vrei să faci.

Nisipescu Desdemona : Nu am nici o reţinere, crede-mă dle
Sonai! Nu mai pot! Acum, te rog , să afle şi să se termine mai repede!

Nisipescu Andone: (lasă sticla jos)
Aşa te vreau, Desdemona,fără reţineri!
Ştii tu vorba aceea:” Să te încrezi numai în ceea ce văd ochii tăi” !
Decât să aflu de la alţii , mai bine văd, cu ochii mei!
Și-i avertizez acum pe aceşti creştini, prezenţi
” Că nu poţi judeca un alt om în mod obiectiv, deoarece nu poţi intra în sufletul lui ! Aceasta este numai lucrarea lui Dumnezeu! ”
Abia acum ,circumstante…… , cum or,fi ele? !
Avocatul stie ! …

Avocatul Sonai Virgil: (Şocat)
Stai să-ţi explic eu ,Andone, această simţire, tu cu sticla de vin ai tot stat, Desdemona, s-a săturat, şi la mine a apelat.
E un caz uşor şi banal ,Andone.
Ce mai tura –vura…hai sa vedem ce spune gura ! …

Nisipescu Desdemona: Ştii Andone, eu te-am iubit cu un amor
nebun şi copilăresc! Acum e altceva, vinul ăsta te-a zăpăcit, băiatule!
Lui îi datorăm toate performanțele noastre.
Cînd mi-ai propus să vindem la București, te-am aprobat.
Știind că ne vom apropia de natură mai mult.
Viile și satul te-au îngropat de tot.
Tu ce culegi, consumi. Ai ajuns o burtă largă, Andone! Asta ești!

Nisipescu Andone: Da ! (se miră)
N-ai băut, Desdemona! Nu ştiu, cum îţi vine aşa uşor? !
Uite, eu m-am trezit, vino cu mine ,în dormitor!
Chiar nu avem nevoie, de ,domnul Sonai!
Cum să-ţi trezească simţiri un silfid?
Chiar nu sunt mânios! Uite cum stă hainele pe el, ca pe gard!
Nu mai vreau să dau amănunte , ar însemna să-l jignesc, și nu aș mai fi aproape de adevăr .
Eu sunt un intelectual,fată!
Dintre toți cei din satul ăsta , cu vii … mai mult morți!
Dacă l-ar fi școlit Maestrul Cerveni, i-aș face acum un parastas, dar se poate observa că nu!
Bine, fie, dacă Domnul Sonai renunță, dă dovadă de inteligență, și asta îl mai spală un pic în ochii noștrii acum.
(Se întoarce către avocat)
Vezi?, Desdemona nu este mamă, deci nu te poate adopta, Desdemona poate deveni mamă, dacă urcă în yatakul meu. (voce moale) Înțelegi, omule? , Ce , ești turc? Și dacă natura ne va ajuta, tot nu te vom adopta, auzi zorzoană ce ești?

Nisipescu Desdemona: (către Andone – ducându-ți mâna la ochi, și la gură) Prefer să rămân oarbă de imaginea asta, și mută de tăcere, astăzi, multe femei trebuie să se simtă femei.
Auzi Andone , chiar îți însușești descrierea … prostule.

Nisipescu Andone: (către Desdemona – nevinovat) Recunosc că merit cu prisosință apelativul adresat de tine.

Nisipescu Desdemona: Sănătate maximă ți-am dat încă de la început, deși știu că mai pot spune asta de o mie de ori … prostule! (iese din scenă – schimbă ținuta- rochie neagră)

Nisipescu Andone: (către Avocat- cu voce moale) Vezi avocate: vezi e maxim ce spune Desdemona, “Prost să fii, noroc să ai”
Sonai amice, nu trebuie să mă știi ca să mă cunoști!
Îți spun doar atât: trebuie să mă cunoști ca să mă știi.
Și acum dacă vrei, hai să stăm strâmb, și să judecăm drept.
Mai ai să-mi spui ceva?

Avocatul Sonai Virgil: (față în față cu Andone) Da!

Nisipescu Andone: Dragule, tu știi asta? Casa din care pleacă femeia, capătă aerul unui amfiteatru plin de oameni, și cu asta ți-am spus tot, mai tot. Strânge-i mâna repede , că noi nu te înfiem omule. Auzi, ăsta nu e teatru, e viața însăși …

Nisipescu Desdemona:
(poartă rochie neagră cu un umăr gol – către ei)
Uite că nu-i așa! Nu sprijin munca celui care amestecă propria lui fantezie , cu extrase din munca mea … Bărbați , știu că este ușor să contestați, dar este greu să dovediți, scriitorii ar trebui citiți, și mai putin văzuți și ascultați.
Eu am scris avocate, Sonai Virgil, deci, bag de seamă că nu mă vezi în momentele astea. Îți spun așa ca avocat ce te-am ales să mă reprezinți, dacă îți înghițiși limba, am eu. Și cu norocul tău cum rămâne?
Iată definiția norocului, oameni buni: “Norocul apare atunci când oportunitatea și pregătirea se întâlnesc”.
Dar bag de seamă că dumneavoastră nu aveți nici timp și nici dorința de a face ceva. Am să mă reprezint singură la bară … (cu voce maximă) că pot.

Nisipescu Andone:(către Desdemona-o atinge pe umărul gol)
Desdemona, te rog să gândești mai puțin și să prezinți mai mult.
(către avocat) Deci, dragule, te rog să gândești mai mult și să pleci mai repede.

Avocatul Sonai Virgil:
Va să zică , chiar nu mai ai nevoie de mine ,Desdemona, e frumos aşa?! Lucrează omul zi şi noapte ,pentru tine, şi acum te întorci?!
Nu ştiu, Desdemona, mie îmi plăteşti toate astea!
Timpul meu,costă bani (îi întinde dosarul), revin când te răzgândeşti!

Nisipescu Desdemona: (agitată) :
Stai ,stai ,avocate, ca nu e aşa, eu chiar vreau despărțirea, cât mai repede, şi apoi, şampania făgăduită . Eu mă desprind… D I V O R Ţ E Z!
Acum înțelegi această femeie mai clar?!,
Această femeie este mai mult moartă decât vie.
Când se plimbă prin ruralul ăstă pitoresc, suspinând după viața de urban, când își putea cheltui ușor un ban, aici nu anume… socializare, biblioteci, teatre,cafenele … nu este viață A V O C A T E!
Doar un bărbat , mai nebărbat decât a fost vreodată, cale de întors nu am!

Povestitorul ( intervine) :Ce credeți, poate, trece cu
vederea, Andone?
O aventură acestei femei, cu nebunii copilăreşti?! …

Nisipescu Andone: …
(catre,narator)
Pe mine mă intrebi?
Astazi le mai treci,ce să spun: alte vremuri! …
( catre avocat)
Făceţi-o chiar aici, voi doi, nu am nimic împotrivă!! …

Avocoatul Sonai Virgil: Chiar nu ai? Atunci? …

Nisipescu Andone:
Atunci ce omule? !
Decât să-mi divorţeze nevasta, mai bine iubiţi-vă aici în casă , lângă mine!
Pe faţă, ce mai! …

Avocatul Sonai Virgil.: Uite pixul, semnează te rog actele! …

Nisipescu Andone:
De ce cu pixul?
Mama voastră, de avocaţi,nedotaţi ! Ce pix mă?
Ce semnătură nepregătitule? Ce eu nu am pix?
(încearcă să-şi desfacă iar cureaua pantalonului)

Avocatul Sonai Virgil:
Andone, ce ţi se întâmplă omule? Esti posedat? !
Îţi eram simpatic altădată! Acum de ce-mi vorbeşti aşa!
Desdemona, chiar are dreptate, ai nevoie şi de un pshihiatru!
Doar aşa, se va termina mai repede!

Nisipescu Desdemona: (către avocat):
Am, dle. Sonai , și tu ştii , foarte bine ! Și vezi acum ,câtă dreptate am!
Hai, te rog ajută-mă, dă-i hârtia aia,odata.
Cu pix, fără pix, cu perdea, fără perdea, să se lămurească omul
ăsta… să mă eliberez şi eu din strâmtoarea asta … că nu mai îndur!!!

Nisipescu Andone: (revoltat)
Şi trebuia să apelezi la el!
Chiar aşa, e frumos, Desdemona, fără pix, cu perdea, cu lumina aprinsă! Dacă-l caut , nu are nici mașină, cum să-ți umple el calea !
Pe aici nici taxiuri nu trec, cu ce-o să vă duceți?
Nu-mi vine să cred, m-ai distrus!
Picioarele tale, îmi par fragile , ca de sticlă, iar capul tău mai strălucitor, nu-mi răni retina, Desdemona, nu-mi topi orizontul în deșert!
Crede-mă , nu pot să îndur asta, chiar nu pot!!!

Avocatul Sonai Virgil: Andone , dacă-ţi este mai uşor a semna,
stinge lumina, trage perdeaua, şi hai omule, mai repede, semnează odată actele astea de divorţ!!!!,,

Nisipescu Andone: (revoltat): D I V O R Ț !!!!
Fii serios, avocatule, eu sunt însurat pe viață, tu de ce-mi vorbești de divorț? Uită și iartă politicile de mai devreme, divorțăm de tine !
Nici nu mă gândeam după abstinenţa asta, să încep cu tine sau cu un altul!
Mă înţelegi tu, eu, am nevastă , şi nu o las aşa uşor!
Înțelegi tu,că mai ești și avocat.
Și mă repet, acum să mă înțelegi pentru totdeauna!
Secretul pe care l-a tăinuit ascuns Desdemona în suflet, este doar amar de vreme !
Acum că a fost dezvăluit, consider ca și rezolvat acest caz! Te-a uitat!!!
Și dacă nu-ți dau pace gândurile, omule, vei avea parte de coșmarul vieții tale!
Auzi, să înnainteze pas cu pas, i se pare dintro-dată cel mai greu!
Auzi, că s-ar putea împiedica lângă umărul tău!

Povestitorul: Parcă,avocații aveau mai mult tupeu…ce se întâmplă?!

Nisipescu Desdemona: (către povestitor)
Mai taci,odată,și nu te mai băga,eu tot bag divorț!
Ce știi tu ,despre viața mea? !!

Avocatul Sonai Virgil: (se trage de par )
Cu cine,tot vorbiți,creștinii lui Dumnezeu!
Doar nu sunteți bântuiți? Desdemona,ai început și tu, să bei?!!,

Nisipescu Desdemona: (este in genunchi)
Hai,Andone,băiete mai ia o gură de vin ! Si ai să înțelegi că eu vreau ,să mă eliberez,acum!
Hai,te rog,semnează,cu al tău,cu al lui,ia unul din sală,dar semnează,omule ! Și nu uita Andone, înainte de a exista femeia, a existat universul, astăzi universul este Desdemona, care se agață de creanga unui copac pentru a străbate drumul prăpăstios, îl voi găsi Andone!
E îngrozitor, de neconceput, să se întâmple așa!
Să apuc pe drumul arătat cu degetul grosolan al mâinii tale stângi!
Termină cu analogia și mai scutește-mă de psihanaliza asta!
Nu , n-am de gând să apuc pe cărarea indicată de tine!

Avocatul Sonai Virgil: Dragii mei,oricâți ați fi în aceasta
casă,la toți vă spun:să mai discutați,să vă puneți gândurile în ordine,dar,fără
sticla aia de vin.
Eu,plec,și revin dacă mă chemati, cu totii !
Andone , te rog să nu judeci înainte să cercetezi … spunea un profesor al meu:”Entuziasmul este mai important decât inteligența, amice!”
( iese din scenă alegând mâncand nori)
(iese din scenă Desdemona – se schimbă în rochia turqoaise)

Nisipescu Andone: (singur pe scenă) Vedeți, vedeți, au fugit …
Ce-a spus?
Când l-om chema cu toții?
Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunosște. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simțurilor …
De unde rezultă simțirea? Este prima treaptă elementară a cunoașterii…
Eu am sete de cunoaștere, ca pură curiozitate, eu am și senzatii, pe când alții nu!
De aceea sunt mai isteț și mai destoinic, și mai am și darul de a-mi mai aduce aminte…
- Desdemona, unde ești fato ? Întoarce-te! Avea dreptate avocatul, Experiența a dat naștere artei, pe când lipsa de experiență ne lasă la voia întâmplării.
Fato, întoarce-te, (se întoarce către sală) hai oameni buni să ajungem la o părere generală despre cazul acesta.
Eu să sufăr de o boală rară? Nuuuu…. Sunt sănătos tun, numai că mi-am găsit anume leac, vinul – îmi dă curaj practic băutul așadar se pare că experiența nu se deosebește deloc de știință. Ba chiar observ că cei ce se bazează pe experiență își ajung mai degrabă scopul decât aceea care posedând știința sunt lipsiți de experiență.
Pricina stă în aceea că experiența se ocupă de cazul izolat, pe când știința constă în cunoașterea generalului, iar activitatea practică și rezultatul ei au loc întotdeauna în domeniul individului. Aici (se indică pe el) mai bine venea un medic oameni buni, nu-i așa? Nașul nostru, Desdemona – căci medicul nu tratează pe om în general, sau doar în calitatea lui de om, ci tratează și pe alți indivizi care beau (apelează la ticul bețivilor) … și îl mai tratează și pe Burescu, vecinul meu, și pe Macarie din colț – facem și noi un gest frumos, măi fato, tratăm oamenii ăștia care duc paharul la gură sistematic, dar și alții , și ne reveneam la predicat, adică de a fi oameni …
(își duce mâna la inimă) – IAR OM – ați înțeles?
Nu-i așa că cei care posedă teoria fără experiență cunoscând generalul fără a cunoaște particularul subsumat lui va fi expus să greșească adesea în tratamentul său căci obiect al practicii sale este mai degrabă cazul particular.
Oameni buni! Știința e în funcție de cunoaștere (sparge sticla)
Dacă eu nu cunosc cauza, mă las de băut iar cel de pe urmă – nu a văzut asta, deci să nu mai calce pe aici- (o strigă pe Desdemona)
Desdemona!, Desdemona! – Eu nu mai beau! Nici apă fato, dacă mai îmi dai un pahar de apă vom îmbătrâni frumos (își bagă mâinile în buzunar, și se plimbă în cerc pe scenă)…

Povestitorul: (sunete de vioară)
Sună, sună bine … sună
Hai că ai spus și tu una bună
Ce-o să spună Desdemona
Să rețină toată lumea
Nu contează că ești avocat
Medic, profesor sau prelat
Trebuie să fi doar om
Să renaști precum un pom
Sună, sună bine … sună
Să asculți violina bună
Lumea asta nu este nebună
Sună, sună bine .. sună
Noi ce aruncăm ei strâng
Azi s-a spus un mare tâng

Oameni buni, acest filozof, Andone Nisipescu ne-a arătat știința pe care o căutăm cu toții – cauze, principii.
Poate că dacă am trece în revistă opiniile pe care ni le facem despre filozof am ajunge mai degrabă la răspunsul căutat. În primul rând părerea pe care ne-o facem despre un astfel de om e că el pe cât cu putință știe toate fără însă a poseda și știința fiecărui caz particular: apoi, el, e în stare să afle și probleme mai grele, care nu-s ușoare pentru priceperea omului de rând, adică, senzația nu intră în caracteristicile filozofiei – este comună tuturor.
Apoi, știința care e cultivată pentru ca însăși de dragul cunoașterii e socotită ca fiind la un nivel mai înalt decât aceea care e studiată în vederea foloaselor ce decurg din ea după cum tot astfel e socotită ca fiind valoare mai mare aceea care joacă un rol conducător decât aceea care e în slujba alteia, deci filozoful trebuie să comande el , nu să i se comande de către altul, și nu se cade ca să i se dea lui directive ca el să le dea acelora care-s mai puțin învățați decât el.
Dragii mei, cam acestea și cam atâtea sunt părerile despre vorbărie și despre filozof. Cât privește însusirea de a ști totul, aceasta revine în chip necesar aceluia care în primul rând are conștiința universalului, căci el prin aceasta cunoaște oarecum tot ce este subsumat universului. Aici de față este o femeie care are și ea ultimul cuvânt – Desdemona – firește – și te lovește -

Nisipescu Desdemona: (coboară scările,în batistă ascunde ceva)
Dragii mei, apropiați-vă, apropiați-vă, apropiați-vă – căci oamenii de azi și cei din primele timpuri – când au început să filozofeze , au fost mânați de mirare mai întâi față de problemele mai la îndemână, apoi, progresând încetul cu încetul față de problemele mai mari, cum sunt de pildă fazele lunii, cursul soarelui și al aștrilor și nașterea universului. Acela care se îndoiește și se miră recunoaște prin chiar aceasta că nu știe.
De aceea și iubitorul de mituri e oarecum un filozof căci mitul a fost născocit pe baza unor întâmplări minunate pentru explicarea lor… anume bârfa. Așa că dacă oamenii s-au îndeletnicit cu filozofia spre a evita neștiința, e limpede că au năzuit spre cunoaștere pentru a dobândi o pricepere a lucrurilor și nu în vederea unui folos oarecare.
Asta se dovedește și prin următorul fapt: numai după ce oamenii au avut la îndemână toate aceste descoperiri ce slujeau la satisfacerea nevoilor, a comodității și a plăcerilor lor, au început să umble după acest fel de speculație mai înaltă. Astfel e limpede că ei nu o cultivă în vederea vre-unui folos. Chiar Andone a născocit această filozofie? Ajutat de alții? Nu mă interesează într-adevăr firea omului. E împletită în multe chipuri cu robia.
Astăzi nouă nu ne mai place unul de altul, Andone, ai depășit măsura omenească, ai fost ajutat, deci ești amoral.
Viața nu mă așteaptă, m-am trezit încă de dimineață, și m-am scuturat.
(Desdemona este la marginea scenei- Andone încă face rondul de seară)
Nu există nici în fața lui Dumnezeu iertare, și împăcare fără căință și mărturisire!
Uitați că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, de aceea se osândește doar cel ce alege asta!
(amândoi cad în genunchi)

Povestitorul: Să încercăm să ne imaginăm ce există în sufletul acestei femei ? Și cât ne costă?
Suferința este reală, suferința stârnește în suflet mânie!
Acum soarele arde cu mai multă putere peste Teleorman, și lumea o să afle tot ce a fost real !
Eventual și mai real, unii vor cerceta adânc, alții vor plânge calea ei!
Dar niciunul nu aveți răspuns …
(voce maximă)
DACĂ TOT TE LUPȚI PENTRU UN BĂRBAT – ATUNCI MĂCAR SĂ FIE !
…………………………..SFÂRȘIT………………………………..

Nu judeca pe cei ce mâna au
                   ridicat deasupra ta în viața asta.
Tu nu uita că în legea karmei de vrei,
                   de nu vrei ei ți-au fost, mamă, tată, prieten, ucigaș …
Nu judeca căci nu ai fost nici blestemat.
                           Ci doar karma ți s-a spălat.
Vor fi și alții și mai viteji, și mai răuvoitori.
                           Tu sa nu mori, niciodată să nu mori.

***

La naștere ai plâns,
                            cei ce te-au întâmpinat s-au bucurat.
Ți-ai trăit viața la maxim prin bucurie,
                            iar când ai murit toți au plâns după tine.

***

Omule, nu privi tragedia morții,
                           privește simțurile care-ți mor atunci când trăiești.

***

Iată definiția dragostei în toate formele ei,
                     cu bunătate, cu blândețe, cu considerație, cu respect. Nu-i așa?               
                    Folosește-le, doar așa pui amprenta unui suflet nobil.

***

Așadar, scriitorul gândește ca un nebun, ia în râs starea de fapt,
            este obraznic   cu originalul, sparge convențiile, se joacă cum vrea el.
Spre deosebire de lingușitori, scriitorul aruncă lumină,
                                                                   asupra unui critic stricat.
 Parodia, obrăznicia, agitația, metaforele și analogiile sunt ale scriitorului.
                            Aceste instrumente folosește pentru a crea idei.
                                            Așadar, scriitorul gândește ca un nebun.
Avertizez criticul: întotdeauna scriitorul
                 este cel ce muncește nebunește cu încăpățînare și răbdare.

***

Tot ce pot să dau acum din mine este
acest îngust mulțumesc.
Cu simțirea de care dau dovadă,
                       iată că reușesc să mă adun…
Când am venit pe lume am plâns,
                       de ce nu aș face și acum. Îngemănez momentul.
Știind că atunci când nu voi mai fi
                       și ei vor plânge, iar eu bucuros mă voi duce.

***

Efortul își atinge scopul stins … consumându-se,
                   Omul modern este supus celor mai chinuitoare dileme,
Neavând o orientare sigură în distingerea acestor libertăți.
                   Efortul de-a fi el liber.

***

Discreție îți cer …
Știu , ai o sumedenie de puncte izolate,
O seamă de secrete de ținut
Reține-te in vorbe și în fapte
Căci asta poate să șocheze
Nu colporta cu ușurință
           și nu uita: discreție îți cer.

Să uităm, destulă speranță, puțină lumină… Ca mai pe seară întunericul să se ivească. Destulă arșiță, puțină ploaie. Cine să mai creadă… Pentru ca tăcerea să se audă, ne trebuie urechi de cârpă. Destulă durere, puțină fericire. Când o să uităm?…. SĂ UITĂM!

***

În ce vremuri trăim? Nu vreau să fiu nimeni altcineva. Vreau să fiu EU, aici, în țara mea, orașul meu, satul meu, ulița mea, să deschid ușa casei copilăriei mele. În aste vremuri, copil să fiu și să înțeleg că trebuie … să rămân locului.

*** 

 PÂNĂ LA TINE….goana după vântul potrivit… O raritate la care nu m-am gândit.  Eu nu pot, sunt istovit. Uite o întrebare: vântul este potrivit de tare? Bineînțeles, este, dar nu pentru mine. Și chiar nu-i de mirare a mea stare. Vântul nu poate sufla un tip atât de mare…PÂNĂ LA TINE.

***

DORINȚA, ea nu a fost niciodată doar cu tine. De-a fost vreodată… acum e moartă. Dorința stă mai mult în sufletul meu. Când lumea amar de aceasta rîde, pe mine nici că mă mângâie a noastră soartă.  Doar cu a ta fire și privire, așa poți ridica acest greu din sufletul meu… DORINȚA.

***

NU A STABILIT NIMENI că viața normală trebuie să aibă un anumit curs.O căsnicie trebuie să dureze o viață, o iubire nu trebuie să dureze două luni, un cuplu nu trebuie să facă trei copii… sau că o iubire… marea iubire se întâlnește la birou. ÎNCĂ NU A STABILIT NIMENI.

***

REZISTENȚA UNEI PRIETENII – nu trebuie rețetă, sfaturi și scheme niciodată, nu se adeveresc nicicând. Trebuie să se bazeze pe instinct și propria trăire. Prietenie deschisă, să nu se comunice prin aluzii sau idei subînțelese, ci direct și onest. Primul lucru este încrederea REZISTENȚEI UNEI PRIETENII.

***

DOAMNE, DUPĂ MULT RĂU, BINE AȘTEPT. De astăzi sunt pregătită să iau o altă direcție. UNA SIGURĂ, UNA PRECISĂ, DOAR UNA PENTRU MINE și anume CONȘTIINȚA CĂ TRĂIESC AICI ȘI ACUM. DOAMNE, BINE AȘTEPT.

***

PE O INSULĂ PUSTIE scriu aceste rânduri în singurătatea mea și a nopții, aici misterul naturii și tăcerea îmi duc imaginația departe, departe de cea ce nu mai este, Mama mea. Uitând prezentul meu și confundând într-o rază trecutul și viitorul, mă cutremur, mă doare sufletul și mă furnică tâmplele. Aștept doar o șoaptă ce vine… nu știu de unde, din mine sau de afară. CUM AM AJUNS AICI?  Mă uit acum blajin in coliba mea… o rază de soare îmi trimite … să-i  tălmăcesc acum menirea? Am plecat la capătul lumii, pe mama doar o clipă să o mai întâlnesc! Și ce găsesc? Un asfințit cum pe pământ doar este, dar ce păcat, căci singură sunt. Ce putere să aibă strigătul meu în zori de ziuă PE O INSULĂ PUSTIE? TE IUBESC MAMĂ, ORIUNDE AI FI! (acest moment a luat contur literar, aparține bunei mele prietene MARIANA SILIȘTEANU-CÂMPEANU, profesoara de gimnastică)

 

***

RECUNOAȘTE, împreună cu tine m-am aruncat în mare. Ne-au tot aruncat valurile pe ici, pe colo, ne-am împotmolit în dâmburi de nisip. Alții ne-au tot  distras atenția. Nici nu ne-am dat seama când am pierdut colacul de salvare. Poate ni s-a întunecat privirea. De vină o  fi marea?  Degeaba mai privim în van, nu o să reușim să ieșim la liman. În marea cu valuri albastre, vor RECUNOAȘTE  și alții reflexia dragostei noastre.

***

TIMPUL mi-a dăruit taina ta, eu am fost dispusă să-i dau crezare.  Tot timpul ne-a dus să avansăm, iar acum dăm înapoi… Fii atent, hai să-l orim, te rog!  Fii înțelept cu sentiment, nu lăsa timpul să atârne greu în sufletul tău. Hai să ne potrivim timpului, chiar dacă el se împotrivește acum cu noi. Uite, îți dăruiesc o clipă, oprește-ți gândurile în acest moment. TE IUBESC!

***