Archive for the ‘Teatru’ Category

Piesă într-un act

Personajele:

EU :  40 ani ,zvelt ,păr negru, uşor grizonat,ochi albaştrii.
MIE: 40 ani, înaltă ,păr blond, corpolentă.
CHELNERUL: 42 ani,un visător.
Este primăvară, totul se petrece într-o cafenea.
Chelnerul : ( stă la masă cu privirea pierdută)
,,Întâmplarea întâlnirii noastre își are originea  în Universul invizibil într-un câmp mental format de un vis conștient înzestrat cu voință .
Eu visez acest vis !
Cum să nu-l visez când eu sunt singurul,  martor mie!
Fiecare celulă a corpului meu visează acest vis! ‘’

Eu:   ( ocupă locul chelnerului așteptând femeia cu care va decide acel ,,ceva’’ din viaţa lor )
Mie: ( Intră în cafenea cu atitudine  sigură şi încrezătoare)
( poartă haine uşoare,  în jurul gâtului un şirag de perle roz)
-        De ce ai ţinut neapărat să ne vedem?
Eu : (exaltat de bucuria revederii)
-          Dragă Mie,  este prima dată când te văd aşa… de îmbrăcată!
-          Să ştii că nu stau în faţa unei necunoscute!
-          Ştii dragă Mie, uneori oamenii vor să facă  şi altceva unii cu alţii nu numai săruturi, săruturi şi iar săruturi…
Mie : (stă tot în picioare)
-          Ce altceva?
-          Sunt măritată am trei copii …
-          Ştii partea asta a poveştii?
-      Ţi-am zis o odată în timp ce fumam în balcon într-o pauză de săruturi, săruturi şi iar săruturi …
Eu: (îi cuprinde mâinile , le săruta de câteva ori)
- Ai un loc aici ! (aşează în dreptul inimii sale mâinile lui Mie)
- Te rog , ( trage scaunul să se aşeze mai comod Mie)
- Calmează-te! (oftează şi se aşează şi el în faţa ei)
- Dragă Mie nu ţi-am cerut să divorţezi  !
- Bem o cafea ,  - doar  una … aşa prieteneşte ca în nopţile acelea toride , în timp ce-mi
plimbam  buzele  încinse  pe trupul tău …
-   Nu păreai atât de speriată!
Mie: (uşor neliniştită)
-          Dar nu vreau  să fim prieteni!
-          Bine, doar  una şi ultima în postura asta!
Eu: (calm )
-          Draga Mie , prietenia  nu ucide magia atracţiei-dintre un el şi o ea!
-
Chelnerul: ( zâmbitor își priveşte singurii clienţi)
-          Cu ce să vă servesc?
Eu: ( zise scurt , zâmbind)
-            Prietenie , aveţi?
Mie: ( uşor ironică)
-          Cu un meniu deocamdată şi mulţumesc frumos!
Chelnerul: (zâmbeşte către clientul său)
-          Ce-i  drept aveți dreptate! ( îşi mută privirea către clienta sa)
-          Îndată îl aduc …
-          Însă prietenie şi speranţă nu se află în meniul nostru? ( se retrage)
Eu: ( zâmbeşte celei din   faţa lui)
-          Discreţie, sigur are …
Chelnerul: (revine zâmbind  către clienta sa)
-          Deci meniul dumneavoastră, doamnă!
Mie: (citeşte atentă)
-          Un caffe latte pentru mine , şi …
Eu : (îi zâmbeşte)
-          Şi doar una pentru mine – şi ultima , promit!
Chelnerul : (notează şi repetă comanda ).
-          Un caffe latte la doamna …
-          Şi unul la domnul …
( se retrage )
Eu : ( cu voce groasă)
-          Realmente nu pare genul cu care să te împrieteneşti, deoarece el ştie când să intervină într-o acţiune şi când nu.
Mie : (mai relaxată)
-          Eşti atât de diferit , de diurn şi de normal  …
-          Dacă te-aş fi întâlnit ziua, nici n-aş zice cât de mult îţi place să faci simţurile să se aprindă …  Nu-i  aşa?
Eu : (o întrerupe)
-          Exact asta gândeam şi eu despre tine!
Mie: (chicoti)
-          Te-ai jenat , nu pot să cred ! …
Eu: (foarte sigur pe el )
-          Nu serios?! Hai să vorbim , să povestim, mi-ar plăcea să te cunosc şi ziua!
-          Să se facă lumină între noi , ce spui?
Mie: (îl indică cu degetul arătător)
-          Nu te întinde prea tare , rişti să pierzi controlul graniţelor!
-          Chiar aşa!
Eu: (şi mai ferm)
-          Dragă Mie , nu-ţi explica greşelile
-          Chiar te-au învăluit în mister  şi eşti derutată?
-          Şi încă bine !
-           Nu-i aşa?
Mie: (zâmbeste )
-          Dacă pierzi trenul poţi lăsa vaga impresie că ai făcut-o intenţionat?
-          Ce spui?
-          Ce ai de povestit?
Eu: (calm şi didactic)
-          Dragă Mie , orice relaţie poate fi vindecată,orice relaţie poate deveni minunată
dar procesul de vindecare  nu poate începe decât cu noi înşine , este nevoie să avem curajul , să ne folosim de adevăr , să fim absolut cinstiţi cu noi înşine ..
-          Dragă Mie, se întâmplă decât ceea ce trebuie să se întâmple…
-          Fericire sau nefericire , asta vreau să-ţi spun!
Chelnerul: (cu ceştile pe tavă)
-          Cu întârziere,  am avut de reparat …
-          Se restabili în cele din urmă!
-          Mă iertați , aveţi tot confortul aici la noi?
Mie: (îşi primeşte ceaşca)
-          După ce ruşinea se instala confortabil în teritoriu urmează o perioadă de fericită adaptare … Domnule!
Eu: (îşi primeşte ceaşca)
-          Este fierbinte? …( zâmbeşte către chelner)
Chelnerul : (aprobând tot cu un zâmbet)
-          Am fost selectat tocmai în funcţie  de discreţie
-          Gustaţi vă rog , înainte de toate trebuie să gustaţi , domnule
-          Aşa a fost lăsat!
-          Nu credeţi?   (se retrage)
Eu : (îi zâmbeşte lui Mie)
- Sigur,  făcea referire la întâlnirile noastre ….din  clubul de joi.
Mie : (vădit ruşinată)
-          Acolo ne-am descoperit …
-          Venisei cu o prietenă , se dăduse drept nevasta ta …
-          Ce ironie?!
Eu: (o întrerupe)
-          A sorţii,  nu-i aşa?!
-          Chiar te şi gândeai ce seară plictisitoare – un tip cu nevasta într-un club  al nebunilor din dragoste?  ( îi zâmbeşte)
Mie: ( îi recunoaște deschis )
-          Chiar aşa credeam , atunci ,  nu ţi-am recunoscut!
Eu: ( fericit )
-    Acolo te-am văzut,purtai acea rochie de dantelă roşie , îţi punea   în
valoare   rotunjimile …
Mie: (îi zâmbeşte)
-          Cine este generos , nu poate fi singur!
Eu: (continuă)
-          Aşa este !
-          Generozitatea deschide toate porţile!
Mie: ( fermă pe ea)
-          Viaţa nu are nevoie de justificări sau de judecăţi.
-          Fiecare este exact cel care este!
-          În anumite momente din viaţă nimeni nu se poate împiedica să nu simtă atracţia …
Eu : (o aprobă)
-          Da !
-          Acest lucru este absolut normal!
-          În nici un caz nu ar trebui să  reprezinte o problemă!
Mie : (fără urmă de reprimare)
-          A fost dorinţă la prima vedere
-          Când te-ai apropiat  te priveam , şi îmi venea să plâng.
-          Mi-ai ridicat capul  …
-          Gura ta… era parfumată şi umedă .
m-ai acoperit cu sărutări … multiple  sărutări.
tremurul fierbinte al corpurilor noastre vibrau ,
noi aveam nevoie de iubire şi în acest fel ne-am sărutat ,
câteva ore ca doi adolescenţi.
Eu : (entuziasmat)
-          Ne –am devorat reciproc şi dulce!
-          Aveam dreptul la viaţă dar corpurile noastre sunt ascultătoare , nu-i aşa?
,, Nimic mai rău decât să pătrunzi în intimitatea unei femei,
ca un barbar , de exemplu …
-          Şi cum timpul ne grăbea,  am vrut să ştiu când?
-          Pentru că era ceva foarte intens!
-          Pe un ton emoţionant , mi-ai răspuns :  joooia viitoare  !
-          Nu-i aşa şi tot aşa, de 5 luni!
-          Pănă când,  dragă Mie … până când?
Mie: (pe un ton mai moale)
-          Nu se construieşte o viaţă pe câteva amintiri, ştii foarte bine!
-          În mijlocul celui mai neruşinat cuib de plăceri din oraş ?
-          Noi doi am construit o formă stranie de complicitate  adolescentină !
-          Cine să ne creadă?
Eu : (calm si didact )
-          Eşti aici să-ţi explic că intensitatea iubirii noastre,  e ceva cu totul special!
-          ,,Tu crezi că este important ceea ce cred alţii?’’
Mie: (ridică ochii şi vocea)
-          Fraza aceasta îmi aminteşte de cineva  …
-          Poate ai uitat, astăzi este luni ,
-          Şi dacă noi suntem viaţa …
-          Eu îmi amintesc că în viaţa asta sunt o femeie banală cu obligaţii şi agendă încărcată .
ședinţe cu şefii , şedinţe cu părinţii, cazan defect acasă , un soţ diabetic  şi ofticat că e neglijat .
-          Pe bune, viaţa asta n-are  nimic amuzant în ea !
Eu : (intervine cu sinceritate)
-          Şi totuşi unde este mierea?
-          În singurătatea unei gări părăsite,  parcă de interesul public , o femeie frumoasă fără vârstă , aşteaptă impasibilă trenul de joi …
-          Dragă Mie ,poate că nu cauţi prietenia cea mai cinstită, dar sigur suferi de singurătate!
-          Mie ,fără mine , fără această forţă , corpul tău va cădea la pământ !
-          Noi suntem una cu această forță, care este viaţa însăşi !
-          Privesc  în ochii tăi , strălucesc , prin ei se manifestă acum viaţa!
-          Această viaţă circulă prin corpul nostru , prin mintea noastră, prin sufletul nostru.
-          Realitatea poate fi descoperită, dar poate fi trăită direct!
Mie: (îl întrerupe )
-          Îţi place să scormoni în Universul meu!
-          Eşti Hermeutic şi obscur – te inspir cumva?!
-          Ai făcut  o pasiune pentru mine?
-          Şi acum vrei ceva mai mult?
-           Răspunde-mi , te rog?
Eu :  (mărturisire cu mâna pe inimă)
-           Dragă Mie,  nimic nu se află înafara Legii şi nimic nu se întâmplă fără acordul meu.
-          Voinţa mea înaltă o va învinge întotdeauna pe a ta !
-          Înţelege pentru numele lui Dumnezeu, eşti genul meu!
-          Receptivă şi atrăgătoare!
-          Întâmplarea face că te plac mult!
Mie: (copleşită de cele auzite )
-          Nu , nu, nu  te bloca!
-          Străduinţa este o energie masculină!
-          Receptivitatea este o energie  feminină.
-          Chiar dacă nu sunt atrăgătoare în aceste momente , mi se pare că există  un singur ,, eu’’.
-          După  o examinare mai profundă ajung să cred că exista un ,, Eu’’ şi un,,  Mie’’ aici!
-          Plini sau sătui de miere?!
Eu: (aplaudând)
-          Vezi că ţi-ai dat seama?
-          De opt generaţii,, Eu sunt  tot Eu!
-          Chiar nu mă recunoşti?
-          Uită-te în ochii mei , îi vezi , îi ştii , nu-i  aşa?!
-           Ţi-ai amintit?
Chelnerul : ( se apropie de masa celor doi)
-          Bizară atracţie cu vechime , aş zice  …
-          Mă scuzaţi , mi s-a părut cumva, clientul meu se justifică?
Mie : (vădit  jenată )
-          Domnule , vă oferiţi să judecaţi?
-          Eu am intenţii prea bune !
-          L-am întălnit tocmai acum !
-          Din experienţa mea ştiu că orice există în lumea asta , are şi secrete nemărturisite !
-          Dacă ai vreme de căutat întotdeauna dai peste ceva!
-          Domnule eşti dispus să mă asculţi?
Chelnerul: (în poziţie de drepţi)
-          Absolut! Ca un frate mai mare , desigur ajutat de discreţia ce mă caracterizează sunt doar urechi!
-          Cu ochii încerc să mă rup de imaginea celorlalţi !
( îndică publicul)
Mie: (se face roşie la faţă)
-          Aritmetică , bănuiesc că ştiţi?!
Chelnerul : ( aprobă, numărându-şi degetele)
-          Să vedem!
-          Adunarea,
-          Scăderea,
-          Împărţirea,
-          Cu înmulţirea stau mai rău!
-          Înţelegi doamnă?
-          Criză mare în lume!
Mie: (ușor nedumerită)
-          Criză de bani?!
-          Criză de timp ?!
Alta criză nu recunosc  în momentele astea?
-          Ce fel de criză?
Eu: (intervine)
-          Şi nu ştiti mare lucru,
-          Aflaţi mai toţi , că și noi , tot în această măreţie înotăm!
Mie:( îşi indică prietenul )
-          El în schimb nu ştie nimic despre mine, absolut nimic!
Chelnerul: ( este nedumerit)
-          El –nimic!
-          Dumneavoastră căutaţi o criză nervoasă?
-          El nimic …
-          Şi cu toate acestea unde este măreţia celor opt generaţii?
-          Cum le-aţi înmulţit?
-          Asta sună  a opt  vieţi !
-          Nu-i aşa,  doamnă ?
Mie : (îşi revine )
-          8 vieţi ?
-          Vă vorbeam despre viaţa asta şi timpul care trece!
Eu : ( intervine)
-          Stop!
-           Adevărul este undeva la mijlocul femeii din faţa mea!
-          Cine ştie,  ce va fi până joi?!
-          Sunt prins în cingătoarea ei!
Chelnerul :
-          Să ne concentrăm pe soluţie!
-          În viaţă trebuie să fii interesat , să nu te înşeli asupra priorităţilor!
Mie : ( revoltată către chelner )
-          E o cugetare profundă sau o ameninţare?!
Chelnerul (clar  şi răspicat)
-          Nu e o ameninţare , doamnă ci un mesaj –destinul înseamnă pur şi simplu să alegi conştient , să exprimi iubire,  pentru cineva în viaţă !
( se retrage )
Mie: (nedumerită )
-          Dacă noi suntem viaţa !
-          Omul ăsta,  cine este ?
-          Un mesager?!
-          Avem cumva legătura telepatică cu el ?
-          De când am venit  – se tot include pentru o soluţie …
Eu : ( surâde)
-          Legătură spirituală,
-          Cred că ştii deja că  nimic  nu este întămplător!
(îi şopteşte aplecat spre ea)
-          Sunt sigur că foloseşte principiile aerodinamicii!
( şi se aşeză iar în scaun comod)
Mie : ( simte un fior rece  şi se scutură  )
-          Este un magician ?
-          Un val de căldură  îmi inundă din ce in ce mai mult corpul
-          Tu imi transmiţi asta?
-          Tot tu ii insufli ce să spună?!
-          Hai , recunoaşte!
Eu : (calm cu ochii aproape între-deschişi)
-          E mult de spus!
-          Îmi face bine să-ţi ascult glasul , este ca şi cum aş primi o porţie de oxigen de care am fost lipsit multă vreme !
-           Dragă Mie , la asta se reduce  totul – glasul inimii!
-          Ascultă-l şi îmbogăţeşte-te !
-          O face parte şi el tot din lumea  romantică?
-          Te anunţ , este autoritar şi puternic, l-ai văzut?
-          Are capacitatea de a reacţiona cu uşurintă , pe moment!
Mie: (aproape hipnotizată)
-          Ce binecuvântare?!
-          Sensibilitatea şi receptivitatea, într-o cafenea de astă dată!
Eu : (cu voce duioasă)
-          Avem o relaţie afectivă .
-          Lasă-te condusă de chemarea inimii mele!
-          Timpul nu mai aşteaptă !
-          Iubeşte şi vei fi iubita!
-          De mai bine de 4 luni simt că inima îmi bate mai repede !
-          Pentru prima dată în viaţa asta,  norocul îmi surâde!
Mie: (aprobând încet indică spre chelner)
-          El o fi norocul?
-          Noroc- nimeni nu vorbește de el în ţara asta !
-          Tocmai tu?!
Eu : (entuziasmat )
-          L-am aflat şi el face toată diferenţa , mai mult decât calitățile individuale .
-          Dragă Mie,  a te găsi într-un loc nepotrivit, la un moment potrivit , cel puţin o dată în viaţă norocul tot trece pe lângă om!
( se ridică în picioare)
-          Iată ce este important! Întâmplarea!
-          Din nimic – ceva!
Mie : (se ridică de pe scaun )
-          Aici poţi fi oricine vrei !
-          Eu , eu ,eu ce trebuie să fac să trăiesc două vieţi în aceasta ?!
Eu : (cu braţele pe lângă corp )
-          Dacă ar fi posibil …  ai încerca ?
Mie : ( calmă )
-          Dacă ar fi posibil , aş încerca să nu mai comit aceleaşi greşeli, aş încerca pentru început , după cum spune un mare filozof : ,, să privesc în propia-mi grădină ‘’
-          Înţelegi ?!  Să fac curat în propria-mi grădină!
Eu :( este fericit )
-          Mă simt legat de promisiunea făcută !
-          Dragă Mie,când sunt cu tine sunt atât de fericit !
-          La început , când te-am îmbrăţişat m-a încercat un sentiment ciudat de durere sufletească şi de uşurare !
Mie :( nedumerită)
-          De durere ?
-          De uşurare ?
-          Ce vrei să spui ?
-          Eşti un mesager
-          Eu chiar mor !
-          Adică , ajung îngrăşământ în propria-mi grădină?!
Eu :  (se apropie de ea )
-          Hai să ne golim mintea de teamă !
-          Până a te întâlni mi-a fost teamă că nu mă vei iubi!
-          Că te voi intâlni într-o dimineaţă şi ai să mă găseşti un om slab şi fragil …
-          Vezi,în acest sens a fost uşurarea , ne-am găsit şi aflat noaptea!
Mie : ( sunt tot mai aproape unul de celălalt)
-          M-ai pierdut  într-o dimineaţă în altă viaţă!
-          Ştii şi eu detest dimineţile!
( lumina difuză )
-          Să fie amintirea noastră dintr-un trecut  …
sau să devină amintirea noastră dintr-un viitor nu foarte îndepărtat?
Eu: ( îi sărută tâmpla )
-          Şi tu ai tot atâta nevoie pe cât am şi eu!
-          Ce a fost a fost, acum demostrăm tocmai contrariul !
-          Dragă Mie , te rog , ascultă-mă !
Mie: (ridică privirea spre el )
-          Este important?
Eu : (îi cuprinde umerii)
-          Este !
-          Timpul nu asteaptă , crede-mă !
-          Suntem ,  rădăcina pătrată dintr-o sută’’ , ştii asta ?
-          Da .
-          Sunt momente în viaţă la răscrucea vremii , când din întâmplare cunoşti pe cineva care îţi marchează existenţa!
-          Calea spre noi înşine, împlinirea pe care o așteptam cu siguranță  și  încredere?!
Mie : (Se deplasează către  geamul cafenelei )
-          Chiar simplul fapt că ne putem bucura de soarele zilei , este important pentru tine ?
-          Iar ai declanşat un val de  mare emoţie în mine ?
Eu : ( face câţiva paşi spre ea)
-          Se cheamă energie trezită.
-          Pot şi mai mult?
-          Însă mai presus de propria-mi năzuinţă este o vrere dictată de Sus!
Mie: ( se apropie de el)
-          Nu-i aşa că nu toţi muritorii au această şansă?
(îşi trece mâna prin părul lui)
-          Voinţa personală,  la ea fac referire !
-          Domnule drag , ştii că sunt mai bătrână decât tine?
Eu : (îi cuprinde faţa cu mâinile lui )
-          Da .
-          Două zile şi patru luni în acelaşi an!
-          Crezi că am fost făcut pentru tine?
Mie : (continuă)
-          Adică născut ?
Eu ( îi pune mâna pe pieptul său în dreptul inimii)
-          Ce vrei să spui Uranus?
-          Eu sunt zeul cerului ? Ochii mei în culoarea marelui Cer!
Mie: (îl priveşte în ochi)
-          Atât de azurii?
Eu:( o  îmbrățisează)
-          Când ai fost concepută cred că o entitate binefăcătoare s-a aplecat peste leagănul tău şi a hotarât să îţi aducă alături pe cineva ca să poţi înfrunta greutăţile acestei vieţi!
Mie: (bucuroasă)
-          Şi astfel s-a hotărat existenţa mea ,  la nivel planetar …
-          Frumoos !
Eu:
-          Exact
-          Lângă Mie și  Eu! ( o sărută )
Mie: ( suspină și se desprinde )
-          În seara asta pentru prima dată  sunt pregătită să te accept !
-          Frica a dispărut , sunt nerăbdătoare !
-          Trupul tău este fierbinte- ai temperatură , ai  răcit cumva?
Eu : ( coboară în genunchi)
-          Nu în seara asta !
-          Acum!
-          Dragă Mie , mă simt puţin  câte puţin  exclus din lumea  celor morţi … proiectat într-o dimensiune  necunoscută.
-          Nu îmi este teamă de necunoscut!
-          Am să te mai văd?
-          Am să te mai aud ?
-          Există un loc unde ajungem cu toţii,locul jumătăţilor  noastre…
-          Lumina noastră trebuie s-o respectăm  …
Mie: ( îi cuprinde mâinile )
-          Simt o căldură …  căldură înţepătoare pe toată faţa , iar am intrat în câmpul tău energetic …
( se pierde … în depărtare se aude  muzică)
-          Auzi!  Auzi! Auzi!
-          Cunoşti melodia aceasta ?
Eu : ( se ridică , o cuprinde în brațe )
-          Richard  Wagner
-          Elogiu zeiţei  Venus !
-          Fantasticul şi viaţa reală?
-          Ştii dragă Mie suntem venusieni !
-          Simţi conexiunea dintre noi?
Mie: (se desprinde )
-          Nu căuta să-mi explici ceea ce nu înţeleg !
-          N-am avut niciodată de ales ,
-          Eu am o misiune!
Eu :
-          Este necesar să-i iertam pe cei care ne-au rănit oricât de greu ni s-ar părea !
-          Nu ne-am născut ca să suferim ,
-          Dar este necesar!
( se întoarce spre public )
-          Trebuie să asist la reciclarea celei pe care o iubesc !
-          Viaţa e sinonimă cu iubirea !
-          Noi putem opta  în fiecare moment  pentru a ne reaminti cine suntem.
-          Adevărata misiune  pe care o avem în viaţă este aceea de a deveni fericiţi !
-          Dumnezeu ne dă liberul arbitru!
-           Acest lucru este adevărat!
-           Dar mulţi visează …
-          Visul ne-a răpit acest liber arbitru , visul controlează  voinţa  majorităţii oamenilor .
-          Mulți cad victime ale convingerilor , ele nu reprezintă  opţiunea voastră ,ele creează omul din voi !
-          Dezbăraţi-vă de aceste convingeri :
-          Nu acum !
-          Acum sunt prea gras!
-          Acum sunt prea sărac !
-          Acum nu sunt  inteligent!
-          Acum nu am voinţă!
-          Schimbaţi rutinele, reacţiile obişnuite  şi chiar întreaga viaţă!
-          Conştientizarea este procesul prin care puteţi regăsi liberul arbitru …
-          Pentru a putea fi fericiţi, trebuie să vă priviţi în faţă convingerile , felul în care judecăţi, vă victimizaţi singuri, renunţând  la acest mod de viaţă  …
-          Trebuie să fim foarte cinstiţi  cu noi înşine  în legătură cu fericirea noastră!
-          Luați seama la vorbe , gânduri și fapte!
-          Priviţi-mă , sunt un adevărat succes , am tot ce-mi doresc, sunt atât de fericit!
-          Am curaj sa deschid  ochii , am descoperit adevărul , văd lucrurile aşa cum sunt!
Mie: (îl aprobă)
-          Aşa a fost dintotdeauna , este preţul ce-l plătim  pentru a decade din om!
-          Dar tu sigur,   ajungi cineva !
-          Tu erai deja om!
-          Ai devenit un om mai înalt !
Chelnerul : (aplaudă )
-          Care preţ , preţul transpiraţiei , pentru acest superb monolog ?!  …
-          Acesta este momentul , decisiv în care vă puteţi lega destinele  …
-          Hai pronunţaţi cuvintele magice !
(către Mie)
-          Hai curaj ! Scoate masca!
-          Și vei fi ajutată să depășești condiția terestră!
-          Ieși din întuneric , caută Lumina și ea îți va oferi totul!
(se retrage )
Eu : ( stă în faţa ei )
-          Dragă Mie întâlnirea noastră a fost modelarea Creaţiei noastre
-          Am întâlnit pasiunea Creaţiei !
-          Dragă Mie sunt îndrăgostit de tine şi am conştiinţa că trăiesc un moment excepțional.
-          Eşti sufletul meu pereche !
Chelnerul:
-          Hai curaj- Mie !
-          Curaj !Curaj!
-          Chiar aşa este !
Mie: (pune degetul arătător pe buzele partenerului ei)
-          Şsst !
-          Întâmplarea asta m-a chemat atât de târziu!
-          Închipuieşte-ţi că mi s-ar putea întâmpla ceva!
-          Că mâine nu aş mai fi.
-          Însă , nu uita , te rog :
,,A avea grijă de alţii, înseamnă  a avea grijă de tine !’’
-          Ne vom mai întâlni şi altă dată !
Eu : ( o ţine strâns de corpul său)
-          Tot ce pot să-mi imaginez este să-mi lipesc buzele de  gura ta  , să-ţi mângâi părul , să te dezbrac încet , înainte de a face dragoste cu tine !
Mie : (se desprinde din înlăţuirea lor   )
-          Ești fără urmă de subtilitate sau de  simţ critic !
-          Cu siguranţă  merit mai mult! ( plânge)
-          Vrei să ştii cine m-a trimis în acel loc ?
-          La clubul : ,,Nebunilor  din dragoste’’ ?!
-          Da,  acolo în cuibul acela de nebunii din oraşul nostru?
-          Chiar soţul meu!
-          Mă crezi ?
-          Crede-mă?
Eu : ( stupefiat)
-          Cine ?
-          Puţini sunt cei care îi ştiu existenţa … Un soi de elită!
Mie : ( plânge)
-          Vreau să ştiu cum ai ajuns tu acolo ,
-          Faci parte din acea elită fără suflet?
Eu : ( o ţine în braţe )
-          Nu! Nu! Nu!
-          Am să-ţi spun totul , chiar acum !
-          Aş fi dat orice să-ţi fi spus în tot acest timp . Dar nu uita : În viaţă omul nu se reduce doar la învelişul carnal!
-          Asta a fost evident  şi pentru tine!
-          Dacă mai există şi altceva , un mister …
dacă există cu adevărat , o întâmplare în viață, aceea este conștiința cosmică!
-          Astăzi nu se mai îndoieşte nimeni de existenţa ei !
Mie: (își revine)
-          Aproape de tine am petrecut clipe senine .
-          Mi-ar placea să trăiesc cu cineva care are această putere în suflet !
Eu : ( o priveşte în faţă )
-          Dar ai posibilitatea de a alege !
-          Nu sunt  un semizeu!
-          Nu sunt un supra om!
-          Sunt asemănător ţie! La fel ca tine!
Mie:
-          Subiectul acesta constituie un tabu în lume , astăzi?
-          Vezi, viaţa ta nu a fost o risipă de energie , un dezmăţ de iluzii  şi minciuni !
-          Simt asta , eşti unic!
-          Pentru ce şi de la cine , toată acestă putere sufletească?
Eu: ( zâmbeşte cald)
-          De la această iubire matură!
-          Află că , nu vom putea trăi despărţiţi !
-          Suntem tot timpul unul în celălalt!
-          Eşti întâlnirea vieţii mele!
-          Noi suntem întregul Univers şi Universul suntem noi!
-          Eu , Mie, va fi bine , chiar foarte bine !
Mie : ( bucuroasă )
-          Într-adevăr , asta face din tine un creator extraordinar , în deplinul înţeles al cuvântului!
Chelnerul (cu ochi visători către Mie ):
-          Universul se va  rearanja pentru a-ţi oferi  adevărata ta imagine  … despre realitatea pe care o diminuezi în aceste momente !
Mie : ( către ei )
-          Mai taci!
-          Opreşte-te , am impresia că te-au angajat aici pe post de  Cupidon !
-          Este  suficientă  intervenţia ta …
-          Simt şi eu că am o legătură  cu materialitatea omului întâlnit!
Chelnerul: ( continuă explicându-se )
-          Prezenţa mea este de natură spirituală !
-          Îți place imaginea propriei realităţi de acolo,  de la tine  de acasă?
-          Răspunde !
Eu : ( îl întrerupe )
-          Dragă Mie , simţi cum te chem  în fiecare clipă  din zi şi noapte , când nu eşti lângă mine?
Mie: ( îl privește )
-          Chemarea  ta o simt!
-          Chemarea mea o simţi?
Chelnerul :
-          Vă aflaţi tot timpul unul în celălalt.
-          Este o reacţie opusă şi egală !
-          Aceasta este imaginea actuală a multora –
-           Tot mai mulţi evoluați în altă dimensiune , decât cea în care trăiți , se numește : consonanță!
Eu :
- Eul tău sunt Eu!
Mie : (fericită )
-          Întâmplarea întâlnirii noastre este cât se poate de înţeleaptă !
-          Eu te urmez fără ezitare, am încetat să mai lupt .
-          Lupta omului cu omul trebuie să înceteze,
pentru a putea pune bazele unei societăți clădite pe adevăruri fndamentale!
Eu: ( o sărută lung )
-          Dragă Mie , chinul a dispărut pentru noi !
( dispar din scenă, mult fum…)
Chelnerul: ( aceeași cafenea cu luminile stinse ,chelnerul doarme îmbrăcat subțire, hainele îi sunt șifonate ,- se trezește, face câțiva pași …..)
,, Simplu , doar aici am găsit adăpost …   în această cafenea …
Sunt un biet trecător prin viață
Un visător, – dar se pare că aici am visat cel mai frumos vis !
A fost odată un om,  cu un vis , cel puțin nebunesc și o femeie în care a crezut  …
Noaptea este amintirea noastră , visul nostru dintr-o noapte …
Și așa se scrie povestea mea : ,, Visând o nouă iubire,  cred în minuni! ‘’

Premiera s-a jucat în data de 09 prier 2012  la sala Amfiteatru TNB.

 

Distributia :
Desdemona – CARMEN IONESCU
Andone- ARMAND CALOTĂ
Sonai- IONUȚ CIOCEA
Povestitorul- RĂZVAN  POPA
Lumini-Ion Docan
Muzica-Sorin Dumitru
Scenografie- Liliana Caragiu
Producător -Vlad Stănescu
Regizor- RĂZVAN POPA
<<Piesa a fost descoperită de PĂTRU GAVRIL -prin amabilitatea sa a fost posibil ca personajele mele să prindă  grai>>
Cu mulțumiri tuturor ,

 

Personaje:
Nisipescu Desdemona – 40 de ani.
Nisipescu Andone – 44 de ani.
Sonai Virgil – avocat – 34 de ani.
Povestitorul – Voce de sus.

Desdemona poartă dis-de-dimineață rochie lila – din muselină.
Atunci când vine avocatul poartă o rochie din crep de mătase naturală
negru-abanos lăsându-și un umăr la vedere.
La final poartă rochie din shantung, lungă, de culoare turquaz.

Andone este îmbrăcat sport.

Avocatul poartă costum cu sacoul cambrat la doi nasturi, pantaloni fără pense, cămașă cu butoni, cravată uni, servietă din piele naturală și dosarul la vedere.

Povestitorul: Într-o frumoasă zi de prier, casa din satul Cervenia de Teleorman ,a familiei Nisipescu, este aerisită şi scuturată.
Stă parcă să primească musafiri poftiţi.
Fireşte ,că doamna Desdemona , i-a poftit fără să-i dea de ştire celui care,
îi mai este încă soţ.
Spun ,încă, de la început că domnul Nisipescu Andone, a fost la început un soţ ca la… început: bun, devodat, iubitor, ş.a.m.d. , numai că de ceva timp ,a căzut pradă lui Bachus…
Iată, doamna Nisipescu Desdemona,coboară suflându-şi nasul în batistă… O fi plâns , şşşt. .. o să aflam în cele ce urmează, … vedeţi?
I-a cam pălit frumuseţea ,doamnei Desdemona, ce să-i faci, s-or fi , amestecat veacurile între ele, şi revine acum această Desdemonă ,cu o viaţă şi mai bună.
Shakspeare, poartă vină, nici cu gelozia lui Othello nu i- a fost prea grozavă, viaţa.
Auzi… cum isi suflă nasul cu putere …
Probabil, vrea să se facă simţită.
Scoate femeie ,nasul din amănuntul ăsta vestimentar, rol mare ,ti-se pregateste,în cele ce urmează.
Şşşşt… Andone descântă, să-i acordăm atenţie.,

Nisipescu Andone (este beat) “Binecuvântată fie viţa de vie şi
femeia!Singurele daruri ale naturii care produc bucurie deopotrivă şi
săracului şi bogatului.”

Nisipescu Desdemona (scârbită) – Ei? Și ţi-a fost greu?

Nisipescu Andone : Stimată și mult iubită soție, mă pui pe gânduri!
Pe semne mă crezi bolnav și aproape, dacă nu de tot , idiot, apoi , știi și tu 4-6 ore, cu școala de vii, încă de la vlăstar, plus dusul și întorsul de două ori pe zi cine știe unde, prin ploaie și noroi, arșiță și vânt cum se întâmplă nu e lucru tocmai ușor pentru unul ca mine.
Și cu toate astea, înconjurat de tine, vreau să-ți spun și eu ceva. Timpul însă pe când vreau – se întâmplă ceva și nu pot hotărâ – căci știi și tu prea bine, aceasta treabă e de gust, nu de silință.

Nisipescu Desdemona: Ca fiu de popor, ce ești, admit în totul părerea ta, nu mă pot opri de a vărsa lacrimi, văzând nenorocirea ce ne amenință în viitorul casei și copiilor ei!
Cu atât mai mult am simțit, cât de mic copil ești: ai ochi și nu vezi, urechi ai și nu auzi, căci totdeauna ai luat castanele din foc cu mâna mea. Care, la urma urmelor , tot eu sunt vinovată ?
(se îndreaptă către sală)
Vorba aceea:”Femeia trage un vânt, și bărbatul trage rușinea”
De-ar știi oamenii ăștia ce vânt parfumat trag, ar rămâne aici în scaune , câteva veacuri.
Dar nu știu sărmanii și de aceea tac, și mă rabd în scaune.
Eu nu mai stau, și nu mai rabd.
Duc toate sarcinile în spate, și hrănesc pe nemernicul casei, dar ce eu sunt pastorul lui?
Ce nu mai sunt câini de vânătoare?
Și apoi, știți și voi că într-un sat fără câini se plimbă mișeii fără băț. Eu care gust amar … să disprețiuiesc pe cei care lucrează fărădelege 6 ore la o vie ?
Am să-mi iau pâinea de la gură și o arunc la câini.
Cred că-i destul o măciucă la un car de oale!
(se îndreaptă către Andone)
Stimabile soț, chiar acum, în casa unui negustor cinstit din Teleorman, cultivator de vii, există o soție, adică eu, care știi că te supără din când în când , fac în sfârșit, cum mă dă mâna , și nu mă las pe-o ureche , gândindu-mă firește la cei din sat!
Și nu mă abat în treacăt, intru în problemă direct, așa de la micul dejun.
Eu nu mai am plăcere să fac această negustorie, deși știi, că nu-i vre-o pricopseală: tu cultivi, tu consumi. Gândindu-mă la mulțimea boabelor de struguri ce s-au acrit de atâta amar de vreme, aș putea corecta caracterul tău, dar mă tem că nu pot. Am să-ți trag câteva exemplare rare, așa cu vorbe rele, am răbdat și am uitat din ce neam mă trag, am uitat toată știința mea … și am uitat pentru că trebuia să uit.
Am plâns pentru că nu exista alt mod de-a exprima ce simt.
Am plâns pentru că nu credeam într-un deznodământ atât de abrupt.
Plâng și știu că destinul este scris înainte de cuvânt.
Plâng și încerc să spun că viața este grea aici pe pământ. (își duce mâna la ochi)

Nisipescu Andone: Știu că cel mai sigur lucru nimic nu este sigur, Desdemona.
Există totuși, un interes, atât de moral și financiar în viața asta, ce dracu știi și tu :”ți se dă , dar de fapt ți se ia”!
O fi și asta o idee să accepți ideea altuia, dar pentru mine este cam probabilă.
(se întoarce către sală)
Știți și voi, că poți munci, dar nu poți clădi inteligent!
(se întoarce către Desdemona)
Și cu noi cum rămâne, Desdemona, ce ne-a determinat să ne răcim în halul ăsta – Ce? Vinul?
Vinul este static, fato, și când îl torni în tine, parcă , așa, te ia niște călduri, și un curaj, nevoie mare.
Desdemona , crezi că frumusețea trupului tău , îmbrăcămintea ta va da mai multă crezare acestei povești?
Arată-te luptătoare, îndrăzneață, ești femeie pricepută , dreaptă, cinstită , vrednică de răsplată.
Vezi, eu nu te pun în scaunul pierzaniei.

Nisipescu Desdemona: Cele mai simple lucruri sunt chiar în fața noastră. Tu chiar ai rezultate, Andone!
Mari rezultate …
Te-ai născut, te-ai dus la școală, ai pus vie, ca mâine ești la pensie, și apoi te duci de tot Andone, iată lucrarea ta este clară și sigură … nu-i așa?
Nu te lipi neobrăzat demagog, ce tulburi mintea oamenilor pe vremea asta, ce-ți mai place stilul ăsta de oratorie Grecească.
Ai aflat deci … foarte la modă este internetul, tu ai auzit de internet?
Da de unde? Nu ți se potrivește, ai felul tău de viață, pompos și trufaș, plin de trufașă mândrie, și nestatornică ambiție, dai pe gât doar vin și vorbărie.

Nisipescu Andone: Rezultate ai? Îți trebuie o idee în așa fel încât să moștenești tu tot! Vrei drepturi, femeie, lasă că-ți dau eu dreptul la un pahar de vin, așa dis de dimineață.

Nisipescu Desdemona: Acum chiar ești în călduri, Andone, m-ai considerat păpușa ta tot timpul, uite că nu am să-ți fac hatârul de data asta.
Așa ceva nu-mi trece prin gând.

Nisipescu Andone : Nu ştii nimic Desdemona, tot proastă ai
rămas! Lasa că te cinstesc eu ,cu un ţui, dacă vinul îţi displace!

Povestitorul: (cu voce joasă):
Oops…! Avertizez urechile ,dumneavoastra, apelaţi la batistă ! … Ce-i drept, e proastă dar am văzut-o și mai proastă, văzându-te pe tine, dacă are noroc , scapă ea de prostia asta.

Nisipescu Desdemona: (se uită în sus, către vocea Povestitorului)
Mai puțin sugestivă decât comparația aci examinată, argumentez cu filozofie maximă (indică către Andone) – Pe dănţăuşul prost şi testiculele il
încurcă! (se apropie de Andone) Țui-mui-nu voiesc , Andone! Uite că nu mai am nici un gând:cată-ți singur melodia după care să dansezi! Iar din acest dans să te desprinzi și să ajungi la mare preț, că afară a ieșit mândru soare, ți-ai ales un repertoriu, în bună parte tragic, ce poate fi cunoscut din aluzii târzii … chiar aici! (râde demonic) auzi simțuri trezite din vin … (se întoarce către sală – voce vibrantă) De când oameni buni și până când … (se întoarce către Andone) Bine nu te mai faci catârule, ești o imitație în formă de poveste. Sunt mișcată sufletește , în aceste momente, (își duce mâna la frune și o lovește ostentativ) Unde o fi Dl.av. Sonai să te vadă…

Povestitorul: Ce distinsă onoare – de-al numi <> .
A spus domnul avocat Sonai – Cumva?
Dl.avocat a reușit oare să-i trezească simțuri, Desdemonei?
Așa că vă anunț: nu ați văzut și auzit decât o singură parte a războiului … Desdemona, nu are decât un glonț în revolver … Va trage ?

Nisipescu Andone: Mișcată sufletește?
Mulțumesc pentru distinsa onoare ce mi-ai făcut de a mă numi <> (se întoarce către sală) Vă rog dragii mei să nu comentați, eu sunt mândru de această numire neașteptată… (se întoarce către Desdemona – cu mâna pe inimă) Primesc Desdemona, primesc această încredințare cu stimă și recunoștință , și am să o păstrez pînă la final… (se duce către masă ,își ia paharul cu vin și bea – se întoarce către sală) Iubiți confrați inteligenți și activi membrii, mă închin cu sănătate!
Scopul vinului este nobil din toate punctele de vedere, și mai ales din cel al dezvoltării simțului unui catâr atât de național, atât de moleșit și amenințat a se pierde în veacul nostru materialist, egoist și sărăcăcios de fapte mari, și nepieritoare de care s-au bucurat catârii în trecutul lor glorios… Aici în Teleorman!
Am să merg curajos înainte pe această cale și să dea D-zeu să nu ajung măgar studios, știți că măgarul dispare în ceață.
Catârul nu-l poate imita iubiții mei, dintre toate poveștile știute de voi, ați auzit să scrie cineva despre un biet catâr și un măgar studios, se va tipări sigur această poveste și sunt prea măgulit și mândru de cinstea ce mi-a dat-o Desdemona de a mă număra și pe mine între membrii academici cu drepturi depline … dar fie … și cum ziceam ? … da ! Politețea oamenilor bine crescuți nu are margini … (se întoarce către Desdemona) Te iubesc Desdemona cu dragă inimă, și să-ți arăt că am și urechi, parcă am auzit eu bine?
Nu știu , dar am senzația că se apropie ceva, ceva ce ți-ai dorit mereu să aflu … mi-e teamă să nu pierd acest ceva…

Nisipescu Desdemona: (Nedumerită) : Ce?

Nisipescu Andone –Gândul, seamănă cu un fier încins pus pe o rană: Gândul tău, Desdemona – Mă îndeamă să-l salut și să-l îmbrățișez frățește pe avocat.
Hai spune: îți place, îl placi?
Te-a ajutat vreodată? Spune femeie,că-mi sare ţandăra pe tine, da ce, trebuie să te privesc cu lupa să-mi dau seama că ești transformată sufletește? Da , ce? Ocupația mea e ștearsă ?
Ce crezi că, e ușor să tot duci paharul la gură! Nu-i ușor femeie, trebuie să te concentrezi să-ți aduni toate reflexele, să nu te pătezi, să nu risipești licoarea asta Dumnezeiască și nu știi când gura o înghite lacomă ! Vezi !
Este tot o lucrare ce fac eu Desdemona, să revenim la Sonai, el ce lucrează?

Povestitorul:
Azi am bani, azi am onoare …
Azi în lume, femeile se bat,
În cauză și-n tribunal
Sunt ajutate de un avocat.
Sună, sună bine … sună
Că toți joacă pe a legii strună!
Onorați-mă dragi fete
Și voi bravi judecători,
Eu știu ce-i a voastră sete,
Credeți toți în bănișori
Sună, sună bine … sună
Legea rea, ei o fac bună!
Azi am rang de reverie…
Aste lucruri sunt prea mici
Știu femei și bărbați o mie
Fraieriți de cei pitici
Sună, sună bine … sună
Legea rea, ei o fac bună!
Fără nici o-nvățătură
Eu trec astăzi de-nvățat
Cei mai mulți vor această gură
Și când vinul l-am turnat
Vinul, la toți face bine…
Vinul te coboară și pe tine
Sună, sună bine … sună
Povestitorii nu fac lumea mai bună
Astăzi avocatul îl poftesc
Să lumineze și să ne dea…
Știți de ce mă măgulesc?
Căci mi-a burta asta grea
Sună, sună , bine … sună
Că toți joacă pe-a legii strună.

Nisipescu Desdemona:Frumooooos, așa deci? Conlucrăm ,cu acte în regulă – pe toate i le-am pus la dispoziţie şi le-a servit fără cârteală. O să judece mai târziu , aşa a spus… (plânge) Eu i-am dat că nu mai puteam, înţelege-mă şi pe mine, sunt, singură de mult,acum înţelegi? Ți se mai pare ciudată această transformare? Sunt un ciob din paharul tău, asta sunt!

Nisipescu Andone: (ridică paharul) Închin acest pahar ,pentru
legăturile trainice,ale, acestei familii unite. (sughiţă) Pardon,şi pentru,
testiculele lui Sonai ,că tare mai este în judecat !
(plânge)
Și ţi-a priit, Desdemona?

Nisipescu Desdemona: (calmă, indiferentă) Voi afla mai târziu,
ce să spun, aşa este la început, aştepţi, primeşti şi apoi libertate…
Ce metamorfoză ciudată, încerc să mă adun măcar acum, ciob cu ciob.

Povestitorul: Hai că-i bine !… Este discretă, nu-i aşa? Să nu
mori ,Desdemona,sa nu mori ! …

Nisipescu Andone: (se ridică de la masă) Aşa deci,îl aştepţi
aici, la noi în casă? Aici primeşti şi tot aici e libertate. Femeie demon,
chiar nu ai ruşine, şi te credeam, creştina mea! Abia acum ,sunt
confuz! …
Auzi,circumstanțe la ei? !! ….

Povestitorul: Te cred şi eu, ai confunfat sticla de apă cu cea
de vin ,mai devreme!

Nisipescu Desdemona: Ai în faţa ta o creştină, mai creştină,decât îţi închipui tu ,cu toate descântecele tale asupra sticlelor de vin .
Nu am frică şi nici ruşine Andone Nichiperciu.
Ai să vezi cu ochii ăştia de carne chiar aici în casă.
(se precipită – ridicând tonul)
Unde în altă parte ? Aici o să primesc ,de toate şi tot aici o să mă eliberez!

Povestitorul: (intervine scurt)
Aşa, fii tare ,creştino!
Nisipescu Andone: ( consternat)
Frumos, chiar nu ai demnitate ! Îţi lipseşte!
Auzi, aci, cu mine în casă, şi tot aci şi cu Sonai? Ăsta , da , curajul veacului, Încerc să-mi îmbrac gândurile în cuvinte, nu este un lucru extrem de greu, nu trebuie să fiu un geniu să-mi dau seama că se întâmplă ! …

Nisipescu Desdemona( calmă si trufasa) De tine depinde acest curaj, să nu te ascunzi, să nu pleci pe undeva, astăzi,te vreau cu ochii la tine, mai precis, astăzi, va fi ziua adevărului.

Povestitorul: Oare există adevăr? Ce dracu, unde ajung, cu piesa asta?

Nisipescu Andone: (revoltat ,ridică privirea spre vocea
naratorului)
Mai taci dracului ,povestitorule, că te aud şi eu. Auzi ,adevărul pe
faţă, aşa zici, Desdemona.
Cu ochii larg deschişi şi gura închisă, nasul în batista lui Iago, vai capul tău, creştino, adevărul secolului, pe asta nu o ştiam crede-mă.
A murit şi Shakespeare ,de la el te inspiraşi cu batista şi
faci pe vinovata cu mine?
De la citit ţi -se trage! Să nu-mi spui tu mie ,de ochi larg deschişi! Ce-ţi place, şi ,nu-ţi place ,la mine, eu beau ,recunosc, altă vină mai am?
Hai spune! Ce!? Nu mai ai cuvintele la tine?
(îşi îndreaptă privirea spre narator)
Ce povestitorule ,nici tu nu mai intervii? , hai curaj,curaj ..
(e ceva mai calm)
Bine, creştino, vreau să ştiu: cu Sonai bei? Cu mine nu-ţi place!

Nisipescu Desdemona(plânge, îşi suflă nasul în batistă)
La sfârşit bem! La sfârşit ,o să si bem!

Nisipescu Andone: ( revoltat): Ce?
Mătrăgună, ce, o să beţi,că mă scoţi din minţi, femeie?!
Nu m-am simțit niciodată atât de desnădăjduit …Ce beți?

Nisipescu Desdemona. : Sampanie? Ce? Doar şampanie, se bea
când eşti pus ,într-o altă situaţie!

Nisipescu Andone : D-aia scumpă? … Franţuzească?

Nisipescu Desdemona: Bănuiesc ! … La cât de rapid ,este Sonai! …
Cumpăr, una mai ieftină!

Nisipescu Andone: Este rapid, ai?
Şi te mulţumeşte? Păi, este frumos aşa, Desdemona?
Fără să dureze? Ție-ţi plăcea? (plânge)
Chiar aşa? Dacă vrei aşa , trebuie să-mi spui.
Stau ca prostu’ mă tot închin, pe lângă sticla asta să fac un scenariu bine regizat, aşa cu tot tacâmul, înţelegi tu,să pot să te impresionez …Si tu?

Nisipescu Desdemona : Lasă! Lasă!
L-a pregătit domnul Sonai!
Nu te mai ocupa de fericirea mea, tu ai probleme Andone, ţi-ai pus
traista în cui, ai luat, o pauză în scenariul ăsta!
Seriozitatea relației noastre este neașteptată, nu-i mai poți convinge nici pe ei. (indicând către cei din sală)

Povestitorul (bucuros) Aşa-ţi trebuie dacă ai urlat la mine!
Curaj Desdemona! Vă mărturisesc, acum, chiar mi-a scăpat
controlul!
Cum îi mai controlez pe creştinii ăştia?
Nici nu ştiu prea bine ,ce sfârşit vor avea, dacă stau bine să mă gândesc , nu ştiu de la ce a început ,toată această scenă ! Aaa ! da!
Îmi amintesc,de vină este veacul sau leacul?!

Nisipescu Andone: (apelează la un gest necontrolat:îşi deschide pantalonii)
Am eu leacul tău Desdemona! Chiar aici în traistă!
Aşa ca data trecută când am arătat tuturor, acolo în sat,
(îşi dă pantalonii jos) şi toţi au încremenit…
Ca şi acum dealtfel, eu am … sunt dotat… este drept, îmi este ruşine
(îşi ridică pantalonii)
Dar tocmai cu Sonai ,te găsişi şi tu? !
Un altul nu-ţi găseai, creştino?
Chiar nu reușești să ți-l scoți din minte? Te gândești tot timpul la el?
Mintea -ți zobară invariabil tot la el?
Spune-mi că este ceva constructiv, să știu la ce să mă aștept!
Femeie, pari cuprinsă de o boală fără leac, care îți umbrește existența, ești învăluită într-o stare de apatie, de stupoare, o stare dominată de prezența lui Sonai!
Scutură-te femeie că nu-i magician!

Povestitorul: Sunt siderat! … Voi , nu?
Asta chiar nu-mi amintesc să fi scris !
Acum cred ,că s-au amestecat, leacurile, veacurile!
Această fază,trebuia să o vadă şi Maestrul!

Nisipescu Desdemona: (stă cu mâinile la ochi)
Uite că aşchia nu sare departe niciodată , trebuia să-mi dau seama, când mi sa propus ,să joc lângă tine, că ai să-mi faci una ca asta! E drept.. şi limba mea este ascuţită.
Mai bine ,că s-a întâmplat aici, şi nu în sat!
Iar o faceai mare si lata ! …

Nisipescu Andone: Lasă , îţi ştiu şi limba, am auzit, cît de
multe ai vorbit , despre mine, în sat, vezi tu, creştino, satul e mic. La oraş
ai trăncănit?
Că aşa vă vine ,vouă, celor de varsta a doua , să trăncăniţi ,vrute şi nevrute din casă.
Știu și eu că bârfa este o artă și se folosește până la moarte, dar voi, voi, voi împingeți lucrurile în neprevăzut, vă răvășiți viața, vă surprindeți cu tot felul de nimicuri, și vă creați singure palpitații nu-i așa?
N-are nici un rost să te superi pe mine, eu doar te informez, te avertizez, să nu te mai duci cu vorba!

Nisipescu Desdemona
: Ei, aş… ziua bei, noaptea dormi, acum
vorbeşti ce nu ştii.
Şi cu mine cum rămâne?

Nisipescu Andone: Ajutată de domnul Sonai,cum să fie …şi câteva
clefetitoare de ţărănci de pe aici!
Și, care este cauza suferinței Desdemona?!
O minte îmbâcsită de bârfă, sau o inimă frântă?!
- Inima, cred !
- Ei află, e mai ușor să repari inima decât mintea!
Și va trebui să întreb iar, chipul tău palid, ce te-a determinat să faci asta?!
Îmi sfâșii sufletul când te văd așa.
Trebuie să-ți spun, Desdemona, că toată lumea a înnebunit de-a binelea! Și vreau să recunosc că au luat-o razna cu toții, în stilul lor caracteristic.
Hai să-i anunțăm că ești teafără, înainte ca clefetitoarele și preotul să spună rugăciuni pentru noi!
Desdemona, nu spune nimic, ascultă-mă: nu îngroșăm rândurile, fato! Gândește-te mai bine, câți stau la rând s-o facă!
Să ne-aruncăm în plasa lor, așa gratis?! Ce demers mai e și ăsta?!

Nisipescu Desdemona: Sigur, am câştig de cauză, în acest
demers, ai să vezi, Andone!

Nisipescu Andone : Da, bine femeie, nu mă mai acuza!
Vino în dormitor, să văd şi eu ce mai poţi acum la 40 de ani!
Parcă eu ,nu pot ,băga demers! Cu protecție, Desdemona !
Și încă ceva, așa ca garnitură la tot ce bagatelizează satul ăsta, le dau eu , cît nu pot să înghită, și, pentru o clipă, cred că o să se înnece!

Povestitorul: Doamne! Ce-am scris şi ce-a ieşit!

Nisipescu Desdemona.: Să nu-mi spui ,că ţi-ai dat seama ! Şi tu ai băgat …?

Nisipescu Andone: O, să bag! De aici poți trage concluzia că sunt îndrăgostit de tine!

Nisipescu Desdemona : Lasă! Că sunt eu, mai vrednică ,Andone!
Aşa a fost femeia , veşnic nemulţumită! Cu nasul în batistă, mai mult
tristă!
Bag eu, Andone! Ai să vezi!

Nisipescu Andone: Uraa! O să mă eliberez!
O să mă eliberez de piatra asta de pe suflet, în curând!
Nici nu credeam că o să prindă rădăcini vreodată, Desdemona!
Trebuie să știu, îți place tipul?
Nu m-aș fi apropiat de subiect dacă nu mi-ai fi spus!
Doar știi, asta foarte bine!
Sunt convins că nu s-a întâmplat nimic.
Absolut nimic! N-ai cedat deloc!
Nu cred că e cazul să întreb dacă ai încălcat jurământul de soție!
Îl avem de respectat o viață!
(cade în genunchi) ,
Desdemona, te-ai culcat cu el?!
Îți curăță portocalele mai bine decât mine?!
Întide mai bine untul pe felia de pâine dimineața?
Face cafeaua mai dulce?!
Te leagănă mai bine decât mine?
Ajută-mă Desdemona să repar ce s-a stricat!
Recunoaște Desdemona acest erou din fața ta! …

Nisipescu Desdemona.: Nu-ţi mai găseşti locul ,omule!
Chiar eşti nerăbdător să aflii ?!
Vinul este de vină, sigur, el poartă toată vina!
“Aşa am şi declarat…vinul, de la el,ni se trage! ”

Nisipescu Andone: (se îndreaptă către masă cu sticla de vin în
mână)
” Binecuvântată fie viţa de vie şi femeia, singurea”!
Ce mesaj,
”Nu m-am culcat cu el” !
Asta citesc în această sticlă (pune sticla pe masă).
Ce căcăreze de porumbel mi-au ieșit din gură, ce senzație ciudată!
Chiar, nu știu în ce perioadă a vieții este soarta mea acum!
Mai bine o inimă frântă decât o minte bolnavă, nu mă rușinez de cele ce i-am reproșat, știu că inima se repară mai repede, cu o minte bolnavă nici dracul nu te mai alege!
(duce sticla la gură),

Sonerie stridentă (ţrr.ţrr ţrr)
Desdemona către ușă

Povestitorul: Iago! A sosit Iago! Ce face ,Maestrul la
inviat si pe el?!
(avocatul Sonai Virgil, intră ,are in mana un dosar)

Sonai Virgil :
Bună să-ţi fie inima, Desdemona! … Ce bine că este prezent şi Andone!
Sper că nu te-ai răzgândit!
Vă ştiu eu pe voi ,femeile!
Citesc pe faţa ta, că-ţi este teamă când o să afle Andone ce vrei să faci.

Nisipescu Desdemona : Nu am nici o reţinere, crede-mă dle
Sonai! Nu mai pot! Acum, te rog , să afle şi să se termine mai repede!

Nisipescu Andone: (lasă sticla jos)
Aşa te vreau, Desdemona,fără reţineri!
Ştii tu vorba aceea:” Să te încrezi numai în ceea ce văd ochii tăi” !
Decât să aflu de la alţii , mai bine văd, cu ochii mei!
Și-i avertizez acum pe aceşti creştini, prezenţi
” Că nu poţi judeca un alt om în mod obiectiv, deoarece nu poţi intra în sufletul lui ! Aceasta este numai lucrarea lui Dumnezeu! ”
Abia acum ,circumstante…… , cum or,fi ele? !
Avocatul stie ! …

Avocatul Sonai Virgil: (Şocat)
Stai să-ţi explic eu ,Andone, această simţire, tu cu sticla de vin ai tot stat, Desdemona, s-a săturat, şi la mine a apelat.
E un caz uşor şi banal ,Andone.
Ce mai tura –vura…hai sa vedem ce spune gura ! …

Nisipescu Desdemona: Ştii Andone, eu te-am iubit cu un amor
nebun şi copilăresc! Acum e altceva, vinul ăsta te-a zăpăcit, băiatule!
Lui îi datorăm toate performanțele noastre.
Cînd mi-ai propus să vindem la București, te-am aprobat.
Știind că ne vom apropia de natură mai mult.
Viile și satul te-au îngropat de tot.
Tu ce culegi, consumi. Ai ajuns o burtă largă, Andone! Asta ești!

Nisipescu Andone: Da ! (se miră)
N-ai băut, Desdemona! Nu ştiu, cum îţi vine aşa uşor? !
Uite, eu m-am trezit, vino cu mine ,în dormitor!
Chiar nu avem nevoie, de ,domnul Sonai!
Cum să-ţi trezească simţiri un silfid?
Chiar nu sunt mânios! Uite cum stă hainele pe el, ca pe gard!
Nu mai vreau să dau amănunte , ar însemna să-l jignesc, și nu aș mai fi aproape de adevăr .
Eu sunt un intelectual,fată!
Dintre toți cei din satul ăsta , cu vii … mai mult morți!
Dacă l-ar fi școlit Maestrul Cerveni, i-aș face acum un parastas, dar se poate observa că nu!
Bine, fie, dacă Domnul Sonai renunță, dă dovadă de inteligență, și asta îl mai spală un pic în ochii noștrii acum.
(Se întoarce către avocat)
Vezi?, Desdemona nu este mamă, deci nu te poate adopta, Desdemona poate deveni mamă, dacă urcă în yatakul meu. (voce moale) Înțelegi, omule? , Ce , ești turc? Și dacă natura ne va ajuta, tot nu te vom adopta, auzi zorzoană ce ești?

Nisipescu Desdemona: (către Andone – ducându-ți mâna la ochi, și la gură) Prefer să rămân oarbă de imaginea asta, și mută de tăcere, astăzi, multe femei trebuie să se simtă femei.
Auzi Andone , chiar îți însușești descrierea … prostule.

Nisipescu Andone: (către Desdemona – nevinovat) Recunosc că merit cu prisosință apelativul adresat de tine.

Nisipescu Desdemona: Sănătate maximă ți-am dat încă de la început, deși știu că mai pot spune asta de o mie de ori … prostule! (iese din scenă – schimbă ținuta- rochie neagră)

Nisipescu Andone: (către Avocat- cu voce moale) Vezi avocate: vezi e maxim ce spune Desdemona, “Prost să fii, noroc să ai”
Sonai amice, nu trebuie să mă știi ca să mă cunoști!
Îți spun doar atât: trebuie să mă cunoști ca să mă știi.
Și acum dacă vrei, hai să stăm strâmb, și să judecăm drept.
Mai ai să-mi spui ceva?

Avocatul Sonai Virgil: (față în față cu Andone) Da!

Nisipescu Andone: Dragule, tu știi asta? Casa din care pleacă femeia, capătă aerul unui amfiteatru plin de oameni, și cu asta ți-am spus tot, mai tot. Strânge-i mâna repede , că noi nu te înfiem omule. Auzi, ăsta nu e teatru, e viața însăși …

Nisipescu Desdemona:
(poartă rochie neagră cu un umăr gol – către ei)
Uite că nu-i așa! Nu sprijin munca celui care amestecă propria lui fantezie , cu extrase din munca mea … Bărbați , știu că este ușor să contestați, dar este greu să dovediți, scriitorii ar trebui citiți, și mai putin văzuți și ascultați.
Eu am scris avocate, Sonai Virgil, deci, bag de seamă că nu mă vezi în momentele astea. Îți spun așa ca avocat ce te-am ales să mă reprezinți, dacă îți înghițiși limba, am eu. Și cu norocul tău cum rămâne?
Iată definiția norocului, oameni buni: “Norocul apare atunci când oportunitatea și pregătirea se întâlnesc”.
Dar bag de seamă că dumneavoastră nu aveți nici timp și nici dorința de a face ceva. Am să mă reprezint singură la bară … (cu voce maximă) că pot.

Nisipescu Andone:(către Desdemona-o atinge pe umărul gol)
Desdemona, te rog să gândești mai puțin și să prezinți mai mult.
(către avocat) Deci, dragule, te rog să gândești mai mult și să pleci mai repede.

Avocatul Sonai Virgil:
Va să zică , chiar nu mai ai nevoie de mine ,Desdemona, e frumos aşa?! Lucrează omul zi şi noapte ,pentru tine, şi acum te întorci?!
Nu ştiu, Desdemona, mie îmi plăteşti toate astea!
Timpul meu,costă bani (îi întinde dosarul), revin când te răzgândeşti!

Nisipescu Desdemona: (agitată) :
Stai ,stai ,avocate, ca nu e aşa, eu chiar vreau despărțirea, cât mai repede, şi apoi, şampania făgăduită . Eu mă desprind… D I V O R Ţ E Z!
Acum înțelegi această femeie mai clar?!,
Această femeie este mai mult moartă decât vie.
Când se plimbă prin ruralul ăstă pitoresc, suspinând după viața de urban, când își putea cheltui ușor un ban, aici nu anume… socializare, biblioteci, teatre,cafenele … nu este viață A V O C A T E!
Doar un bărbat , mai nebărbat decât a fost vreodată, cale de întors nu am!

Povestitorul ( intervine) :Ce credeți, poate, trece cu
vederea, Andone?
O aventură acestei femei, cu nebunii copilăreşti?! …

Nisipescu Andone: …
(catre,narator)
Pe mine mă intrebi?
Astazi le mai treci,ce să spun: alte vremuri! …
( catre avocat)
Făceţi-o chiar aici, voi doi, nu am nimic împotrivă!! …

Avocoatul Sonai Virgil: Chiar nu ai? Atunci? …

Nisipescu Andone:
Atunci ce omule? !
Decât să-mi divorţeze nevasta, mai bine iubiţi-vă aici în casă , lângă mine!
Pe faţă, ce mai! …

Avocatul Sonai Virgil.: Uite pixul, semnează te rog actele! …

Nisipescu Andone:
De ce cu pixul?
Mama voastră, de avocaţi,nedotaţi ! Ce pix mă?
Ce semnătură nepregătitule? Ce eu nu am pix?
(încearcă să-şi desfacă iar cureaua pantalonului)

Avocatul Sonai Virgil:
Andone, ce ţi se întâmplă omule? Esti posedat? !
Îţi eram simpatic altădată! Acum de ce-mi vorbeşti aşa!
Desdemona, chiar are dreptate, ai nevoie şi de un pshihiatru!
Doar aşa, se va termina mai repede!

Nisipescu Desdemona: (către avocat):
Am, dle. Sonai , și tu ştii , foarte bine ! Și vezi acum ,câtă dreptate am!
Hai, te rog ajută-mă, dă-i hârtia aia,odata.
Cu pix, fără pix, cu perdea, fără perdea, să se lămurească omul
ăsta… să mă eliberez şi eu din strâmtoarea asta … că nu mai îndur!!!

Nisipescu Andone: (revoltat)
Şi trebuia să apelezi la el!
Chiar aşa, e frumos, Desdemona, fără pix, cu perdea, cu lumina aprinsă! Dacă-l caut , nu are nici mașină, cum să-ți umple el calea !
Pe aici nici taxiuri nu trec, cu ce-o să vă duceți?
Nu-mi vine să cred, m-ai distrus!
Picioarele tale, îmi par fragile , ca de sticlă, iar capul tău mai strălucitor, nu-mi răni retina, Desdemona, nu-mi topi orizontul în deșert!
Crede-mă , nu pot să îndur asta, chiar nu pot!!!

Avocatul Sonai Virgil: Andone , dacă-ţi este mai uşor a semna,
stinge lumina, trage perdeaua, şi hai omule, mai repede, semnează odată actele astea de divorţ!!!!,,

Nisipescu Andone: (revoltat): D I V O R Ț !!!!
Fii serios, avocatule, eu sunt însurat pe viață, tu de ce-mi vorbești de divorț? Uită și iartă politicile de mai devreme, divorțăm de tine !
Nici nu mă gândeam după abstinenţa asta, să încep cu tine sau cu un altul!
Mă înţelegi tu, eu, am nevastă , şi nu o las aşa uşor!
Înțelegi tu,că mai ești și avocat.
Și mă repet, acum să mă înțelegi pentru totdeauna!
Secretul pe care l-a tăinuit ascuns Desdemona în suflet, este doar amar de vreme !
Acum că a fost dezvăluit, consider ca și rezolvat acest caz! Te-a uitat!!!
Și dacă nu-ți dau pace gândurile, omule, vei avea parte de coșmarul vieții tale!
Auzi, să înnainteze pas cu pas, i se pare dintro-dată cel mai greu!
Auzi, că s-ar putea împiedica lângă umărul tău!

Povestitorul: Parcă,avocații aveau mai mult tupeu…ce se întâmplă?!

Nisipescu Desdemona: (către povestitor)
Mai taci,odată,și nu te mai băga,eu tot bag divorț!
Ce știi tu ,despre viața mea? !!

Avocatul Sonai Virgil: (se trage de par )
Cu cine,tot vorbiți,creștinii lui Dumnezeu!
Doar nu sunteți bântuiți? Desdemona,ai început și tu, să bei?!!,

Nisipescu Desdemona: (este in genunchi)
Hai,Andone,băiete mai ia o gură de vin ! Si ai să înțelegi că eu vreau ,să mă eliberez,acum!
Hai,te rog,semnează,cu al tău,cu al lui,ia unul din sală,dar semnează,omule ! Și nu uita Andone, înainte de a exista femeia, a existat universul, astăzi universul este Desdemona, care se agață de creanga unui copac pentru a străbate drumul prăpăstios, îl voi găsi Andone!
E îngrozitor, de neconceput, să se întâmple așa!
Să apuc pe drumul arătat cu degetul grosolan al mâinii tale stângi!
Termină cu analogia și mai scutește-mă de psihanaliza asta!
Nu , n-am de gând să apuc pe cărarea indicată de tine!

Avocatul Sonai Virgil: Dragii mei,oricâți ați fi în aceasta
casă,la toți vă spun:să mai discutați,să vă puneți gândurile în ordine,dar,fără
sticla aia de vin.
Eu,plec,și revin dacă mă chemati, cu totii !
Andone , te rog să nu judeci înainte să cercetezi … spunea un profesor al meu:”Entuziasmul este mai important decât inteligența, amice!”
( iese din scenă alegând mâncand nori)
(iese din scenă Desdemona – se schimbă în rochia turqoaise)

Nisipescu Andone: (singur pe scenă) Vedeți, vedeți, au fugit …
Ce-a spus?
Când l-om chema cu toții?
Toți oamenii au sădită în firea lor dorința de a cunosște. Dovada acestui lucru stă în plăcerea pe care le-o procură activitatea simțurilor …
De unde rezultă simțirea? Este prima treaptă elementară a cunoașterii…
Eu am sete de cunoaștere, ca pură curiozitate, eu am și senzatii, pe când alții nu!
De aceea sunt mai isteț și mai destoinic, și mai am și darul de a-mi mai aduce aminte…
- Desdemona, unde ești fato ? Întoarce-te! Avea dreptate avocatul, Experiența a dat naștere artei, pe când lipsa de experiență ne lasă la voia întâmplării.
Fato, întoarce-te, (se întoarce către sală) hai oameni buni să ajungem la o părere generală despre cazul acesta.
Eu să sufăr de o boală rară? Nuuuu…. Sunt sănătos tun, numai că mi-am găsit anume leac, vinul – îmi dă curaj practic băutul așadar se pare că experiența nu se deosebește deloc de știință. Ba chiar observ că cei ce se bazează pe experiență își ajung mai degrabă scopul decât aceea care posedând știința sunt lipsiți de experiență.
Pricina stă în aceea că experiența se ocupă de cazul izolat, pe când știința constă în cunoașterea generalului, iar activitatea practică și rezultatul ei au loc întotdeauna în domeniul individului. Aici (se indică pe el) mai bine venea un medic oameni buni, nu-i așa? Nașul nostru, Desdemona – căci medicul nu tratează pe om în general, sau doar în calitatea lui de om, ci tratează și pe alți indivizi care beau (apelează la ticul bețivilor) … și îl mai tratează și pe Burescu, vecinul meu, și pe Macarie din colț – facem și noi un gest frumos, măi fato, tratăm oamenii ăștia care duc paharul la gură sistematic, dar și alții , și ne reveneam la predicat, adică de a fi oameni …
(își duce mâna la inimă) – IAR OM – ați înțeles?
Nu-i așa că cei care posedă teoria fără experiență cunoscând generalul fără a cunoaște particularul subsumat lui va fi expus să greșească adesea în tratamentul său căci obiect al practicii sale este mai degrabă cazul particular.
Oameni buni! Știința e în funcție de cunoaștere (sparge sticla)
Dacă eu nu cunosc cauza, mă las de băut iar cel de pe urmă – nu a văzut asta, deci să nu mai calce pe aici- (o strigă pe Desdemona)
Desdemona!, Desdemona! – Eu nu mai beau! Nici apă fato, dacă mai îmi dai un pahar de apă vom îmbătrâni frumos (își bagă mâinile în buzunar, și se plimbă în cerc pe scenă)…

Povestitorul: (sunete de vioară)
Sună, sună bine … sună
Hai că ai spus și tu una bună
Ce-o să spună Desdemona
Să rețină toată lumea
Nu contează că ești avocat
Medic, profesor sau prelat
Trebuie să fi doar om
Să renaști precum un pom
Sună, sună bine … sună
Să asculți violina bună
Lumea asta nu este nebună
Sună, sună bine .. sună
Noi ce aruncăm ei strâng
Azi s-a spus un mare tâng

Oameni buni, acest filozof, Andone Nisipescu ne-a arătat știința pe care o căutăm cu toții – cauze, principii.
Poate că dacă am trece în revistă opiniile pe care ni le facem despre filozof am ajunge mai degrabă la răspunsul căutat. În primul rând părerea pe care ne-o facem despre un astfel de om e că el pe cât cu putință știe toate fără însă a poseda și știința fiecărui caz particular: apoi, el, e în stare să afle și probleme mai grele, care nu-s ușoare pentru priceperea omului de rând, adică, senzația nu intră în caracteristicile filozofiei – este comună tuturor.
Apoi, știința care e cultivată pentru ca însăși de dragul cunoașterii e socotită ca fiind la un nivel mai înalt decât aceea care e studiată în vederea foloaselor ce decurg din ea după cum tot astfel e socotită ca fiind valoare mai mare aceea care joacă un rol conducător decât aceea care e în slujba alteia, deci filozoful trebuie să comande el , nu să i se comande de către altul, și nu se cade ca să i se dea lui directive ca el să le dea acelora care-s mai puțin învățați decât el.
Dragii mei, cam acestea și cam atâtea sunt părerile despre vorbărie și despre filozof. Cât privește însusirea de a ști totul, aceasta revine în chip necesar aceluia care în primul rând are conștiința universalului, căci el prin aceasta cunoaște oarecum tot ce este subsumat universului. Aici de față este o femeie care are și ea ultimul cuvânt – Desdemona – firește – și te lovește -

Nisipescu Desdemona: (coboară scările,în batistă ascunde ceva)
Dragii mei, apropiați-vă, apropiați-vă, apropiați-vă – căci oamenii de azi și cei din primele timpuri – când au început să filozofeze , au fost mânați de mirare mai întâi față de problemele mai la îndemână, apoi, progresând încetul cu încetul față de problemele mai mari, cum sunt de pildă fazele lunii, cursul soarelui și al aștrilor și nașterea universului. Acela care se îndoiește și se miră recunoaște prin chiar aceasta că nu știe.
De aceea și iubitorul de mituri e oarecum un filozof căci mitul a fost născocit pe baza unor întâmplări minunate pentru explicarea lor… anume bârfa. Așa că dacă oamenii s-au îndeletnicit cu filozofia spre a evita neștiința, e limpede că au năzuit spre cunoaștere pentru a dobândi o pricepere a lucrurilor și nu în vederea unui folos oarecare.
Asta se dovedește și prin următorul fapt: numai după ce oamenii au avut la îndemână toate aceste descoperiri ce slujeau la satisfacerea nevoilor, a comodității și a plăcerilor lor, au început să umble după acest fel de speculație mai înaltă. Astfel e limpede că ei nu o cultivă în vederea vre-unui folos. Chiar Andone a născocit această filozofie? Ajutat de alții? Nu mă interesează într-adevăr firea omului. E împletită în multe chipuri cu robia.
Astăzi nouă nu ne mai place unul de altul, Andone, ai depășit măsura omenească, ai fost ajutat, deci ești amoral.
Viața nu mă așteaptă, m-am trezit încă de dimineață, și m-am scuturat.
(Desdemona este la marginea scenei- Andone încă face rondul de seară)
Nu există nici în fața lui Dumnezeu iertare, și împăcare fără căință și mărturisire!
Uitați că Dumnezeu ne-a dat liberul arbitru, de aceea se osândește doar cel ce alege asta!
(amândoi cad în genunchi)

Povestitorul: Să încercăm să ne imaginăm ce există în sufletul acestei femei ? Și cât ne costă?
Suferința este reală, suferința stârnește în suflet mânie!
Acum soarele arde cu mai multă putere peste Teleorman, și lumea o să afle tot ce a fost real !
Eventual și mai real, unii vor cerceta adânc, alții vor plânge calea ei!
Dar niciunul nu aveți răspuns …
(voce maximă)
DACĂ TOT TE LUPȚI PENTRU UN BĂRBAT – ATUNCI MĂCAR SĂ FIE !
…………………………..SFÂRȘIT………………………………..

DRAMĂ ADOLESCENTINĂ

Viorica Dagdelen

PERSONAJE:
SOARELE – reflector ce luminează scena.
NARATORUL – personaj absent, se aude doar vocea.
IVI – iubita lui Niro, în rochie albă de mireasă, la brâu cu o centură roșie de voal. Fără glas, este moartă, așezată într-un baldachin alb.
NIRO – poetul zburător, iubitul lui Ivi .
ATRAOS – pajul lui Ivi (îmbrăcat în soldat).
ATAIV – slujnica lui Ivi (îmbrăcată în rochie de voal negru).
ROZA-RAZA – zâna cea bună, trimisă de soare pentru Niro (rochie roz de muselină).
OGLINDA – o fată în rochie argintie de muselină .
FOCUL – un alt personaj (băiat, îmbracăt în galben).
HARTIA – un alt personaj (poate fi fată).
SUFLETUL – un copil îmbracăt în culorile curcubeului.
BOAREA – rochie de voal gri.
FREZIA – stă în ghiveci , Amuleta aducătoare de noroc a lui NIRO .
SCENA:
Scena împărțită în două, într-o parte se află baldachinul alb în care stă Ivi, în cealaltă parte ferestrele camerei lui Niro cu frezia la vedere, un birou și-un scaun.
Rând pe rând intră personajele, ele ramân nemișcate pe scenă până la final.

SOARELE:

Ici în vale și în crâng
Stau într-una și mă plâng,
Colo-n deal și în ulicioară,
Mai trimit o scânteioară.

Muntele nu imi mai place,
Râul bine nu-mi mai face,
Susură acum urât
L-am părăsit de curând.

Și de sus privesc la ea,
Viața cum vrea să o ia.
Ea cu mine nu se încarcă,
Gândul ei acuma pleacă.

Iar eu stau neputincios
Că nu-i pot fi de folos.
Și o rază îi trimit,
Poate s-o fi răzgândit.

Nici pe-aceasta nu o vrea,
Mă lasă toată puterea.
Ce să fac ca s-o împac?
Viața să-i fie pe plac.

Cu boarea o să vorbesc.
Stai putin s-o mai privesc…
Unde esti tu, boare dragă?
Vino repede , nu-i șagă.

Am și eu nevoie mare.
O fată ce plânge tare,
Dragă boare, și se frânge….
Împreună sa venim,
Poate, o mai fericim.

BOAREA :

Las-o, moare!

SOARELE:

Cum s-o las fără dogoare?
Doar eu sunt mândru soare.!
Până acum am încălzit-o
Tot eu am nefericit-o.

Să vorbesc cu florile?
Poate ele, dragele,
Poate o vor alinta,
Ele mă vor ajuta….

Florilor, drăguțelor,
Voi mai știți micuțelor?
Fata noastră cea frumoasă
Nu mai iese acum din casă.

Săriți toate-n ajutor
Cu voi, eu stălucitor,
Și cu valuri de parfume
Viața ei ca s-o îndrume.

Bine iar ca să se facă
Și cu noi să se refacă.
Florile cind îmi vorbesc,
Ele spun s-o încălzesc….

Eu in geam mai bat odată
La nefericita fată.
Stă în pat și parcă moare.
Nu știu, nu știu ce o doare

Înăuntru voi intra.
Și pe dată voi afla.
Mă primește sufletește….
Dar acum nu mai vorbește.

Să mai stau eu puțintel
Lângă micul “ suflețel” ?
Mă strecor mai călduros
Poate îi pot fi de folos.
Suflete, ce-i de făcut,
S-o ridicăm, caci a căzut …

SUFLETUL:

Soare dragă, colo-n zare,
Focul arde o scrisoare.
Fata noastră moare, moare
Eu o tângui friguros,
Tu s-o mângâi călduros.

Eu cu suferințe am ars-o.
Tot eu știu ce a mai ros-o
Nu tu, soarele pustiu.
Tot eu știu, acum ce știu.
Unde-ai fost când iți striga:
“Animă, și viața mea”

SOARELE:

Suflete, ploua puțin,
Nu știam și de venin.
Eu în grabă plec acum,
Pe venin să îl parfum,

Și cu zarea și cu boarea
Stai să iau acum și floarea.
Fetei mele mult îi place
Frezia bine îi face.

Știu eu floarea unde crește.
Acum luminez ferestre,
Zilele, nopți, trec fără veste,
La o masă, într-o casă ….
Aud ca viața-i frumoasă…

Eu acolo mă îndrept
Și văd și un biet băiet
Și pe el să-l luminez.
Emotiv, acum vibrez.
Fă-ți treaba tu Roză –Rază.
Poruncesc el să te vază.
Și la fată iar să-i scrie,
Ce el, cel mai bine știe…

ROZA – RAZA:

Dă-mi mie puterea toată,
Să-l trimit la biata fată.

SOARELE:

Doar pe-a ta ! Și-l încălzește
Atât doar tu îi șoptește:
“E frumoasă, te iubește”.

NARATORUL:

Raza treaba își făcu,
El la masă iar trecu.

ROZA-RAZA:

Știu, știu îl încălzesc
Și el scrie: Te iubesc.
Pe Hârtie o întreabă:

NIRO:

Tu răspuns să aduci degrabă…..

HARTIA:

Eu nu am nici-o putere,
Eu nu sunt decât hârtie,
Pe care simplu se scrie.
Mai putere are fapta
Știu eu, știu eu bine fata.

Tu aici neras ai stat
Pe mine m-ai aruncat,
Ma cuprinnde acuma focul,
Eu hârtie îți țin locul?

Las-o încolo poezie,
Dă-i un fir de frezie.
Amândoi puteri aveți,
Dacă voi o să și vreți.

Mari puteri acum el are
Falnicul si mindru SOARE,
Luminând pe ulicioare
Și în vale și în crâng
Muntele și râul plâng,
De al ei dor, de al ei tâng.

Hai, mai fă-ți curaj un pic,
Nu roși pentru nimic,
Și te urcă, raza așteaptă
Să te ducă iar la fată.

Tu te îmbracă frumusel,
Fii mai vesel puțintel….
Cu alți ochi te va privi
Sigur te va iubi, Ivi.

Niro, inima simți că tresaltă
Nu lăsa chiar totul baltă.
Noi ajutor ți-am dat
Că ești mândru ca bărbat.

Din reverie te trezește,
Si vezi…. Ivi te iubește.
Tu băiete, tu băiete
Ai iubit și alte fete?
Zilele de mult trecute
Făcuși vrute și nevrute.

NIRO:
Eu sunt Niro, păcătos
Ca barbat sint arătos.
La ea gândul mă încearcă.
Am greșit eu, parcă, parcă?

Raza, cu Ivi ai vorbit?
De mine i-ai povestit?
Știu eu cine m-a bârfit.
Că pe altele am iubit.

ROZA-RAZA:

Atraos, pajul ei, i-a spus
Tot vorbind acolo sus.
Dealul te ajută,
Valea te ascultă.
Și tu, frezie, verbină,
Sufletul acum alină.

NIRO:

Sunt eu oare pregătit?
Sa fiu om căsătorit ?
Rază, tu putere îmi dai ?
Și acolo jos, în plai,

Când Atraos n-o putea
Tu , te rog nu ma uita.
Altele nu mai iubesc…
Nici macar nu mai privesc.

Faptele acum vorbesc,
Ivi, Ivi, Ivi,ea e fata.
Este ultima si gata,
E frumoasă ca o floare,
Gândul meu acum mă doare.

SUFLETUL:

Stai, pe loc și lasă gândul,
Sa vorbeasca incet cu crângul.
Ivi i-a spus, lui Ataiv,
Că slujnica ,te crede naiv.
Ce-o să faci acum cu ea?…………

NIRO:
Ce-mi pasă de menajeră?
Ce-n casa umblă lejera,
Eu de ea încerc să trec,
Viața întreagă s-o petrec.

Doar cu Ivi, promit Frezie.
Cu poezie, cu frenezie,
Sa simțim că viața-i vie,
Vorbele cu multa evlavie.

Certe, clare și dulci
Pentru Ivi sunt atunci.
Oare Atraos și Ataiv
Mi-or permite? Chiar naiv…

Promit Frezie, prieten voi fi
Pentru draga mea Ivi.
Mă acceptă, știu eu bine.
Dacă vii și tu cu mine.

Nici de tine no-i uita,
Doar pe tine voi conta.
Cuvinte dulci voi găsi
Pentru draga mea Ivi.

Salcia să se aplece,
Dorul meu ca vântul trece,
Gândul să îl risipească
O iubire sa se nască.

Roză-Rază, vin acum,
Căci eu sunt gata de drum.
Iubitei, suferinta să curm.

Nu cu sabia să lupt
Ci cu ochii să-i infrunt,
Ochii, vino să mi-i vezi
Căci ei stau acuma trezi.
Vino, Roză-Rază, vino acum
Căci eu sunt gata de drum.

ROZA-RAZA:

Stai pe loc tu, Niro, dragă
Cu Ivi nu-i chiar de șagă
Tu adânc ți-ai poruncit,
C-ai să te lași de iubit.

Tu nu știi, când îți promiți
Că tot tu poți să și uiți?
Nu-i așa, dovada-i grea?
Cu prilejul alăturea….

Stai să-ntreb pe mândrul Soare
Dacă –o vrea ca să coboare,
Împreuna noi să fim,
Puteri ca să-ți dăruim.

Mărite soare, mărite soare,
Niro de noi nevoie are.
Hai și tu cu mine acum,
El s-a pregătit de drum.

SOARELE:

Roză-Rază,ce-ai să-mi spui?
Niro este gata pentru Ivi?
Raza mea, atentă, trează,
Tu pe Niro îl veghează.

Eu nu pot decât privi,
Aparține doar lui Ivi.
Rază, mie mi se pare
Niro, rabdare nu are?

E firesc și omenesc,
Și de-aceea socotesc
Aspru cu el nu voi fi,
Doar de dragul lui Ivi.

Roză-Rază, Atraos e mare ,
Și virtuos pre-cum se pare.
El promite pe-ai lui ochi.
Descântat chiar de deochi?

Niro mult timp nu mai are,
Greutate în picioare
El chiar fermecat a fost,
De către Ataiv în post.

Roză-Rază, Ataiv putere are.
Ataiv este mare, este tare,
Ne-nvârteste , ne suceste ,
Și când vrea , ea ne “pocneste”

ROZA-RAZA:

Ce fac eu, o biată rază?
(N-am puterea toată trează,)
Cu acest sărman băiet
Care e mai mult poet.

Știu, știu, mărite soare,
Oglinda putere are,
Ea sigur o să-i vorbească,
Niro o să se trezească.

Acest farmec să i-l rupă
Doar cu post negru și rugă.
Să nu se creadă frumos
Si mereu tot pacatos..

SOARELE:

Roză-Rază, iar oftezi, fără lumină?
Pe oglindă tu o strigi, la noi sa vină?

ROZA-RAZA:

Oglindă, oglinjoară,
Dragă , dragă, surioară
Tu în ajutor îmi sară.
El în tine s-a privit,
Poate când s-o bărbierit.

În această dimineață?
Să îi spui că asta față…..
L-ai lasat așa vrăjit?
Cu patimă l-ai iubit?

Nu-i frumos, este naiv.
Știi …este vrăjit de Ataiv?
Spune, soro, e nepăsare,
Colo-n crâng o fată moare.

Nu-i frumos, din el făcuși
Băiet de mai multe uși.
Drept… Atraos de pază stă…
Ușa să o deschidă.
Ivi de soare-i păzită
Și de Niro, doar iubită.

OGLINDA:

Roza-Rază, drept se oglindește
Niro știind că fața-l iubește.
Eu, Oglindă, te ajut
Să înțeleagă și mai mult,

S-o respecte, s- o iubească
Ca asa-i viata firească.,
De-al lor mit, grijă eu am
Omul să nu fie bigam.

Să nu se lase vrăjit,
De pacatul de iubit.
Sa aiba dreaptă măsură
Si nici ademenit de ură.

Am eu grijă, dragă -Rază
Dimineață tu-l veghează
Să nu stăm acum degeaba
Atraos să ne strice treaba.

Hai, degrabă putere să-i dăm
Spre Ivi noi să plecăm
Roză-Rază strălucește tare,
Timp nu este, fata moare!

ROZĂ-RAZĂ:

Stai tu soră, oglinjoară
Să mă urc la Soare iară.
Să îi spun și Soarelui,
Stii tu ! De grija iubitului.

El pe toți îi încălzește
Dar pe unii îi “prăjește”
Uită că greșesc și doare,
Și toț cuprinsul arid moare.
Mărite Astre, tu priveste,
Niro chiar se hotărăște
Și pe Ivi o iubește.

SOARELE:

Roză-Rază, tragi de timp tu oare?
Fata noastră moare, moare.

ROZA-RAZA:

Iertare, iertare iar cobor,
La Niro sus în pridvor.

NARATORUL:

Niro e cuprins de uimire
Și tresaltă acum de fericire!

NIRO:

Roză-Rază, arțăgoasă,
Cu minte de copil voioasă,
Haide să ieșim din casă.
Orbit, surd, dar cu credință,
Colo-n crâng este o fetiță.

Lânga ea, să stau de pază
Sufletul nu mai migrează.
Tu Roză-Rază, să știi, promit
Nu este glumă acest iubit.

Fapta, doar ea să vorbească
Destinul să-l biruiască.
În viață, fericirea este mare
Nu-i așa, Mărite Soare?

Venim pe pământ pentru a trăi
Pentru a iubii, apoi muri.
Fiind copil aștepți să crești,
Repede începi să îmbătrânești.

Se poate spune, oare ce îți dorești
În pofida slăbiciunii, să nu greșești?
Omul are integritatea și moralitatea
Așa cum l-a înzestrat divinitatea.

Este greu să îți imaginezi,
Și nici în vis , tu sa nu crezi,
O lume fără Dumnezeu,
Ai duce un destin prea greu.

Oare va fi cu putință,
Și a mea mare dorință?
Să prind voce, grai să strig
Cât mai tare , cât mai aprig,

Faceți astăzi cunoștiință,
Cu a mea grea umilință.
Eu pe Ivi am supărat
Printr-o frază, tulburat:

Pe hârtie i-am trimis.
Cuvânt greu și neadmis.
“Zburător”, semnifică ceva?
Mărunt, modest și toată seva,
Cuvântului, este iubirea.

Cutreierând, nerușinat
Cu simțuri dezlanțuite,de barbat
Ți-am adus dezamăgirea.
Pe când tu mi-ai dat iubirea.
Vizionar, timpul l-am cheltuit
Azi fapta dulce mi-a grăit.

ROZA-RAZA:

Ești pregătit, cu bună știință
Pentru a ta mare dorință?

NIRO:

Roza-Raza, chiar regret,
Că sunt doar un biet poet,
Ivi , ea, dreptate are.
Du-mă ca să-i cer iertare.

ROZA-RAZA:

Simt cum trece timp și plânge
Ceața deasă, pâcla înfrânge.
Inima cumplit o doare,
Cum să-i ceri acum iertare ?

Niro, tu nu știi să vorbești
Și chiar de te umilești…..
Când trăim pentru ceilalți,
E drept ca să fim iertați?

NIRO:

Învăț din propria-mi greșeală
Că iubirea este o boală.
A iubi … nimic nu-i brav !
A nu putea iubi este grozav!

ROZA-RAZA:

Tu, poet-băiet de pe la Husi,
Intrând ziua, noaptea pe mai multe uși.
Neinspirat ajuns ca să plătești
Că ai scris tot felul de povești.

Cu talent, fără talent, arătos,
Eu îți spun că nu-i frumos.
Sufletul mereu să-l răscolești
Că astfel poți să-nebunesti.

NIRO:

Roză-Rază, tu mă iartă
Eu iubesc acum o fată.
Printr-o faptă cu dorința
Să răstorn nu din peniță.

Simplu, vorbă cu vorbuliță
Să îmi plece din guriță.
Nu iertare, mică, mare
Cu credință, și culoare.

Eu pe loc am să-i iau greul
Pe cer s-apară curcubeul.
Să-l ierte și pe mândru soare
Să-nțeleagă, ca vină nu are.

Te rog, Raza, mea dragă
Ivi ca să mă înțeleagă
Că mireasă vreau să-mi fie,
Să trăim o vesnicie.

SOARE:

Roză-Rază, te rog, stai trează
Puternic , strălucește și veghează.
Niro a găsit ce eu nici nu am gândit.
Îl văd, acum e pregătit.

Eu cu ploaia am să vorbesc
Un Curcubeu să le dăruiesc,.
Voi să cântați cu toții în cor,
Eu,pentru Ivi am să cobor.

NIRO:

Ivi, Ivi am venit
Cu iubire la infinit,
Tu mireasă să îmi fii
In toți vecii, tu Ivi !

Florile acum se apleacă
Pe a noastră cale, întreacă
Te ridică și privește
Soarele cum strălucește.

Ploaia putere are ,
Curcubeul ,o cărare….
Valea, crângul ne așteaptă
Boarea, râul se îndreaptă,

Către noi și-a noastră nuntă
Ivi, Ivi, nu sta mută …

ATRAOS:

Niro, Niro, ce credeai
Atunci cînd tu îi scriai?
Sunt al ei ocrotitor,
Dispari … tu mag zburător.

Că tu ai adormit-o
Pe frumoasa mea, ai îngrădit-o
Nu te supăra,
Asta îți este soarta,
Arta ta de a te juca.

Nunta mare îi promiti acum
Pe unde vei merge, pe care drum?
Unde nu e cap vai de picioare,
Niro, greșesc eu oare?

ATAIV:

Și promiți c-o menajezi
Niro, tu chiar asta crezi?
Soarta, viața nu încurcă
Când tu stai, ea mai mult urcă.

Vorbe atente acum alegi?
Vezi … bine ce culegi.
Amăgire, amăgire
Și te întorci cu o iubire,
Să ne dai acum de știre.

Atraos să te înțeleagă.
Și de el poți trece, dragă.
Dar de mine niciodată.
Aranjeaza-ți viața toată.

Asta-ți spun eu, Ataiv
Că tot ești tu un naiv.
Ivi, ți-a scris și ea
Un bilet , ia-l de-l vei vrea.

NIRO: (grăbit citeste biletul de adio)

Centura de foc o îmbrac,
Tu mă iartă dacă încalc,
A ta intensitate, probabilitate,
Vulcan erupt- lacrimi inundate.

Lacrima ocean văzută
Nici nu crește, nici nu uită
Nici nu scade, dar fierbinte,
Ghiața va topi părinte.

Într-un ritm accelerat
Pentru tine biet băiat
Plajele o să inunde
Nisipul și din clepsidre….
Frecvență de rezonanță,
Nu mai ai nici o prestanta,

Ziua mică să îți fie
Să nu-ți mai ajungă ție
Atit destinul cât și viața,
Nu e de pus în balanță.

Te rog, Niro: Crede-ma
“Pe mine mie, redă-mă”
Acum traversând atemporală ,
Timpul , privind de afară,
Așa cum pe mine mă vei privi,
Ca iubirea ta Ivi,
Și în lună și în soare
Dar acum fără suflare,

(rupe biletul)

NIRO:

A murit, a murit!
Eu voi avea de pătimit……

ROZA-RAZA:

Te-a iubit, te-a iubit!
Tu mereu tot ai fugit …

OGLINDA:

Te-a sfătuit, te-a sfătuit!
Ai tot fugit , nu te-ai oprit…….

FOCUL:

Te-a răscolit, te-a răscolit!
Această poveste de iubit ?

HARTIA:

Faptă grea, faptă grea,
O suport pe fila mea…

BOAREA:

Mă încălzesc, mă încălzesc,
Și nu mă mai răcoresc……..

SUFLETUL:

S-a răcit, s-a răcit!
Acum, pământul parcă s-a topit,

ATRAOS:

Și de pază, pază stau.
Suferința să mi-o iau,

ATAIV:

Nu mai zbura, nu mai zbura,
O sa ramâna în viața ta.,
Faptă bună dar prea grea.

NIRO:

Atunci cind eu voi muri,
Bântuit de regrete târzii,
Ivi îmi va fi doar o muza,
Ce-mi dă lacrimi și nu mă amuză,
Și gânduri mii, ce ma acuză.

De dragoste eu vă scriu
Soarta, viața nu este un pariu.
Timpul nu-l mai pierdeți
Dragii mei, acum vedeți
Dragostea c-o fată dragă,
Nu este de luat în șagă.

—-Sfârșit.—-

Personaje:

BURESCU BRĂNEȘTI: Bancher General al Bucureștilor

MACARIE IORGULESCU: Secretarul Băncii

TITU BRĂNEȘTI: Fiul lui Burescu Brănești;

ILINCA COTESCU: Fiica lui Burescu Brănești; Deponent, proprietar de podgorii

NAE (NICĂ) CUZESCU: Bancher și patron de croitorii

NICOS YANISS – Investitor grec

HARY MARGELEAN – Investitor armean

SICĂ DREGESCU- Șeful pompierilor

I-UL POMPIER

Actul I

Octombrie 29, ziua de joi, a anului 1929.
Sediul Băncii Generale Brănești din București. Un cabinet de lucru, luxos și practic amenajat, biblioteci și mobile luxoase, în mijlocul scenei o masa de scris, pe ea hârtii și o lampă aprinsă, pe abajur un bilet (la vedere). La dreapta, în față, o ușă secretă care duce către seif. La stânga, ceva mai departe, ușa spre salonul de recepție al Băncii. Lumină slabă, Titu Brănești poartă frac, deretecă în cabinet. Din recepție vine zgomot de conversație, și râsul unei femei. Urmează liniște.

TITU BRĂNEȘTI:
(nu se poate stăpâni, pune jos ziarul, caută altceva în semn că
nedumerirea-i mare, se apropie de lampă și citește biletul)
Adică, adevărat să fie, că e ceva între ei?
Dracu știe, .. Macarie în tinerețile lui, era un țap și jumătate …
Timpul le rezolvă și am să aflu!
(rupe în bucăți biletul, inima-i bate nebunește)

MACARIE IORGULESCU:
(intră jovial cu Ilinca la braț)
O fi joia neagră, nu o fi? Dar știu sigur că trăim în mijlocul unei furtuni perfecte.
De fapt banii au însemnat întotdeauna și vor însemna mereu încredere.
Ce mai scrie Titule ăștia de la Curentul?
Tot propagandă dezmățată în Valea Jiului?
Acuși acuși se întrunește camera, și om afla care încotro!
Să luăm un loc, Ilinca, doar așezat se face mai bine digestia.

TITU BRĂNEȘTI:
(rămâne în fața mesei de lucru, se uită la ceas)
Ascultă, Macarie, acuși se trezește bătrânul și sper că ține o binecuvântare lungă în sănătatea noastră.
Spune-mi cum de ți-a venit această idee?
Dacă îți amintești, acum un an, eu am negat asta!
Acum dumneata vii și-mi spui că ar merge?!!

MACARIE IORGULESCU:
(își urmărește vârful pantofului)
Apoi, zău, toate ideile îmi vin la vremea potrivită, cu lucrul ăsta voi nu vă puteti lăuda.

TITU BRĂNEȘTI (către Ilinca):
Na: asta ne mai lipsea acum, lauda!

MACARIE IORGULESCU:
(cu degetele împreunate, cu ochii către tavan)
Pentru Dumnezeu!
Doresc să-i scot din preocupări obișnuite, vreau să-i măgulesc, să-i ajut să uite de piedicile care îi încurcă mai mereu, să aibe clipe fericite urbea asta, cât i-o ține, cât ne ține. (ton riguros, către Titu)
Auzi, fără mine, ești halit, băiete!

ILINCA COTESCU:
(se ridică din fotoliu)
S-ar cuveni să mă amestec și eu în treburile astea, dar mai bine să mă ferească Dumnezeu!
Dacă știu cât costă un lucru, nu mai are niciun preț pentru mine.
Mâine am treabă, îmi vin niște potențiali la via din dealul Râmnicului.
Nu mai pot să-o țin, frate!
Dacă ar ști taica, ce investitor am fost….
Și răposatul meu soț se învârte în pământ!

TITU BRĂNEȘTI:
(iritat)
Taci, Ilinca, cu mormântul.
Ți-am spus să nu vorbești ne-ntrebată.
Bătrânul nu s-a restabilit, te-oi ajuta eu să le duci, că nu degeaba îți mănânci tinerețea, vădană!

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
Dragii mei, am cutreierat lumea, cunoscând-o foarte amănunțit și studiindu-i sistemul relațiilor interumane, fără să uit de interesele personale, această activitate, mi-a adus și păstrat încrederea absolută a foarte mulți oameni.
Astfel, mi-am câștigat pretutindeni cunoștiințe și prieteni.
E lesne de observat că am avere răspândită în toată lumea.
Oriunde am relații! (se ridică din fotoliu)
Pot să-i fac cunoștință Ilincăi cu cineva?
(se duce către Ilinca, și îi sărută mâna)

TITU BRĂNEȘTI:
Nu neg, ființă să fie!
Merg pe mâna ta, Macarie!
Las-o pe Ilinca acum!
(serios,cu atitudine)
Ia spune-mi repede, știi că doar eu mă adresez mulțimii, ideea trebuie s-o formulezi, s-o frămânți așa încât să se dospească bine.
Nu-i de joacă, Macarie!
Eu gândesc că trebuie să te iei bine pe lângă oameni!
Nu le intrii pe sub piele așa de ușor!
În astfel de situații, eu îmi pot lua viața, dar nu-mi pot face niciun rău cu mâna mea!
Cum aș putea de unul singur să înlătur josnicia, trădarea, prostia crasă, sau scalvia?
Aleg moartea, frate!
Cât despre ideea ta, nu mă interesează!

MACARIE IORGULESCU:
(râde)
Tot minor ai rămas, Titule, și asta mă bucură enorm.
Cum ne putem justifica în fața Tribunalului rațiunii: acte comise de oameni împotriva altor oameni!
Simplu!
Titule, hoțul păcătuiește o dată, păgubașul păcătuiește de-o sută de ori!
Hai, spune repede ce cinste ți se potrivește?

ILINCA COTESCU:
Nu prea cred eu să facă de prea multe ori cinste, vorbește de parcă taica l-ar fi ținut într-o casă de corecție, nu în facultăți!
O întreagă istorie și banca asta!
Bagă de seamă Titule, răbdarea mea, nu e o glumă s-o poți ține, de zece minute, cu ondulații din astea.
Eșit liber să alegi, frate!
Fi capabil de a te bucura de libertate, fără ca aceasta să ne dăuneze nouă și celorlalți.

TITU BRĂNEȘTI:
(plin de putere)
Știu, dragilor, hoția este o artă, cât timp nu este prinsă.
Nu am curajul, de a mă folosi de această inteligență.
Cinstea vremurilor astea lasă de dorit!

ILINCA COTESCU:
Ce zice?
Titule, pentru urechile mele, asta sună a ghicitoare!

TITU BRĂNEȘTI:
Ilinca, calm … celui care o rezolvă, celui care dezvăluie ghicitoarea, așa cum spui tu, i se va înfățișa o nouă lume în fața ochilor!
Deci, nu trebuie dezvăluită lumii întregi, doar celor care o înțeleg li se va schimba viața!
Printre cei nelămuriți, mă aflu chiar și eu!

MACARIE IORGULESCU:
(zâmbește)
Desigur. Ce zice?
Cum să nu-și răsfețe Burăscu odraslele?
Eu vă spun așa: nu raționați, plătiți!
Prin slujba ce mi-a fost încredințată, vă ordon să vă comportați doar pasiv.
Ieri am primit un telegraf de la tatăl vostru și o cam bâjbâia:
“Frate, dieta asta a schimbat prioritățile bancherilor”
Spune Titule, și găsești vre-o mulțumire în situația de acum?
Trebuie doar să te supui, ești rotiță a angrenajului, ești în același timp și membru, prin urmare în calitatea ta, te vei adresa publicului în sens restrâns!
Ai înțeles?

ILINCA COTESCU:
(curioasă)
Și ce mai spunea, este bine, s-a refăcut nenorocitul de taica, nu are pe nimeni în lume decât pe mine, dar așa de greu îmi e să vorbesc de asta!
Fiica pentru tată este totul.
Dar se pare că acest tată și-a ales testamentar, fiul!
Se pare că așa a fost lăsat.
M-am resemnat, dar nu am uitat!

MACARIE IORGULESCU:
Aici poate că ai dreptate, Ilinca, atâtea nepotriviri în condițiile vieții și altele, multe, nu se potrivesc cu ce era înainte.
Nenorocita asta de dietă, a adus cu ea o întreagă prăbușire tătuțului Burescu, rușine și degradare!
(ridică tonul)
Să nu cuteze să încalce Convenția, că are de a face cu mine!
Știți, eu iubesc pământurile astea, nu are rost încă să-mi iau hamul și praștia.
Să nu se joace cu mine, eu sunt secretarul.

TITU BRĂNEȘTI:
(ascultă și tace)
….

ILINCA COTESCU:
(se plimbă agitată)
Dacă mă gândesc bine, tata, scrie totdeauna așa de scurt!

TITU BRĂNESTI:
(intervine)
Macarie, știi mai bine, Convenția a numit-o:”Românul muncește organizat”,
mai pe scurt: Rezerva Muncii Organizate.
Ți-a convenit atunci când ți-a propus să fii secretar?
Pe mine mă întrebi acum?
Ce vrei să zici?
Cum e cu putință, să mă supun astăzi?
Eu v-am spus de atunci că această Convenție este o manevră, dar voi din păcate, prea prieteni, v-ați crezut abili.
Ani de-a rândul m-am căit de astă prietenie.
Nu trebuie să-ți amintesc că moneda țării este leul ce se folosește pe întreg teritoriul!
Chiar trebuia să faceți credite în valută?
Dacă îmi amintesc bine, parcă așa v-ați pronunțat:“Lasă, că supraveghem noi! Tu nu ai vină! Spune doar atât bancherilor, că în balta noastră cresc și alți pești, mai colorați.”
Și ați dat drumul la alte monede…

ILINCA COTESCU:
(speriată, duce mâna la gură)
Vai, capetele voastre.
Ghicitoarea e nelegală?

TITU BRĂNEȘTI:
(către Ilinca)
Chiar că-mi vine greu să mă pronunț în momentele astea!

MACARIE IORGULESCU:
(își aprinde un trabuc, semn cu mâna)
O fi! Dar … ești sigur că numai el e vinovat?
Ilinca, o cotești tu soro, până la Capșa, că-mi arde gâtul de un suc!
(îi face cu ochiul).
Ia și o prajitură, că noi avem treabă amară aci!

ILINCA COSTESCU:
(supărată, cu ton agresiv)
La tata, faceți aluzie, dacă nu mă înșel?
Dacă-i pătați reputația, vă omor cu mâna mea, Parol!
Frate, frate, brînza este pe bani!
Eu îmi vreau banii, rezerva asta obligatorie pe care am depus-o acum doi ani la tine, Macarie!
Eu nici habar n-am ce învârtești tu.
Știu că trebuie să țin viile: sunt moștenire de familion!
Cu ce plătesc argații?
Mă va râde toată valea Milcovului!

TITU BRĂNEȘTI:
(precipitat)
Ilinca, soro, nu te vom lăsa, ne înțelegem noi, uite ia-ți umbrela, fato, că este soare afară, să nu te ardă!
Du-te la Capșa!
Noi avem treburi aici, mai importante decât viile tale!

ILINCA COTESCU:
(iritată)
Îmi dați umbrela când e soare și mi-o luați când plouă, mama voastră de bancheri!
Cum îndrăznești?
Du-te la Capșa, du-te la Capșa ……
Cu ce să mă duc?, m-ați întrebat dacă am un șfanț, franc, dolar, liră turcească?
Și acolo dă tot cu pești d-aștia colorați din balta voastră…. (iese).

MACARIE IORGULESCU:
Nu te pune cu bolnavii și exaltații!
Zău, Titule, de mică s-a răsculat împotriva ta, găsește-i ocupație mai serioasă.
Mă văd silit să ajungem la o înțelegere!
Scapă de ea, repede, sigur ne încurcă.

TITU BRĂNEȘTI:
Într-o legătură strânsă ca a noastră, unul totdeauna e nevoie celuilalt…
E sora mea, până nu îi dau rezerva, nu mă slăbește, zilnic vine, nici nu mai pot să dorm de grija asta, crede-mă !
De-ar fi doar ea, știi bine sunt sute la ușa băncii.

MACARIE IORGULESCU:
Se poate observa că acest gând te contrariază dis de dimineață.
Titule, din respect pentru mine așa te porți?
V-am facilitat Convenție-permisă să acordați credite în valută ,iar acum eu sunt vinovat?
Cine vă credeți?
Tu și hodorogul care se reface prin Viene, cu monoclul la ochi, nu știu prin ce lojă … de la Paris?
Să-i fie cât mai bine…
Titule, pretinzi că eu am slăbit moneda tării, am devalorizat-o? (râde).
Eu, secretarul lui Burescu, am denominat-o?
Păi e de folos, Titule?

TITU BRANESTI:
(cu capul în jos)
Oricum ar fi, să știi că mare greutate mi-ai luat de pe suflet în clipa asta.
Îmi pare bine că mă pot bizui pe tine.
Îmi venea să intru în pământ de rușine, crede-mă.
Acum că suntem doi, îmi vine mai ușor.

MACARIE IORGULESCU:
(intervine scurt, semn cu degetul arătător)
Da, chiar nu te rețin!
De oaie sunteți voi!
Ia te uită pentru ce a trebuit să apar eu ca o personalitate în familia voastră.
Tablou: Tatăl și fiul, ceva nou de tot de data asta!
Să nu mai îndrăznești să vorbești pe un astfel de ton cu mine.
Tu ai luat-o razna rău de tot, băiete.
Te întreb când a fost vre-o dată, aici, viață de familie?
Niciodată, de când pot să-mi aduc eu aminte, tatăl le înăbușă pe toate, fiul iese la vânătoare, fiica se joacă de-a baba-oarba cu viile.

TITU BRĂNEȘTI:
O fi pe lume om mai hain ca tine?

MACARIE IORGULESCU:
Vezi bine, pentru că nu mai încape îndoială, că o să fie măgulitor lucru
s-auzi, că te-am băgat sub aripa mea ocrotitoare.
Bine ai venit, băiete, este călduroasă nu-i așa?

TITU BRĂNEȘTI:
Am careva să zică tot atașamentul tău?

(sonerie stridentă)
Țrr… Țrr…

NAE CUZESCU:
(intră cu atitudine)
Bună ziua, a lu’ Brănești , bună ziua, secretare!
Credeți-mă în viața mea nu m-am simțit mai aprig ca azi …
Durerea mă face să urlu!

MACARIE IORGULESCU:
Taci și ia o hotărâre, măcar aici ai toate șansele să arunci această durere!

TITU BRĂNESTI:
Nică, poți urla cât vrei, că oricum, nu te aude nimeni!
Omule, nu-ți mai înșira în minte vrute și nevrute.
Îți interzic să mai deschizi gura!
Mă și mir cum de nu ai ajuns la nebuni.
Hai lasă, aici, știi bine, ca frații ne ajutăm!

NAE CUZESCU:
(roșu de mânie)
Titule, nu ești mai presus de savanți.
Bagă-ți cuvintele altundeva!
Eu vreau rezerva!
Mama voastră, de Brănești!
Cu ce să îmi plătesc marfa,valurile zac la Cairo în port, hainele cu ce le mai croiesc , am comenzi din ce in ce mai slabe la croitorii!
Astăzi, nimeni nu se mai imbracă în soldați, infirmiere, doctori!
Iok, Iok uniforme!

MACARIE IORGULESCU
(se ridică de la masă)
Nică, te-ai cam aprins, chem pe Dregescu să te stingă.
Ești nebun, de-a binelea… ce spui nărodule, vrei război?
Auzi la el, uniforme, infirmiere, doctori.
Bag de seamă că ai limbă, uite că n-am bisturiul acum!
Nică, dacă nu simți farmecul liniștitor…, acum vei vedea frumusețea înviorătoare a dimineții ăsteia.
Te-a cuprins deznădejdea, bag de seamă.
Te asigur că pentru ochii tăi, natura este la fel de minunată, ca de obicei.

TITU BRĂNEȘTI:
Dragilor să trecem la lucruri mai normale.
Ce vrei tu, Nică?

NAE CUZESCU:
(își mai revine)
Bine, am înțeles!
Târgul vorbește cum că am luat țeapă!
Mama ei de zi când am stabilit să-mi fac în Craiova o bancă mică, nu-mi ajungeau finanțele mele!
(oftează)

MACARIE IORGULESCU:
(îl întrerupe și se apropie)
Sentimentul de vină e insuportabil, Nică!
Hai, curaj, curaj.
Știu că ești gata să ucizi , decât să te lași prins!
Nu-ți pierde mințile, omule!

NAE CUZESCU:
(mai calm)
Dorință, de!
Dorința poate face pe oricine să o ia razna, până și pe fii lorzilor, și pe cei mai puțin celebrii!
Să recapitulăm, adusei aci și acordul.
Dați doar dobânda lor, mai las la termen rezerva….

TITU BRĂNEȘTI: (intervine)
Nică, tu ai orbul găinilor?
Eu sunt interimar, unde îl vezi pe Burescu?
Este la refacere în Indii!
Nu lași omul să se refacă, când tu ești ca și refăcut.
Ia zi tare, Nică, e frumos așa?
Ia-o mătălică pe podul Mogoșoaiei, ușor, ușor, și lasă gura târgului …
Rupe-i gura cu limba asta ascuțită, dar dulce.
Nu te-ntoarce împotriva Băncii, că te plimbi.
Ai înțeles?
Vezi, ușa este tot unde ai lăsat-o.

NAE CUZESCU:
(speriat)
Și ce să spun frate, A M Â N A R E!
Dacă nu le dau credite la olteni, ăia bagă de seamă și nu te joci!
Voi vă amintiți când m-ați plasat în Oltenia, “ du-te tu, Cuzescule acolo, că doar tu faci față și piept. “
Voi, acum…(voce joasă) acolo mă îngropați!
Am Convenția, e scris aci! (arată către dosarele din mână).
Scrie negru pe alb: Pentru fiecare credit acordat să fac rezerva muncii organizate,în sumă de 38 procente, din care îmi dați o dobândă de două procente.
Fie… este drept … nu am ajuns la scadența rezervei, dar vreau măcar dobânda, să mai îmi lungesc un pic boala.

TITU BRĂNEȘTI:(intervine)
Consideri că este esențială prezentarea responsabilă a faptelor?
Așa crezi tu, Nică!
Ai grijă, te precipiți!
Banca ți-a dat valută, tu nu ai voie să te colorezi, că te intoxici.
Nică, creditul l-ai făcut în moneda poporană, “convenția” ți-a înlesnit drumul altor monede.
Când i-ai convertit, nu ai câștigat?
Cine a încălcat și unde Nică?
Esti acoperit!
Nu mai gândi, că-ți pică la ficat, este scris, ai acordul Băncii, de ce te temi?
Hai, pronunță-te, ce, îți înghițiși limba?
Hai!

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
Trebuie să insist asupra a ceea ce a afirmat Titu.
Există unele informații pe care nu ți le putem da ție.
Din motive de desfășurare…
Tot ce ne dorim, este ca Oltenii să respecte cuvântul tău.
Hai, transmite-le mândria și bucuria mea!

NAE CUZESCU:
(se încruntă)
Iertată să-mi fie mânia și iuțeala vorbelor.
Știu, că o Bancă atât de Generală își declină orice responsabilitate pentru pierderea de bani, sau de alte valori a băncuțelor mai mici.
Apăi, n-am venit să vă judec, am venit să spun căciulilor voastre, că târgul vorbește!
(ton ridicat)
Târgul cere credit nu la voi, la mine!

TITU BRĂNEȘTI:
(gânditor)
Păi e frumos așa?
Un poporan ca tine, de când intrași tot o dai cu târgul.
În târg stau doar animalele.
Pronunță-te frumos, dragă: urbea, ruralul, …
Uite, mulțimea ar suna mai bine!
Hai, că noi avem treabă!
Mergem la o licitație de artă, și ne cam reții…
Eu zic așa ca idee, să umblii la rezerva soacră-tii!

NAE CUZESCU:
(își ia rămas bun, scrâșnind din dinți)
Năbădăioșilor, la scadență, vin iarăși, să nu dea sfântul să nu fiți cu banii pe masă, că fac omor!
Fiți atenți, fraților, că olteanul este periculos!

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
Cum , Nică, tu cu limba și noi pregătiți?
Năpăstuitoare cuvinte mai aruncași…
E problema ta, din gura ta au plecat.
Noi te iubim, și o să fim mereu aici pentru tine!

NAE CUZESCU :
(iese)
Bancherii mă-sii! Idioți și lacomi!
Furați, furați, și nu vă mai săturați.

TITU BRĂNEȘTI:
(roșu la față către Macarie)
Cât vă mai acopăr eu pe voi, Macarie?
Mi-a căzut și părul din cap!
Auzi idee, Rezerva Măsii Ordinare, toată lumea o vrea acum!
Te-am avertizat, Macarie,că o să se închidă odată și odată!
Cum ai să potolești curiozitatea mulțimii?
Toate se învârt în jurul tău, pregătește-te să te sacrifici, Banca o cere în aceste momente.
Este un ordin , ascultă bine!

MACARIE IORGULESCU:
(calm, se uită la ceas)
Acest lucru mi se pare greu de crezut!
Titule, nu știam că trebuie să ai studii la Sorbona ca să vorbești cu târgul!
Ce, ți-e teamă că vine Burescu, și scoate biciul?
Și atunci să vezi studiu pe tine!
Fii tare băiete, când țara arde!
Auzi la el, de când ți până când, țărișoara asta târg?
Să-i fie cu rușine nemulțumitului Cuzescu!
A dat credite și acum te pomenești că pierde?
Nesătulul…

TITU BRĂNEȘTI:
Nu și-o fi ținut contabilitățile bine!
Știe omul ce știe, chiar o fi la curul sacului!

MACARIE IORGULESCU:
Sacul are fund, omul are cur ….
Hai, că suntem așteptați la Capitol Hotel la orele amiezii și noi ne ocupăm tot de fund și fundături!
E frumos așa, Titule?
Trebuie să refacem pe taică-tu, s-a cam șubrezit.
Tu stai în picioare, că mâine, poimâine dăm ortu’ tatei!

TITU BRĂNEȘTI:
Îmi iubesc mult tatăl, dar la caracter seamănă cu tine, am priceput..
Cine se aseamănă se și adună!
Da! Minți diabolice!
Află că eu nu pot să fiu așa.
Eu fac parte din marea mulțime, voi sunteți crema!

MACARIE IORGULESCU:
Titule, te favorizez în aceste momente ca pe nimeni altul, aici e adunarea!
Vezi, Titule, îmi petrec cu mulțimea zilele care mi-au mai rămas.
Aici îmi vindec toate greșelile la care mă împinge societatea celorlalți, aici îmi echilibrez sănătatea, nu afară la tratamente, zdruncinat de unul ca Nică fără frică!
Nu mă speria cu adunătura…
Cât despre asemănare, da,este diabolică,fără nici cea mai mică urmă de dubiu.
Gata!
Ei bine, azi lucrurile o să se petreacă în mod diferit.

TITU BRĂNEȘTI:
Lasă-mă să mă gândesc la asta (face câțiva pași în linie dreaptă).
La Capitol … (se apropie de Macarie)
Macarie, dimineață citeam biletul pus de tine pe abajurul lămpii.
Acum înțeleg.
Știi că sunt priceput la istorie.
Îmi dau limpede seama că temeiul acelei colecții este artă pură, și nu un ghici.
Să nu mă împachetezi, Macarie, că am și eu nas, cu ochii stau și mai bine, crede-mă!
Să nu miști în cunoaștere cu mine , că te denunț!

MACARIE IORGULESCU(râde):
Bine! Te cred, că știi toate numele celor iluștri din timpurile străvechi!
Cum arătau la față?
E greu de aflat!
La pictori mă refer, Titule!
Ăia oameni de vază care rămân în amintirea târgului, (râde), doar cincizeci de ani, apoi dispar sau devin legendă!
Tu ce alegi?
Titule, te pun la încercare acum la Capitol!
TITU BRĂNEȘTI:
(dus pe gânduri)
Trebuie să reducem rezerva muncii organizate, Macarie, altfel o băgăm pe mânecă când vine Burescu.
Mă tem, dacă simte că s-au răsculat aștia, face atac de cord și iar ne costă retragerea lui la Viene!
Știi bine, acolo îi face bine la cord!

MACARIE IORGULESCU:
Am învățat că trebuie să mă uit în jos la om, doar atunci când ar trebui să se ridice.
Ce spui tu acolo, Titule, să reducem rezerva?
Câtă lume să ridic eu? Fii serios, că ești băiat deștept?
Te ridic pe tine și tu pe mine, așa din politețe, auzi tu?
Nu mai pierde timpul, la Capitol este investiția, investitorul, cel de pe Victoriei 29, la el mă refer!

TITU BRĂNEȘTI:
Știu Macarie, ideea vine la momentul potrivit!
Un alt Capitol nu avem!
Se construi la început de secol…
Uite , asta ridicare victorioasă!
Eu zic să continui cu idei, Macarie Iorgulescu!
Cine mai vine la amiază, că sunt emoționat?
Trebuie să-mi organizez o rezervă de cuvântare?

MACARIE IORGULESCU:
Titule, ești nimic, și te întorci în nimic băiete.
Crezi că nu-ți simt cinismul?
Orice legătură emoțională cu tatăl tău trebuie să dispară.
Ai doar amintiri amestecate, dragule, rămâi aici cu mine.
Vreau să te pătrundă semnificația acestor cuvinte.
Gata cu rezervele!
Tu trebuie doar să faci apel la învățătura ta de expert în artă, s-a investit în tine la Roma, Paris.
Școala de renaștere…
Ce dracului, nu trebuie să-ți reamintesc că luxul impune respect, băiete!
Dacă era acum seniorul îți și pișca spinarea!
Stai drept și cu toate facultățile la tine!
Cum vrei să facem bani, stând aici sau la Capșa cu Ilinca?
Ce i-o trăncăni gurița acum, vai de strugurii ei…

TITU BRĂNEȘTI:
Nu o ajuți și pe ea cu o expertiză?
Ia tu, dealul Râmnicului și valea Milcovului, la vii mă refer, sunt de cel mai bun soi.
Îți faci un nume serios.
Ăsta negoț cinstit Macarie.
Ce spui?

MACARIE IORGULESCU:
Titule, scutură-te, voi beți vinul ca pe apă, eu nu.
Auzi, strugurii or fi ei galbeni, roșii, tămâioși, dar nu investiție în momentul ăsta, mai la bătrânețe, acum suntem în putere, nu dăm apa pe vin!
Poate la Capitol, cine stie, în functie de tandem!

TITU BRANESTI:
Pofta vine mâncând, Macarie, nu am dubii.
Tu ești calm și cumpătat și niciodată de cumparăt.
Cine se pregătește să intre în tandem cu tine?
Hai, că sunt curios, spune-mi!

MACARIE IORGULESCU:
Toate la timpul lor, Titule, nu te mai împăuna așa și închide gura, că ți se văd dinții, aranjază-ți părul cu ulei, fă-te frumos, cu cap luminat te vreau.

TITU BRĂNEȘTI:
Ei Macarie, calul de dar nu se caută la dinți, ai pus tot harnașamentul pe mine , nu de acum, de mult…
Obiceiuri, artă, familie, tradiție.(oftează)
Sunt ca și argat!

MACARIE IORGULESCU:
Vezi Titule, îți dă omul un deget și faci expertiză pe el, pe tablouri să făci expertiză certă, să nu ne lăsăm înșelați de armean și de grec!

TITU BRĂNEȘTI:
Tocmai aflai formula!
Yaniss și Mărgelean se ocupă cu arta acum!
De când arta face bani?

MACARIE IORGULESCU:
Mai nou, face!
Să scoată târgul rama din cui, s-o aducă la noi, Titule!
Terenurile și casele, le au ipotecate!
Acum folosim arta drept gaj.

TITU BRANESTI:
Ca rezervă?
Macarie, tata știe ce îți ițește mintea?
Macarie, bagă de seamă și adună-te.
Eu nu intru în capitolul ăsta.

MACARIE IORGULESCU:
Ești prost de-a binelea, Titule!
Mergi pe mâna mea, băiete, că Burescu-senior are cord!
Ce minte…, suntem două în aceste momente. (se apropie de Titu).
Seniorul, se reface!
Mergi drept, băiete!
După noi, potopul!
Deviza noastra este proiectul!
Burescu este în proiect și tu în Capitol cu mine!
Singur nu pot, nu sunt credibil ca secretar, tu reprezinți banca!
Știi, țidula la notar , ai puteri depline, președinte interimar de bancă.
Stai drept și cu gura închisă până la un moment dat, cel cu expertiza!
(îl cuprinde pe Titu de mâini)
Titule, astăzi se deschide o poartă celestă în această bancă!
Ahhh, ce limbi, până la cer.

TITU BRĂNEȘTI:
Lasă-mă domnule cu baloanele astea de săpun!
Norme de organizare avem?
Direcții, la ele mă refer!

MACARIE IORGULESCU:
Faci propagandă cu mine ?
Vor veni și ele, odată și odată!
Școală ai făcut, este clar!
Pregătește-te psihologic, băiete, esti conducător de bani, aducător de bani!
Nu trebuie să-ți amintesc că târgul la tine vine după bani.
Eu sunt un secretar, nu o mai coti acum!
Soluția este de pipăit, băiete!
Nu-ți pierde simțul răspunderii, este un simț de bază!
Nu te enerva!
Acum, îți recomand, stai bine, cu capacități la tine!

TITU BRĂNEȘTI:
Ai o metodă paranormală, de aceea te-a selectat tata!
Da, îmi închipui că nu i-a trebuit mult să te aleagă.
De fapt tu conduci totul…
Cum de ai atâta viață în tine?
Cu ce te hrănești cu flori, cu lumină?
Acum ai să mă mananci și pe mine, fript!
Ia spune-mi, ce îți place mai mult, ficatul meu?

MACARIE IORGULESCU :
(calm)
N-am vreme, Titule.
Tot ce m-a apropiat de Burescu a fost telepatia, fără cuvinte, doar clipiri de gene.
Titule, tu ai cuvinte, ele te vor arde în cele din urmă, ai grijă!
Ai conștiință, băiete, râde și planta asta de tine!
Este un rododendron, îl iubesc și el mă înțelege mai bine decât tine!
Vrei să-ți demonstrez ?
Fii superior în aceste momente, cu creier!
Cum vrei să facem impresie și să mai fim și crezuți?

TITU BRĂNEȘTI:
(îngândurat)
Noroc chior: pare-se că trebuie să susțin numele familiei, am moștenit gene bune, mă simt asemenea unui copil aflat pe o mare agitată.

MACARIE IORGULESCU:
Inventezi, băiete, măsoară bine înainte să tai, auzi, nu așa ca Nică căruia nu-i mai ajunge astăzi materialul!
Are limbă, ce să facă cu ea?
Să-i îmbrace cu cuvinte acum pe olteni, treaba lui, sa-înodat în datorii.
Vezi Titule, în situația de față îți sunt mai degrabă valoros, și mai puțin povară.

TITU BRĂNEȘTI:
Cine nu știe unde e nodul nu poate să-l deslege!
Cum spuneai?
Doi bani nu fac zece vorbe?
Nedumerirea momentului mă îndeamnă să te întreb:
Știi foarte multe, când și unde ai învâțat toate astea ?

MACARIE IORGULESCU:
(diversiune)
“Fiule, sus vorba zboară, duhul jos se ascunde,
Vorbă fără duh în ceruri nu pătrunde…”
Lasă-ți smintirea în voie, băiete, de creierul limbic ai auzit?
Folosește limbajul arhaic, te rog!
Dialogul trebuie să se îndepărteze de priceperea lor, tocmai pentru a nu fi asimilat … Joacă frumos, Titule.
Să-i atacăm … la atac băiete!

TITU BRĂNEȘTI:
Începând de când?
Crezi că este cu putință, au și ei unde, stări, poate se prind?
Mă simt nesigur, crede-mă.

MACARIE IORGULESCU:
Să-i ducem la doctor, să le pună diagnosticul boală mintală!
Refuză-ți acest gând, tu ești pregătit și asta este cel mai important!
Acum că știi ce te așteaptă trebuie să iei atitudine și să previi orice acuzație.
Tu ești acrobatul, ei jucăriile!

TITU BRĂNEȘTI:
Începând de acum?
Prin hipnoză?
Să-i hipnotizez să acționeze pentru noi?
Crezi că-i simplu?

MACARIE IORGULESCU:
Titule, profită la maxim de paranormalul din tine!
Nu avem timp!
Ne arde curul, Titule și tu nu faci nimic fără mine!
Ține manșa,bine, Titule!
Nu mai tranșa cașcavalul, că vin șoarecii, și rămâi cu buza umflata.
La Capitol în două ceasuri, că acuși năvălesc spre noi deponenții, și nu cred că-i determinăm să-și schimbe părerea……….
(sonerie stridentă, trrrr…)

TITU BRĂNEȘTI:
(panicat)
Târgul nu mă vrea!

MACARIE IORGULESCU:
Da cine a întrebat târgul, nebunule?
Stai drept!
Nu mai zbura cu mintea.

TITU BRĂNEȘTI:
(la ușa biroului)
A, aa..acum știi, acum ai clarviziune, știi cine mă caută?
Tu ești baliza din banca asta!

MACARIE IORGULESCU:
Te panicași Titule?
Du-te acasă, lângă doamne, du-te și spune-le că te sperii!

TITU BRĂNEȘTI:
(cu ochii bulbucați)
Acum înțeleg mai bine decât oricine că tata nu avea întotdeauna dreptate.
De ce a trebuit să greșească?
Mi-e greu să cred că el nu știe că atunci când primești vei da și înapoi!
De ce a făcut asta?
De ce s-a ajuns aici?
Te rog Macarie, propun să reducem Rezerva, ba chiar să o eliminăm.
Hai Macarie recunoaște, că am dreptate.
Vreau să duc o viață lungă și sănătoasă, să-mi demonstrez credința în Banca asta.
Dacă mă ajuți să fac asta, atunci, evident că-ți vei păstra și postul de secretar.

MACARIE IORGULESCU:
Taci, satano! Că este Ilinca!
Titule, a venit timpul să te luminezi.
Ai grijă , trebuie să-mi demonstrezi loialitate necondiționată, altfel e de rău.

ILINCA COTESCU:
(intră grăbită, speriată, se uită în toate părțile cabinetului)
Venii într-un suflet până aici!
Auziți … m-ați trimis la Capșa.
Acolo lăsai umbrela gazetărașilor, să o aibă, așa, de la mine, în schimbul tăcerii!
(îngrozită de teamă)
Spuneau cum … că voi ați dat ceva ce nu trebuia să dați acest ceva cuiva care nu ar trebui să-l aibă …
(ridică tonul)
Despre ce e vorba?

MACARIE IORGULESCU:
Ce făcuși Ilinca, le dăduși umbrela?
Dar ce, fato, plouă afară?
Câtă istețime la voi în familie!
Și o cotiși repede fără umbrelă?
Ce mai aflași? (își drege glasul)
Mai bine zis, așa, să nu spui că nu te băgăm în seamă…

ILINCA COTESCU :
(îngrozită)
Dacă tata și-a pus banii și silința în această bancă, am impresia că-i înconjurat de o ceață deasă și făpturile voastre stau aci.(plânge) Nevinovate?
(își cuprinde fratele de guler)
Titule, este adevarat că suntem faliți?
Scoate,Titule aurul afară și salvează-te!
Scade uncia, Titule, găsește tu ceva!
Salvează onorul Băncii!

TITU BRĂNEȘTI
(o cuprinde de mâini):
Soro, nu-ți facu bine Șoseaua!
Ia spune-mi, îi îmbătași cu vinul tău pe gazetărași sau au băut vin franțuzesc?
(se îndepărtează de ea)
Ieși din zăpăceala asta, că nu-i de ghicit!
Astăzi ne vom despăgubi de plictiseala zilelor trecute, auzi?
Aurul este blestemat!
De câte ori scobor la el, este tot mai mult.
Ultima dată când am scoborât în visterie, se mai adăugase câteva tone.
Hai, scutură-te și revino-ți, am nevoie de empatia ta.

ILINCA COTESCU:
(cu voce tremurândă)
Titule, târgul vorbește că ai acceptat hârtii fără valoare, hârtii fără valoare din străinătățuri, scheme de șarlatanie, mă înțelegi tu?
Frate, tu susții nu știu ce politici de afară, inginerii mascate de salvare este adevărat? (plânge).

MACARIE IORGULESCU:
(aplaudă)
“Deznodământ apocaliptic al unei mega scamatorii financiare”, titlu de gazetă, când Ilinca? Când?
Ce-am făcut noi, le-am dat lor frumoasa mare inventie?
Ilinca, este frumos așa, să verși tu lacrimi pentru niște pârliți de gazetărași?
Păi este frumos așa?

TITU BRĂNEȘTI :
(serios)
Banii sunt duși acolo unde este nevoie, surioară: dezvoltare, cercetare, invenții, sănătate și așa mai departe!
Te rog, nu te grăbi să tragi concluzii pripite.
Îți fac mai rău decât mie, crede-mă.

ILINCA COTESCU:
(un pic mai liniștită)
Dă-i lui Nae Cuzescu hârtiile astea, că nu te mai spală nici Dâmbovița, dar ai grijă, că vine iarna, mai prin martie, la sfârsit… să-ți fie bine!
Să ai o moarte mai frumoasă, frățioare! (plânge).
Titule, cine este în spatele acestei vulpi rapace care te-a păcălit așa de bine? Cine?
Recunoaște-mi!

MACARIE IORGULESCU :
(calm)
Ursul fără coadă, are balta pește, așa i-a spus, vulpea este supraponderală, ursul este un sfrijit bolnăvicios, astăzi!
Iar tu, Ilinca, ești o balenă albă, tot o femelă…
Auzi, femeia poartă grijă casei și mașinii de gătit.

ILINCA COTESCU:(intervine scurt)
Este adevărat că Rezerva Muncii Organizate este zero, și voi sunteți datori la vulpea supraponderală?
Adu repede cheia, să scobor în visterie la blestem, să văz și eu cu ochii ăștia plânși cât se multiplică blestemul, hai. (le cere cheia)

MACARIE IORGULESCU:
Ai grijă de vii, tu Ilinca, și de dealurile răposatului, eu sunt secretarul, nu am cheia visteriei, este la Burescu. “Sănătatea să o dați pe aur.” parcă asta este lozinca lui, nu-i așa?

TITU BRĂNEȘTI:
(grăbit)
“Și aurul pentru sănătate, pace și liniște”
Cine este gazetarul, Ilinca, care ne critica așa de bine?
Sigur nu s-a repezit să tragă concluziile greșit?
O să dispară ca măgarul în ceață, cu concluzii cu tot.

ILINCA COTESCU:
Ducu Vulcănescu și Dinea Teodor.
Erau vreo patru, la o masă!
Nu mă mai scuturați voi acum!
Ce contează?
Pe pod, venind încoace, mai toți vorbesc despre faliment, cum că voi nu le puteți da băncilor nici dobânda rezervei, dară-mi-te rezerva?
Ce mai, se vorbește despre delapidare, delapidare sigură.
Cum te-ai lăsat târât în asta Titule?

TITU BRANESTI:
Mergi soro, la deal, că urbanu’ nu-ți făcu bine!
Du-te și sapă-ți viile, ai grija argaților, nu-i lăsa flămânzi, soro!
Cât de curând, hrana va fi aur, se va da cu uncia!
Să te văz atunci ce faci, o să-ți mai pese de argați?
Hai, du-te acasă, că aici este bancă, nu spital!
(o petrece pe Ilinca la ușă)

ILINCA COTESCU:
(atitudine maximă)
După ce am căutat fără să găsesc, se întâmplă să găsesc fără să caut.
Faceți lucruri pe care n-ar trebui să le faceți și le puneți în spatele unor oameni care n-au nici o vină!
Plec!

MACARIE IORGULESCU:
(către Titu)
În această clipă, Titule, te consider un împuternicit, înarmează-te cu toată erudiția ta juridică.
Nu uita: dacă a trebuit să tratăm afacerile străinilor ce ne-au fost încredințate, ca și cum ar fi ale noastre, de ce să nu tratăm afacerile noastre în același spirit?
Ești obișnuit cu tratativele, pregatește-te repede de-o replică, că nu-i de glumit cu gazetarii!
Eu am grijă să se împiedice Ducu Vulcănescu de prima treaptă a timpului.

TITU BRĂNEȘTI:
(calm și fără zâmbet)
Știu bine discursul, Macarie, dar nu prea știu cum să-l încep!
M-am lăsat pe mâna ta, pardon, ideea ta potrivită! (spune încet)
“Cu lucrul asta, voi nu vă puteți lăuda!”
Să ții un discurs în târg, nu este o laudă!
Crede-mă!
Am noduri, noduri în gât!

MACARIE IORGULESCU:
(ușor iritat)
Ești pătruns, mă scoți din sărite!
Noi doi am hotărât, nu mai este nimic de făcut!
Blestem, frate, pe voi, auziți, să-i spui Ilincăi că vistieria se adaugă! (râde).
Hai la un Capitol. (se ridică amândoi și pleacă – se stinge lumina).

TITU BRĂNEȘTI:
(spune încet la ieșire)
Cu spirit tare și un șpriț bun mă trimite Dracu’ la drum!

ACTUL AL II-lea

(scena se pregătește în sală de restaurant, masa lor este una rotundă, Titu și Macarie își fac apariția)

NIKOS YANISS:
(le iese în întâmpinare)
Iată-i gătiți de grabnică sfârșire.
Ei, coane Macarie, toate ființele sunt egale în fața suferinței!

MACARIE IORGULESCU:
(îi strânge mâna cu putere)
Ehh, Yaniss, ce este frumos este și rar, ce este rar este și valoros!
N-aș zice că te faci solidar cu plebea, în aceste momente.

NIKOS YONISS:
(îl privește în ochi)
Zău, Macarie, frate, chiar nu pot închide ochii în acest moment!
Crezi că nu citesc că suferi?

MACARIE IORGULESCU:
Să ne așezăm totuși, observ că ai nerv în limbă, grecule!
Să facem prezentările, că așa este frumos –deranjul!
Titu Brănești, președinte lăsat cu titlu interimar de Burescu!
Tu cu cine ești?

NIKOS YANISS:
(se fac prezentările)
Un bun amic, Hary Margelean – armean, colecționar împătimit!
Obsesii, știi tu, nu cerceta prea adânc!
Ce mai tura-vura, el se băgă doar în artă.

HARY MARGELEAN:
(întinde mâna lui Titu)
La ultima întâlnire cu tatăl tău am învățat aceste cuvinte:
“Cheltuiește-ți aiurea banii și tot ce vei pierde, va fi doar o parte din avere, crede-mă!”
Mare gânditor, conu’ Burescu!
Să-i dea cel de sus viață lungă.

TITU BRĂNEȘTI:
(îi strânge mâna cu fermitate)
Primește și de la mine o învățătură:
“Argintul este un bun dezinfectant, dau un kilogram de argint pentru șapte kilograme de aur!”
Te bagi?

HARY MARGELEAN:
(râde)
Bine, frate, nu era invers?

TITU BRĂNEȘTI:
Stimabile, în vreme de război, ce-ai pute face cu aurul?
Rama de argint este valoroasă într-o biserică.
Aurul este blestemat, se rătăcește imediat.
Ia aminte, frate.

NIKOS YANISS:
Văd că ați venit cu discursurile pregătite.
Abia aștept să aflu cu ce o să țineți gura târgului departe…
Hai repede, că noi ne grăbim!

MACARIE IORGULESCU:
Ceva arestări, ceva spargeri, ceva decese, ce, îi învăț eu cum se umple pagina Cotidianului, cât despre Titu, el s-a pregătit pentru tot ce este mai greu!

TITU BRĂNEȘTI:
(speriat către Macarie)
Frumos!
Demn și cuviincios de o asemenea rătăcire, mă întreb: sunteți în stare de compătimire?
Găsiți-mi prilejul și mijloacele să fug!
Să mă închin nu pot!
N-am cui!
Acum lucrurile se petrec învălmășit.
Apropiați-vă să sărbătoriți mai bine.

MACARIE IORGULESCU :
(se lasă greu în spătarul scaunului)
Simt o nevoie imperioasă de a-mi alunga gândurile!
Măcar pentru o clipă!
Meditez.

HARY MARGELEAN :
(ușor conectat la gândul lui Macarie)
Frumoasă ospitalitate, să întinzi străinilor o asemenea capcană! Antipaticule!

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
Pretind că vorbesc unor amici apropiați și mă bucur de acest prilej.
Vă fac o descriere a membrilor de familie a acestei mari Bănci.
Burescu Brănești, prin învelișul măștii sale, a înnobilat cu bunăvoință înțelegătoare o faptă neprețuită!

TITU BURESCU:
(intervine scurt)
Știu, Macarie, că este greu să te explici în această problemă, căci nici mai mult, nici mai puțin, este vorba despre abuz și implicarea unor mijloace puternice!

NIKOS YONISS:
Stop!
Ajungem într-o dublă încurcătură, dacă se vorbește despre abuz, se pare că este atinsă însăși valoarea mijloacelor, căci ea stă ascunsă chiar în abuz!

HARY MARGELEAN:(amabil)
Dragilor, deoarece ne aflăm între noi, nu am pretenția să rostim sentințe, nici să ne exercităm influența în afara cercului nostru, ci doresc doar să ne lămuriți și pe noi.
Putem da curs liber discuțiilor?

MACARIE IORGULESCU:
Pot accepta!
Aici este vorba de un grup de mulți oameni eminenți, de o știință înaltă, de o artă importantă, pe scurt, e vorba de matematici.

TITU BRĂNEȘTI:
(îl intrerupe pe Macarie)
Libertate de spirit, deoarece nu mă îndoiesc că dumneata o ai!
Chiar nu mă opun stăruinței pe care o arăți!
Explică-te mai pe clar.

NIKOS YANISS:
Fraților, necunoscând înlănțuirea ideilor care ne-a adus să vorbim despre acest subiect, îl voi putea urmări cu plăcere și folos, însă nu-i văd esența. Macarie, explică-te mai pe șleau.
Contemplarea tabloului este liniștitoare, după cum văd.
Totuși,cum vă scoateți cămașa?

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
Caut o autoritate pe care să mă pot sprijini și să capăt astfel siguranță!

TITU BRĂNEȘTI:
(intervine și îl întrerupe)
Macarie, te rog potrivește mai bine cazul de față!
Găsesc că este prudent să nu mai punem la încercare răbdarea binevoitorilor noștri amici.

NIKOS YANISS:
Macarie, fără întârziere, te rog, istorisește-ne, căci și noi suntem nerăbdători să vedem enigma dezlegată.
Iartă-mă, nu mă pot abține să întreb, se știe, dacă s-a mai discutat și în alte cercuri nobile ale societății?
Cu altcineva ai mai vorbit?

TITU BRĂNEȘTI:(către Nikos)
Să cheltui bani nu este o enigmă!
Cercuri nobile?
Unde mai găsești pe criza asta?
Nobil este Macarie în aceste momente, el are și dezlegare la secrete, nu-i așa Macarie?
Tu îl trimiți pe tata la refaceri în Viene, Indii, Germanii , Elveții!
Mercantilist, fraților…
Hai, Macarie fii tare și recunoaște-ți ideea eminentă.

MACARIE IORGULESCU :
(calm, către Titu)
Și lui i-a placut?
Titule, fii cu băgare de seamă, dar și cu măsură la cuvinte, căci ele ard mai rău ca focul și nu mai poți să le întorci, frate!

TITU BRĂNEȘTI:
Cu băgare de seama, ia dă-ne odată măsură, că trece timpul valoros!

MACARIE IORGULESCU:
(meditează)
Titule, ce sunt eu în fața timpului,…
cum îi pot sta împotrivă,…
cum pot sălașlui în mijlocul lui?
Dragii mei frați, concluzia noastră din această zi valoroasă,…
îmi dă soluția și la intrebarea clipei de față.
Dar cine-și poate privi existența trecută fără a fi oarecum tulburat, constatând că, de cele mai multe ori, voința i-a fost dreaptă și fapta, strâmbă, dorința blamată și îndeplinirea lor, totuși, plăcută?

TITU BRĂNEȘTI:
(calm)
Strălucești de inteligență, Macarie, stelele rămân însă aceleași și spun, stele verzi visezi acum!
Unde ne îndreptăm pașii?
Cu mersul tău regulat și calm, numără orele și zilele!
Întreabă-te și tu cum vom reuși în orele și zilele următoare?

MACARIE IORGULESCU:
(calm)
De data aceasta, pot răspunde, nu mă rușinez de situația mea actuală, calea mi-e limpede, am intenția să restabilesc o unire dorită de toți membrii acestei mese rotunde. (și îi indică pe cei trei de la masă)
Trebuie, însă să cercetez ce anume desparte aceste minți alese, să nu accepte acest proiect.

TITU BRĂNEȘTI:
(intervine scurt)
Ești pe aproape Macarie.
Sigur, sfârșești la primul ciocan al judecătorului.

HARY MARGELEAN:
(râde)
Dacă te iau în seamă, Macarie, cu tot calmul necesar în aceste clipe de maximă importanță, (râde), vom râde, fără îndoială, de micimea ta, dar desigur că-ți vom respecta proiectul și favorizarea lui. (râde)

NIKOS YANISS:
(îi privi pe toți)
Diabolic secretar!
Ce proiect?
Mi-am dat seama, de când a venit ne hipnotizează.
Nu știu despre ce proiect vorbește.

TITU BRĂNEȘTI:
(indignat, dar ușor prefăcut)
Cultură superioară!
Bravo!
Fraților, aici nu ajung decât oamenii cu capacități înalte!
Îl mistuie măreția secretului, nu credeți?
Sunt năucit de cap! (pune mâna în cap)

HARY MARGELEAN:
(serios)
Calm Titule,eu am aflat toate aceste amănunte, am prins ideea principală a discordiei.
Aș vrea să cercetez mai de aproape și detaliile despre care nu ne-a vorbit.
Să-l ascultăm, vă rog.

MACARIE IORGULESCU:
(calm, către Hary)
Din fericire, pot să-ți satisfac această dorință, raporturile de prietenie ne-au adus în acest “abuz” atât de iute între mine și tine Hary și noi toți!
Mă îndreptățesc să-ți spun că mâine, pe prima pagină a cotidianului, am să mă explic mai pe clar.
Tocmai mi-a venit o idee!

TITU BRĂNEȘTI:
(vădit iritat)
Cu prilejul acesta, trebuie să-ți dezvălui o taină, frate Macarie, la care desigur că nu te aștepți!
Folosește aceaste clipe visând, sunt singurele în care mai ești liber!
(ridică tonul)
Vei sta după gratii, omule!

NIKOS YANISS:
(râde)
Și ție, Titule, ți-ar putea da un loc, din motivele mai sus pomenite, ești președinte interimar, doar!

TITU BRĂNEȘTI:
(calm)
Nu zic, ba! dar nu pierd prilejul pentru a vă oferi și vouă câte unul…
Este loc la răcoare!

HARY MARGELEAN:
( intrare grandioasă)
Stați, fraților, că am înțeles!
Macarie, visul dumitale miraculos mi-a fost dezvăluit!
Am cercetat și cântărit, împreună cu capacitatea dumitale deosebită, de adaptare spirituală de pătrundere neașteptată, a dumnitale în cele mai adânci secrete.
Am hotărât să mă încumet a te călăuzi mai departe!
Ce răcoare?
Omul ăsta este calm și cald, mocnește ca un geniu.

NIKOS YANISS:
(indignat, către Hary)
Paradoxal, frate! Cunoști tu punctul de plecare, că eu nu!
Mă forțează să mă întorc îndărăt, făcând cercetări și descoperiri în sens invers ca să reconstituim de departe, de jos în sus, de sus în jos, filiera acestor gânduri.
Scurt, eu nu mă bag!
Da ce, nu mai este poliție în tara asta?!
Miroase a încins aici!
Hai să plecăm, Hary, tu nu îți dai seama că asta nu-i decât o diversiune…
Au avut nevoie de alibi!

MACARIE IORGULESCU:
(către Nikos)
Creștine, nu sunt de felul meu nici curios și nici stăruitor, dar aici este un caz atât de interesant pentru un cercetător al spiritului, încât nu mă pot stăpâni să nu te întreb: după atâtea semne de neîncredere, nu te gândești că un biet secretar știe cum să iasă din Capitol?

TITU BRĂNESCU(se menține tare):
Ei Macarie, abia acum ești evident, frate!
Oameni buni, trebuie să vă mărturisesc, acest om este inițiat și încă cum!
Se ocupă cu patimă de această știință, nici nu mă gândeam ca savantul nostru să nu-și ia tălpășița … halal știință, halal sistem spiritual, face parte integrantă din el!
Surprinzător, te mai și mărturisiși?
Creștin nu ești, Macarie!

NIKOS YANISS(aplaudă):
Caz izolat, fraților!
A executat cât se poate de artistic, ingenios, obiecte fine și delicate ce au legătură cu țara în care se află și pe care trebuie s-o ghicim.
Din acestea s-ar putea trage concluzia că el este și va rămâne un om cu sufletul uscat, lipsit de afecțiune și preocupat de obiectele din afară de ordin moral, dar mai în adâncul lui, un minunat și fin simț practic pentru ceea ce e bine și rău, pentru ceea ce merită să fie lăudat sau nu, încât nu l-am văzut niciodată greșind nici față de tineri, nici față de bătrâni, nici față de superiori sau inferiori!

TITU BRĂNEȘTI(luminat la față, vorbește cât se poate de rar):
Da, descopăr și eu, nu este obligat să se recunoască vinovat fără nicio nevoie.
Purtarea lui mă face să bănui că a obidit cândva o femeie din trecutul lui, iar acum e neliniștit de soarta ei.
Amintea mai dimineață: vulpea rapace l-a făcut pe urs să bage coada din lac în puț la prins pești.
De îndată ce ar afla că o duce bine Doamna vulpe, s-ar simți eliberat și absolvit de această grijă…

MACARIE IORGULESCU:
(ridică paharul sus)
Pregătiți-vă familie mare și iscusită de o reuniune fericită!

NIKOS YANISS:
(zâmbind)
Vă mărturisesc fraților, sincer aș dori să-l mai vad o dată pe Macarie cât sunt în viață și să-l binecuvântez din toată inima mea.

MACARIE IORGULESCU:
(către Nikos)
Îți mulțumesc, chiar și așa …. îți rămân recunoscător, grecule, pentru cuvintele la intrarea în Capitol: “toate ființele sunt egale în fața suferinței”
Cine te-a însărcinat să-mi comunici în acest fel, un lucru atât de important, neînsemnat în aparență?
Cine, Grecule?

NIKOS YANISS:
(precipitat)
Sincer, sincer, sincer?
Este fraza unei femei.
Este poetă la Paris.
Mai tot timpul spune: “toate ființele sunt egale în fața suferinței!”

TITU BRĂNEȘTI:
(indică cu degetul spre Macarie)
V-am spus eu, o femeie cu guler de vulpe polară, v-am spus!
De-ar dezgheța-o Dumnezeu de iscoditoare ce a fost cu secretul lui!

MACARIE IORGULESCU:
(se ridică de pe scaun, cu paharul în mână)
Pentru Violet!
Trebuie să vă spun că s-a căsătorit și are o situație excelentă!
Mi-ați luat o piatră de pe inima, fraților!
Asta da, dezvăluire!

TITU BRĂNEȘTI:
(curios)
Și ce-a fost ea pentru tine?

MACARIE IORGULESCU:
(privește mânios)
Ce-a fost?
A fost totul! Totul și nimic!
Era femeia cu care m-aș fi căsătorit, era persoana alături de care mi-aș fi petrecut viața, dacă nu ne-am fi certat, dacă nu ne-am fi despărțit. (râde)
Un vechi capitol al vieții.

TITU BRĂNEȘTI:
Eu zic, un unic moment, fraților.

MACARIE IORGULESCU:
Acela a fost unicul moment de slăbiciune din viața mea.

TITU BRĂNEȘTI:
Macarie, cât din tine este adevărat și cât ficțiune?

MACARIE IORGULESCU:
Tot atât cât există și în tine, totul și nimic.

NIKOS YANISS:
Bag mâna în foc, oamenii ăștia sunt tare bine organizați.
(către Hary)
În acest trup stă o inimă de Rege, cât despre mintea sa , totul și nimic.
Macarie Iorgulescu este cel mai mare falsificator, și distrugător din lume.
Dă-i un pic de timp … și nu o să fie nimic în lumea asta să nu-l poată accesa,
și nimic pe care să nu-l poată fura sau distruge!
Chiar în acest moment, sunt planificate manevre importante.
Să ieșim, am aflat fraților, cam totul și nimic în acest capitol. (îl ridică pe Hary)

HARY MARGELEAN:
(se ridică cu fața spre Titu)
N-avem timp de ceartă!
Hotărârea a fost luată mai demult.
Cel puțin acum putem pleca liniștiți …
Cândva, Macarie , a iubit și el.

ACTUL III

Remiza de pompieri din foișorul de foc, observă fum negru și gros peste întregul oraș…

ȘEFUL POMPIERILOR SICĂ DREGESCU:
(fluieră o melodie veselă, încet și relaxat, întrerupt fiind de sirenă):
Băieți, alinieeee..rea !
Echipați-vă, înhămați caii, încet și sistematic cu tot harnașamentul!
Spălați-i să fie curați, luați și ceva apă, dacă mai este, fiți atenți la poduri că se alunecă tare!
Arde clădirea Băncii lui Burăscu Brănești!
Între timp presa va spala creierele care au pus la cale acest fapt apocaliptic! Voi nu sunteți demni de nicio pagină în Curentul!

I-UL POMPIER:
(calm)
Nu poți avea totul, nea Sică, că n-ai avea unde să-l pui!

SICĂ DREGESCU:
(strigă la pompier)
Bă, miracolul omului nu constă în a zbura, nici în a călca pe ape, ci în a umbla pe pământ!
Stai bine cu mintea în astfel de momente?

I-UL POMPIER:
Bre, nea Sică, cel ce zâmbește e mai puternic decât cel ce răcnește!
Ziceam și eu că natura creează pentru noi în fiecare zi tablouri … trebuie doar să avem ochi să le vedem!
Nu-i așa că apa-i udă?

SICĂ DREGESCU:
(cu mâinile la spate)
Stau liniștit la fereastră, vă urmăresc pe voi, privesc natura dezlănțuită,
anotimpurile vin și pleacă, nu mi-aș dori o viață mai bună!
(se întoarce către pompier)
Hai să nu ne mai temem de fiecare aripă de tânțar și coajă de banană,
hai să nu ne mai gândim, să ne oprim, cu blândețe, firesc!
Băiete, fii coplesit de vâltoarea zilei, de morișca vieții!
Și dacă sirenele vor suna, să le lăsăm să sune până vor răguși!

I-UL POMPIER:
(îl opri)
Și dacă clopotul de la Mitropolie va bate, de ce ne-am grăbi să ne facem cruce, nea Sică?
Știind că toate necazurile semenilor noștri vin din incapacitatea lor de a sta tăcuți într-o cameră goală și rece!

SICĂ DREGESCU:
(indicând cu degetul arătător)
Bă, gata cu astea!
Aci (numară pe degete) anume dorință, anume ceva, anume direcție.
Nu te mai robi de filozofie,
Sunt singurele ore în care …
Trăim cu adevarat.
Cred în forța tăcerii,
Stai netulburat, băiete,
Tăcerea este cheia de boltă a caracterului!
(se apropie de pompier)
Auzi, camera goală și rece ți-ar trebui ție …

I-UL POMPIER:
(calm)
Nu poți avea totul,
N-ai avea unde să-l pui.
Putința de a fi mai bun,
Putința de a-ți păsa,
Toate traumele și complicațiile anilor oribili din aceste timpuri
Sunt o dramă amplificată de mâna omului, bre!
(iese pompierul)
SFÂRȘIT

Scurt istoric.

Azi 22.05.2010.
Nedumerirea cazului de față, arată chiar nedumerirea cugetului nostru, în realitate când ne îndoim de ceva…, pățim tocmai ca oamenii legați:
“Cine nu știe unde e nodul, nu poate să îl deslege.”
Îmi cer iertare că acest caz nu stă să explice cauza detaliat.
Dialogul se îndepărtează de priceperea cititorilor/auditorilor tocmai pentru nu a fi asimilat, pricina pedanteriei amănuntelor are și nu forma logică, lăsând impresie meschină, atât când e vorba de toate zilele, cât și când e vorba de cuvântări în genere.
Personajul Macarie Iorgulescu nu are limite, iar scopul lui nu are hotar, încă de la început, a eliminat ideea binelui.
În Actul III, am lăsat totul în seama facului … acolo unde totul se înfrățește.
I-ul pompier invită neapărat cititorii/auditorii la acest proces, unde s-a afirmat și negat în același timp să judece mai bine argumentele părților în cauză, lăsând tot în sarcina cititorilor/auditorilor dezlegarea nodului.

 

2 pe 3 VICTORIEI

VIORICA  DAGDELEN 

PERSONAJELE:

MARGARET  HUNAN – Sora cea Mare – 42 de ani

ANINA HUNAN – Sora cea Mică – 32 de ani

 IONA (NONIA) IONAȘCU – Menajera – 72 de ani

TIBERIU IONAȘCU – Colonel – 44 de ani

MIHAIL PETROVICIU – Notar – 40 de ani

RADU DONAU – Doctorul – 50 de ani 

          ACTUL I

ANINA: (așezată pe canapea)

 E firesc, draga mea soră, ca la prima vedere să-ți lase o impresie de mijloc.

Bărbații sunt imorali sau escroci !

 Bine, iartă-mă, mai subțire cu tine, au și talent! Insă, dacă cei din urmă îți slujesc, aceștia primesc bani pentru serviciile lor.

Ceilalți sunt dăunători sănătății  și totuși, sunt adorați de multe femei!

                                      (râde cu putere)

 

MARGA: ( se  așează și ea  și i se adresează pe un ton  revoltat)

 Gusturi distrugătoare…

Cât de fericită poți să fi când ești căsătorită cu un bărbat  bătrân și foarte bogat ? Nepăsare, dragă!

Cât de fericită poți să fi când ești căsătorită cu un escroc? Nevinovată, dragă!

Câtă fericire poate încăpea în ochii unei femei care este căsătorită cu un bărbat talentat?

 Respect, dragă!

ANINA:

Atât din nepăsare,  cât și din respect față de nevinovăția femeii,  eu spun că au destule avantaje față de foloasele aduse.

Trebuie   să le iertăm păcatele vârstei fragede!

MARGA:

Neajunsuri ale civilizației: urmări, protecție, bani, poziție socială, toate astea generează nefericire, dragă!

Ah, ce nenorocire!

Aparență totală, natura și înzestrarea ei! Acum le ajută și medicii și vrăjitoarele.

ANINA:

Slută, surdă, plicticoasă, grasă!

Aduc mulțumire morții și așa ceva nu am să aleg,  soro  dragă!

MARGA:

 Ai grijă ce spui  într-un consiliu de familie,  dragă!

Tata a ales-o cu multă grijă pe buna noastră mamă, el administra averea familiei lui,  chiar nu trebuia să dea greș. Ințeleg, nu trebuie să ne lipsească perseverența familiei noastre când va veni vremea alegerii.

IONA:

 Păstrați acest capital neatins, dragele mele. Am tras fără să vreau cu urechea, ștergeam praful ( bolboroseală indescifrabilă)… de pe tobă!

MARGA:

Noni, te rog, ne-ai îngrijit  cum se cuvine și te-am plătit poate mai puțin, ai fost croită să fii mama noastră, ne-ai dus la biserică, la teatru, la școală. Din dragoste pentru părinții nostri ai facut-o. Sincer, dezamăgirea nu-și are rost printre noi, te asigur eu!

Suntem tobă de învățătură, așa cum te-ai exprimat mai devreme.

IONA:

Am făcut-o din dragoste pentru o frumoasă faptură care a părăsit acest pământ prea devreme.  Am înlocuit bărbătește pe bunul vostru tată,  răpus de mașinăriile politice.

Ce  general de armată  a fost…  (oftează). Vulnerabil și neputincios… Intregul organism i-a fost zguduit, era ca o busolă pentru ei și a ajuns să sfârșească ca un steag în bătaia vântului, steag ce îl scoateți voi la zilele de onoare ale acestei țări, dragă! Seară de seară priveam înăuntrul ochilor lui și observam lucruri dureroase. Spera să schimbe multe, dar cu cine?

Unde el vedea negru, sistemul vedea alb, nu putea să strige în stradă în gura mare misterele pe care le utiliza  puterea, era controlat.

Doar atât mai silabisea: “Dragă Noni, astăzi lupta înseamnă dezastru., atunci, demult, însemna libertate. Aurul este câștigat de ei.  Cuvântul este fapta, fapta este rezervă de diplomație și mulțimea – spectator. Ce înțelegi tu, Noni dragă, o schimbare care se va produce va fi doar cu ajutorul Bunului Tău Dumnezeu.” Și ofta,  ofta și astepta.  

ANINA:

  Totul se află sub oblăduirea spiritului credinței, Noni.

Grijile mă țin trează, sunt provocări, fără doar și poate!

Suntem capabile să găsim soluții și cuvinte potrivite pentru a redresa această situație.

Moralitatea ne aparține, face parte din noi.

MARGA:

Ferește-te cât vei trăi să judeci oamenii după aparențe.

Ei câstigă în trei ani cât alții în zece, dragă!

IONA:

Iar noi, naivii, i-am atribuit acestui șarpe voturi.

Cât mai îngăduim viciile lui?

Ce popor înțelegator, ahhh, dacă eram mai tânără. (bolborosește indescifrabil)   

Acest chip este îndoielnic.     

Trebuie să plătească pentru câtă durere a săvârșit în rândul țării, dragă!

MARGA:

Noni, legalitatea constituțională și administrativă nu creează nimic,

e monstru sterp pentru popor, legalitatea apasă și strivește o națiune.

Dragă,  Președintele nostru este un om îndrăgostit de bani, de libertate și de alte binefaceri!

 El nu judecă aceste legi decât prin lumina intereselor lui și  prim-ministrul, om deprins cu respect, îi este ascultător și supus, dragă!

IONA:

Destuuuul, am plăgi foarte adânci.

 Aștia și-au impus să nu respecte nimic,  încă de la întâiul mandate. Ne-au înconvoiat țărișoara, lăudându-se cu neputința precedenților lor pe care o numesc scurt “ei au furat, nu noi

Asemenea oameni ne cinstesc, soiuri rare, umplu ministerele și administrațiile, consiliile și primăriile, magistratura și poliția.

Ei slăbesc și împovărează țărișoara, tot ei își umflă conturile pe afară.  Parol, eu plec in piață, voi aveti grijă!

ANINA:(răspunde la telefon)

Această zi  pare să fie nemuritoare! Vă asteptam!

MARGA:

  Cine era?

ANINA :

 Domnul notar  Petroviciu, ajunge în câteva momente aici!

MARGA:

 Să vorbim și să stabilim , chiar suntem nevoite, oare, să ne despărțim de tot ce-a însemnat odată moștenire de familie, pentru un vis, Anina?

ANINA:

Aproape că nu știu ce să spun, tu ești cea mare, îți respect decizia. Știi, eu mai am ceva pus deoparte, economii, dar nu sunt suficiente să ieșim din criză.  Și visul?  (oftează)

Este un vis aprins, deschis!

MARGA:

Merg în biblioteca tatei să aduc titlurile de proprietate, dar, vezi tu, nu-mi e deloc ușor,  soră dragă!

ANINA:

(rămâne singură, își împreunează mâinile și se roagă)

Doamne Ajută! Sunt capabilă să îndeplinesc îndemnul lui pentru a face cunoscute lumii adevăruri ascunse!

Tainele și talentul meu de brav artist,  acesta-mi este visul, Doamne!

MARGA :

Anina, crezi că notarul Petroviciu este capabil să ne ajute în aceste momente dificile ale vieții? In prezența sa simt o legătură puternică, se petrece ceva? Mă iubește oare ca la început?

ANINA:

Intre doi oameni există și anumite legături care,  chiar dacă sunt indirecte,  pot facilita totuși situația.

Să așteptăm împlinirea, promisiunea!

MARGA:   

Și totuși, poate rămâne ceva valoros!

Karma este o noțiune foarte complexă, am să fiu atentă cu domnia Sa!

ANINA:

Se aud pași,  poate a sosit Noni din piață.  Nu, nu-mi stă gândul la masă, nu mai am apetit.

IONA:

(lasă plasele jos, revoltată)

 Fetelor, lumea este într-o continuă mișcare și transformare, orice am face, nu putem opri instabilitatea ei, coerență nu există.

( își face cruce)

  Doamne Ajută!

ANINA:

 Noni, agitația lumii provoacă și agitația minții noastre, să  ne păstrăm calmul, în câteva momente sosește aici notarul Mihail Petroviciu. Am emoții, am emoții!

IONA:

Ceva nu este clar ! De ce, el,  un orgolios îndoctrinat în spiritul ideologiei materialiste? (duce mâna la gură)

M-a luat gura pe dinainte!  Urbea vorbește cum că este un intermediar, care trebuie să ducă la îndeplinire o anumită sarcină!

Il știu pe tatăl lui  în câte fărădelegi era implicat,  înțelegeți voi ?

Și mai stiu că  …   (bolborosește fără noimă).

MARGA:

(ușor iritată)

Noni, te rog să renunți la aceste uzanțe de politețe și să ne spui mai  clar   ceea ce știi.

Te rog, nu uita, timpul ne afectează starea,  suntem nevoite să vindem niște domenii, să putem merge mai departe. ( scrâșnește din dinți)

Am decis să  ajutăm visând!

IONA:

(cu mânie în voce) Dragele mele, notărașul este un fel de emisar, mesajist cu caracter spiritual în diferite zone ale lumii. Face parte din familie, acest statut este o moștenire, această doctrină o deține de la  tatăl său. (sună soneria; fetele se ridică în picioare, Anina o privește atent pe Marga, își face cruce)

ANINA:

(șoptește pentru ea) Poți! Poți!

MARGA:

Noni, deschide să intre domnul inițiat, pardon, notar. (zâmbește) Fie, al meu!

NOTARUL MIHAIL PETROVICIU:

(aer boem, pedant) Sărut-mâinile,   domnișoarelor!

Venind încoace, binevoitor și convins de cererea voastră, mă gândeam să vă propun să vindeți vila. Știți și voi situația din țară!

Poziția și renumele vostru este o realizare care apare într-o lumină mai deosebită.

Calea Victoriei este Calea Victoriei, totuși, în vecinătătea CEC-ului.

Se vinde mai repede!  (ton direct și agresiv).

 Astăzi, reperele sunt căutate! Central,  este totuși central!

IONA (indignată)

Servesc ceva, Anina? Eu pot ajuta cu ceva la acestă acțiune care ne-ar putea costa chiar viața? Casa asta are 200 de ani și trebuie să rămână a voastră! (își scuipă în sân și își face cruce)

NOTARUL MIHAIL PETROVICIU:

(ușor iritat) Iona, tu ești matusalemică. Vila este un bun imobil fără valoare astăzi, le spuneam domnișoarelor că marile realizari mai apar astăzi într-o lumina deosebită.

Intelegeți voi, iubirea între voi este mai importantă. Atașamentul vă lasă reci! Bun, rău, aceste demarcații se referă la destinul fiecărui om, care este în deplină conformitate cu acțiunile sale  bune sau rele.

MARGA:

(intervine prompt) Noni, te rog, trei pahare cu apă și trei cafele fără cafeină! Mihail, Noni are dreptate, aici este un imens bagaj de fapte, trăiri, emoții și intenții pe care familia noastră le-a strâns de-a lungul întregii ei existențe.

Crezi ?

NOTARUL MIHAIL PETROVICIU:

Marga, să-mi fie cu iertare propunerea mea, dar trebuie să întelegeți că terenurile astăzi nu mai servesc pe nimeni. Bine,  fie, mai au ceva valoare numai dacă acestea au poziție centrală sau mai la margine pe unde se mai construiesc autostrăzi, noduri, etc.

Statul desproprietărește bine pe cei ce le dețin în calea lui.

 Dar, întelegeți voi? Și aici trebuie o intervenție favorizată! (își freacă degetele în semn că ar costa).

MARGA:

Discern realitatea de fantezie și adevarul de iluzie, Mihail. Chiar nu visez, ci doar trăiesc în realitatea zilelor noastre.

NOTARUL MIHAIL PETROVICIU:

Dragă Marga, ideea de comoditate și de lipsa efortului fizic ori mental reusește de cele mai multe ori să biruie tresărirea spiritului. Voi trebuie să depășiți  această situație! Azi, mâine, luna viitoare nu o să mai reușiti să îngrijiți această vilă!

 Va da semne de subrezeală, aici poate veni un investitor oricând să o pună într-o lumină mai bună.

 Calm, Marga, calm! Nimeni nu este favorizat și nimeni nu este dezavantajat, clar de la inceput?

Legea compensației! Marga, organizați-vă destinul ! Nici nu știți  ce se pregateste,  impozitul pe terenul nelucrat va fi infiorător de mare și vă întreb, voi  lucrați terenurile? Poate la Sibiu,  Valari, Rășinari. Cele din Argeș  au rămas pârloagă, iar cele din Sud, din Valahia nu am  nicio dovadă că ar fi lucrate.  

 Nu că asta ar însemna ceva, deoarece astazi, acolo, hectarul a ajuns să-l pui într-o plasă de la market!   Așa că, auziți voi, trezirea!

ANINA:

 (ușor agitată în voce) Mihail, tu nu uita că și noi avem o pregatire. Deci, avem niște studii pe aceste domenii.

Sunt valori în subteran și subsidiar, de exemplu,  în Sud, mama deține câteva dealuri și un heleșteu bogat!

Chiar așa, bunii noștri străbuni știi cu ce se ocupau? Forau fântâni cu mai multe urluie. La Frătești este o sursă de apă potabilă care le intrece pe cele din munți. Aici ar putea veni un investitor să aducă la suprafață acest lichid vital , apa.

  Pășunile din Sibiu au rămas doar ale noastre, ele duc până sus la Păltiniș și aici s-ar putea extinde o zonă de turism. Zilele trecute, a vizitat Marga domeniile din Sibiu, doar ale noastre au ramas neexploatate. In vecinătăți s-au ridicat pensiuni frumoase. Și știi de ce? Pentru că nu ne-am dorit să le înstrăinăm, atunci când alții făceau asta de dragul îmbogățirii.

 Nu iubim banul, mai pe clar nici acum, dar suntem nevoite avem un obiectiv.

MARGA:

 Anina, să înțeleagă domnul notar mai bine, ușor nu ne vine nici acum, cum cred ca nici domnului notar nu-i va fi ușor să ne sprijine. Ce trebuie înțeles este că noi ținem  la preț,  preț  ce bănuiesc că are și dumnealui ! Este vorba deci, despre o minimă intuiție de care omul are nevoie, bunul simț îl conduce in general.

IONA:

(cu cafelele pe tava agresându-l verbal pe notar)

General era bunul meu  Stăpân care a apărat acest pământ cu prețul vieții sale!

Nu ignorați acest fapt, vă rog, domnule notar! Devoțiune cer în acest program, ați înțeles?

NOTARUL:

Paradoxal, (bătând palmele o dată), omul se comportă de foarte multe ori ca un animal,  ceea ce mă face să observ că uluitoarea cădere a omului se datorează probabil unei forme acute de ignoranță. Obiceiuri! Când învățați și voi?

IONA: (Indignată)

Da! Instinct și obișnuință,  atașament și devoțiune,

asta mă determină să fiu un câine credincios acestei case, pe care o respect,  domnule!

NOTARUL(calm, o intrerupe)

Iona, îți înțeleg manifestarea emoțională, ești parte din vila asta, dar totuși, vom analiza, este un caz ce promit să mi-l însușesc.

Voi  știți ce se întâmplă în țară? Și chiar nu doresc acum o zonă restrânsă de percepție. Aveți capacitatea de a înțelege ceea ce este superior și nu are termen de comparație. Eu terenuri nu vând! Scurt, mă exprim! Cu toate resursele și proprietățile lor, fie,  fac parte dintr-o elită,  totuși, dragă!

ANINA: (intervine)

(trăiri maxime) Tu nu aparții lor, Mihail. Aceste terenuri sunt mult mai reale decât ai putea să-ți imaginezi. Ceea ce nu se vede, nu înseamnă că nu există. Oamenii din zilele tale sunt orbi.

 Nu mai visezi, nu mai ai vise?

MARGA:

(intervine) Mihail, ne este imposibil să-ți spunem tot ceea ce simțim într-un interval atât de scurt. Iart-o pe Anina, îi place să fie spontană și îndrăzneață! De aceea este mezina casei, nu se poate rupe de trecut!

NOTARUL:

Avangardistă esti tu,  Marga!

 Trecutul poate fi bun sau rău, disciplinat sau indisciplinat, cei șapte ani de acasă fac diferența și sensul.

O iert, lucrez cu oameni, firi, temperamente, caractere.

 Vin aici in calitate de notar al casei, în trecut pentru tatăl vostru, acum doar ca prieten al vostru!

 Atribuții nici că am avut sau mâna ta Marga, cât de curând!

          (sărută mâna Margăi, apoi face o plecăciune)

In speranța unei convergențe din partea voastră, aștept răspuns. Până atunci, eu mă retrag,  deoarece mai am o întâlnire pe agendă, astăzi.

IONA:

          (îi ține calea notarului, cei doi se află față în față)

          Reverențios și amabil!  Tot moștenire,  nu-i așa, Mihail?

 Unde este a ta mamă  acum, s-o întrebi cum te lăsa în această casă câteva zile, eu te-am pus la sân și te-am alăptat. Să nu încerci să denominezi acest loc!

 Comizerație cer față de noi, în aceste vremuri și nu cumva să o găsești puțin că vei avea de furcă cu mine,  auzi notărașule, dragă?

NOTARUL:

(zâmbind calm)

Noni, iubirea e mereu o taină pentru cei din afara ei și o lumină minunată pentru cei care o trăiesc!

Eu, în schimb trăiesc cu picioarele pe pământ, trăgând speranța că și voi veți sta în picioare, cât de curând.

          (iese)

         

IONA:

Mizerabilul,  trage sperantă ! Fetelor, voi nu sunteți atente la cuvinte?

 In picioare, în stradă, afară Marga, așa te-am educat eu? Iți amintești povestea gâștelor,  chiar tu ai scris morala, ți-o amintești?

MARGA:

(zâmbește cu amărăciune)

Dacă omul ar avea minte măcar cât o gâscă, ar învăța câte ceva din obiceiurile lor!

ANINA:

Noni, ce faci, ne destinzi agale? Doar tu știi ce se află în sufletul meu, afundiș, nu-i așa? Ce afront de la început până la sfârșit la adresa notarului. Esti agitată, sau îmi pare? Grăiește ceva Noni dragă! Visul meu, Noni?

IONA: (indicând cu arătătorul de jur împrejur)

Alarmă simt furnicile mele. Anina, Marga? Se lasă o negură peste casa noastră!

„Străduința unei vieți folosește copiilor, așa spunea domnul General.

Vreau să ajungă sus, cât mai sus,  copii mei”.  Acest algoritm ne va aplatiza. Auzi,  venind încoace, i-a înmugurit ideea că vila s-ar vinde mai degrabă!   E situată central, vecină cu CEC-ul… Apetență fetelor, eu asta găsesc la el!  S-o fi aplecat suficient în dimineața asta  la rugăciune notărașul familiei! Boemă viață are! Bolândă mamă a avut!

MARGA:

Noni, te rog, ochii tai mă îmboldesc de ceva timp. Brăzdezi acest om? Ce stii,  pentru numele lui Dumnezeu? Comunică-ne și nouă, nu ne mai fierbe!  Dacă ești demnă de laudă, arată-ne! Ești ca o braniște pentru noi, noi te iubim!  (izbucnind în ras) Matusalemică!

ANINA:

Noni, te voi ascunde bine dacă va fi  vorba și  de-o luptă!

Tu ești în stare să folosești revolverul! Noni, faci parte dintre acei oameni la care nivelul de conștiință le permite să acționeze,  astfel încât să tragă!

Hai, încă nu am ajuns într-acolo!

Ne protejezi, întelege-mă!  (și căzu, leșinată).

IONA:

Tumultul stărilor a răpus-o pe micuța mea.

 Anina, iar ți-a scăzut tensiunea. Hai să depășim! Marga, ai grijă la entitățile subtile, sunt întotdeauna binevoitoare. Adu  aghiasma, te rog! Maleficul boem este capabil să provoace anumite acțiuni, care te pot costa chiar viața. Tot moștenire este și asta, te asigur eu. Da, da, știu,  Duhul Sfânt să fie cu tine, micuța mea, tot timpul! Cabala ezo, nota

MARGA:

Cabaz…

IONA: (precipitată)

Nu, nu glumesc, adă repede ceanacul cu usturoi din bucătarie. Ceacârul, el este vinovat, Marga, fără discuție…!

 (se ridică și scutură brațele în semn că alungă spiritele rele)

 Cât? Cât? Cât?

MARGA:

Am certa impresie că voi depăși aceste blocaje și că sunt capabilă să suport mai ușor eventualele surprize,  fără să mă las ademenită de false tentații. Consemn, Noni, tu nu mai ieși afară din casă!

Ai băut ceva? Erai bine mai devreme, ce tot spui acolo? Nu înțeleg, conotația cuvintelor tale!

IONA:

Nu mă disprețui, fata mea, încerc să dispersez ce a aruncat notarul asupra noastră! Câți, câți?

MARGA:

Noni, pentru numele lui Dumnezeu, te rog să depășești aceste momente de hiatus ale conștiinței tale!

Chiar că nu mai îndur!

 In ce direcție să mă îndrept?

Să vină doctorul!

Acum îl sun, să vină repede!

(se îndreaptă spre telefon)

Alo, Radu, iartă-mi precipitarea, într-un moment de tensiune, Anina a leșinat, este inconștientă.  Iona s-a panicat, iar eu, speriată, te chem în grabă la noi.

(Indepartează telefonul puțin)

Noni, pulsul,  iai pulsul, vine doctorul Donau acum! (apropie telefonul de ureche). Mulțumesc, Radu, mulțumesc!

IONA:

 E în stare de hipnoză. Da, da, da, da, a hipnotizat-o,  maleficul!

MARGA: (îngrozită de ce aude):

Hipo, Noni, iar i-a scazut glicemia, nu crezi? Ai incitat-o tu cu aberațiile tale la adresa lui Mihail, nu crezi? Ai speriat-o, nu crezi?

Dorinta ei, visul ei?

IONA:       

(balansându-se pe genunchi tot lângă Anina) Lingavă și la mâncare și tot nu-mi este limpede.

 Iartă-mi malițiozitatea,  dar eu cred că  altceva  circulă în capul ei în aceste momente.

MARGA:

(vine lângă Anina și se adresează către Iona) Dulce mamorniță, ține bine manșa și aterizează odată.

 Ți-am spus, suferi de manilovism- înțeleg că există probleme, toți au probleme, își pierd slujbele, sunt restructurați, înteleg că se întamplă astfel de lucruri și înțeleg că se întâmplă și unor oameni cu adevărat capabili.

Așa este viața, se întâmplă lucruri rele și unor oameni cu adevărat buni, ca noi! (o mângâie ușor pe sora sa).  Anina, nu închide ochii la aceste lucruri, nu-mi spune că economia a mers în direcția greșită sau casa o vindem din cauza ta. Aceste lucruri nu se întâmplă din cauza ta, Anina, mă auzi?

IONA: (către Marga, poruncitor)

Cand te vaiți,  prelungești problema, fato dragă! Cât timp îi mai ia și acestui doctor să ajungă aici,  pe Victoriei? (cu duioșie în glas). Fiica mea, cavalerul vine să te salveze (o bate pe mâini încet). In viață, nu-ți pune nimeni în mână, în cap nimic. Dar tu ai cap? Auzi tu , dragă?

          (se aude soneria)

          (Marga se ridică să deschidă)

DOCTORUL RADU DONAU:

          (intră grăbit, scoate din servietă stetoscopul și tensiometrul)

          ……………………………

IONA: (cu mâinile în cap,  se ridică de lângă Anina)

Suntem oameni, necazurile pe cin’ să cadă? Pe oameni,  doctore!

Chezășia lui însă, nu vine singur niciodată! (bolborosește și își îndreaptă părul)

MARGA:

(către Iona) Incetează să gândești ca ești o persoană specială! A sosit Radu acum! Interesant,  așa e viața, nu este perfectă, trebuie să-i faci față!

DOCTORUL RADU DONAU:

Multe cazuri asemănătoare, absurd! Ce s-a întâmplat cu Anina? Ce acuză?

 Ce o doare?

IONA: (dând explicații și  gesticulând neîncetat)

Responsabilități! Este vina tuturor – în afară de a mea. Am devenit o societate de victime, doctore! Sunt satulă! Trebuia să cad eu în hipnoză,  nu ea! Deschid televizorul, groază,  radio,  aidoma. Piața, idem. Acasă, notarul!  Mizerabil,  doctore. E groază mare, e de mirare ce auzi? (bolborosește)

DOCTORUL RADU DONAU:

Iona, calm, te iau la spital,  gata. Compasiune cer,  atât!

Marga, mai pe clar, ce s-a întâmplat?

MARGA: (îmbujorată,  cu jenă își adună puterile)

Avem o mare datorie financiară și am stabilit să ne despărțim de niște terenuri, atâta tot. De câteva zile are un vis,  respectiv , de două nopți la rând este chinuită de un vis.

DOCTORUL RADU DONAU:

(Ia tensiunea )– 16.8. Ce vis,   acesta e coșmar. Doarme bine, se hrănește bine? In ultimele zile ai observat și altceva,  alte modificări, cum ar fi  vorbe fără noimă,  privire pierdută, somnolență, când ai ieșit cu ea afară la munte,   de exemplu, într-o  plimbare în natură ultima dată?

MARGA: (aproape șoptit,  se apropie de doctor)

Nu a dorit să mă însoțească! Eu am plecat în Rășinari, lângă Sibiu,  la sfârșitul săptămânii trecute,  Anina urmează să meargă în Sud,  îi place mai mult!

Este drept,  a fost mai vajnică zilele astea, se gândește necontenit  la  starea situației cu care ne confruntăm.

DOCTORUL RADU DONAU: (față în față cu Marga)

Ce lucrează Anina? Efortul ei zilnic mă interesează.

MARGA:

Are 8 ore pe saptamână la Lipatti și 8 ore la Toniza. In rest,  scrie, scrie, traduce, compune, scrie și iar traduce. Cercetare, stii bine, Radu, în spiritul acesta am fost educate și învățate!

Astăzi, aceste practici sunt tot mai rare. Cocheta cu ideea să-i deschid o sală de lectură și muzică aici în centru pentru copii dotați.

Dar vremurile s-au schimbat. Copii nu mai au talent, aleg alte îndeletniciri.

Cercetam acest proiect,  obiectiv,  vis.

DOCTORUL: (aprobând, se deplasează spre geantă)

Da, ai dreptate și tu,  iau și  o glicemie, e cam palidă!

IONA: (se apropie )

Anina merită un premiu la câte face, este un copil recunoscător, are referințe foarte bune. Să-i acordăm respectul cuvenit în aceste momente.

 Eu și furiile mele, intoleranța și prostia mea și cu tot zgomotul pe care îl fac! Să fie binecuvântată,  ea mă suportă. Ce i s-a întâmplat, doctore, ce are?

DOCTORUL RADU DONAU: (cu privirea ațintită)

Iona, mi-ai oferit emoții furtunoase. Deci, tu porți vina. (zâmbește)

 Sunt mândru că recunoști. Ia spune-mi, știi ce vis a visat? Tu trebuie să fii confidenta ei. Nu mai pierde timpul, spune-mi, știi? Chiar contează.

IONA:

(privește spre Marga) Aveți milă, doctore, chiar nu stiu,  pe cuvânt. (își face cruce)

MARGA: (roșind)

Nici eu nu am avut curiozitatea să iscodesc. Doar atât, ”am  un vis,, , mi-a spus.

DOCTORUL: (consultă pacienta)

Acum inima înregistrează 120 de bătăi pe minut. Este calmă! Urmează vreun regim? Emoția a ajuns la un conflict cu creierul cognitiv – lucru ce i-a sabotat capacitățile de gândire și în cele din urmă a generat acest haos fiziologic și o pierdere mare, aș spune cronică,  de energie. Inima ajută creierul să funcționeze. Trebuie stabilită o coerență a ritmului cardiac! Fără stres, fără furii.(către Marga cu convingere)

Anina  și-a pierdut memoria pentru câteva momente. Hormonul stresului asociat cu creșterea tensiunii arteriale duce la depresie și oboseală.

Impiedicați-o să mai tină regim! Furnizați-i aer proaspăt, purificator.

 Respiră normal, acum doarme. Mișcările oculare sunt ritmice – ceea ce înseamnă că  trauma poate fi vindecată. Are nevoie de terapie. Este o persoană ușor influențabila și nu face față emoțional. Nu-i mai ocupați mintea cu fleacuri. Dacă visează, rugați-o să vă spună ce visează. Marga,  ce naiba, întelegeți-o și voi. Este o persoană bună!

MARGA: (disculpându-se )

După pierderea ființelor iubite, ne-a fost zdruncinat sentimentul de siguranță și  lumea pe care credeam că o cunoaștem s-a îndepărtat de mult. Ne trebuie un interval de timp pentru a găsi echilibrul. Oh, situatii! Fiecare epocă își are parfumul ei și metafora sa. Cum să prelucrăm doliul în suflet, cum, Radu? Noi nu aparținem acestui veac. Mama, știi bine câtă învățătură încăpea în casa asta,  unul intra, altul ieșea, la  profesorii nostri mă refer. Astăzi suntem vulnerabile. Traumă curată trăim!

DOCTORUL: (înțelegător,  schimbă ușor sensul discuției)

Marga, te rog, fii veselă și atrăgătoare. Este limpede că imaginea ta de sine suferă o gravă deformare.

 Ințeleg doliul, un an, doi, trei, dar au trecut nouă ani! Gata! Ai un nume, ești cineva!

          (zâmbește) Marga, ai pe cineva în viața ta?

          Tu iubești, Marga?

          Marga, știi ce înseamnă acest fapt? Este deosebit.

          Incearcă,  fii atrăgătoare,  fii la modă!

IONA: (pe fază,  intervine prompt)

Se cere o psihanaliză, domnule doctor, neapărat în această casă! E la modă, dragă!

  Nu știi și tu un psiholog,  unul frumos și necăsătorit, de familie bună să fie.

MARGA:

(se înroșește) Miniaturizat moment. Am să-ți ascult îndemnul.Promit, Radu! Cât despre Iona, uită ce-a spus!

DOCTORUL: (convingător)

Milimetru cu milimetru. Cum? Minuțios! Ar fi pacat să fii mințită!

IONA: (printre dinți,  șuierând)

Să nu te gândești la nesocotitul ăla că mă ucid, Marga! E plin de nesaț! (bolborosește).

MARGA: (îmbujorată)

Vezi, Radu? Nesăbuinta Nonei  este soarta mea!

DOCTORUL: (aprobând gesticulând cu mâna dreaptă)

Intotdeauna Nona a știut ceva, mergi pe mana ei. Nu știu cine este nesocotitul ăla și știi de ce? Pentru că toți sunt nesocotiți astăzi! (o privește pe Noni și îi face cu ochiul)

Toti tinerii sunt picniți, Iona!

IONA: (balansându-se cu pieptul în față)

Lasă,  că o să-i vina rândul, poate un pieptos, așa ca bunul meu stăpân, cu grad, înalt și vijelios!

DOCTORUL: (deschide ochii larg)

Un general? Să nu stea pe acasă?(își strânge ustensilele)  Nu va las rețetă, este la voi,  s-o respectați cât mai bine, ați înțeles? Este bine Anina, doarme. Vă sărut, aveți grijă de voi! Pace acestei case !

(Iona îl conduce până la ieșire)

MARGA:

Este plauzibil ca anxietatea și depresia să fi pus stăpânire pe această casă fără pace.

S-au întâmplat atâtea rele și nimic bun ! (tace gânditoare)

IONA:

(revine și se asează lânga Anina)

Prejudecăți, rătoială, scuzabil? Nici vorbă. Mi-a scurs fata de energie! (plânge în hohote)    

ANINA:

(se ridică în șezut) Surghiun! Surghiun!

IONA: (speriată)

Marga, surioara ta s-a trezit surghiunită!(plânge).

ANINA: (cu degetul pe buze)

Sssssst!Sssst! Silance! Suprem!

MARGA:

Fii supusă, Noni! Nu vezi că surâde? Este bine!

ANINA: (privire în gol, căzu la loc în sofa)

Sur….!Sur……….! (cade iar)…. Onerar!

IONA: (se așează lângă Anina)

Fii surâzătoare, fiica mea, promit că îmi voi suprima toate cuvintele greșite! Revino-ți,  fiica mea! (plînge, o bate pe mîini)

MARGA:

(se apropie de Iona) Ești ca un taifun!  Noni, mai taci din gură,  să înțeleg și eu ce spune. Puținele cuvinte le vom pune cap la cap și vom înțelege visul. Taci odată!(se așează și ea)

Anina, sora mea, ai suferit un  moment de tahicardie. Calm, surioară! Ce vezi? Ia spune-mi mie, spune-mi tot, fie chiar și tabu,  tot ce vezi!

IONA:

(se ridică și merge către colț. Se așează în genunchi și se roagă) Mărire Intru Cei de Sus și  pe Pământ Pace! Doamne Ajută!

 Copila mea, ajută toti copii din lume!  Ajută-i și pe cei din misiuni!

 MARGA: (forțând- o să vorbească)

Este tainic, așa te-ai pronunțat!

Anina, ai mai spus surghiun și sur. Ajută-mă, Anina,  să le leg! Este vorba de tagmă! Iți este frică să vorbești? Apă! Apă! Noni, te rog! Are un nod în gât!

IONA:

(se ridică și aduce un pahar cu apă) Suferă de tahilalie, știi bine, de mică, cum suferea din cauza unei jucării stricate sau o altă emoție, începea să articuleze incomplet cuvântul. Asta are! Simte emoții, este senzitivă! Fiica mea, senzitivă!

MARGA: (dând din cap)

Este dusă, dusă, unde oare?

IONA: (amintindu-și)

Oh, da ,da. Unde este Tiberiu? El descifra în totalitate ce spunea Anina când se supăra sau suferea.

MARGA:

Talentat luptător, așa cum i-a indicat taica. Ce bine se înțelegeau Anina și Tiberiu, îți amintești, în copilarie? Și acum? Il așteapta să vină din misiune. Și ce bine se înțeleg ei doi!  Emoție emană,   iubire pură!

IONA:

Da, sunt făcuti unul pentru celălalt. Această misiune este ultima. Cere pensionare.

Gata, ajunge,  a servit tara asta! A ajuns colonel în grad, promisiune făcută solemn stăpânului meu!

MARGA: (indignată)

Pensionare pe nimic!  Oare din ce vor trăi bravii noștri soldați pe vremurile astea? Cu ce?  Armata, Armata, spunea Papi. Tu Marga, nu faci de un bărbat in haină militară, tu ești militarul, așa spunea tata.  Da! Militez pe lângă voi și am ajuns fată bătrână!

IONA:

Intocmai.

Tibi a acceptat misiunile speciale să nu se simtă mult inferior Aninei. 

 Mi-e și  rușine nasului ce o să  spună târgul. Ultima data cînd i-am auzit vocea,  mi-a mărturisit că-i va cere mâna,  la tine,  Marga,   tu ești pentru ea și mamă și tată.

MARGA: (duios)

Noni și nu mi-ai spus nimic! Tacit! Tacit!Da, da! Tata l-a format așa. Acum îmi amintesc eu,  când aveam doi ani,  Tiberiu avea patru. A fost ca și copilul tatei, el l-a format. Merită mâna Aninei! De ce Noni ți-e rușine? A fost aici de când este lumea și pământul.

IONA: (cu voce duioasă de mamă)

Da, iubita mea, când răposatul meu a murit,  Tibi avea doi anișori.

 Tatăl și mama ta căutau pe atunci pe cineva, urma să te naști. In casă mai aveau o menajeră. Când am intrat aici,  am ridicat ochii la cer și i-am spus Bunului Dumnezeu că este loc și pentru fiul meu aici, destul loc. Domnul pe atunci era în misiune la Iasi.

M-a primit mama ta, eu aveam ochii în lacrimi.

M-a observat că plânsesem mai devreme.

I-am spus că nu sunt singură pe pămînt, i-am povestit întamplarea noastră

și ne-a acceptat fără cârtire pe amândoi aici.

La cateva zile a sosit și tatăl tău, s-a bucurat când l-a văzut pe Tibi.

 Ce crezi că a spus?

 „Iona, dacă soția mea îmi va darui un băiat,  voi fi cel mai fericit om din lume! Țara asta va mai avea încă un oștean. Și cu al tău, doi”.

 Doi temerari, am înțeles eu acceptarea. Când a venit timpul nașterii tale îl aștepta cu tremur în voce.

A aflat că ești fată, mi-a spus  când a ajuns acasă: „Iona, emoție,  am o fată, va fi Ioana D’Arc. Am promis că va fi erou. Iți promit că al doilea va face artă”. L-am privit și i-am spus cu uimire:  Veritate.

Și așa a fost! Iată ziua de azi, tu conduci ca un bărbat casa și pe noi.

Anina este rară și senzitivă.

MARGA: (suavă voce)

Nu, Noni, veritate înseamnă realitate, adevăr! Când tata promitea, folosea cuvântul verosimil, adică a fost posibil.

Și așa a fost, Anina a terminat Conservatorul, este profesor de arte si scenografie.

Este foarte bună.

(își drege vocea)  Stop! Stop! Stai Iona! Dacă tot suntem la  capitolul amintiri, mărturisiri, i-ai spus lui Mihail că tu l-ai alăptat, este adevărat? 

Ce căuta mama lui Mihail la noi în casă mai tot timpul?

Și mama?

Iți amintești că nu era prea fericită în preajma ei? Știi, Noni? Răspunde-mi, nu mai sta!

 Da,  derulăm.

Când telefonul a sunat,  Anina s-a exprimat așa: „Această zi pare să fie nemuritoare”.

Noni, te rog să-ți amintești, pentru numele lui Dumnezeu!

 Anina este o rară! Da! Da! Da!

Ce legatură este între tata și notarul Petroviciu?

Notar al casei, vechi prieteni, de generații, familii bune….Da! Da! Imi amintesc când mama se exprima: „Ramolitul !

Are soție tânără,  să o țină cu botnița la gură și pe acasă”.

IONA: (dând din mână în jos, calmă, gânditoare)

Marga, toate la timpul lor.

MARGA: (indicând cu degetul arătător)

Noni, tu știi ceva și nu îmi spui? Eu acum îți poruncesc să spui tot ce știi. Tăinuiești demult. Acum derulez totul.  Noni, dă-i în vileag pe notari, dacă știi ceva. Spune, eu chiar îl iubesc pe Mihail.

 Doar o vorbă vreau.  Au ei vină,  sunt  ei corupți,  au făcut fărădelegi? Spune-mi, Noni! (plînge).  Cât este de grav? Il pot urî?

 Noni, Mihail mă iubește, mi-a făgăduit că o să ne căsătorim cât de curând!

 Asta îmi spune de ceva timp!

 De aceea îl urăști tu, Noni, pe Mihail?

Răspunde-mi, Noni!

Stai, am  mintea cât se poate de limpede în aceste momente.

Am testamentul tatei,  unde scrie că vila aceasta va fi doar și doar a mea dacă mă voi căsători virgină la vârsta de 42 de ani!

 Noni, se leagă! Se leagă! Dezleg misterul,  Noni! (speriată brusc)

Aduc testamentul.(aleargă, inima îi bate  cu putere)

(revine Marga din biblioteca)

Noni, citește tu, eu nu mai pot, mă doare inima!

Tata era un criptat. Eu nu mai judec! Cataclism.

 Noni, eu am împlinit 42 de ani acum șase luni.

Noni, nu pot să cred!

 Am ignorat acest act! Am uitat! An după an a trecut,  m-am luat cu altele!

Asta îmi spunea Radu.

IONA:

Criptografie! Criptogramă!Doamne Ajută! (și își face cruce, deschide sigiliul și citește)

Terenuri acolo, acolo, acolo,  Vila   din Victoriei și tot ce se  află la acea dată să-i revină Margaretei Hunan la împlinirea vârstei de  42 de ani fix, cu mențiunea  existenței unui certificat întocmit de un mamoș. Virgină, la intrarea în Biserica  creștin ortodoxă Domnița Bălașa. Fix 42 și nicio zi mai mult.(plânge și îi da Margăi testamentul). Fuse și se duse fixul. Dar tu ești virgină, fato!

MARGA:

Fix 42, fix 42, Noni, casa nu ne mai aparține. Atunci,  cui? Credulă am fost! (plânge în hohote)

 De ce, Papi? De ce? Ce mister ascundea tatăl meu, oare?  Ce?  Să știi,  Noni că pe tata l-a învățat notarul, babalâcul, știi ce spunea: „ Ce secrete mai are serviciul tău?”

Și tata îi răspundea :” Serviciul meu este familia mea, fă-ți și tu serviciul bine și o să ai și tu dovezi!”  (Iona o îmbrațișează). Ieșim noi și din asta.

Bunul Dumnezeu are grijă!

IONA: (tot cu voce tare)

„Această zi pare nemuritoare”. Incă nu s-a terminat, fiica mea! Este loc aici, chiar acum. Aud cuvintele mamei tale.

 Traiesc momentele de acum 42 de ani.

Dooovezi! Dooovezi !

Inmărmurești.

MARGA: (cu voce tare)

Și 6 luni sau 7 luni s-au dus!( se țin în brațe strâns și se roagă împreună)

Asta dovadă, Noni. Pierdute suntem, Noni!

Atunci nu erai atentă la cuvinte, acum ești! Ii vezi proaste cutume lui Mihail. Acum, la bătrânețe ai învățat și vorbești cum se cuvine?

Ei, bine făcea tata când spunea Aninei: „Scrie,  fato,  cum grăiesti și grăiește cum se cuvine”.  Asta au spus marii cărturari ai neamului ăsta!

ANINA: (se ridică în șezut)

Apă, pământ, oglindă, vă rog, nu, nu,   (indescifrabil, căzu la loc în sofa)

MARGA: (speriată ușor)

Noni, sunt circumstanțe când organismul poate ceda, se întâmplă când trauma e mai puternică. Vulnerabile și neputincioase. Intregul corp îmi este zguduit acum. (plânge și merge lângă Anina). Ce ai văzut? Eu am auzit multe astăzi. ( o ține strâns la pieptul ei).

ANINA:

          (se ridică iar în șezut)

 Un vis, un vis, visez de trei zile același vis!

 Un vis …..

Nu-i o închipuire! Nicio amintire! Un vis, într-o oglindă cenușie și înalt

oblongă l-am vazut pe novacul onerar, pe un câmp cenușiu îmbrăcat într-o manta militară ponosită și lungă cu mâneci prea lungi, neras și fără acoperământ pe părul sur,  sosit de undeva din praful unor drumuri, oprit acum,  privindu-mă în ochi,  să vadă ce?

Tăcut, tăcut,  el nu m-a recunoscut!

A spus : a fost!

 Acum, eu sunt închis în soarta mea obidită! (privește pierdută, se ridică si se așează normal pe sofa )

IONA: (duioasă)

Aceste emoții sunt răni în creierul nostru, fiica mea! Revino-ți! Gata! A trecut!

MARGA: (ingenioasă, jucăușă)

Anina, Noni, hai să integrăm trecutul și prezentul într-un tipar de amprentă. Anina, ești bine? Noni, șterge lacrima, te rog.  Eu sunt generalul în casa asta. Să facem ordine, vă cer.

          (sună telefonul) Târrr..

ANINA: Eu răspund! (încearcă să se ridice în picioare).

 

MARGA: (îi puse ușor mâna pe umăr)

Eu sunt Generalul, tu nemuritoare !

(ridică receptorul)

Casa domnului General Margaret Hunan, vă ascult (tăcere)…..

Să trăiască toți bravii noștri eroi! (închide)

ANINA:

(tot pierdută) Tiberiu era? Hai, spune-mi, este bine? Mihail era?

IONA:          ……………..

          (tăcere,  înțelege mesajul tipic familiei când veștile nu sunt vești)

MARGA: (atitudine militărească)

 La raport, doamna colonel Ionașcu Nonia și cu mîna la chipiu te vreau.

IONA: (se supune, înțelege jocul)

In poziție de drepți, vă raportez! Să trăiască, am înțeles!

 Este criză de oșteni, știu!

 Nu critic și nici nu judec!

 Să aibă grijă cel de sus și de criminogeni, am spus. (rămâne câteva momente în poziție de drepți).

MARGA: (voce fermă)

Nimic cronic!

Pieptoși oșteni avem, colonele!

In câteva zile îi aducem în țară.

ANINA: (speriată)

Am intrat în război?

Ce se întâmplă cu voi?

MARGA: (zâmbește forțat)

Da,  îi declar război lui Mihail,  Anina. Război, eh, știi tu, ca între iubiți.

IONA: (către Anina)

 Soldat căzut la datorie.

Noi, cu mintea îngustă,

Am înțeles, poate, mai târziu

Ce poate gândi o femeiușcă?

Bărbații pot spune multe într-un minut!

Cât pot face într-o lună?

Le place să se joace, cu suflete rare, pure și nesigure.

Anina, tu știi că tatăl tău mi-a promis

Că ai să fii rară?

Tiberiu ți-a transmis niște cuvinte

Când tu erai căzută, leșinată.

Ai avut o cădere, știi tu mai bine!

Redau. O legătură, dar nu cu ură,

Cu inima curată, să-mi fii și nu o dată !

Ci viața toată!

Și amândoi noi am pornit

In lumea mare și dreaptă.

De partea mea, tu de ai sta

Să te rogi la bunul tău tată

Să nu mă ia.

Căci eu cu tine vreau

Să stau.

Și mâna ta  Margăi să i-o cer

De vrea.

Aici, în casa voastră

Copii noștri se vor juca

De-a bravi oșteni

Odată și odată…

Asta ți-a transmis Tibi, draga mea Anina.

ANINA: (se ridică în picioare, voce tare)

Totul sub oblăduirea spiritului credinței, mamă. (și o sărută pe Noni).

Grijile mă țin trează!

 Sunt provocări,  fără doar și poate.

Suntem capabile să găsim soluții și cuvinte potrivite pentru a redresa această situație.

Am fost acolo prin bilocație. (zâmbește ușor).

Tiberiu a primit  traseu într-o zonă ostilă, programul zilei : De transportat într-o mașină blindată doi criminali de război de la penitenciar până la tribunal, unde aveau să fie audiați.

Pe drum,  la întoarcere spre penitenciarul de maximă siguranță în mijlocul șoselei au văzut un câine, au oprit mașina la o mică distanță de el. Cum nu aveau voie să iasă din mașină, au claxonat de câteva ori.

Cainele era mort. Tiberiu le-a spus colegilor: Eu cobor, este o capcană, o momeală.

A coborât și a alergat cât a putut. Colegii lui nu mai sunt.

In câine se afla o bombă. Tiberiu,  de două zile se află într-un spital în Kosovo.

Este bine!

Este în viață!

Un vis, nu-i o închipuire!

 Un vis, nicio amintire!

Un vis este o înfăptuire!

Tiberiu este o faptă!

Eu l-am vegheat!

Atât am putut să fac, neobosită l-am vegheat!

IONA: (voce tare)

Te ridicăm la rang de erou și noi colonei și generali.

Să cădem la datorie… (plânge).

Erou, Anina, fapta ta este mare!

Tiberiu va fi acasă cât de curând.

Dar el nu mai are brațe, fiica mea!

Tu ai să-l mai iubești? (plânge Iona).

 

MARGA:

( se alătură) Surioara  mea este rară!

Până și numele o indică!

Ai să-l anini?

ANINA:

(lucidă) Știu, am să-l legăn eu cu brațele mele tari, toată viata!

El s-ar fi căsătorit cu o slută, surdă, plicticoasă, grasă? Da!Da, sigur!!

Știu, aduc mulțumire vieții….

Chiar așa am să fac dragă soră, cum ți-am făgăduit la început!

Noi suntem crescute în spiritul cuvântului.

Cuvântul dat trebuie respectat.

IONA:

(plânge, recită cu sufletul îndurerat)

Manta militara a purtat

Fiul meu in departatul Kosovo.

 Ponosită și lungă

Cu mâneci lungi,  ca să-i ajungă!

Neras și fără acoperământ

Ce bine-i că este pe pământ.

Părul sur, sosit de undeva

Praful unor drumuri îl anina.

Oprit acum de Bunul Dumnezeu,

Este în viață fiul meu.

Gata, gata cu misiunea grea,

Să ceară pe loc pensionarea.

Amar,  cât  amar acelor mame.

Acum,  eu le cer iertare

In numele celor care

Nu știu să aibă răbdare.

Și Bunului Dumnezeu

Am să mă rog mereu.

Să nu-mi dea misiune grea!

Căci fac omor

Pentru fiul meu ,

 Fiica mea și tara mea!

MARGA: (fără vlagă, obosită)

Noni, Anina, gata și mâine este o zi.

Poate mai colorată ca aceasta.

Văd roșu în fața ochilor…

Hai la culcare!

ANINA:

Eu veghez, dragă soră!

Voi mergeți dacă voiți!.

IONA: (se menține)

Adevărul învinge întotdeauna, fiicele mele, însă după  cum prea bine stiți,  există și suferință!

Suferința apare de fiecare dată atunci când sunt încălcate legile.

(ies din scenă, se duc la culcare)

 

 

                             ACTUL II

 

MARGA: (pe aceeași canapea de la început)

Nu e firesc, draga mea soră, nu este!

O impresie trebuie tratată cu luciditate.

Bărbații sunt reali,  dar niciodată realiști.

ANINA: (stă în picioare)

Te rog, Marga, scopul real al femeii nu este acela de a pedepsi bărbatul, ci de a corecta atitudinea lui.

Merită, crede-mă.

Respect eroul meu! Este special, pensionar și niciodată milionar!

Escroc cu talent? Nu!

Vehemet,  omniprezent,  Ionașcu Tiberiu, brav oștean!

Un titlu, cel mult ! Și doar atât!

IONA: (cântă  cu  mătura și fărașul în mână)

De servit nu mai are cum.

Bratele nu-i mai ajung.

Cu ochii și cu gura,

Noi toți vom striga:Ura!Ura!Ura!

Aceste cuvinte nu se mătură,

Decât  cu  măsură.

Din dragoste pentru general,

Nu meritam acest calvar real.

Lamentări pentru greșelile săvârșite

Eu știu vrute și nevrute.

Sprijin cer, precis .

Speranța notarului în scris.

MARGA:

(intervine prompt)

 Noni, tu te auzi ce spui acolo?

Realizezi cu luciditate natura cuvintelor scoase din gură?

ANINA: (curioasă)

Mă întreb dacă lucrurile petrecute acum sunt reale, deoarece am aspirat cuvânt cu cuvânt din ce-a spus Noni!

Dacă nu avem sprijin, vom fi nimicite sub povara suferinței.

Indreptați-mă, vă rog, nu mă mai legănați,  amețesc.

IONA: (ridicând mătura în chip de revolver)

Aceste cuvinte vor lua forma de riguros și sunt foarte fermă.

Voi nu mai aveți vină. Nu,  îndur urmarea acțiunilor rele, făcături, scurt pe doi. Indepărtați-vă, fetelor, cât mai departe!

MARGA: (revoltată, se ridică de pe canapea în picioare)

Noni, cer lămuriri de două zile!

Nu ne ajuți să înțelegem ce spui sau,  mai bine spus,  ce ai să ne spui…?

Jur că nu intuiesc!

ANINA:

(cu voce suavă în chip de nebună)

Vă invit să facem o călătorie lungă.

Călătorie împreună,  eu cu voi?

Voi cu mine?  Și noi toate!

 In zi lumină?

Această deplasare!(simulând manșa)

IONA: (lasă mătura jos)

(tremură, este speriată)

Nu rari, nu veritate.

Aici și doar cu realitate

Nu cu hipnoză.

Buza peste buză.

(își duce degetul la buza de jos)

Marga, general.

Eu la gâtul acelui notar,

Mama lui  si babalâcul.

Și noi unde cu calabalâcul?

Vila, vila cere sec.

Pe Victoriei lângă CEC.

El elită,  teren nu vinde,

Spune clar,  că nu îl prinde.

MARGA: (supărată)

Paradoxal moment. Noni, te-ai țăcănit? Și nu ești singură!

Crede-mă, să nu mai ieși afară, că sigur ai să  contaminezi și pe alții!

Simplu. Interdicție !Parol! Stai în casă!

ANINA: (se ridică în picioare)

Soră, să chemăm doctorul! Da! Da! Da! Pe Radu!

Să vină degrabă încoace!

Stare generală! Sau nu!

(se duce aproape de marginea scenei către spectatori,  face o plecăciune)

Acum, eu sunt general, medicul i-ar fi dăunător lui Noni!

Poate o calmează! Știu eu, medicii doar calmează și nu mai operează.

Să vină notarul Mihail. Da! Da! Petroviciu, Petroviciu, să vină urgent! Lui Noni îi lăsăm un testament, poate o fericește. Cine știe?

Clar, Tiberiu știe ce-o doare pe a lui mamă.

Ma uimește gradul de evoluție, auzi, general, eu !

Cel ce cunoaște are și putere,  nu credeți?

Și ne urcăm la dimensiuni și mai înalte, așa,  cât Petroviciu cu bomba în el, că de câine demn nu e! Frate…

MARGA: (pune mainile pe urechi și strigă tare)

Basta!

Bun simț să aveți, emoții, sentimente, fapte și orgoliu, toate la un loc, aici în Victoriei!

Da, da și mai bine decât alții,  cu voința proprie, atașament sau devoțiune, instinct sau obișnuință!

Ce mai contează? Conștiință de grup se cere,  strângem rândurile și pe care drum mergem, pe cel al pierzaniei și al suferinței sau pe drumul revoluției și al binelui?

IONA: (o aprobă dând din cap, ridică degetul arătător indicând în sus)

Dacă omul nostru alege să facă fapte rele, nesimțitor și dur, să ucidă fericirea fetelor, toate acestea se vor contoriza în propriul lui destin.

Acestea le numesc eu vicii, meschinăria, ipocrizia, minciuna  și invidia și mergând până la mania distructivă! (gest revolver)

 Va avea de furcă cu mine !

Parol, dragă!

ANINA: (aproape de marginea scenei, monolog cu cei din scaune)

El  nu este capabil de mizerii și totuși slujește în scopuri egoiste.

Sunt capabilă să observ, să judec drept și să-i înteleg natura.

Să ieșim din piesa asta, am văzut-o încă de la început, puțin câte puțin,

în mod gradat, de la soldat și până la ultimul bărbat, printr-un efort constant și intens.

 Are capacitatea rară de-a transforma și de-a orienta natura acțiunilor  generale, spre fapte virtuoase și normale, demne de stat și locuit pe Calea Victoriei, vecină cu CEC Palat și nu aici în pat.

La ușă  că  sună acuși.

Cine? 2 contra 3. Nu.

Scurt pe 2.

Vă spun eu, Anina.

Și nu vă mai legăn,

Căci am pe cine legăna.

Cum era,  eu lesinată și ele grămadă, vă intreb pe voi.

Notarul la Doctor

Sau Doctorul la Notar.

(soneria) Trrrr !Trrrrr !

MARGA:

(precipitată și speriată, alergând prin salonul casei)

Iona, tu ia furca,  ba nu, fusul.

Anina, tu ia căușul. Ce ne facem, dragă?(se trage de păr)

ANINA:

(se duce la ușă)

Acolo  și  acolo, acolo.  Vila! Palatul din Calea Victoriei !

Și tot ce se află la această dată.

Tiberiu, Tiberiu,  a sosit Tiberiu!

TIBERIU:

(mantoul cu mânecile în buzunare, capul bandajat, fața tumefiată)

Buna ziua, casă Victorioasă!

Ajuns în fața CEC-ului, era poștașul, nea Sică.

Mi-a pus la piept un plic mare pentru voi.

Ia vedeti cine îl expediază, eu în niciun caz.

Cazul meu e special!

IONA: (bolborosește)

Frustrata Marga și Iona, noi,  fffeeeemeiii, trei, te așteptam pe tine, fiul meu- bravul meu fiu- ca să ne sprijini.

In maaare situație ne-am băgat, dragul meu fiu, dar ne pasă!

Pe nepusă masă.

ANINA:

(il strange in brate pe Tibi)

Eu voiam să deschid o scoala de arte, criza a venit!

Stii, e visul meu, pe alții să învăț.

Frumosul marele învăț.

Vioara, pianul, poezia, teatrul…

Artele frumoase, în general!

TIBERIU: (poziție de drepți)

Colonel Ionașcu Tiberiu raportez:

Doi pe trei…Fior mare izbucnește…Bravo…

Draga mea, ce ne oprește?

Cu pensia mea si cu averea ta, om  putea.

Și generații de generații vor cânta această frumoasă muzică.

Drama, comedia, în râs ei nu vor lua ideea ta și-a mea și-a altora.

Arta de a învăța este ușoară-grea.

Cu capete deschise, i-om învăța, Anina mea,

Iubita mea, frumoasă mânușiță….. îndurarea.

(cade în genunchi în fața Aninei cu ochii la mâna ei ) Femeii!

MARGA: (sare în fața lor speriată de groaza nebuniei care pune stăpânire pe ea)

          (răstit) Sstai, Tiberiu, nu e vremea acum.

          (desface în grabă și citește fugar plicul pentru sine) Maaaaterialistul, coooomunistul, Mihail Petroviciu, notarul familiei…

          Tata nu are nicio vină!

Iona, iată testamentul lăsat în arhiva biroului Petroviciu Bogdan Petru!

Auzi, ce onoare, sa-l expedieze cu Poșta!

Ce mamă avea?

Ce tată avea?

De ce s-a jucat cu răbdarea mea?

Dramatic, nu?

Spuneți-mi și voi ceva.

Mă doare inima asta a mea!

Când ea tresaltă,

Lui nici că-i pasă!

Ah, de unde atâta curaj?!

Și eu,  care mă credeam un general,  fusei învinsă și răpusă.

De marea dragoste de-a aștepta,

Că legea ce-mi fuse impusă.

Să stau în banca mea

In rândul doi,

A treia de la geam

Privind ce am

Și ce nu am.

Victoria nespusă, impusă, dedusă!

Și în cele din urmă, eu, răpusă! (duce degetul la gură)

Sssst! sssst! Liniște….

Să fie șii în a mea nebunie!

Se dă citire testamentului

Să-l asculte tot regimentul!

Eu înnebunii de-atâtea grozăvii.

(dă testamentul Ionei)

IONA: (cu atitudine fermă,  aproape de marginea scenei)

          (dă citire ….)  Frumoasă Mare Intenție

Acesta vine în completarea  Testamentului,   care se află în casa noastră.

Hârtia  are valoare, frumoasă mică intenție înmugurit-a în mintea amicilor. 

Eu,  de probă ca mai mereu, probai, fie-mi cu  iertare, rămâne în arhiva bunului meu prieten, notarul Petroviciu Petru Bogdan.

Ce m-a determinat să iau această alegere este simplul fapt de a aduce la cunoștiința fiicelor mele iubite, că le mulțumesc pentru răbdarea de care au dat dovadă să aștepte până în acest moment.

Imi cer iertare, Margaret Hunan, dar vila din Victoriei îi aparține celei mici, Aninei.

Fără această măsură, voi nu puteați intra în istoria familiei noastre.

Știți bine, cei ce aleg să fie mici, surghiun se numește.

Cei ce aleg să fie mari, șșșt, șșșt, liniște….

Așa mai merge și încă nu am terminat cu proba.

Imi doresc ca această faptă s-o duceți mai departe.

Cu bravii mei nepoți, bravi cu brațe tari,  suprem,  nu-i asa?

Scurt, doi pe trei în program intră: Anina, Marga, Iona, Tiberiu și Poșta

ce aduce acest plic.

Aș mai adăuga ceva cu permisiunea voastră, bineînțeles!

Știu și eu cât timp a mai trecut pe la voi,  mirenii,

Și cât o mai trece,  nu știu, poate milenii.

Legea se schimbă, că de aceea este lege.

Subscriu,  așa să fie: respectat.

Marga, cu fiul notarului să nu te-ncurci și nici act de căsătorie să nu închei.

Mama lui mi-a dat mult de furcă, înțelegeți voi,  mă adora.

Mai bine fără brațe, decât în brațele ei. Nu, nu… Respect.

Iona, tu nu uita  ce te-am rugat!

Tiberiu, brav bărbat, în casa mea tu l-ai băgat, să fie cu onoare și cu titlu, că așa îi stă bine unui bărbat talentat.

Anina si Tiberiu: Dragii mei, eu voi veghea mereu asupra voastră și dacă Iona nu mai este,  a fost om bun, ce a pastrat capitalul neatins.

Și mulți fii de neînvins să faceti voi, dar nu în vis!

Eroi….Eroi…Eroi…

Iar poștasului să-i mulțumiți cum se cuvine,

Daca aveți ceva în mâna, știti are și el un piept în sine,

O inimă   și vine victorios  cu pensia

La tine și la tine,  cum a venit și la mine!

Altă valoare,

 Mică, mare.

El vină nici că are.

Vă spun, fiți cu băgare de seamă

Acest nume să nu piară!

Vila fără număr

Din Victoriei

De lângă CEC să rămână!

Petru Hunan – General

TIBERIU, ANINA SI IONA:

( se țin cu toții în brațe și cântă)

Strigăm Victoriei,  ura! ura! ura!

Aducem noi întruna, e real!

Știm  ce spune oare  gura!gura!gura!

In general ?

Hai, mâna să ne-o dăm acuma!

Pentru acest popor și ogor

O, dor! O, dor!

În genunchi

Noi să cântăm!

Imnul,  imnul acestui popor!

Brav popor!

O,  dor! O, dor!

MARGA: (răvășită și pierdută)

Liniste cer. Hai!

Poate un bărbat

Pe mine m-a visat

Iar el,  încetișor, repejor.

Aici  cu dor, cu dor.

IONA (scuturând -o cu milă)

Trezit, trezit să fie, fato.

Mă rog să fie!

Să vină-încoace.

Și de s-o întoarce,

Noi ușa să nu o încuiem, (către marginea scenei,  gesticulează)

Că îl aștept eu

Pe poștaș.

Auziră-ți voi?

Adică  eu!

… matusalemică

…matusalemică

… matusalemică

Mă rog, cu pensia

Mare – mică,

Să văd ce-o să zică?

Ce-o să zică, fato?(își schimbă vocea)

 Ia-o, ia-o!

Ce credeai,  că am murit?

Sau că ți-am furat-o?

N-am vină! N-am vină!

Am și eu o inimă

Și un piept

In care bate! bate ! bate!

O  inimă…

Mică! Mică! Mică!

Dar cu frică, frică, frică.

Semnează coponu, dragă.

Și luna viitoare

Să mă aștepți

Mare – mică,

Mare – mică,

Mare – mică!

ANINA:

Acum eu sunt mare …mică ce-l leagănă fără frică,

Tinerică, tinerel fără brațe rămase el.

SFÂRȘIT, NICIODATĂ,

Pentru a lor faptă,

Ochii mei în lacrimi înoată.

Copiilor am să le spun:

Tatăl Vostru brav și bun,

Pleca la pădure

Lemnul să-l fure

Voi să nu furați!

Nu e demn, vă jur!

Este ca în poveste

Cine fură azi un ou,

Mâine va fura un bou.

Și frumos nu este.

Mici eroi  mama  crește.       

TIBI:

Cine azi copaci plantează,

Mâine aur valorează.

Misiune am acum,  să fiu un tată bun!

Copiilor să le spun , cărunt  sunt de a mea bravă  ispravă;

Voi cu barda să nu dați în falnicii copaci, că ea sare, viață are.

Bratele acum  îmi sunt în sfântul Pământ.

Voi  să nu uitați să  îl apărați .

Tot în el mă voi duce și eu, vină să nu-i căutați     

Și să-l apărați

Bravii mei frați!

Eu sunt un beteag,

Ce să fac eu cu un steag?

In bravul meu gând

Am să tresalt plângând

Dorul misiunii, dorul săvârșirii

Nu prin prisma urii.

Ci   așa,  ca eroii,

Stau aici pe Calea Victoriei.

Cu ochii pe geam,

Ce-o să am sau n-o să am.

Sfârșit,   niciodată!

Pentru această faptă

Mică-mare, mare-mică

Să fiți fără frică.

                                                Se lasă Cortina .

In sfârsit,  postez  Oglida de pirită, motiv de mare bucurie, dragostea mea dintâi.  

 

 

 

Oglinda de pirită

 

 Viorica Dagdelen

  

Personaje:

 Georgianne Rice

Constantinoff Pendiana Kreeft

 

Prezentarea  personajelor:

Georgianne  Rice -  37 ani neîmpliniţi, româncă plecată de 20  ani  în Elveţia. 

Arhitect cunoscut în țara de adopție, adepta conceptului ”contra designului minimalist”, îl poartă în suflet pe Mihai Eminescu.

Căsătorită, mamă a doi copii.

Contantinoff Pendiana Kreeft  – 38 ani împlinţi, de origine grec, stabilit de 8 ani în  Olanda. Este arhitect, o adevărată legendă a breslei în Olanda și nu numai.

Roma –anul 2008 iunie-septembrie

 

Actul  I- sufrageria apartamentului din Roma al Georgiannei; 

( Soarele este ceva mai blând,  iar vremea este în continuare frumoasă.

Aflată la Roma de două luni, pentru un proiect, Georgianne se simte obosită și epuizată, orașul îi pare invadat de hoarde de turiști. Vrea să se termine totul cât mai repede, să se întoarcă acasă la soț și copii).

Georgianne (intră în sufragerie):

Am avut suficient timp să descopăr eterna Romă, deseori rămânând fără respiraţie, arhitectură bogată şi veritabilă, autenticitate maximă, îngenunchiată într-o stare de admiratie, am jucat un şotron de vise, călătorind fără efort  prin timp.

(voce maximă)

Adooor  marii oameni care au  făcut  Roma un miracol urban al lumii!

( un gând o invadă)

Peste șase zile voi fi cu familia, voi fi iar în sânul ei. Am și motiv este ziua  fiului meu, cel care la aeroport mi-a dăruit o lalea roșie, spunându—mi scurt  romantica şi trimiţându-mi,  până nu l-am mai văzut, sărutări în vânt.

Acest miracol de copil este un dar de la Dumnezeu , doar eu pot  înţelege cuvintele  lui, am adus acea învăţătură prea devreme în mintea sa. ( plânge)

Acum  recunosc că dorul este maxim.

( se îndreaptă către birou , se aşează pe scaun şi zărește pe masă lângă mapă  un plic mare, îl  ia în mână și citește):

 Biroul Central PETER ZUMTHOR  Zurich !!! 

Au  greşit cumva?! De ce eu?  

 Arhitect Georgianne Rice,

Arhitectura joacă un rol educativ- cum vrem să trăim!

O clădire poate să schimbe modul de a gândi.

Roma nu este suficient, v-aţi pus ideile în aplicare pe o scară largă creând un nume solid biroului nostru .

Următoarea  destinaţie Volendam –Olanda.

Vă doresc să fiţi a doua femeie care va câştiga premiul ,,PRITZKER’’,

drept urmare se cere     mintea şi  contribuţia dumneavoastră în Volendam-Olanda.

Am pus la dispoziţie Biroului Volendam Cv-ul dumneavoastră.’’

Cu deosebit respect ,

Preşedinte

 Peter Zumthor 

(Georgianne zâmbește  forţat)

Echivalentul Oscarului pentru arhitectură ?

Ştiu bine cine este întâia femeie care l-a obținut.

Această femeie a creat un ,,concept al formelor mişcătoare’’, cu o geometrie fragmentată care evocă haosul fluid al vieţii moderne ,

Zaha Hadid , obsesivă femeie…  Da!

Acum am acea asemănare cu Zaha Hadid, îmi neg soliditatea.

În Zurich am lăsat un edificiu solid,  soţul şi cei doi copii ( o lacrimă îi căzu pe obrazul drept), ducând dorul pe picioare mi-am pus ideile în aplicare. 

Da , mi-a spus soţul la aeroport cuvinte încurajatoare :

,, – Slujba este cea care ne menţine aproape ’’  ….

În acest fel mă iubeşte el, de a mă reduce la tăcere, spunându-mi că putem avea totul în viaţă, ajutând suficient de mult oamenii. Copiilor le spune  ducându-i seara la culcare :

,,Iată şi ziua de mâine cum se pregătesc învingătorii !’’ (împăturește scrisoarea şi caută plicul zărind în acest moment şi cel de-al doilea plic expediat din Berna)    

Este prea mult! (revoltată ):

De ce nu l-am văzut înainte de afla  următoarea  destinaţie ?

( îl deschide rapid, ia o atitudine similară soţului ei – cu tact şi calm)

Berna , 21 septembrie 2008 

,,Scumpa noastră,

,, Ştiu şi înţeleg, eşti un omagiu adus pământului şi mării, o reamintire vie a sursei de la care provine frumosul.

Îţi acord aceşti 2 ani din viaţă în spatele familiei.

 Sunt de acord să rămâi la Marea Nordului.

 Fără telefoane şi scrisori.

Promit că vom fi bine, nu-ţi spun să ne uiţi,  ci doar  atât : RECLĂDEŞTE PENTRU  NOI!

PS:  În curând vei mulţumi pentru toate acestea biroului tău,   este o şansă , poate ultimul contract în următorii ani.

Albert  Rice şi copii  te sărută.

(Georgianne plânge, ţine în mână plicul  soţului ei şi constată că  într-un şerveţel albastru în plic  era o lalea  presată şi mucegăită , devenită neagră , plânge cu capul în mâini  şi spune cu voce  scăzută:

laleaua neagră)

Fiul meu  mi-a trasat această destinaţie cu două luni înainte, acum nu fac decât să mă luminez.

 Fără telefoane şi scrisori…

Cele mai preţioase bijuterii,  Albert şi copii, îi voi purta în ţara florilor ca pe o disticţie .

( ia pixul şi notează  în subsolul scrisorii de la soțul ei)

 ( voce la intensitate maximă)

Roma este ca o femeie  frumoasă  pe care, înainte să o întâlneşti vreodată,  ai văzut-o la cinema,  la televizor, în  reviste.

Roma nu este o Divă, realitatea întrece cu mult imaginaţia!

Roma te lasă fără respiraţie!

 ( a terminat de notat, împătureşte scrisoarea,  o pune la piept în dreptul inimii şi continuă) :

 Fără respiraţie voi lucra doi ani în ţara florilor  şi revederea va fi pe măsură.

Chiar nu imi doresc acest premiu în arhitectură.

(Pauză, se schimbă decorul, decor ce va rămâne până la sfârşitul piesei).

Actul  II

23 septembrie 2008,  Volendam –Olanda

Constantinoff Pendiana Kreeft (se află în biroul său, are în mână un plic cu antetul primăriei locale) :

Ce-o mai fi vrând edilul, e iar ședință la primărie sau un proiect nou?

 (desface  plicul şi citește):  

Domnule Pendiana ,

Nu vă temeți,  bani există!

Ştiu, se va instala criza şi aici.

Dar noi vom reuşi.

Vă propun următorul proiect : de a recondiţiona  strada   principală şi cea mai importantă din portul nostru.

Asociaţia pescarilor din Volendam îşi dorește această lucrare .

Deţin câteva CV-uri ale  celor mai mari arhitecţi-designeri din lume .

Selecţia vă aparţine , un lucru este însă cert: echipa va fi condusă de dumneavoastră .

În opt  zile începe derularea proiectului.

Cu mulţumiri şi siguranţa că acceptaţi,

Al dumneavoastră ……

Start selecţiei !!!

 (în plic găsește şi CV-urile celor care  vor reîntregi echipa)

Selecţie se cere, asta voi face, doar cei buni vor mulge Holstein-ul, vor inspira aerul de aici, unde iarba  creşte cel mai verde, legenda este la ea acasă, Regina este pe tron şi roata morii se învârte.

(Se sting luminile ….Actorul revine cu o ţinută puţin schimbată)

 

Actul III

01 octombrie 2008,  Volendam – Olanda

Constantinoff Pendiana Kreeft ( în biroul său):  

 Un arhitect pleacă de la  baza sa ,  planşeta. Se ajută de  teul  din lemn,  echerul de 30 °, echerul de  40°, linia,  compasul și,  de ce nu,  viitorul.  ( se apropie de laptop-ul său şi îl atinse  ostentativ , zâmbeşte şi deschide ochii larg  )

Aici este viitorul şi baza: tridimensională , x, y,z; cei 3D –MAX.( Râde). ( schiţează gestul  de a-şi aranja barbă frumos tunsă  şi spune)  :

 Fără barbă un bărbat nu poate fi arhitect!

 Într-o ordine firească a stării,  întâi este  plăcerea şi mai apoi frumosul întors la 30 ° , 45°, intersecţii de corpuri, piramida  care se intersectează cu conul şi de aici miezul comun.  Autodesc , Autocad, Arhicad, toate au fost create  pentru un arhitect  perfect, vitruvian perfect.

(pleacă de lângă  laptop) :

Deţin spaţiu , această casă este încărcată de istorie, a fost construită din 1867 , este cea mai frumoasă casă de pe aici:

( indicând cu braţele) luminoasă , înconjurată de flori şi mobilier clasic. Voi avea cea mai frumoasă toamnă, ar fi fost bine să am și o femeie cu care să împart totul. Spre dimineață, am visat-o pe mama. Avea în mână o lalea neagră. Nu mi-a spus nimic, dacă aș fi putut, aș fi prelungit visul în realitate.

Am terminat și cu selecția pentru proiect. Am parcurs toate cv-urile și am ales-o pe Georgianne Rice.

( emoționat)

Sincer,  este o axiomă fără teamă pe harta recondiţionărilor, are ceva particular, din mulţi am ales-o pe ea.

 A absolvit  Universitatea de Arhitectură din Berna- Elveţia, având curaj mai târziu să-și creeze un stil, fidelă cu ea însăşi ( citește din CV) Lucerna, Zurich, Berna, castele din Elveţia.

Adoră puternicele accente ale stilurilor baroc şi  gotic , negrul omniprezent ,  se află întotdeauna la frontiera dintre masculin-feminin, brutal-romantic, forţă-senzualitate.

(Constantinoff radiază )

Fără îndoială,   am făcut o alegere bună.

(zâmbește,  se aude soneria)

A sosit!

Am pregătit o hortensie albastru violet-pentru ea , floarea de sezon a Olandei .

(Precipitat,   se îndreptă la uşă fără floare, deschide ușa. Georgianne Rice este îmbrăcată în negru, pantaloni skini, cizme cu talpă joasă și șiret, singura pată de culoare fiind modelul floral de pe jachetă, hortensie mov-bleu).

Constantinoff Pendiana Kreef:

(zâmbind  cald,  întinse mâna dreaptă,  aplecându-se să o sărute pe obraz, gest uzual în Olanda).

Georgianne Rice (făcu un pas înapoi în semn că nu dorea în niciun fel apropierea acestuia -  la ea nu se proceda aşa – îi întinse mâna bărbăteşte):

J’ai apprécié la distance!

 

Constantinoff  Pendiana Kreef: Bonjur,  mademoiselle!

J’ai remarqué la beauté éternelle, s’il te plait, on peut parler en roumaine?!

 

Georgianne Rice:  Roumaine?                                                             

Quelle est la liaison?! Et pourquoi en roumaine?

Constantinoff  Pendiana Kreef: ( cu voce normală,  dintr-o suflare) :

 În gândurile  noastre undă putem , desigur şi aici  în Volendam…..

 

Georgianne Rice:

Personalitate complexă, găsesc  aici o persoană  cu o cultură impresionantă cu lecturi vaste şi  profunde cu educaţie pe măsura celebrităţii.

(Sunt  deja faţă în faţă pe cele 2 fotolii-  vizitator )

 

Constantinoff Pendiana Kreef :

Nu am fost un copil oarecare, crescut la Atena, într-o familie respectabilă de arhitecţi pe linie paternă , tatăl un colecţionar de artă, mama medic.  (oftează adânc) .

Georgianne Rice (calmă):

 Ştiu,  din CV-ul tau  .

De aceea mi-ai cerut să vorbim româneşte, doar o mamă îşi doreşte acest lucru .

Constantinoff Pendiana Kreef( privind ţintă în sus):

A părăsit acest Pământ,   cum a părăsit şi România, de la fragedă vârstă…

( lasă  capul in jos, mângâindu-și barba). 

Stilul clasic va rămâne întotdeauna neafectat de succedarea firească a diverselor curente .

Am ucenicit de la cinci ani , primind o educaţie solidă în domeniul luxului , dar şi al unei mari pasiuni pentru tot ce înseamnă  România.

Georgianne Rice

Colaborare de prestigiu, mă declar mulţumită, asta fac şi eu.  

Pentru început îţi propun un joc.

Îl ştii pe marele poet universal Mihai Eminescu ?

Constantinoff Pendiana Kreef :  

Da şi nu! ( cu o voce joasă )

Numele nostru este sinonim cu noutatea, simplitate, simţ practic şi transparent, hmm.

Georgianne Rice  ( intervine hotărâtă ) :

Când vine vorba despre stil , interiorul să nu piardă din căldură !

 Pasionată de poezie , simbolistică, miez şi aspect funcţional, cred că  spaţiul trebuie să fie exploatat într-o manieră dulce, cu  acurateţe, simţ practic şi transparenţe frapante, doar aşa devii un adevărat icon în materie de design.

Te provoc,  un cuvânt definitoriu pentru creaţiile tale cer acum!

Constantinoff Pendiana Kreef:

 Vrei  mai multe cuvinte neapărat, hai să-ți spun mai multe cuvinte mister, seducție, magie, absint.

Georgianne Rice  (zâmbește):

 Ai doar 38 de ani şi o notorietate care îţi  depăşeşte considerabil vârsta. Epoca noastră este una de tensiune, una aflată sub contradicția etic-estetic.

Constantinoff Pendiana Rice ( se încruntă uşor):

Sunt supus la o grea încercare.

Georgianne Rice:

 Diferenţele fac versiunea …

Constantinoff Pendiana Kreef (gest amplu cu braţele):

Suntem ameninţaţi de o eventuală ploaie  adusă de la Roma ?

Georgianne Rice:

 America 2008, Roma, încărcată de istorie, un stil nou,  Constantinoff,

 art –nouveau : sticlă,  cristal baccarat, praf de aur, flori embosate,  mătase, tapet de Cordoba.

Constantinoff Pendiana Rice (uimit):

Designul l-ai îmbrăţisat în America pe lângă Karim Rashid.  Important, deosebit şi creativ acest om!

Posibilităţile de alegere sunt astăzi infinite. Pot spune că este mult mai important decât a fi la modă.

 Îți spun 2009 va fi  riguros,  cu   note de mijloc, lemn şi piele.

Georgianne Rice :

 Ani puternici , precişi şi robuşti.

Constantinoff Pendiana Kraft (calm): 

 Eticismul este la tine, există acea bunătate esenţială care este mai preţioasă decât iscusinţa inteligenţei .

Georgianne Rice :  

Ai ajuns la suprema maturitate şi îmi impui bunătatea ?

Constantinoff Pendiana Kreef (privind-o direct în ochi):

Eu ştiu în ce constă misterul femeii şi forţa bărbatului şi traduc această ştiinţa în artă pură, crede-mă.  

Nu descopăr ce s-a întâmplat.

 Tu vii  de pe un tărâm al metamorfozei ?

Eşti o împătimită a poeziei ?

Funcţionezi strict pe coordonatele bunului gust şi totuşi nu îmi place acest parfum. ( zâmbi amar)

Georgianne Rice (ridică ochii spre el):

Un foc mistuitor  face ca lumea să desverzească.

Chiar nu vreau să impun o altă perspectivă asupra cotidianului vizibil de aici !

Doar atât îţi spun, personalitatea se reinventează, stilul îl schimbă pe om, cu siguranţă vom crea noi punţi către Univers şi o viaţă mai frumoasă!

 Va veni momentul 2009 şi ai să vezi splendoarea.( lăsă ochii în jos).

Constantinoff Pendiana Kreef (interesat să schimbe subiectul ):

 Du-mă repede pe un tărâm de vis, de exemplu eminescian  şi recită-mi în limba noastră maternă  Ce-ţi doresc eu ție, dulce Românie?

Georgianne Rice (emoționată, voce stinsă) :

Unde a fost scrisă această poezie?

Constantinoff Pendiana Kreeft:  

Unde?

Recitată într-un port  al Mării Nordului aici în Volendam de către tine, acum.

Georgianne Rice:

 Timp si spaţiu, dimensiune cât cuprinde, un răspuns mulţumitor,  dar nu complet.  Într-un port a fost scrisă.

Constantinoff Pendiana Kreeft (zâmbet larg):

 Brăila,  Galaţi, Tulcea , Constanţa …. 

Georgianne Rice:

Giurgiu, apă, port, Dunăre,  toate tind spre fantezie.

Anul 2009? Alambicată situaţie, o adevărată revoluţie, o istorie aparte.

Curiozitate 2009.

Constantinoff  Pendiana Kreeft (prinse ideea si spuse) :

Paleta noastră de clienţi include oameni diverşi, de la directori de top, bancheri, până la celebrităţi, star-uri rock  şi mame pasionate de artă.

 

Georgianne Rice (pe un ton de reproş):

High life-ul a făcut ca noi să devenim adevărate celebrităţi. Nu te surprinde adevărata diversiune a acestei diversităţi? 

Constantinoff Pendiana Kreeft :

 Cred că mă pot integra oriunde, de fapt depinde de tipul de ramă în care vreau să mă încadrez , omul modern, de pildă, arată surprinzător astăzi!

Georgianne Rice:

Eşti selectiv ? Închei parteneriate decât cu cei buni?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 În această afacere eşti de fapt, apolinic.

Georgianne Rice  ( râs ştrengăresc) :

Eu chiar ador ceea ce facem.

Constantinoff Pendiana Kreeft (expresie de fericire):

  Avem acest aspect comun.  Întrucât suntem pe tărâmul artei, am să îţi cer acum să te limitezi la a vorbi despre artă .

Georgianne Rice:

 Prea mulţi oameni încearcă să ,,potrivească ’’ arta spaţiului în care trăiesc.

Pentru mine,  lucrul cel mai important  în ceea ce priveşte arta, este că aceasta ar trebui să fie personală şi să spună o poveste .

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Per ansamblu, când vine vorba de crearea unui spaţiu de locuit cum abordezi?

Georgianne Rice :

 Îmi fixez ca scop o stare, uneori  am şi teamă, până la final. Știi,  noi dictăm cum ar trebui să se simtă familia în acel spaţiu, însă însemnătatea istorică îmi atrage mult mai mult atenţia.

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Cireaşa apoteotică , distincţie princiară , graţie. Anii  2008, 2009?

 Mai toţi au şi vor achiziţiona palate şi castele.

Certitudine, alegere aristrocrată.

Georgianne Rice :

Fulminant! 

Obiecte rafinate , menite să-i consolideze, să le reconfirme permanent statutul, asigurându-le în acelaşi timp sentimentul puterii şi al grandorii. 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Dar şi din raţionamente pur pragmatice.

Georgianne Rice:

Această admiraţie peste  veacuri eu o  respect astăzi.

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Nicio limită de timp şi bani nu ne este impusă nouă,  artiştilor !

Georgianne Rice :

 Sunt şi dificultăţi în desfăşurarea unui proiect : sarcină de sine, legi , agitaţie politică, timp, bani etc.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Simt că am atins un punct sensibil, că am călcat pe un teren care doare.

Ia calul meu cel alb, el se avântă,

Ca gândul zboară-n lume fără frică,

Dar dacă vrei s-o afli, ţine minte,

Nu sta în valea  aducerii–aminte.

Georgianne Pendiana Kreeft (surprinsă):

Pasiune  ardentă pentru Eminescu, eşti contaminat ?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Doar demonstram  că geniul nu e subsumabil epocilor şi evoluţiilor istorice .

Georgianne, eşti o comoară ascunsă şi totuşi, uiţi că din Romania răsar odoare nepreţuite .

Georgianne Rice :

Într-un periplu prin lume, un ochi avizat  va dori şi va şti să aprecieze frumosul .

 România nu are pământ arid.

Constantinoff Pendiana Rice:

Spune-mi  ceva despre România, te rog !

Ştii,  am oscilat între România şi Olanda.  Cât am stat în cumpănă să aleg…

Georgianne Rice (zâmbeşte):

Cumpănă?! Tu, fecior drag, cum n-a văzut pământul?

Constantinoff  Pendiana Kreeft:.

Da,  eu,  nelinişte, iubire adâncă….

(se ridică din scaun , se îndreptă către hortensie şi recită):

Te du de-o cată , şi-n a ei fereastră

De-o vezi deschide ,  zvârle floarea asta ( îi oferă lui Georgianne hortensia , acum ofilită).

Iubit de tine, te-aş purta o floare,

În dulci grădini aproape lângă soare.

Georgianne Rice: ( priveşte în sus):

O,   geniu mândru, tu nu eşti de mine!

( nu mai poate continua, primește hortensia şi face acelaşi pas înapoi)

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Georgianne, suntem  fiinţe nemuritoare.

Georgianne Rice (zâmbet dureros):

                             Afară plouă, mi-e frig de-a ta privire.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Eu ard, acum tu mă îngheţi?

Georgianne Rice:

  Nu, om să fii, atât  îţi cer  şi nimic altceva,  ci doar inima în piept să ai. Recunosc,  împărtăşim aceeaşi dragoste şi dor,  sub braţul artei să ne adăpostim și de flori să ne acoperim.

Constantinoff Pendiana Kreeft :

                   Să ştiu că-i slab  al meu braţ

                             Şi doar  iubirea să-l susţină. 

Georgianne Rice: 

                            La om e un merit ce la zei n-a fost.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

                            De mă iubeşti , să-mi fii de seama mea ,

                            Fă-mi dar de nuntă nemurirea ta !

        Femeie scumpă ca să-mi mângâi chinul!

        Deasupra lumii  risipeşte-n şoapte

        El se-nalţă-un curcubeu în noapte.

Georgianne Pendiana Kreeft:

Stop joc!

( Georgianne îşi aprinse o ţigară şi trase cu sete din ea)

Nu înteleg,  depui un uriaş efort.

(suflă uşor fumul şi-l privește pe Constantinoff  printre pleoapele întredeschise)

Geniul în imensul lui orgoliu  a  lăsat un succes deplin aici pe Pământ.

Acum lucrurile nu sunt chiar simple.

Nu-mi dau seama.

Ai un motiv personal?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Acapararea puterii. 

Georgianne Rice:

Ce altceva îţi închipui că am putea urmări să obţinem într-o perioadă atât de scurtă.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Timp! Nu te sfii!

Bani, bani, bani, tot mai mulţi bani!

Georgianne Pendiana Kreeft:

Păianjenul  ţese Constantinoff?

Pentru a avea bani trebuie să produci, dar pentru a produce  trebuie să munceşti şi ca să munceşti,  iţi trebuie timp.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Ecuaţie, cerc vicios şi niciodată la capăt.

Georgianne Rice ( nemulţumită de făgaşul discuţiei, ia atitudine ):

Tu cum vezi munca? Epuizare, obţinere, tentaţie, ameninţare? Faliment?

Refuz  să cred că  funcţionezi  aşa!

Constantinoff Pendiana Kreeft ( privind-o în ochi ):

Calm, te-ai dus prea departe cu intuiţia feminină, reechilibrează-te !

Obiectivul nostru ca artişti este acela că cel ce propune să fie învins. Şi de cele mai multe ori acceptă , crede-mă ….

Georgianne Rice ( uşor revoltată):

Mă simt iremediabil pierdută !

Aşa funcţionaţi voi aici în Olanda?

 Trebuie să respect  anumite condiţii din partea voastră , pe care nu le mai pot evita ?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Întotdeauna noi avem ceva de câştigat!

Georgianne Rice: (ridicând privirea) :

Noi ? Noi doi? Care noi?

Nu-mi place conotaţia !

Sincer,  fii mai concret!

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Dependenţa atrage automat un gram de înrobire , de limtare şi noi avem nevoie ca oamenii să fie cât mai limitaţi şi mecanici în munca lor. 

Georgianne Rice:

Catastrofă, televizor, telefon, computer, informaţie, cafea, tutun, substanţe, bani, viruşi  extrem de virulenţi.

Prinzi ideea ?

Răul provocat prin crime naturale.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Perioada  actuală se pretează mai ales la crearea unor conflicte de ordin etnic  şi economic.

Georgianne Rice:

 Absurd şi inconceptibil!

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Absurdul   îmbracă o haină grotească, scop precis,  dar nu şi esenţial.

Olanda asigură succesul, pedepsele nu sunt aspre,  deschidere iţi oferă,  o ştie o lume întreagă !

Georgianne Rice (se ridică în picioare, indicând cu arătătorul în sus ):

Criza s-a instalat în America şi în curând va cuprinde mapamondul!

Este generată, oare?

Cine sprijină acest fapt ?

Cine deţine puterea ? 

Judec la rece crede-mă!

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Atitudine pasivă, lipsită de putere, lamentări, marea majoritate victimă, cât despre sprijin, posesie,  nu ştiu, Dumnezeu cu mila, vom afla în cele ce vom trăi.

Ce-i mai important,  tu eşti aici şi nu Elveţia, nu în Italia  şi  purtând România în suflet .

Georgianne Rice:

Virilitatea bărbatului, intuiţia femeii, tot mai scăzută , proliferarea sexualităţii aberante, pornografia inimaginabil (duce mână la frunte şi îşi acoperă ochii)

Practici rele, într-un cuvânt, cutumă contemporană. 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

  Sunt prea puţini cei rămaşi neatinşi. Să ne bucurăm că facem parte din ei.

Georgianne Rice:

Mi-am  croşetat o plasă fără titluri, funcţii,  recunoaştere, apogeul niciodată, ci doar marea dragoste pentru artă, păstrarea intactă a minţii şi iubirea faţă de Dumnezeu şi Fiul Său.

Aşa mă definesc eu!

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Trebuie să faci mici compromisuri , pentru a te bucura ulterior de toate avantajele enumerate.  Îți dau un sfat, fii rea cu cei buni și bună cu cei răi.

Georgianne Rice:

Singurul  compromis este unirea cu oamenii în idei şi concepte benefice, pozitive, pe termen lung .

Știu, noi doi putem. 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Recunoști că trebuie întărit filonul tradiţiilor strămoşeşti?

Georgianne Rice:

Haosul şi dezbinarea îmi sunt străine, învrăjbirea semenilor – luptă oarbă.

Nu, nu, toate acestea generează lipsa unităţii.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Iartă-mă, cei mai mulţi oameni sunt slabi şi laşi.

Georgianne Rice:

 Rezist şi de-ar rămâne doar o parte de adevăr, eu tot rezist!

Constantinoff  Pendiana Kreeft:

Nu contest  puterea ta de a iubi tot ce mișcă: frunza, iarba, codrul, păsările, apa, focul, sarea, pentru că ele nu te pot minţi!

 Totuşi, cum reacţionezi la un eventual blocaj de concepţii?

Georgianne Rice :

Stăpânirea fermă a energiilor mele mintale va împărţi cu chibzuinţă.

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Cum, ori-ori?

Georgianne Rice:

Omul în general este om şi-l reflectă sensibilitatea, personalitatea şi aspiraţia,  cu masură.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Simţurile nu iau vacanţă, ci doar te atrag spre vacanţă , ca un magnet.

Georgianne,  eşti în vacanţă și avem toate şansele să descoperim  la tot pasul bogăţii uimitoare  de arhitectură –este ca o excursie a spiritului care ne transformă .

Olanda a inspirat pe mulţi și a plăsmuit celebre basme sub porţile castelelor de aici.

Tot aici s-a scris şi ,,Laleaua Neagră ’’.

Georgianne Rice:

 1672, Olanda, oraşul Haga , Alexandre Dumas .

Vacanţa este sezonul viselor, orice călătorie ne face cunoștinţă cu arta de a locui, de a trăi  şi de a mânca la un nivel realmente regesc.

Cine nu a visat la nobila  măreţie a ţinuturilor castelelor ? 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Suflete romantice, parcă fermecate de peisajul tulburător, umed şi luxuriant .

Castelele din Olanda  par perfect integrate ca şi cum ar fi crescut aici de când lumea.

Hai să hoinărim,  Georgianne!

 ( începu să zburde iradiind de fericire )

Georgianne Rice:

De la castel la fermă şi  aici  la birou?

Cheia este la mine !

Constantinoff Pendiana Kreeft:.

(în semn de nemulţumire îşi atinse barba uşor).

 De când lumea , castelanii şi oamenii simpli deopotrivă s-au bucurat de un picnic însorit, coşul de picnic, un vin  rece,  bagheta proaspată şi crocantă,  brânza edam.

Georgianne Rice:

Legături primejdioase .

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Georgianne, ciucurii auriţi sunt într-adevăr o alegere primejdioasă , nu ne-o putem permite decât dacă avem perdele vaporoase de voal şi o cameră suficient de mare  pentru a le găzdui.

O, anotimpuri! O, castele!   M-a făcut să visez precum Rimbaud –mărturia faptului că pe tărâmul  frumuseţii adevărate se întâlnesc fete romanţioase  şi poeţi rebeli.

Visul poate deveni realitate ?

Georgianne Rice:

Cheia este la mine !

Şi chiar nu îmi doresc să deschid cu ea sufletul tău cu piese de tapiserie tulburătoare.

Vreau un suflet nobil,  este drept ! Blazon de aur preţios , ştii care este planta optimiştilor ?

Constantinoff Pendiana Kreeft: (fără cuvinte o ascultă şi în semn că acceptă,dădu uşor din cap)

…..

Georgianne Rice:

Floarea-soarelui ce se orientează mereu spre soare .

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Norocul înfloreşte la marginea drumului, pământul se învârte în jurul soarelui, flori din soare să înflorească, copii din flori, buchet de vară –toamnă.

 

Georgianne Rice:

Culoare aurie, galben luminos şi însorit,  nici o altă culoare nu străluceşte la fel de tare .

Ea are un efect pozitiv asupra dispoziţiei şi luminează spiritele .

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Un perete galben face  ca o cameră să pară foarte luminoasă , floarea soarelui în inimi să purtăm cu căldură : planta optimiştilor , mereu la soare .

Un loc la soare să ne rezervăm Georgianne , vremea florilor va sosi !

Georgianne Rice:

  Broscoi Regal,  ce meriţi acum?

Am ajuns aici cu un nume, pentru un proiect,   să semăn rezistenţă şi ce cultiv ?

Nuanţa şi culoare?  Nici vorbă!

Copii din flori? Nu-mi place termenul.

În limba mea se înţelege altceva, instabilitate.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Ajutor eficient iţi ofer  desigur, siguranţă, deplină siguranţă, elementul principal acesta este siguranţă .

Georgianne Rice :

Recomand protejarea urechilor cu echipament adecvat, cu ochelari de protecţie,   doar aşa  beneficiez de siguranţă deplină .

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Climat sănătos şi confortabil pentru noi, fără  a avea un impact  negativ asupra mediului  înconjurător.

  ( ridică CV –ul  Georgiannei parcurgându-l )

Frumos,  cursuri de designer în America!

Recunoaşteri maxime, probonno într-o casă de bijuterii.

Acum înţelegi de ce ţi-am recitat poezia  ,, Fata în grădina de aur?

 Ființă supremă ce eşti,  la Roma toţi te vorbesc de bine, necăsătorită, cu un trecut curat,   adori ,,Laleaua Neagră ’’! Ce puteam mai bine să aleg, ce ?

Noi doi, două minţi, una lângă alta, putem să schimbăm lumea,

crede-mă !

(deschide braţele larg către ea)

Georgianne Rice:

Pot să văd şi eu ce citeşti?

 (se apropie şi ia CV-ul ei cu antetul  Biroului de Arhitectură din Berna, este numele ei,  prestaţia detaliată corect doar până la un punct, simţii că se prăbuşeşte,  dar nu o făcu)

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Adori negrul omniprezent, adori ”Laleaua neagră”, ea aici este  şi tu la fel!

Ce poate fi mai frumos?

Georgianne Rice: (derula în minte  scrisoarea soţului ei)

…..fără telefoane și scrisori, laleaua neagră, romantica….. 

 (leşină şi căzu; luminile se sting cca. 30  de sec  )

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Binele şi răul, plăcerea şi durerea nu izvorăsc din obiecte , ele aparţin doar propriei noastre atitudini lăuntrice.

Gândul este cea mai puternică forţă de pe Pământ, gândul are greutate, mărime, formă, culoare şi nume.

Culoarea  galbenă este culoarea gândului spiritual, gândirea este intim legată de vorbire.

 Iarta-mă,  Georgianne,  că ţi-am vorbit cu sufletul.

Cuvintele mele au generat această stare ? 

(îi oferă un pahar cu apă)

 

Georgianne Rice (își revine):  

Mintea îşi poate  asuma forma oricărui obiect la care se gândeşte intens.

Dar eu  nu sunt un obiect, așa că fii inteligent !

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Ce te-a slăbit, nu ai servit  nimic de când ai venit!

Georgianne Rice

Am rezerve enorme,  de regulă sunt disciplinată, nu am boli fizice, vina o poartă agitaţia.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Agitaţia slăbeşte puterea.

Esti puternică,  Georgianne!

Speranţă, încredere, credinţă, seninătate  şi  bună dispoziţie cu puterea gândului putem răspândi în lume valoarea!

 Faima şi reputaţia se răspândesc precum parfumul, gândul deopotrivă!

 Lumea întreagă simte marile dureri, bătrâneţea, moartea, păcatul, pământul, apa, focul , aerul, gândul este cel care îl leagă pe om – de aceea trăim într-o lume plină de gânduri!

Te rog, acceptă,  Georgianne!

Georgianne Rice :

CV-ul îl vreau,  te rog,  CV-ul.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Da, da, da, CV-ul,  acum îmi este clar.

El te-a adus în starea  aceasta.  ( se  îndreaptă spre birou  și îi dă CV-ul Georgiannei)

Georgianne Rice:

Cifrele şi literele nu ne sunt străine nouă şi nici întregii lumi.

 Cifrele au ajuns să mulţumească astăzi. Datorită literelor scriem, citim şi articulăm cuvântul.

Te rog să fii atent în cele ce urmează . ( face o pauză)

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Răbdarea  este de partea mea şi nu mă va părăsi nicicând.

Promit,  Georgianne!

Georgianne Pendiana Kreeft:

 Promiţi că vei respecta această răbdare ?

 Constantinoff Pendiana Kreeft :    

Absolut.

 

 Georgianne Rice:

Să mă prezint,  Georgianne Rice , 37 ani, româncă , stabilită în Elveţia la Berna.

1. Este fiinţa cea mai dragă din viaţa mea – Bunul Dumnezeu

  1.  Îmi sunt ochii şi cei doi copii.
  2. Trei-Soţul meu , Albert şi copii .
  3. Patru- (se ridică arătându-i scaunul, masa) Este ca un scaun-  Eu sunt aşezată deja!  Sunt căsătorită .
  4. Cinci -Este sacru pentru mine. Cinci degete are o mână. În zilele săptămânii  este vineri – Sfânta Vineri.
  5. Şase – Dacă în viaţa nu eşti de şase te poţi rătăci. Şase este atenţia pentru mine.
  6. Şapte- Este Dumnezeiesc .

      Şi tot la zilele săptămânii mă gândesc acum .

      Este ziua în care trebuie să ne odihnim şi să iţi mai spun că :

      7 MINUNI ARE LUMEA.

      7 NOTE MUZICALE ARE PORTATIVUL .

      7 CULORI ARE CURCUBEUL.

  1. Opt – Două capete unul lângă altul, 2 minţi iscusite , doar atât este nevoie în viaţa şi eşti împlinit.

Dar  8 … Pauză.

Poate fi  interpretat şi altfel: Universul sau Despărţirea .

  1. Nouă -Dacă nu-l ai , nu ai timp.  9 este numărul timpului. Dar deseori ,,nouă’’ sună  atât de melodios ,,nouă’’. Tot de timp este vorba .

     10 . Zece -Este nota 10 ! Pauză.

           Eu nu  am primit -o  la şcoală, dar ştii respect cele 10 porunci şi nu le voi uita niciodată cât voi fi pe  acest Pământ.

Constantinoff Pendiana Kreeft ( nerăbdător):

Pe o scală de la unu la zece pe mine unde mă situezi ?

Este foarte important să ştiu!

Georgianne Rice:

Opt.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Georgianne,   alegi doar cele două minţi una langă alta din explicaţia ta ?

Ok,  restul îl laşi  la capătul timpului?

Bine!  Of,  nu-l suporţi  pe acest ok,  am înţeles!

Eu ţi-l dăruiesc pe 7  şi ştii de ce ?

Nu mă sperie nimic.

Ştiu totul despre culori. 

Mai ştiu că dacă am de lucru, lucrez .

Înger  vreau, doar unul şi nu ştiu dacă va fi cu putinţa să îmi fii tu!

Muzica  cuvintelor tale o ascult cu plăcere şi ştiu sigur că o minune îl  are pe ,,nu’’ la mijloc.

Priveşte,  Georgianne …

Un curcubeu a răsărit. ( arătându-i cu degetul curcubeul, proiectat  pe fereastră).

Este ziua comunicării noastre depline. Miracol! În miracole crezi?

 

Georgianne Rice

 Desigur.  Consider un miracol  reputaţia mea,  poetul drag inimii mele ,   familia mea.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft  :

 Sincer,  nu am mai întâlnit pe nimeni să vorbească aşa !

Îţi vine uşor?

Georgianne Rice :

 Nimic nu este uşor, în accepțiunea pe care o dai tu acestui cuvânt.. Ai să îmi spui ceva?

Curcubeul tău câte culori are ?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Eu  la scoala atenţiei am absolvit. ( zâmbește  forţat)

 Georgianne Rice:

Mărturisesc că nu îmi place , nu am mai auzit despre acest învăţământ.

Este doar o disciplină?

Fii sincer cu mine,   promit că îţi voi fi nu un profesor,  ci un asistent înţelegător.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Saşe – şapte homofobia  este o boală grea,  însă  bisexualitatea reprezintă doar o pasă trecătoare.  

Răbdarea este o virtute, eu o deţin la degetul mic,  crede-mă.

 Georgianne Rice( se încruntă uşor):

 Inedit moment , memorabil aş zice,   viaţa ta a trecut prin multe dificultăţi de-a lungul existenţei şi totuşi nu asta arăţi.

Încerc acum să îţi transmit lecţii de viaţă pline de blândeţe şi învătăminte despre prietenie.

Constantinoff Pendiana Kreeft ( cu voce tare  încrezătoare) :

Comunicarea ne eliberează , am stabilit demult acest fapt.

Comunicăm suficient ? 

 Este posibil să realizezi lucruri măreţe?   

 Dar tu,  Georgianne nu eşti un lucru, tu eşti o fiinţă!

Georgianne Rice :

  Hai să ne menţinem echilibrul şi  propun, dacă îmi permiţi, desigur,  să mă consideri o soră mai mare, deoarece găsesc întotdeauna forţa de a mă ridica  desupra greutăţilor,   căutând mereu să văd jumătatea plină a paharului.

Promit că îmi iau rolul în serios cu o primă condiţie,  aceea că tu  nu te vei lăsa descurajat niciodată.

Când şi cum a debutat acest dezechilibru ?

 Constantinoff Pendiana Kreeft :

 Emoţii bune, emoţii rele, în tot ceea  ce fac există emoţii, motivat lucrez şi cu toate acestea aveam ceva ascuns.

Georgianne Rice :

Nu te întrerup, continuă , te rog.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Deşi unii mă urăsc că sunt ceea ce sunt, am fost lăsat să trăiesc, nu am nici o teamă că mai devreme sau mai tarziu voi fi subiect de discuţie.

Cunosc acest pericol.

 

Georgianne  Rice:

 Şi cum te aperi?

Iartă-mă, nu a fost decât  un impuls dat de curiozitate…

 

Constantinoff  Pendiana Kreeft:

Dacă va fi cazul. Am avut o perioadă tragică la un moment dat, când viaţa m-a despărţit de ceea ce aveam mai drag pe acest Pământ – mama mea.

Pe linie maternă provin din Romania .

De la mama capăt puterea , voinţa obsesivă de a-mi reprima emoţiile atunci când mi se pare dificil  să le fac faţă .

Adesea îmi spunea : ,,Tu crezi că este important ceea ce majoritatea crede că este ?

Trebuie să pui în cumpănă înţelepciunea ignoranţei şi impulsul dat  de curiozitate.”

 Mama era amabilă, blândă, inteligentă, o chema  Lia, dar a plecat, s-a întâmplat fulgerator şi acest fapt m-a şocat !

Georgianne Rice:

Când s-a întâmplat asta ?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Acum 8 ani .

Am părăsit Atena lăsând acolo un tablou pentru ea,   reprezentând  o lalea neagră într-o mâna mică , delicată şi fină de femeie.

Vajnică perioadă, iartă-mi termenul, tindeam să aleg Romania , răpus de dorul mamei şi acum înţelegi Georgianne alegerea mea?  Sunt aici,  în ţara cu cele mai multe lalele.

Georgianne Rice:  

Iartă-mă că te întrerup,  asta-i înţelepciune,  dragoste, timp sau mai degrabă curaj?

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Pot continua? Dumnezeu ne-a dat curajul, dragostea trebuie să o cauţi?

Tu îmi dăruieşti timpul

 

Georgianne Rice

Da . Timp pe care să nu-l iroseşti, să nu-l cheltuieşti prea uşor ci doar cu învăţătura .

 

Constantinoff Pendiana Kreeft :

 Extraordinar!

 Timpul este atât de preţios încât nu poate fi cumpărat cu bani.

Îmi permiţi, pot asocia timpul cu sentimentele? Nici sentimentele nu pot fi cumpărate !

Aprobă-mă, te rog, doar acum şi nu încerca să mă dezvolţi aşa cum tu obişnuieşti.

Georgianne Rice:

 Depinde!

  Continuă, te rog!

 

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Aşa a fost atunci, respectiv acum  8 ani, cifra ce tu ai ales-o pentru mine.

Unele lucruri nu mor, nu pot muri indiferent cât de mult ne dorim, aşa cum sentimentele mele cele mai profunde sunt veşnic vii.

Lia, mama mea,  avea mâinile tale.

 

Georgianne Rice:  

Ştiu şi te înţeleg , vocea ta spune totul. Observ că amintirile pun stăpânire pe tine. Mama ta este acum în cer, în lună, nisip, iarbă,  ai  senzaţia că te păzeşte, că te  pândeşte oriunde te-ai afla.

Îţi propun un joc  ( trece pe scaunul de la birou, ia  câteva postit-uri şi un pix de culoare roşie şi notează )

În acest moment, dau  start jocului Integru –Moral, în sensul constructiv.  T e rog! ( îi înmânează un  postit de culoare galbenă)    

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Sunt grec şi simt acum senzaţia lui Platon care a părăsit Atena la 30 de ani.

 

Georgianne Rice:

Ai un semn acum de la Platon?

Constantinoff Pendiana Kreeft:  

Frumoasă   pledoarie , frumoasă asocierea cu Platon.

 Așa deci, filozofia din Atena o abordăm în Olanda!

 Scrierile sale rămân printre cele mai bogate şi cele mai fascinante din întreaga filozofie,  fără el am trăi într-o lume foarte diferită.

Cu el , prin el receptăm  adevărata realitate .

Georgianne  Rice:

 A fost un om ca toţi oamenii!! Născuţi din bărbat şi femeie, trăind conform capriciilor sorţii, rămânând fără tată de mic.

Ai înţeles!

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Iartă-mă! Totuşi,  spre surprinderea tuturor am reuşit să renunţ la îndoieli, scepticism, idei preconcepute, despre ce-i posibil şi ce nu-i?

 

Georgianne Rice:

Mai precis, fără temeri! ( notează pe al doilea post-it).

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Adevărul este dulce,  dar periculos. Se spune că omul în general nu ar suporta să mai trăiască  dacă ar fi obligat să înfrunte toate adevărurile despre el însuşi .

 

Georgianne Rice

Simt şi eu uneori un gol puternic.

Să-l umplu,  nu pricep cu ce!

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:  

Am găsit, sincer, am găsit. Ce spui dacă eu aş fi Pământul pe care  îl calci?

 

Georgianne Rice:

Nu-i bine!

Mai clar, te rog.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:  

 Desprind aceste cuvinte din adâncul sufletului.

Puţini sunt cei care ştiu că Pământul se învârte în jurul Soarelui.

 

Georgianne Rice:   

Nu cu armătura grea, nu  cu beton, ci doar cu construcţii uşoare,  arhitectule!

Subscriu, ”Sunt grijuliu cu Pământul’’ ( îi pregătește şi al treilea post-it)

 

Constantinoff Pendiana Kreeft: (indicând spre baia sa):

Mă bucur, am înţeles, tăinuieşti ceva? Trebuie să aflu !

Georgianne Rice:

 Oglinda. Iţi va fi de mare ajutor, acolo le vei lipi,  pe oglindă.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Pe oglindă? Sub pernă.

Aşa obişnuiesc să fac cu proiectul în derulare, adorm cu el sub pernă.

Ştii, Georgianne,  noaptea este un sfetnic bun şi nu are  hotare, îmi oferă  nenumărate mistere, minuni şi ocazii de a mă  îngrijora.

 

Georgianne  Rice:

  Da, pe oglindă.  Acolo unde tu te vezi pe tine,  cu tine, sincer, integru , cu un moral bun, fără temeri, grijuliu cu Pământul.

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Accept jocul.

 

Georgianne Rice :

Nu este un joc, este o situaţie !

Constantinoff Pendiana Kreeft:   

Fac faţa situaţiei.

Doar ţie iţi pot mărturisi pe deplin  ceea ce simt, am învăţat să număr până la 10 în felul tău, disciplină şi virtute cât cuprinde .

Eşti soţie, mamă , soră, dar eu vreau mult mai mult.

Adaugă-mă la copii tăi cu titlul de mama mea .

Pentru o zi petrecută cu mine îţi ofer 43 200 de bulbi de lalele.

Trebuie să respecţi două  reguli: 1. Să le primeşti,

                                                  2. Să le aştepţi pe următoarele.

Georgianne Rice:

 Îți înțeleg jocul, o  zi are douăsprezece ore, o oră are șaizeci de  minute, un minut  60 de  secunde.

 Raţiunea este simplă, ai găsit persoana potrivită?

Îmi este clar că această alegere te poate îndrepta.

Accept,  îţi spun  că sunt de acord .

Acultă-mă,  te rog,   orice  alegere  spre bine implică și sacrificiul.

Cuvinte precum ok, facil, alunecos, ignorant, ne conduc spre inerţie şi nu implică efort, nu  sunt  demne pentru tine.

Este foarte uşor să faci rău, dar este foarte dificil să faci bine.

Dumnezeu este mare, este dragoste  ce trebuie reînnoită în fiecare dimineaţă în oglinda  sufletului .

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Două capete unul lângă altul, două minţi iscusite, doar de atât este nevoie şi treizeci şi unul de milioane de bulbi vor fi sădiţi în oricare ţinut vrei tu peste două ani.

Georgianne  Rice :

 Vezi ce grijuliu esți cu Pământul  în dimineaţa clară ca oglinda?

Constantinoff Pendiana Kreeft:

O, o Adonai ?

Al cărui gând e  lumea ?!

Şi pentru care toate sunt de faţă,

Ascultă-mi ruga, şterge al meu nume

Din a veciei carte mult măreaţă ,

Deşi te adoră, stele mari în spume

Un univers cu vocea îndrăzneaţă ,

Toate ce au fost, ce sunt, ce-ţi nasc în cale,

N- ajung nici umbră mareţiei tale.

Georgianne Rice:

Îmi conferi un statut de confidentă?

 Considerabil moment, contemplare vie , aş spune eu.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Da eu , fiul tău  în devenire, deunăzi fabulam prin ,,Fata în Grădina de aur’’

Fa  este  a patra cheie muzicală, f  este a opta literă a alfabetului limbii române.

Georgianne Rice :

Fricativă consoană,  când o pronunţi aerul se scurge , recunosc mi-a fost frică, frig, frăţior mai mic al lui Eminescu!

 

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Furioso, fustangiu, ador femeile, trebuie să mă înveţi cum să le iubesc şi în acest mod să-mi întemeiez o familie.

 

Georgianne Rice:

 Galoman, suferi de galomanie?

Întotdeauna ţi-au plăcut femeile şi te dai  strălucitor,  acum.

Halucinant moment,  crede-mă,  nu fii hain, recunoaşte ai inversat rolul?

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

 Da , un invertor a intervenit,  îmi este invizibil.

Georgianne Rise:

 Pescarii din Volendam abia aşteptă să te prindă în plasele lor .

Constantinoff  Pendiana Kreeft:

Da,  inversare!

Peştişorul de aur,  care îndeplineşte trei  dorinţe, asta sunt .

Spune-mi,  Georgianne ( şi se ridică cu braţele deschise ) ce dorinţă să îţi îndeplinesc ?

Trei dorinţe îţi îndeplinesc eu, doar ştii povestea?

 

Georgianne Rice(acceptă invitaţia) :

Întîia dorinţă,  Constantinoff Pendiana Kreeft , este să rămâi cu acest moral bun,  cu această gândire bună!

A doua dorinţă,   Constantinoff Pendiana Kreeft, este să nu îţi uiţi niciodată mama, să nu uiți mâna care te-a mângâiat!

A treia dorinţă,  Constantinoff Pendiana Kreeft, invariabil să nu îi uiţi pe cei dragi!

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

M-ai înlănţuit, ai  înlănţuit un peştişor de aur.

Îți voi îndeplini aceste dorințe, dar toate fac trimitere la mine, la  persoana mea, de ce?  Tu nu ai dorinţe ?

 

Georgianne Rice:

 Are cine să mi le îndeplinească, crede-mă !

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Eu , Constantinoff Pendiana Kreeft,  un protector,voi fi aici şi acolo unde tu vei fi toată viaţa.

Un  edificiu antic,  prostill,  cu coloane pe faţa principală şi  în a mea izvodire, tu să trăieşti , să luminezi şi pe alţii.

 

Georgianne  Rice::

Ştii,   astăzi este 09.09.2009, frumos, nu-i aşa?

A trecut  aproape un  an.

În Olanda timpul nu este măsurat,  miroase a flori .

Aici totul cu un click este gata : proiectul, materialele , forţa de muncă , teleconferinţele,  tu ai deja o logodnică.

09.09.2009  a însemnat  timp.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft :

Promite-mi că la anul te vei gândi la mine din luminoasa ta Elveţie.

Şi peste alţi doi ani,  11..11.11 va fi probabil anul tău în România.

Şi peste alţi trei ani – 12.12.12 ne vom întâlni tot aici,  în ţara verde cu flori, Olanda.

Foarte frumoooos, scriitoarea mea!! Frumos ai mai scris aici în inima mea. (îşi  duse mâna la piept)

,,Cu litere de aur ai sculptat!

  Iar eu neserios, obrazul nu ţi l-am sărutat.

 Oglinda mea te va aştepta,

 Promiţi căci altfel o lume întreagă va afla

 de Luminăţia Ta.

 

 

 

 

Georgianne Rice:  

Nu îţi înţeleg jocul, nu înţeleg

Tu guraliv,  iar eu tăcută .

Tocmai  inventaşi un nou concept?

O lume cât mai prefăcută

De ce Olanda ? Şi nu altundeva, la calea jumătate

Eu te voi invita.

Tu însă, ştii

O undă- gând sau poate

Curcubeul, dar nu pe jumătate

                             Atât de fericiţi cât viaţa toată,

De-a  nu muri vreodată.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Foarte frumooos,   scriitoareooo, soră mai mică  a lui Eminescu .

Ţi-am dat eu ani ce poate în alţi mii s-or mai ivi.

De dragul naturii şi în spiritul pragmatismului care străbate lumea trebuie să imi pese.

M-ai iniţiat în tainele orologiei .

Acum recunosc că precizia a luat naştere în mine, aici lângă tine.

 

Georgianne Rice:

Tradiţiile înfloresc în inima orologiei moderne.

Eu am descoperit asta în partea vestică a Munţilor Jura,  din Elveţia.

Talentul, inovaţia şi viziunea îţi aparţin,  dar nu uita  poezia.

Şi,  cum nimic nu este întâmplător, acum este momentul!

( se ridică şi se îndreptă către geantă )

Oportun moment, sincer, am un dar pentru tine pe care îl păstrăm pentru momentul despărţirii.

Ediţie 2009.  L-am achiziţionat dintr-o licitaţie din Roma.

(deschide cutia şi o puse pe birou).

Este un ceas mecanic, brevetat pentru afişarea fazelor lunii, este realizat în două discuri puse unul peste altul, rotindu-se în centru, în mijlocul reproducerii fixe a globului pământesc.

Deasupra discului este o deschidere circulară, care indică poziţia Lunii în relaţie cu Pământul şi Soarele, pe discul de jos conţine un val sinusoidal colorat strălucitor pe fundal negru, care serveşte ca indicator pentru fazele lunii.

Când conturul lunar se mişcă pe discul de jos cu sectoarele luminos şi  întunecat,  fereastra complet întunecată indică Luna Nouă.

 Fereastra complet întunecată creşte şi devine luminoasă până când este umplută de strălucire pentru a indica Luna Plină şi pentru a o lua din nou de la capăt.

 

Constantinoff Pendiana Kreeft:

Afișează şi mareele, variaţiile globale ale mareelor, rezultate din influenţa gravitaţională nu doar a Lunii,  dar şi a Soarelui.

 Are întoarcere automată, carcasă din aur rozé de 11 karate cu diametrul de 46 mm, etanşeitate de până la 100 m.

Sigur a costat o avere, descopăr că este o ediţie limitată, doar 500 de exemplare.

Mulţumesc! (oftează adânc)

( Se aude soneria; din cutia de corespondenţă   alunecă un plic de dimensiuni mici; Constantinoff deschide plicul în care se află un bilet de avion însoţit de o scrisoare, pe care o desface și o citește cu voce tare)

                                                                ,,Constructorul meu ,

            Am descoperit paradisul , în Letonia,  localitatea Amatciems.

Se află la 8 km de Riga,  într-un peisaj natural spectaculos de o deosebită frumuseţe.  Nu există şosele asfaltate, fiecare casă se află într-un loc ales, păstrând intact peisajul existent, ce  respectă în mod strict Natura.

Amatciems are numai rezerve naturale de apa dulce –lacuri şi izvoare – toate acestea sunt interconectate între ele, pentru a permite alimentarea curentă de la unele la altele şi pentru a evita inundaţiile în perioadele ploioase.

Mă declar atras  de simplitatea şi naturaleţea vieţii de aici.

Amatciens este o comunitate internaţională, localnicii se pot bucura de frumuseţile naturii în toate cele  patru  anotimpuri .

Modern, nu-i aşa,   o formă de a trăi în mijlocul naturii – un proiect unic  unde se  cere măiestria ta.

Amatciens este o comunitate rezidenţială. Probabil o rezervă naturală viitoare.

Multi arhitecţi şi-ar dori acest proiect.

Vezi bine,  îţi aparţine.

Cu graţie ,

Alexander Van Ekenstein ‘’

 

Georgianne Rice :

Superb, mergi cu bine .

Aştept revederea. Eu rămân aici.

Spuneai mai devreme de dragul naturii și în spiritul pragmatismului care străbate lumea, trebuie să îți pese.

Ai grijă ce gândeşti, întotdeauna ultimul gând determină urmatoarea destinaţie.

Lunatic ce eşti…

J’ai remarqué la beauté éternelle…

( își duce  mâna la piept,  ridică privirea spre cerul albastru şi spune ):

 

,,Nu joc o comedie,

Rolul meu e-nțelept,

Acolo în frumoasa Letonie,  

Îți doresc să fii pe drept.

Şi de am multă dreptate

Tu te-toarce uneori,

Roua, ploaia mi-o împarte,

31 milioane de palori

În pământul nostru este.

Constantinoff Pendiana Kreeft:

…O comoară neînsemnată

Dar de stai să bagi de seamă, o valoare genială.

Eu mă întorc către Pământ…

Și la tot ce e mai sfânt

Într-o zi și nu știu-n care,

Am să zăbovesc mai mult,

Rămânând ca o alură, ca un soare, ca un vînt….

 

 

 Lumina se stinge

 Cortina se lasă

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 

 BERZEI 111

 

 

Viorica Dagdelen   

PERSONAJELE:

GELU TITU VARAN:    doctor în psihologie, 43 ani

ADA VARAN:    mama, 61 ani

ONDINA  ALBU (este numită de cei din casă Lari):  pacienta, 26 ani

IOAN MARCU:     grădinar în curtea doamnei Ada, 53 ani

 

 

 

  

 

 

 

 

 

 

  

 

 

DESCRIEREA SCENEI

 

Piesa “BERZEI 111” se joacă într-un singur act și fără pauză.

Ușa principală are geam cu vitralii și fier forjat în dreptul geamurilor,  este prevăzută cu o sonerie stridentă, intrându-se în  sufragerie, unde se află o  canapea grea,  clasică și două fotolii adânci, o masă rotundă și patru scaune, biblioteca încărcată de  cărți, agende, creioane, peneluri și un șevalet. Jos,  un covor frumos, dar nu persan și nici turcesc, merge un preș românesc lucrat în Maramureș,   un candelabru deosebit ( dar ce mai trebuie, când ar trebui tavanul drapat în cele trei culori principale).

Un spațiu cald și intim, fără tablouri,  dar cu  flori, multe flori în casă.

Bucătaria nu este vizibilă,  personajele ies din scenă și se întorc cu platouri și alimente.

Str.Berzei nr.111, Bucuresti.

TITU VARAN:

(cu capul în mâini, pe canapeaua din casa copilăriei sale, pradă unei mari agitații)

Am avut o zi grea, am fost primit cu o salvă de înjurături, fără să-mi lase nici măcar răgazul de a mă disculpa. Am simțit o iritație crescândă, soră cu furia,

 m-am înroșit la față și nu mă gândeam decât la răzbunare. Eu,  luat în derâdere?

Ce purtare proastă, mi-am luat rămas bun de la ea pe un ton glacial și am părăsit imediat încăperea. Starea în care mă aflam nu era bună,  inima îmi bătea puternic,  am respirat adânc de două ori și am început să mă gândesc la tine,  mamă! M-am liniștit și mi s-a limpezit mintea!  Acum privesc situația cu alți ochi!

ADA VARAN:

(sorbind cafeaua cu delicatețea de altădată, vorbește calm)

Dragul meu fiu, este evident că această femeie trebuie să fi avut foarte mult de suferit pentru a reacționa cu atâta furie față de tine.

TITU VARAN:

Am facut tot posibilul să o ajut,  este drept am tot respins-o, neînțelegând-o de nenumărate ori.  Este o personalitate dificilă, eu nu reușesc să comunic cu ea. Nu mă pot răzbuna. Nu știu în ce măsură am dezamăgit-o.

Știi bine mamă, eu nu pot să iubesc doar o femeie.  Dorește cu tot dinadinsul să mă îngrădească într-o cușcă!  Cum să mă salvez? Ce să fac?  Ajută-mă să scap de ea!  Imi distruge viața pe pământ! E ca o  bacterie,  își ia energie din mine, se hrănește cu mine! Se comportă ca o furnică,  nu obosește, roiește permanent.  Nu are somn !

ADA VARAN:

(zâmbește, are o atitudine egală și calmă)

Te confrunți cu o femeie robot, trebuie să întelegi!  Lupta înseamnă dezastru! Burlăcia ta se apropie de  sfârșit,  ai fost anihilat! Tu ai creat-o, tu!

TITU VARAN:

(se ridică din canapea, este agitat și simte nevoia să se confeseze, să explice stările prin care trece)

Totul a inceput în urmă cu patru luni. Nu mi-a fost deloc ușor, eram cât se poate de conștient de situație.  Imi ajut pacienții care suferă de traume emoționale. Eram la a doua ședință cu “pacienta  cea mai frumoasă”, așa cum îmi spune secretara mea. Eu nici nu observasem frumusețea ei!  Suferea de o formă gravă de cancer,  aflase de la un doctor că nu mai avea de trăit decât șase luni și că o aștepta o moarte foarte dureroasă. Pe Ondina – așa o cheamă – soțul a părăsit-o imediat ce a aflat de cumplita boală,  iar ea a căzut într-o depresie profundă. Când a intrat în cabinet, mi-a arătat revolverul și mi-a spus că l-a cumpărat cu intenția de a se sinucide! Câțiva prieteni l-au căutat pe soțul ei, au intervenit pe lângă el să se întoarcă acasă. Ondina era însă  atât de traumatizată de plecarea lui, încât îl pândea, nu mai dormea la gândul că acesta ar putea să o părăsească din nou. Nu-l mai lăsa să plece nici măcar la piață,  viața lor devenise insuportabilă, iar ea suferea cumplit văzând cum ultimile luni din viață îi erau compromise. Ondina aflase din presă că există un doctor  cu un program experimental pentru tratarea persoanelor care suferă traume emoționale și astfel a ajuns la mine. Era cuprinsă de o senzație aproape sufocantă de frică.

Așa a început. Ne-am apropiat fără să ne dăm seama. Am încălcat jurământul doctor-pacient, mamă. Sunt uluit de frumusețea ei, de mângâierile ei,  este însetată de iubire, este vie,  mamă. Dar nu mă inspiră. Este doar o pacientă! Dacă ne-am fi întâlnit în alt cadru, poate…

Ondina mă trimite să-mi iau examenul vieții. Nu-mi face bine! Dorește să mă distrugă.  Ce binefaceri sunt astea, mamă?  Lucrul care o întristează este că nu “am atracție “ față de ea,  simte,  mamă,  femeia asta simte realitatea. Clar, nu mă atrage!

ADA VARAN:

(aceeași atitudine calmă)

Dragul meu , timpul nu se poate prinde, cu atat mai puțin opri. Cu atracție sau fără,  te rog, simpatizează-ți pacienta! 

TITU VARAN:

(indignat)

Mamă, ce tot spui acolo? Este în stare să-mi scrie în marmură lucrurile cele mai bune și marmura,  la cimitir! Acum întelegi ? 

ADA VARAN:

(aceeași atitudine calmă, parcă amuzată de vehemența reacțiilor fiului ei)

Exagerezi! Ce,  ți-ai pierdut îndemânarea? Fii binecuvântat, fiule! Acestea sunt timpurile,  femeia conduce! Ce,  nu ți-ai dat seama ?  O iubești? Spune-mi! Toată educația depinde de o mamă. Eu îți spun:  iubește-o pe Ondina!

TITU VARAN:

Mamă, te rog, nu mă trimite în ghearele ei, este posesivă și diabolică. Se îmbracă doar în roșu!

ADA VARAN:

(râde)

Cred că tu ai nevoie de un doctor în momentele astea. Te iubește sau iubește?

Sugestivă culoare, nu-i așa? Ce este rău în asta? Intoarce foaia, te rog!

TITU VARAN:

(din ce în ce mai agitat)

Foaia în folio este notată cu pacienta numărul  111, nu are nume!  Rozi nu i-a trecut numele!  Când am întrebat-o,  mi-a spus că așa a dorit pacienta să rămână,  un mister, doar o urmă pentru cabinet. Abia acum realizez, mamă! Mă va ruina,  ce urmă,  eu sunt urma!

ADA VARAN:

Intr-o zi vei trece peste toate la care ai renunțat și vei muri de râs, fiule!

Ruină-urmă, îți este frică? Te ajut eu. Să nu cutezi să o arunci la spate pe Ondina, ci doar la pieptul tău, cu siguranță! 

TITU VARAN :

Și cum se va produce asta?! Am 43  de ani,  mamă,  nu-mi arde de iubit o fetișcană de 26 de  ani! Ce să ne spunem? S-a lipit,  dar nu de sufletul meu,  la pieptul meu a tot stat așa,  fără să ceară permisiune,  m-a sărutat tot fără permisiune! Am făcut-o, de câteva ori!

ADA VARAN:

(ridică tonul)

Mai mult ea a tras de tine….  râd și plâng,  fiule!  Am să mă folosesc acum de toată puterea mea. Noaptea ați facut-o, acolo,  în cabinetul tau? Ziua, tot acolo sau într-o cameră la hotel,  unde? Este foarte important pentru un bărbat acest lucru. Femeile pot oriunde? Bărbații au inhibiții! Ingrați sunt bărbații!

TITU VARAN:

(nedumerit, se uită mirat la mama sa)

Imi aduci injurii,  mamă. Momentul adevărului! Ce sa spun? Până acum nu am discutat  acest subiect,  pe unde,  cum,  în ce fel,  cu cine.

 Ce-i cu inițiativa asta,  că nu te înțeleg, mamă?

ADA VARAN:

(râde, evident încântată de postura incomodă în care se găsește fiul ei)

Inovare, Gelu! Ea este femeia, Ondina! Crede-mă! Nu am văzut-o,  dar,  din câte mi-ai spus,  o încadrez bine.  De ce o consideri inodoră?  Ai probleme, fiule!  Nu-ți mai plac femeile! Ah, ce vremuri! Recunoaște!  Ai întâlnit un bărbat? Ți-ai schimbat orientarea, cumva? Inocența femeii este mai bună.

 Ce să faci cu un bărbat? Sunt inofensivi!  Pe când o femeie  este inopinantă,  instincte  împrăștiate  peste  tot! Sutiene, chiloți, sandale cu toc, capă de blană, lumina lumânărilor!  Decor,  fiule! Cu un bărbat?  

TITU VARAN:

(aplaudă)

Definire pentru femei! Defulare,  mamă!  Îți mulțumesc! Nu mă atrage Ondina!

ADA VARAN:

(contrariată și în același timp, amuzată)

Alungă această idee. De ceva timp îmi spui: Nu mă atrage! Ce,  crezi că nu te simt? Hai să le luăm pe rând, dacă nu-ți păsa de  Ondina,  nu băteai la ușa mea, unu la mână. Doi,  nu este bolnavă, clar. Trei,  ți s-a întins o cursă, sigur și patru, te doreste intens, fiule, ai  certitudine și asta te deranjează.

Lasă, că vă știu eu pe voi,  bărbații,  vă place să alegeți doar voi. Atunci când sunteți aleși, ieșiți pe ușa din față. Încalci legea  lui Dumnezeu!

Abia acum privești situația cu alți ochi. Dacă nu mai ai și alte argumente…. (bolboroseste neinteligibil) 

TITU VARAN:

(oftează)

Controversată situație! Am să mă explic imediat, dacă îmi dai răgazul. Nu mi-am schimbat orientarea,  cu toate că am anumite vise.  Dar Ondina……

ADA VARAN:

(dând din cap)

Nu te atrage! 

TITU VARAN:

Mamă, lasă-mă să vorbesc, nu mă mai întrerupe. Ondina este feroce,  mă epuizează,  mă scurge,  mă clasează și mă subjugă!

ADA VARAN:

Clăbuc! Te clatini, fiule,  în cauză, crede-mă! Viată de burlac îți dorești,   spune așa,  fiule,  termină cu teatrul ăsta burlesc,  brută ce ești! Și eu chiar nu contez? Aștept nepoți,  aștept să-i cresc, să te vad la casa ta liniștit.

 Și tu  ce-mi oferi?  Brodez aici vrute și nevrute! Hai, că-ți pasă!  Știu, mă iubești și chiar mă respecți!

TITU VARAN:

Cerul este mai azuriu acum, mamă. Mă azvârli în brațele unui demon cu chip de femeie! Intr-o zi am să fac autostopul pe linia cimitirului! Asta îți dorești mamă? Spune! 

ADA VARAN:

Când trece un dric sau până la Bellu să-ți mai vezi tatăl, așa,  să te povățuiască că nu-i bine ce faci?  Era autoritar taică-tu! Și ce a ieșit din tine?  Să compari o dulce femeie cu un demon!   Deschide-ți orizontul, fiule, acum!

Incarcă-te și arată-i Ondinei că ești atras de ea,   dă-i o întâlnire romantică la Vernescu, de exemplu!  Ce arie mai aveți acum în Bucureștiul ăsta modern? Teatru, casă, ceainarie, restaurant, cafenea,  hotel (semn cu degetul arătator)! Să nu folosești argouri,  ci doar vorbe dulci,  s-o privești în ochi, s-o atingi ușor,  în timp ce soarbe cafeaua. Invit-o la dans! Fă-te util,  fiule! Știi, așa ca întâia oară! Și să te țină toată viața! 

TITU VARAN:

Argat m-ai făcut! Acum sunt cluburi, mamă! Și tu,  ca un arbitru,  ce introducere arhaică! Străină ființă ai fost! Lumea s-a alterat, mamă!

 Pute, mamă, pute!  Pardon,  fără argouri!

ADA VARAN:

Ai impresia că Ondina te-a selectat cu atenție, case, mașini, cabinete, poziție socială și acum folosește un alpenștoc, se folosește de toate astea?  Răspunde-mi, ți-a lăsat impresia aceasta? Altădată, conta! Astăzi, facem un bine celor care nu au,  întelegi ce spun eu?

Alianță să facem, fiule,  te rog!

TITU VARAN:

Mamă, aliat sau inamic, ce alegi?  Răspunde-mi!

ADA VARAN:

Depinde! Nu-ți pot citi gândurile acum,  dar aleg totuși aliat. Am să te supraveghez atât cât voi mai trăi,  îți promit!

Cât despre Ondina, îi sunt aliată cu certitudine! Din ce patură socială face parte? Dar ce contează, avem noi!

TITU VARAN :

(supărat, enumerând)

Sunt afectat,   mă trimiți gratis și împachetat în fața toreadorului, mamă!

Aleg stabilitatea în locul surprizelor.

 Acum sunt prins.

Afectez moștenirea tatei!

 Stii ce spunea? ”Păstreaz-o ca pe ochii din cap,  nu o risipi pe prostii!

 Cu femeile e lucru necurat,  azi una, mâine alta, nu te lipi,  de sudat nici vorbă! Că au ele grijă de risipit!  Fii cu bagare de seamă când va veni

vremea alegerii,  că trebuie să fie una bună sau deloc, băiete!”

ADA VARAN:

(tăcere și totuși ia atitudine)

Sunt mută în momentele acestea! (dă din cap).

Asta este tot ce ai înțeles din gura inițiatului,  că trebuie să păstrezi capitalul neatins?

Prostii!  Tontule, îți traduc  eu!

 Moștenirea s-a dovedit a fi un testament care   te-a ridicat sau coborât, tu știi mai bine!  Ești bine cu ochii și cu capul văd, că altfel nu te țineau!

Cât despre risipit, cuget astăz,  că doar proștii sunt aleși!

Femeia este lucru curat, curată i-am fost toată viața,  stând aici în casă singură,  așteptându-l,  azi una , mâine alta, asta era treaba mea!

Nu te lipi! Se referea să nu te lipești prea tare de mine, fiule,  căci eu eram împotriva a tot ce presta el. Lucruri necurate cu femeile, desigur.

De sudat,  nici vorbă! Dar  ce,   eu mă duceam cu sudorul Iorgu în garajul casei ?

Că au ele grija de risipit ! Cu un grădinar mai merge! El îngrijește floarea și eu risipesc gradina,  îi pun munca în glastre!

 Fii cu bagare de seamă când va veni vremea! Dar ce rău găsiși în povețele astea, fiule,  de le duseși așa până în fundul sertarului minții tale?

,,O floare și un grădinar ”….

 Asta da, frază aleasă!

(sonerie stridentă ….țârrrr)

TITU VARAN:

Eu rămân să îndeplinesc pe mai departe misiunea de a-l ține pe tata la curent cu tot ce îmi serviși dumneata aici!

 Direct la Bellu mă opresc, mamă! Nu te grăbești la ușă?

 Ani de-a rândul  l-am ascultat vorbindu-mi despre o ultimă călătorie. Știi la ce se referea?

ADA VARAN:

Nu sunt curioasă,  încă nu ai descoperit? Fii amabil și deschide ușa, nu-i frumos să aștepte cineva la ușa unei doamne general!  ( face cu ochiul)

TITU VARAN:

Astepți pe cineva mamă? Și eu,  care credeam că tot singură, singurică este mama mea! Promite-mi că nu vom epuiza acest subiect încărcat! 

ADA VARAN:

Aliat!Inamic! Du-te repede la ușă că poate asteaptă  iubirea!

Deschide -i ușa, te-o fi căutând aici? M-o căuta pe mine, cine știe? 

IOAN MARCU:

Salut,  fiule! (îi strânge mâna bărbatește și îl privește în ochi)

Ce ochi albaștri, încă nu s-a pierdut nimeni în ei sau s-a oprit cineva? Ești leit maică-ta!

TITU VARAN:

Albaștri! S-au cam pierdut, este drept! Dar tu Ioan, te-ai oprit? ,, O floare și doi gradinari’’! Deci așa,  arhaic! Foarte original!

IOAN MARCU:

Fiule, eu ți-am fost mai mult în preajmă. Cât despre Ada, a  văzut și ea că singuratatea nu-i face bine.  M-a acceptat! Cât despre marea mea atracție, am ținut-o în robie,  că așa este bine! Emoția este reprimată, uneori! Am asteptat….

ADA VARAN:

Fiule, nu te sfii de ceea ce vezi!  Inveți gratis! Se poate, crede-mă,  indiferent de vârstă, floarea trebuie îngrijită. Nu știu mulți ce înseamnă a iubi. A iubi  înseamnă să iubești!

IOAN MARCU:

Ce e de neiubit?!!…

ADA VARAN:

Multumesc! A ierta înseamnă să ierți ce e de neiertat.  A crede înseamnă să crezi  ce e de necrezut. Intelegi tu, fiule, acum situația mea?

IOAN MARCU:

(îi ia mâna Adei și i-o sărută)

A spera înseamnă să speri când totul pare fără speranță! Așa,  ca atunci când plantăm o floare, o sămânță, o îngrijeam, o udam și apoi mă puteam bucura când înflorea! Că munca mea o ofeream Adei, cu  toată speranța că o inspir! Sper să înțelegi și tu că aici este doar lucru curat.  O iubesc pe Ada, doresc să-i aduc zâmbetul pe față acum la dulci bătrâneți.

TITU VARAN :

(înțelegător)

Prin ușa din față, înțeleg!  Mama mea merita un gram de bucurie, am fost și eu aici tot timpul, știu și inteleg.  Esti un om bun si chiar o meriți pe d-na General. Dar ce mă fac eu cu Ondina,  că ea este Amiral, calcă și pe ape,   în jurul ei iarba nu crește, atât de acidă este.  Cum să o inspir, cum,  când ea este  gata inspirată să mă distrugă?

ADA VARAN:

Ioan, mergem la teatru astă seara ?  Ai luat biletele?

IOAN MARCU:

Desigur!  Se joacă ”O floare și doi grădinari”.

TITU VARAN :

(gânditor)

Nu era un film indian, acum se joacă la teatru?

(Sonerie stridentă țârr,țârrr,țârrr)

IOAN MARCU:

Așteptăm pe cineva?

ADA VARAN:

Intotdeauna!

TITU VARAN:

Furnica, furnica mi-a luat urma! Ea trebuie să fie!

ONDINA  ALBU:

Bine v-am găsit! Ondina Albu! (se recomandă Adei Varan)

Mă consider în primul rând româncă, în al doilea rând româncă și în ultimul rând tot româncă și de fiecare dată tot româncă.

Romania este planeta mea, în acest fel mă definesc ca un artist în toată regula. Planeta mea este Romania  și orbitează exclusiv în jurul nevoii de a-l convinge pe Titu că sunt româncă și de-a câștiga dreptul la un răsfăț românesc.

TITU VARAN:

Azi ai dreptul de a lua o pauză!

ONDINA ALBU:

Hai, nu mă înnebuni! De aceea mi-am luat o pauză,  să vin până aici să-ți cunosc mama la voi acasă!

ADA VARAN:

Relația voastră este fără echivoc,  complimente! Acum știu, Ondina chiar nu economisește cuvinte!

TITU VARAN:

Mamă,  tu o imiți pe Ondina? Sper să fie efemeră situația de față!

IOAN MARCU:

Fruntașă ființă este mama ta.  Această casă o numesc din acest moment garnizoană! Rămânem aici în această noapte.  Siguranța de afară,  nu mă mai bazez pe ea demult. 

ADA VARAN:

(gânditoare )

Există atâtea moduri de a trăi placerea în această garnizoană….

ONDINA ALBU:

Am avut mereu probleme cu bărbații din cauza spațiului personal! Mai bine spus,  îți trebuie întâi un spațiu personal cu care să poți avea ulterior probleme!

 Imi convine garnizoana, dacă este de acord și Titu! Ar fi cazul să-și ia o pauză de la serviciul lui de cabinet!

 Câte zile rămânem?(zâmbește)

TITU VARAN:

(iritat)

Garoul meu, ”dulcea ființă” se instalează în sânul familiei, așa,  pur românesc!

După aceste zile de garnizoană,  poate mă mai slăbești și pe mine! Că așa este la români: mama alege nora! Mama General, tata grădinar! Să nu crească iarbă în jurul vostru,  ați înțeles?

ADA VARAN:

Ondina,  te rog,  fă-te comodă!

Acum pregătim masa băieților! Generație frumoasă! Din generație în generatie așa s-a propagat: soacra să-și aleagă nora. Glumesc,  nu sunt de acord cu acest fapt,  pe mine nu m-a ales nimeni. Eu l-am ales pe soțul meu cu mamă cu tot, crede-mă!

ONDINA ALBU:

Genial, ilicit! Ada,  mă încadrez în legea ta! Vezi,  Titu,  niciun impediment până acum! Cale liberă, aș spune!

TITU VARAN:

 Plăcut acompaniament am  aici! Mai aveți nevoie de un preot, sincer…. Îmi este iluzoriu, legea voastră o încalc sigur!

IOAN MARCU:

Titule, fiule, ikebana este aici! Sincer, acum îmi dau seama! Tu esti medic, nu ai ce eluda, crede-mă! Lege pur românească…. Doamna General este cu băgare de seamă!

ADA VARAN:

Ce investigați voi, treaba voastră! Noi vom așeza cea mai frumoasă cina care nu s-a mai întâlnit în această garnizoană!  Hai  Ondina  în bucătărie!

(se retrag).

ONDINA ALBU:

(revine)

Titule, înviorează-te! Ziua abia începe pentru furnicile din garnizoană, ești pregătit?

Aici, pe Berzei! (se retrage). 

TITU VARAN :

Mă declar învins! Nu mor o seară!  (îi face cu ochiul lui Ioan).

Ondina,  să-ți dai jos jerseul,  nu așa mergi în bucătărie! Nu te jefuiește nimeni aici pe Berzei!

IOAN MARCU:

(către Titu)

Este  nemaipomenită Ondina, crede-mă.  Mama ta o place. Asteaptă de mult această ocazie. 

TITU VARAN:

Această ocazie? Nu era invers, să o caut eu,  să-i cer mâna familiei ei? Nu ea, aici,  așa directă,  sunt româncă,  bla,bla,bla….(își bagă mâinile în buzunare)

IOAN MARCU:

Te rog,  fă-i seara frumoasă! Știu, ești luat prin surprindere,  dar trebuie să înțelegi că doar asta îi mai aduce un gram de liniște.  Jour-fixe, într-o familie aristrocrată!  Mama ta merită puțină liniște!

TITU VARAN:

(dând din cap afirmativ)

Ai și tu dreptate! Mai tot timpul contura imaginar întâlnirea cu jumătatea mea! Jur,  Ioan,  Ondina nu este jumătatea mea! 

IOAN MARCU:

(intervine)

Este întregul! Juxtapuși! Așa vă văd eu! Greșesc, Titule? 

TITU VARAN:

Kala azar….

IOAN MARCU:

Nu-mi da termeni medicali, fiule, exprimă-te mai plastic cu mine! Mai devreme ai spus să nu crească iarba! Plastic a fost,  natural crește mai la primavără!

TITU VARAN:

Boală gravă! Ondina este un parazit care se localizează pe splină și ficat… Te aleargă neobosită,  mai plastic!

IOAN MARCU:

Și tu kamikaze (râde).

 Am un gînd acum,  fiule! Hai să nu-i mai spunem Ondina,  hai  s-o botezăm aici în garnizoană,  că tot pomeniși de preot.  Hai să-i fiu eu naș! Să-i spunem Lari –  ocrotitoarea garnizoanei! Ocrotitoarea familiei!

TITU VARAN:

Poliglot mai ești! Nici nu mă miram! In caz contrar,  mama alegea sudorul!

Lari, ocrotitoarea garnizoanei, a casei?! Frumos gând! Iți veni așa cu ușurință?! Nu te dor laringele?! Auzi,  Lari?! Liniile aeriene române!

M-ați prins în lanțuri astă seară, recunosc! Și nu sunt de aur zalele acestui lanț!

IOAN MARCU:

Fiule, în mijlocul soarelui este un atom împrejurul căruia s-a cristalizat corpul soarelui! Acel atom, prin poziția lui, este inima sistemului nostru planetar!

 Se intelege că și altul i-ar putea lua locul când n-ar fi tocmai el acela. El este însemnat, nu prin sine, ci prin poziția pe care o ocupă.

TITU VARAN:

Sunt cuvintele  mamei, soarele ei sunt eu.  Aceste cuvinte mi le  spunea seara la culcare! Apreciez enorm,  Ioan!  Sincer, nu stiam ca știi aceste vorbe.

IOAN MARCU:

Acum sincer, tu nu știi că pentru ea sudam în garajul casei? Nu prin rațiune învingem răul, fiule, pe câtă vreme omul numără între plăcerile sale, chinuirea sufletului.

 Nu am fost invidios și gelos pe tatăl tău. Niciodată!  Se exprima  lasciv între bărbați,  îmi dădeau lacrimile. Știu multe! Odihnească-se în pace!

Cât despre mama ta …. 

In centrul organismului omenesc e un atom împrejurul căruia se cristalizează simțire fiziologică, simțăminte interne, cugetare, funcțiuni trupești și psihice.

Sufletul are suflet! Un suflet nobil! 

TITU VARAN:

Admirabil! Ești pătruns,  iar eu am toate sinapsele deschise că voi coincide cu sincronizarea evenimentelor care nu mă avantajeaza.  Acest adevăr al tău este fundamental. Valorile cele mai frumoase sunt împărtășite cu alții. Semnificația serii coincide cu voi. Sincronicitate de evenimente, acompaniate de un flash luminos.

 Inteligența inimii,  un mare avantaj la tine,  Ioan!

Mama este deosebită, Lari trebuie să zboare,  să își ia zborul cât mai repede,

auzi, Ioan,  eu nu stau în lanțuri,  crede-mă!

Auzi, Ioan,  eu nu stau cu greutăți de picioare,  înțelegi?

IOAN MARCU:

Nu,  fiule, nu te consuma fără  acceptul Adei! Las-o să se pronunțe, te rog!

TITU VARAN:

Ioan, tu nu uita că eu sunt soarele. Ce,  nu-i mai plac? Lari  poate fi Luna.

 Ea nu poate dormi noaptea, veghează! (iritat)

Ioan, femeia asta nu doarme, este ca o furnică, abia spre dimineață își trosnește oasele! Adică se îndreaptă ușor, ușor și iar stă trează, furnica. Auzi tu,  este o furnică și mi-e frică că nu am să-i fac față. Am și eu tabieturi,  cum să am grijă de o furnică care nu este mică?

IOAN MARCU:

Cunosc, dar tot le iubesc…știi? O viață mi-au fost prietene. De câte ori ți-am pus în palmă furnici și îți spuneam povestea lor?   De la mine știi. Te-am speriat cumva eu? Eu te-am învățat,  o furnică duce în spate …

Tu,  fiule, ești greierele, acum. 

TITU VARAN:

(adânc pătruns)

Mă trezesc, încerc să am mai mult bun simț! Iartă-mă,  credeam că mă înțelegi! 

IOAN MARCU:

Fiule, Ondina,  când a intrat în casă ne-a conjugat la infinit că este româncă!

Ba,  mai mult, consideră că România este o planetă,  Planeta Pământ.  Fiule, pământul se învârte în jurul soarelui,  nu are cum să fie Luna. Luna este  Ada, mama ta,   pentru mine acum. Inainte era soarele meu!

Nu puteam să-i mărturisesc în fiecare dimineață când intram în curte.  Mă întreba, calmă și cu zâmbetul pe față,  - Ioan,  soarele a răsărit?-,  iar eu completam -Odată cu dumneavoastră,  doamna general- ….

Luna – seara pentru mine, înțelegi? De acord,  soarele ești tu,  Titule,  iar Ondina este Pământul.  O  să rodească acest Pământ!

TITU VARAN:

Cum? Cu o eclipsă totală de soare?! Cum?

IOAN MARCU:

Mama ta nu eclipsează pe nimeni ? Te asigur, o place. Ondina nu doarme noaptea ?

 Tu ai s-o adormi,  Titule,  sigur la pieptul tău. Sub brațul tău va adormi și nu va mai fi atât de furnică! 

TITU VARAN:

(cu mâinile în buzunare)

Ioan, învață să spui și NU! De când a intrat Ondina, îmi tot dai sfaturi  cum viața obișnuită poate fi făcută mai bună! Am  prins ideea voastră! Tu și mama sunteți două ființe care puteți convinge cu sinceritate,  demonstrând falsa idee înșelătoare, că nu te mai îndrăgostești când îmbătrânești.

Voi debordați, iradiați, încât ați striga cu voce tare, dacă ați putea,  întregii străzi :

 - Oameni buni, îmbătrâniți atunci când nu vă mai îndrăgostiți!

Iar celor mai tineri ați fi în stare să le spuneți că moartea nu vine la bătrânețe,  ci odată cu uitarea iubirii!

 Simplu, Ondina nu mă atrage! Ințelegi,  nu mă atrage în pat,  sub pat, în garnizoană, în casă…NUUUUU … 

IOAN MARCU:

(fără cuvinte)

………….

ONDINA  MARCU:

(intră cu un platou într-o mână,  cu șorțuleț alb în față)

Dragii mei, dau valoare lucrurilor mărunte,  dar nu pentru ce valorează, ci pentru că semnifică ceva.

Dacă bunul Dumnezeu mi-ar face cadou o bucățică din viață, m-aș îmbrăca foarte modest,  m-aș întinde la soare,  lăsând la vederea lui sufletul meu, nu corpul!

Ințelegi tu, Titu, nu  corpul!

Cine știe mâine ce ne așteaptă? Bunul Dumnezeu ne poate chema la judecată în fiecare seară!

 Ințelepciunea păgână și pietatea creștină nu vorbesc  de sub aceeași mască!

Câte amarnice gânduri s-au zbătut în capul meu nu stiți,  dar veți afla curând!

ADA VARAN:

(intră și ea tot încărcată, coș de pâine și altele)

Dragii mei, am aflat atâtea lucruri de la Ondina,  încât ar trebui să-i multumesc la fiecare suflare a mea.

 Știți, am numit-o Lari, este inima sistemului nostru planetar, fata aceasta! Credeti-mă,  ne ocrotește!

TITU VARAN:

(sărit de pe fix)

Mamă,  nu repeta tot ce auzi,  nu spune tot ce gândești.

 Parcă voi aveați bilete la Teatrul Masca astă seara ? Sincer vă întreb,   eu vreau la teatru,  aici s-a încins planeta!

Ce piesă se joacă? Că pe cea pomenită de voi mai devreme am înțeles-o sugestiv, O floare și doi grădinari, lacrimogen film…. 

ADA VARAN:

Ți-ai dat seama? Intuiția, de aici m-am inspirat.  Lacri –  l-am curmat pe C, păstrându-l pentru casă și a rămas “Lari”.

 Avem bilete la presa lui Victor Eftimiu “Omul care a văzut moartea”.

Din fericire pentru cei din scaune,  noi aici, așezați, vom lua o cină romantică pe Berzei. Cu păcate poate să vină barza și la noi Titule,  că eu vreau! In mijlocul Creației,  înțelegi,  este un atom, punctul matematic comun cu concentrarea tuturor puterilor lumii. Punctul – prin existența și poziția căruia puterile sunt în organism – este Omul!

 Consider că Bunul Dumnezeu ne-a lăsat acest păcat, să nu alegem pe cine are suflet – om bun!

ONDINA MARCU:

Astfel, Bunul Dumnezeu este în întreaga lume ceea ce sufletul atom e în om. Lăsați-mă astă seară să vă arăt sufletul meu,  cineva va aprecia cândva. Aș începe cu Titu,  desigur!

TITU VARAN:

Mă rog la Dumnezeu să nu fie așa!

ONDINA MARCU:

Titule, suntem predestinați!

TITU VARAN:

Da,  știu, te-ai născut în gară la Titu!

ONDINA MARCU:

Nu,  las acum în gară la Titu toate bagajele mele sincere.

TITU VARAN:

(se așează la masă)

Voi nu știți că la masă nu se vorbește?! 

ADA VARAN:

Grădinarule, tot la grădiniță te gândești?! Da, acum dau tot din casă, dacă îmi permiți,  fiule!

 Titu,  întâia dată s-a îndrăgostit tot de o educatoare,  cea de la grădiniță, Cori se numea. 

TITU VARAN:

Mulțumesc! Cori-Lari, Lari este educatoare într-o grădiniță particulară, aceasta este profesia ei!

 Un doctor cu o educatoare,  de când frate, de când?

Auzi ierarhie?!… (bolborosește neinteligibil)

ADA VARAN:

De la prinți și prințese încoace, Titule! Așa, cu titlu informativ,  aici era hiba?

 De ce nu te pronunți așa? Poziție îți trebuie acum? Iți comand, ia poziția  drepți și ascultă! 

ONDINA ALBU:

In general,  oamenii sunt lipsiți de caracter…..

Am să vă dezvolt acum. Este de ajuns pur și simplu ca o idee destul de obtuză să intre într-o relație oarecare cu patimile oamenilor, pentru ca ea să capete imediat putere de lege, ba chiar putere principală și o cazuistică proprie.

Intr-o zi,  o colegă mi-a spus:

- De câteva zile mă apasă deznădejdea. Cineva mi-a recomandat un doctor psiholog. Chiar acum îmi voi face programare la doctorul Varan!

 După câteva zile mi-a spus:   

- Ondina, știi,  am avut o revelație la ședința trecută în timp ce vorbeam cu doctorul Varan. Mi-ai apărut în față într-o rochie albă de mireasă. Este pentru tine acest doctor. Mergi să-l întâlnești. Este deosebit. Nu este căsătorit,  am aflat eu! Are o voce deosebită, un corp de spartan  și  doi ochi albaștri și adânci.

Aceasta îmi este povestea, ideea. Cazul îl știe Titu mai bine. O femeie se folosește de tot armamentul din dotare. Eu am  cap,  nu dotari,  nu sunt tunată,  nu sunt aranjată.  I-am spus niște cuvinte, doar atât și l-am  și speriat?

TITU VARAN:

(roșu la față)

Ziua, seara aceasta este destul de suportată la nivel aparent. Ceea ce rezidă în sufletul meu sunt reale uzanțe pe care i le ofer lui Lari,  fără s-o întreb nimic! Mi-a comunicat maxim.

ADA VARAN:

Raportez: în schimb, te intreb eu,  fiule, trebuie s-o placi, este un trimis al lui Dumnezeu! Este bună și coerentă, intuitivă și iubitoare.

TITU VARAN:

O zi de mărturisiri ciudate… Să mă atașez de acest trimis din garnizoană,  casa copilariei mele?

ADA VARAN:

Invață să asculți! Este o artă, fiule! Trebuie să-ți amintesti cărțile pe care le am la Biblioteca Națională,  pe raftul cu dramaturgii români și străini.

Am scris teatru! Așa din plictiseală, mă înțelegi? Casnică fiind,  nu știam dacă creația mea va fi bună. Ideea este că mulți s-au oglindit în acele piese de teatru, care,  cu ajutorul bunei mele prietene, Mariana Câmpeanu,  au ajuns acolo,  pe raft. Derulez cu permisiunea voastră,  tot Mariana mi-a cerut câteva cuvinte pentru copertă primei mele căți tipărite. Vi le repet acum așa încât să se răsfrângă asupra tuturor, în cazul de față asupra voastră,  bineînțeles! Citez:

“Imi las inima sa profite de darul pe care i-l fac.

O  rog în fiecare dimineată să fie ea însăși.

Bună și coerentă,  intuitivă și iubitoare.”

Fiule!  (plânge)

Tu nu accepți  o educatoare,  când mama ta a fost o viață casnică, dar cu un titlu,  Doamna General Varan! La ce bun?

Fiule (revine), tu esti cel care te reprezintă, dar,  așa cum am scris  în acele piese, fiecare zi este un câștig! Mi-e greu să continui din pricina acestui vid existențial. Nu aceasta este valoarea ta, fiule,  această valoare nu ți-am insuflat-o eu! Schimbă-te,  fiule!

TITU VARAN:

(cu recunoștință față de mama sa)

Este mai bine să lăsăm faptele să vorbească în locul nostru. Iartă-mă,  mamă scriitoare! 

IOAN MARCU:

Nu apărem pe pământ pentru a trăi,  apărem pentru a pieri și a muri. Trăiești,   ești copil, crești și foarte repede începi să îmbătrânești!

Se poate spune oare că medicina își dorește prin toate mijloacele să reconstruiască Omul în toată plenitudinea sa?

ADA VARAN:

Așa cum divinitatea n-a reușit  s-o facă ?  In pofida bătrâneții, a stricăciunii, a slăbiciunii, a morții, doctorul să-i restituie omului mediul, integritatea și moralitatea?

 Așa cum se pronunță astăzi știința, medicina?  Doctor? Halal doctor psiholog……..

TITU VARAN:

Te înțeleg perfect,  mamă! Divinitatea,  cât și medicina, nu au reusit! Este drept sau nedrept,  însă noi Da!

ONDINA ALBU:

(radioasă)

Atunci,  una pacientă 111,  Lari, este ajutată! In carieră, bagajele sunt grele. Te avertizez,  Titule,  le-am lăsat în gară la Titu! Te duci să le aduci, te rog ?

Eu nu merg, te aștept aici în garnizoană,  să ne petrecem împreună viața!

TITU VARAN:

Dacă răul există,  atunci există și Bunul Dumnezeu! Și eu,  care credeam că o să cărăm împreună valizele acelea din gară!

IOAN MARCU:

Impreună le vom aduce!

 Știi Titule, ce-mi spunea cineva: ”A studia și a nu gândi este o risipă, a gândi și a nu studia este periculos”.

O întâmplare nu este o greutate, este doar un trimis al lui Dumnezeu. Cine are pietre,  să arunce,  dacă se știe fără păcat.

 In bagajele lui Lari nu sunt pietre,  ci doar haine grele. 

ADA VARAN:

(indignată)

Sunt cuvintele raposatului, alese cuvinte folosea… Chiar și cu cine nu merita…

 Dar el iniția așa,  cu titlu gratuit! 

TITU VARAN:

(intervine)

Tot tata mai spunea: orice ființă care tinde să iubească,  să renască în aceeași viată va fi recunoscută de Bunul Dumnezeu!

Oare este acum în garnizoana noastră Bunul Dumnezeu? 

ADA VARAN:

Este, a fost și va fi când tu vei ajunge bunic!

 Titule, pe tine te-a atins Bunul Dumnezeu?

Titule, fiecare minut este important,  nu-ți închide ochii! Pierzi 60 de secunde de lumină, de  Ondina! Este în iarba, este în floare, este în zare, este apa ocrotitoare!

IOAN MARCU:

Lari te asteaptă! Fiți binecuvântați,  copii nostri! Este vital, vitală

ADA VARAN:

Titule, nu te lăsa pradă ambiției și mizeriei, dorinței de putere. Eu voi fi aici și am să vă ajut. Mi-am dorit bogăție, sperând că voi fi fericită, mi se dă această sărăcie pentru a deveni mai înțeleaptă? Toată viața mi-am dorit anumite lucruri și n-am primit nimic din ce mi-am dorit. Nu-mi spulbera și ultima dorintă, aceea de a fi bunică! Să-ți cresc copii, să-mi las  creioanele și penele în mâini sigure,Titule!

TITU VARAN :

Viata ne înghite pe rând, vom fi cu toții istorie. Păstrați-vă cumpătul, asta va fi peste 50 de ani.  Gata  cu cerșitul, puțină ”coca” nu aveți? Poate știți și voi,  lucrul acesta ajută împotriva durerii și tristeții, stimulează plăcerea!

ADA VARAN:

(intervine prompt cu degetul arătător)

Doctore Varan, utilizezi așa ceva? 

TITU VARAN:

Derivate, dar nu prea des! (zâmbește) 

ADA VARAN:

(revoltată,  duce mâna la inimă și apoi indică capul)

Nu prea des? Creează dependență! Receptorii creierului devin dependenți,  astfel încât doza trebuie mărită sistematic pentru a obține același efect, din ce în ce mai mult, pentru că receptorii devin din ce în ce mai puțin sensibili.

Plăcerile obișnuite își pierd semnificația, inclusiv cele sexuale care, de cele mai multe ori, la toxicomani dispar cu totul.

TITU VARAN:

(râde)

Mamă de medic psiholog! Bravissima! Spectacol! Fenomenul invers se petrece cu secreția endorfinelor indusă de exercițiul fizic.  Mamă, dar eu m-am apucat de sport săptămâna trecută,  mai așteptați și voi puțin? Am nevoie de sprijinul și încurajările voastre, fac mișcare,  fac sport. La ce te gândești?

ONDINA ALBU:

Ce grup dinamic! Când să ne motivăm,  în zilele când plouă,  când ești în întârziere la cabinet, când rulează un film interesant la televizor și ar mai fi situații. Cei care se antrenează, au și reușită.

 Titule, faci mișcare! Bravo!

IOAN MARCU:

(către spectatori,  aproape de scenă)

Dragii mei,  doctori  suntem cu toții! Acum,  suferim cumplit și emoțiile trebuie să iasă din consultație. Ne-am destins suficient! Hai să fim mai siguri pe noi, ca și cum această scurtă întrevedere i-ar fi înălțat pe cei doi tinerei, ca și cum s-ar fi simțit mai demni. Titu intrând în relație cu Lari, oferindu-i puțin din omenia lui, se îngrijește și pe el însuși! Face mișcare!

TITU VARAN:

(un pas în față către spectatori)

Aceste experiențe chiar nu se vindecă. Ajută la dezvoltarea creierului nostru emoțional, care devine mai încrezător în capacitatea de a intra în legătură cu ceilalți, de-a fi potrivit  cu ei,  după cum  are  și nevoie. Cu ajutorul vostru,  cu votul vostru de încredere, ne protejează împotriva anxietății și depresiei.  Voi oferiți iubirea, nu eu,  tot voi o dați, nu eu!  

ONDINA ALBU:

(un pas în față către spectatori)

Tehnicile de comunicare despre care am vorbit sunt ignorate de psihiatri. Psihanaliștii  le consideră simple întrebări de bun simț,  ceea ce este adevărat. Dar,  așa cum reiese din studiile efectuate asupra medicilor de mulți ani încoace și contrar celor afirmate aici, bunul simț nu este calitatea cea mai des întâlnită!

 Dacă părinții s-ar adresa mereu în acest fel copiilor, dacă perechile ar ști să-și facă observații fără să ajungă la conflicte și să le asculte cu inima, dacă patronii ar ști să-și respecte colegii și subordonații, dacă bunul simț ar fi mai bine distribuit,  n-ar fi nevoie ca el să fie învățat. Chiar în psihoterapie, e bine să completezi tratamentul cu instrucțiuni foarte precise privind maniera în care pacientul își poate ameliora raporturile afective.  Mi-e greu să înțeleg de ce nu se predă acest lucru în mod sistematic,  mi-e greu.

TITU VARAN:

(către Ondina)

Respiră adânc, Ondina-Lari! Ia o pauza! Tu ești  pacienta 111! Ești una din pacientele mele care a trebuit să învețe foarte rapid principiile comunicării emoționale eficace pentru a înfrunta o relație care deseori e cea mai dificilă dintre toate,  relația cu doctorul ei! La prima vedere,  par să am tot ce-mi trebuie pentru a fi fericit. Sunt un bărbat de 43 ani, am o mamă care strălucește de afecțiune, o casă superbă într-un cartier select. Stau foarte bine în plan financiar, am chiar și o agenție de plasare a forței de muncă, a colegilor mei, medici și asistente,  peste hotare. Soarele răsare, luna nu mai apare!

 Joc tenis, ridic greutăți, nu mă droghez, nu fumez, merg la biserică, însă, sub această suprafață fără asperitați, lumea mea interioară   este un adevărat haos!

Sufăr de atacuri de panică și mă trezesc de câteva ori pe noapte. In timpul zilei, de multe ori trebuie să mă ascund ca să pot plânge în voie.

Simt că mi se taie respirația. Nu iau niciun medicament. Incă nu mi-am scris rețeta!

ONDINA ALBU:

Axiolitic și un antidepresiv? Mi se pare de neconceput! Trebuie să încerci altceva.

Când am venit la tine erai mai încrezător, m-am bazat pe inteligența și hotârarea ta! (se apropie și îl bate pe mâini) .

Voi reusi în curand să-ți controlez simptomele cu sedințe de feedback. Te vor ajuta, Titule! Te vom ajuta să-ți cureți parte din bagajul ăsta greu emoțional, lăsat de fiecare pacient al tău! (îl mângâie)

Clar, te-ai încărcat puțin câte puțin de la fiecare pacient! Ai suflet, Titule,  știu!

Te-am citit, te-am ales!  

ADA VARAN:

E limpede, Titule! Ai un talent remarcabil de a o face pe Lari să se simtă vinovată fără să lase impresia că ar pretinde ceva pentru ea însăși!  Să fii indiferent cu grijile altora,  tu ai ales această profesie. Trebuie să faci ce îți cere mama ta, auzi! Dacă te încarci de la serviciu, lasă-l! Schimbă-l!

 Dacă îl vrei, te gândești că ai putea să te alegi cu niste procese pe la tribunal. Cum să reacționezi la sărutul pacientelor, cum să le dai ce nu ai acasă? Cum,  Titule? Nu ești pregătit pentru așa ceva. Astăzi sunt probleme, vezi și tu.

Ondina  a brodat imaginar un afect,  să fie cu un doctor.

Stau și mă întreb acum, oare dacă ar exista în țara asta tot atâtea femei sau bărbați ne-ar rămâne doctorii și doctorițele acasă,  ar fi spitalele spitale  și medicamentele în inimă  cu dragoste și iubire! Stai acasă, fiule, aici, pe pământul nostru sfânt!

ONDINA ALBU:

Ai reusit să trezești un ecou,  Ada,  ecoul copilăriei mele, întocmindu-mi liste a concesiilor pe care eram dispusă să le fac și a limitelor pe care voiam să mi le impună familia.  Să-mi aducă câte 10 cărți de la bibliotecă, să-mi dea voie să stau noaptea să le citesc, să visez cu ochii deschiși și să nu mă întrebe ce am visat, să rămân cu bunicul meu, învățând geografia acestei tări câte două ore pe zi și bunica să ne lase în pace. Nu toleram sub nicio formă amenințările cu bătaia. Și mi se dădea dreptate. Mă sărutau, mă mângâiau și mă adorau. Scriam poezii și piese mici,  iar ei erau spectatorii mei și mă aplaudau.  Scriam scrisori mamei mele, ,,Mamă, știi cât de mult te iubesc și țin la tine,  știu că nu ești fericită,  dar am eu un rol,  să-ți fiu iubită”.  Iar ea îmi răspundea: ”știu,  ai să înțelegi și tu iubirea, dar trebuie să ai curaj să faci tu întâiul pas,  să-l iubești tu, să-l dăruiești tu,  să-l apropii tu.”  

IOAN MARCU:

Ondina-Lari, tu nu ai tată? Câtă emoție, în acest moment îmi dau lacrimile.

TITU VARAN:

Stăpânirea comunicării emoționale nu se obține într-o zi sau două și nici într-o lună, nici măcar într-un an.  In artele marțiale se începe cu o centură albă și se sfârșește prin obținerea uneia negre.

ADA VARAN:

(continuă)

Urmând nesfârșite rafinamente numite “dan”, dar nu exista un ultim “dan” în acest domeniu, este întotdeauna loc de mai bine.

 Fiule, asociezi  comunicarea emoțională cu arta marțială,  dar astăzi este marți fără îndoială și mai avem o viață întreagă pentru a ajunge la cote înalte ale rafinamentului.

 Hai să dansăm! 

TITU VARAN:

Am dobândit totuși suficientă experiență pentru a fi profund convins că e tragic să treci prin viață fără a te înhăma la această sarcină importantă: căsătoria!

Ea poate fi perfecționată la infinit,  nu-i așa?

Să mă așez bine ? Dar cum ? Să stau drept, să stau în genunchi, să stau într-un picior, să stau bine cu capul …. Dar ce contează cum stau? M-am așezat în România, să vină vameșul să-mi controleze bagajul! Mă predau, albița mea! Albu a câștigat! Ești Regina!

ONDINA ALBU:

Prințesa! Un motiv în plus pentru a începe imediat,  nu ducem lipsă de corăbii, Titule!

Iți permit să faci față puterii de convingere, dar am și eu o cerință! Nu există lemn de stejar pentru a construi suficiente catarge! Te rog,  cheamă toți pădurarii din România și să le ceri să planteze o pădure de stejari. Știi  vorba aia: ca brazii cu mucii pe piept?!

Stejarul meu! Limba primordială și pentru această zicală! De-aș mai trăi până la vară, să termin și Limba primordială !

 Doar tu contezi, tu ești viața mea,  tu ești universul meu  pe un cal alb. Cu vameș,  fără vameș,  te controlez eu.

IOAN MARCU:

(în genunchi, în fața Adei, fără cuvinte)

TITU VARAN:

( cu ochii bulbucați)

Să înceapă muzica! Ce faci,  Ioan,  ce politică  este și asta? Tu îmi dai mie un exemplu demn de urmat! Ridică-te,   poate că mama nu ar fi pregătită, Lari este, că nu a pierdut timpul,  are forța să spună: da! (se așează în genunchi)

Ondina, afară este un răsărit deosebit! Vrei să fii soția mea? Așa,  pe nepregătite! Am să cumpăr mai încolo și inel! Tu trebuie să spui da, dacă mă găsești potrivit!

ONDINA ALBU:

Dragul meu, nu mă simt obosită și nici vinovată! Lacomă pentru un inel?

Niciodată! Ședința aceasta nu o pot evita! Te simți comod? Nu este prea evident! Toată lumea este informată, sunt mai creativă și mai dinamică! Știu toți că voi fi soția ta?

Nu-i așa?

(se uită  spre sală, îl ridică de jos)

TITU VARAN:

Am o listă și eu ! Trebuie să stai în pat minim 4 ore pe noapte. Să recuperăm  tot timpul pierdut în cursul lunilor precedente. Mă simt în formă. Tu, cu zâmbetul pe buze,  gândindu-te la acea pădure de stejari! (emoție).

ADA VARAN:

Da! Da! Da! Da,  Măria Ta! E nevoie de o sută de ani, pentru ca stejarii  să ajungă suficient de mari să facem catarge.

TITU VARAN:

Ce nărav pe catargii! În cazul acesta, trebuie să începem imediat plantarea!

(o sărută pe Ondina pasional și ies din scenă) 

IOAN MARCU:

(către Ada)

Stăpână,  când am îngenunchiat,   mă rugam pentru o schimbare.

Domnul nostru este mare!

 Să-mi fie cu iertare postura aceasta mare!

Am jucat un rol

Pentru al dumneavoastră fecior,

Ondina este fiica mea,

Iar noi doi – Predestinarea.

Ce poate fi mai frumos ca doi părinți cu câte o aripă să-i  ajute  pe copiii lor?

Stăpâna mea și eu tot singur sunt. Dar spun așa, căci acest rol l-am definit fără niciun gol! De mult timp nutresc pentru domnia voastră sentimente,  dar nu v-am spus,  că nu aș fi putut.

Un grădinar cu o doamnă general?

Imaginar, frumos, iar  eu , ros.

ADA VARAN:

(către Ioan)

Dacă nu mă ocup de tine, cine se va ocupa?

Și dacă mă ocup numai de tine, atunci ce sunt?

Și dacă nu o fac acum, atunci când?

 Etica părinților, Ioan, noi trebuie să avem grijă de stejari.

Viața e o luptă,  o luptă care nu merită să fie dusă numai pentru sine.

Mintea omului caută mereu  sens dincolo de marginile  oboselii de a fi noi înșine!

Avem și noi,  bătrânii,  o rațiune în afară de simpla supraviețuire de a persevera în efortul de a trăi.  Eu spun că tu mă iubești,  căci altfel nu puteai să-l determini pe Titu să ia o hotărâre.

Ai avut multiple argumente, Ioan, mi-am dat seama, dar nu se cade pe acest pământ ca cuscrii să planteze.

Abia acum avem  termen de comparație! Poate, cine știe,  în altă viață timpul nostru l-am acordat celor fără suflet.

Hai să-i lăsăm singuri, căci ei știu ce au de facut și noi, de crescut.  

Ioan, e timpul să fim bunici, iar cei de aici, să aleagă furnici.

IOAN MARCU:

(cu mâna pe inimă, în fața scenei aproape de public )

In inimă îi purtăm pe toți.

Pentru ai noștri nepoți,

Ei vor atinge culmea măiestriei,

Alungând stresul și depresia.

Iubirea  în multiplele ei fațete:

Seducatoare, romantică, obsesivă, devotată,

Așa am învățat-o eu pe fată.

ADA VARAN:

(cu mâna pe inimă, în fata scenei,  în fața publicului)

Și iubirea neîmpărtășită, nedorită, trădată, interzisă, plină de gelozie, chiar și aceasta în  iubire se transformă în cele din  urmă.

 Ce tată bun fuseși bre, Ioan,  că îți învățași fata, așa.

Ce  final neașteptat  pe foamea asta! Bravo ție, îți spun așa,  pe un ton glacial…

 Iată ce frig este afară! Ninge! Iar noi suntem albi și o să se lase și negru mai către seară!

Auzi, patru ore în pat cu Ondina?

Cine bre, poate să dea timp dragostei?

 Cine?

 Nimeni!

 Să-i țină toată viața, așezați frumos, cu îngerii!

 Să-i iubească Bunul Dumnezeu pe  toți tinerii care știu să iubească și să le dea puterea să nu urască în  viața  asta iubirea!

Căci viața este irepetabilă, bre și făcurăm numai bine.

Ondina și Titu se iubesc acum.

IOAN MARCU:

Vă ofer brațul meu, doamnă Varan! Eu cu o aripă,  dumneavoastră cu una, vom fi un înger pentru  nepoții noștri!

*Așa să-i educăm, cu nărav pentru scris și citit!

SFÂRȘIT….

INIMA DIN CEAPĂ

Viorica Dagdelen

Personajele:

Violet, scriitoare;

Ana, editorul său;

Discuția are loc în biroul editorului. 7 iunie 2011

Violet (către editorul său):

Ai citit ce ți-am trimis săptămâna trecută?

Ana (fără urmă de zâmbet):

Da!

Violet:

Ei, ce spui merit sau nu merit?

Ana:

Omul este exact ca ceapa. Iar arta de a trăi constă în  a curăța ceapa și a ajunge la inima ei.

Violet:

Personalitatea mea e ca o ceapă?

Ana:

Da! Îmi doresc de la tine făptura ta simplă. Doar așa vom reuși, doar așa vom ajunge la sufletul oamenilor.

Violet:

Niciun editor nu mi-a vorbit așa.

Ana:

Știu să privesc oamenii, îi miros, îi simt. Din păcate, mulți au pierdut aceste simțuri.

Violet:

Mă găsești naturală?

Ana:

Ești mai degrabă sensibilă. Insist să fii mai veselă, să sărbătorești.

Violet:

Pentru mine nu mai există bucurie. Toate simțurile mele au fost corupte cândva. Mi s-a luat demnitatea, grația și toată poezia din suflet.

Ana:

Te rog să-ți activezi simțurile. Dă viață corpului tău, fă-l sensibil, tânăr. În tine există tabuuri, de aceea insist să lași tristețea, să fii în stare să închizi această ușă. Deschide ușa bucuriei cu recunoștință, ai un corp atât de sensibil. Lasă adierea vieții să intre, lasă soarele vieții de artist să intre. Ai potențial cifrat. Eu nu lucrez cu tine!

Violet:

Ana, pierd totul într-o clipă? Nu mă poți testa acum!

Ana:

Societatea și-a făcut treaba corupându-te. Tu trebuie să dregi ce a stricat ea. Folosește orice prilej de a fi sensibilă, astfel încât acest strat să dispară.

Violet:

Frumos! Mă condiționezi și tu? (numără pe degete) Condiționare socială, politică, religioasă, ideologică, credință…. Îți par necomunicativă ca artist?

Ana:

Dacă tu ești om și eu sunt om, deci există comunicare. Îți mai acord o șansă, un nesperat prilej să ajungi artist absolut.

Violet:

Te înțeleg, vrei să transmit, nu să împovărezi, să las dialogul să curgă de la sine.

Ana:

Nu vreau sisteme, nu vreau complexe, nu vreau condiționări. Ești complexată, ți-ai aglomerat mintea. Crede-mă, ți-ai îngrămădit de toate în ea.

Violet (plânge):

Ai dreptate!

Ana:

Folosești plânsul ca o strategie de dominare. Plânsul devine politic, iar când lacrimile sunt politice, ele își pierd frumusețea, sunt urâte.

Violet:

Sunt o femeie căsătorită, țin cont de asta. Sunt o bună creștină, sunt complexată!

Ana:

Cine ți-a luat bărbatul? Eu? Cine dă foc la biserică? Eu? Nu, draga mea, nu ești în niciun pericol! Nu ești artist?

Violet:

Înțeleg, trebuie să renunț la aceste sisteme.

Ana:

Apare înțelegerea?

Violet:

Da!

Ana:

Dacă apare înțelegerea, atunci să apară dorința de-a explora și inocența. Vreau senzație, mister și mirare.

Violet:

Sunt uluită, crede-mă!

Ana:

Viața e o aventură, este atât de misterioasă, încât poți să o explorezi la nesfârșit!

Violet:

Să nu cred niciodată vreun sistem, să rămân într-o stare de necunoaștere?

Ana:

Insist, rămâi permanent în starea de necunoaștere. Dacă se întâmplă să știi ceva, nu face din asta o credință. Leapădă acel ceva, azvârle-l, nu-l lăsa să te înconjoare, astfel vei deveni rigidă. Rămâi copil mereu.

Violet:

Atunci comunicarea devine posibilă, atunci dialogul devine posibil?

Ana:

Vei putea să mă înțelegi numai dacă ești într-o stare de necunoaștere, pentru că eu sunt permanent în ea. Cu mine, comunicarea este posibilă dacă renunți la acele sisteme ale tale. Ele vor obstrucționa comunicarea.

Violet:

Ana, te rog, în tine încape atâta necunoaștere. Ascultă-mă, am avut un vis aseară: eram o fetiță de circa 11 ani, pe o cărare de munte pavată cu piatră cubică de Londra, ”evantai”. Purtam o rochie albă cu conduri de aur, alergam dezinvolt urcând în sus spre creastă. Dintr-o dată m-a strigat cineva, o voce de băiat. Am privit în spate, dar fără să mă opresc. El mă striga: Așteaptă-mă, așteaptă-mă! În urma lui, am auzit poarta de grilaj greu închizându-se, el a trecut la secundă. Alerga după mine. Nu l-am privit. Îi indicam în partea dreaptă cum că acolo era castelul tatălui meu, iar el mi-a spus: Dă-mi trei zile, te rog, iar în partea stângă eu, ca fiu al slugii, să-ți fac cel mai frumos castel. Și când vom fi mari să fii soția mea. M-am rușinat, dar nu l-am privit în ochi. Era un băiat frumos, mai mare sau mai mic, nu mai știu. Am fugit spunându-i: Îți dau trei zile, dar acum stai să-ți arăt ce am descoperit eu. Descoperisem un pârâu, un pârâu care m-a fermecat atunci când am băut din apa lui. Când băiatul m-a ajuns din urmă, l-am rugat să ia în pumni și să bea. Eram mândră de descoperirea mea, nu mai băusem așa ceva. El râde și îmi spune: Este minerală, apa este minerală. Iar eu l-am întrebat ce înseamnă minerală. Eu eram o neștiutoare, iar el un chimist. Eu eram în rațiunea mea o prințesă, iar el fiul slugilor noastre, un biet alchimist cum îi spunea tatăl meu tatălui său.

Ana:

Explicații și pretexte…  Toate au fost împrumutate cândva, iată visul tău. Experiența autentică te satisface? Te crezi o ființă rațională. Nu poți deveni o ființă rațională prin argumente împrumutate. Ești o prințesă? Adevărata rațiune apare numai când ești inteligentă. Și, reține, există o diferență între un intelectual și omul pe care  îl numesc eu inteligent. Nici nu l-ai privit în ochi, ai ascultat cuvintele, ești în contradicție tot timpul. Băiatul îți plăcea, desigur. Cuvintele spun una, iar fața alta. Tot impusă a fost și asta, încă de atunci. Râul, pârâul înseamnă dragoste, noroc în dragoste.

Violet:

Totul depinde de context, cine ești, unde ești. Depinde din ce punct de vedere, din ce experiență  vorbești.

Ana:

Eu folosesc aceleași cuvinte pe care le folosești tu, dar ele nu înseamnă același lucru. Una e când le rostesc eu, alta când le rostești tu.

Violet:

Ana, băiatul din vis era un înger dintr-un spațiu diferit mie. Cuvântul acela, mineral, avea o savoare diferită, vocea lui o muzică diferită. Ce simbolizează asta, oare?

Ana:

Vezi, depășește momentul te rog, fără pretexte. Pseudo-raționarea e doar în aparență raționarea, nu e cunoaștere.

Violet:

Ce este rațiunea adevărată?

Ana:

Karl Jospers spunea:

”Rațiunea este deschidere, rațiunea este claritate, rațiunea este voința de unitate”.

Draga mea, rațiunea folosește logica și metode și categoriile ei de înțelegere, doar pentru a le transcede.

Violet:

Care e deosebirea dintre pseudo și adevăr?

Ana:

Pseudo creează întotdeauna un filtru, iar adevărul devine întotdeauna o ușă. Adevărul este întotdeauna o punte, pseudo este întotdeauna un blocaj.

Violet:

Turbulențe mari în ființa mea….

Ana:

Din ființa ta!

Violet:

Te rog, băiatul cine era?

Ana:

Vezi înșelăciune?  Mintea bărbătească e specialistă, este puternică.

Violet:

Te rog, să repetăm dacă adevărul este o punte în vis. Urcam o cărare în vârf de munte.

Ana:

Ca o punte.

Violet:

Și ușa ?

Ana:

Ușa este adevărul! Tu ești și fata și băiatul, un artist absolut, un alchimist. În trei zile. (râde).

Violet:

Îmi dau examenul? Mă pot suprapune acum, am două puteri?

Ana:

Încă nu am terminat.

Violet:

Ce faci, mă reprimi? Îmi reprimi elanul?

Ana:

Nu eu, tot sistemul ți-a deranjat toți centrii.

Violet:

Ce faci, tot la vis te referi?

Ana:

Desigur, nimic nu este întâmplător, draga mea! Îți plăcea băiatul? Te-ai fi căsătorit cu el?

Violet:

Ana, unde tinde discuția noastră? Poate îl simpatizam, cine știe?

Ana:

Ești într-un strat bine definit al instrumentelor corupte, otrăvite, reprimarea.

Violet:

Mă rușinez.

Ana:

Lasă emotivitatea și sentimentalismul, ești tot la capitolul pseudo-simțire, mult zgomot pentru nimic, multă agitație. Mintea femeiască e specialistă în asta. Sentimentalismul este doar la suprafață, este simpatie neputincioasă, nu te ajută.

Violet:

Poate aș fi simțit, nu știu, eram mici, eu aveam11 ani, el poate 14.

Ana:

Amintește-ți, te forțez! Adevărata simțire înseamnă implicare, angajare. Ea este empatie nu  simpatie.

Violet:

Stai, îmi amintesc! Pe partea dreaptă eu i-am indicat castelul tatei, iar pe stânga el mi-a spus că-mi construiește în trei zile un castel, dar era o râpă mare acolo. Din ea venea o lumină orbitoare.

Ana:

Ai spus ceva? Era o râpă? Stai, mai durează? Un impuls ai avut, l-ai crezut?

Violet:

Este important?

Ana:

Este, lumina din stânga este viitorul tău.

Violet:

O râpă luminată?! Iar la dreapta era proprietatea tatei.

Ana:

La dreapta este trecutul, deci în partea stângă ai viitorul în lumină. Construiești viitorul tău.

Violet:

Este bine, dar eu tot nu-mi amintesc dacă m-aș fi căsătorit cu el.

Ana:

Ești confuză, deci reprimi căsătoria?

Violet:

Sunt la centru?

Ana:

Acum să lăsăm visul. Funcționezi corect?

Violet:

Frumos și corect!  Sunt căsătorită? Centrul sexului funcționează ca centru al sexului.

Ana:

Este corect. În zona organelor sexuale sau în capul tău?

Violet:

Precis, nu s-au suprapus.

Ana:

Când vorbești din inimă, nu e nevoie de limbaj. Când vorbești din cap, numai limbajul poate spune ceva, altfel n-ai cum să-l spui.

Violet:

Un artist vorbește mult! Îmi trebuie limbaj deci?

Ana:

Da! Lasă totul să funcționeze la locul lui. Nu lăsa mecanismele să se amestece între ele, în acest fel vei funcționa ca artist.

Violet:

Natural, spontan, fără inhibiții, în corpul meu există claritate, există armonie. Acum înțeleg, nu aveam aceste tehnici.

Ana:

Da, această specialitate este a bărbatului.

Violet:

Vine de la băiat?

Ana:

Da!

Violet:

Fenomenal, iar nouă femeilor, ce ne-a mai rămas personal în corp?

Ana:

Fenomenul numit intuiție! Ești conștientă acum?

Violet:

Da! Este cel de-al șaselea simț!

Ana:

Acest fenomen se deosebește total de rațiune. Rațiunea argumentează, ea folosește un întreg proces pentru a ajunge la o concluzie. Intuiția sare. Am nevoie acum de intuiția ta.

Violet:

Știu, pot lucra. Recunosc, acest vis m-a eliberat, mi-a deschis barierele timpului, limitele spațiului, regulile logicii, constrângerile conștiinței, tot ce mă reținea  a spulberat acest vis important.

Ana:

Acest vis a fost creat de tine, ești unică. Ia-l în serios, îți vei rezolva problema, crede-mă!

Violet:

Apa dusă la ochi și gură, ce spui?

Ana:

Scrisul este vital pentru tine. De acum încolo să scrii la suprafață.

Violet:

Ai ajuns la un rezultat. Poarta este adevărata intuiție, îmi mai trebuia o gândire de bărbat.

Ana:

Te-ai iluminat! Intuiția nu funcționează când rațiunea există. Intuiția nu cunoaște niciun proces.

Violet:

Este fulgerătoare. Noi, femeile, avem fler, flerul este doar un fragment de intuiție.

Ana:

El nu poate fi dovedit.

Violet:

Nicio femeie nu își poate explica flerul sau presentimentul.

Ana:

Au dispărut toate straturile din tine? Ai renunțat la ideile fixe?

Violet:

O idee fixă este și că rațiunea este o ușă pe care se poate ajunge la o concluzie.

Ana:

Odată ce intuiția începe să funcționeze, nu mai este nevoie de sfatul meu.

Violet:

Trebuie să fiu în armonie totală cu sinele meu.

Ana:

Desigur, în această armonie apar soluțiile din neant.

Violet:

Sunt aici și am învățat, ființa este una, lumea este mare.

Ana:

Tu trăiești într-o poveste, dar nu este povestea ta. Tu trăiești prin intuiție, asta e un talent.

Violet:

Pot să merg într-o situație, în care posibilitatea este mare.

Ana:

Ai străfulgerări din necunoscut. Este bine, crede-mă!

Violet:

Ca scriitor, capul trebuie să vorbească?

Ana:

Nu uita, inteligența este născută în tine. Este însăși ființa ta. Ca scriitor ești atât femeie, cât și bărbat sau ai primit cheile de la un bărbat.

Violet:

Se poate!

Ana:

Ești norocoasă dacă există.

Violet:

Cuvintele tale au putere magică. Ai reușit azi să mă schimbi. Eu voi fi din ce în ce mai bună.

Ana:

Să-ți folosești inteligenta, să uiți de sisteme. Știu că poți renunța.

Violet:

Ana, pot să-ți spun ceva?

Ana:

Desigur!

Violet:

Nu voi mai trăi în suferință, îți promit!

Ana:

Majoritatea se pierd în suferință și totuși există. Existența este inteligența pură. Te-ai născut să fii scriitor. Timpul ți se potrivește, crede-mă!

Violet:

Suntem unici, Ana. Inteligența are capacitatea de a răspunde clipă de clipă vieții, așa cum se întâmplă ea. Nu-mi este frică, eu sunt pregătită.

Ana:

Este extraordinar de frumos să înfrunți viața nepregătită.

Violet:

Ești o cunoscătoare.

Ana:

Ești receptivă acum?

Violet:

Da!

Ana:

Poți intra acum în legătură cu realitatea, viața are și noutăți, viața are și surprize.

Violet:

M-ai chinuit!

Ana:

Poetul inteligent este chinuit.

Violet:

Capul meu va fi doar un servitor.

(Ana și Violet râd cu poftă)

Ana:

Un servitor? Paradoxal, ai un cap de bărbat!

Violet:

Înflăcărat! (râd cu poftă).