Archive for the ‘Acasa’ Category

Mărul din odaia mea

Friday, June 3, 2011

MĂRUL DIN ODAIA MEA

Personaje:

Ea: Daia, scriitoare la început de drum, nemulțumită de creația sa, reușește prin contingență să afle de la un tânăr june că scopul său este dinainte stabilit .

El: Tandru, fiind chiar conștința scriitoarei .

(Întîia seară)

Ea: Te-ai rătăcit? Ai o problemă?
El: Da, pur personală.
Ea :Ești orbit?
El: Și incapabil să mă orientez.
Ea: Vorbește, ca să te cunosc !
El: Ești singura persoană căreia îi pot spune ce port în mine.
Ea: De ce eu?
El:Am descoperit asta din prima zi în care te-am văzut. Până seara am știut că vei fi chipul vieții mele.
Ea:Ești capabil să impresionezi?
El:M-ai orbit, te visez în fiecare secundă din visul meu. Adorm cu tine și mă trezesc fără tine.
Ea:Nu te mai trezi! (râde).
El:Vezi, sunt incapabil…
Ea:Nu ești singurul!
El: Cunoști mulți?
Ea: Mincinoși?
El: Nu, bărbați incapabili.
Ea: Când te trezești, te doare?
El:Aș da această durere pe toată averea mea!
Ea: Ești darnic de-adevăratelea!
El:Îți spun doar adevărul.
Ea:Uneori, adevărul nu mă ajută.
El:Deci, preferi minciuna?
Ea: Da!
Pentru câteva momente, îmi doresc să fii un mincinos – frumos.
El:Sunt incapabil să te mint frumos, eu nu mint niciodata .
Ea:Fă un efort, te rog!
El:Te joci cu mine?
Ea:Nu, doresc să te scot puțin din această stare. Ești orb și incapabil. Ce aș putea face cu tine?
El:Deci, nu ai niciun sentiment pentru mine?
Ea:Ba da! Sentimentul adevărului mincinos.
El:Ți-am mărturisit că mă trezesc fără tine, dar asta nu înseamnă că mă trezesc singur.
Ea:Vezi că poți minți?
El:Pot. Dar nu sunt eu!
Ea: Deci, uneori, tu nu ești tu?
Abia acum se instalează comunicarea, știi, nici eu nu sunt eu.
De care chip esti mai îndrăgostit?
El:Spui adevărul sau te prefaci? Cum, tu ești duală în dragoste?
Ea: Pot!
El: Deci poți!
Ea:Tu nu?
El:Se poate?
Ea:Da, se poate.
El:Cum, când, unde?
Ea:Îți complici situația, crede-mă!
El:Vezi, ți-am spus că sunt orb și incapabil. Aș putea învăța, dacă te oferi!
Ea:Să mă ofer? Cu ușurință îți spun: când nu sunt eu, poți face ce vrei tu. Iar când sunt eu, să mă minți frumos.
El:Și cum îmi dau seama când ești tu și când nu?
Ea:Ei, află că nu mă cunoști deloc.
El:Te descopăr puțin câte puțin.
Ea:Mă descoperi? Mai devreme spuneai că adormi cu mine.
Vezi, când nu sunt eu, faci ce vrei? Iar când sunt cu tine minți frumos.
El:Ești savant cumva?
Ea:Nu, sunt cu tine și sunt sinceră. Nu ai mișcat un deget până acum și totuși eu nu sunt eu în momentele astea .
El:Vrei să dormim?
Ea:Dacă așa ai mai mult curaj, dormim!
El:Abia acum îți înțeleg firea, nu ești tu! Deci, ești a mea?
Ea:Toată!
El:Chiar toată?
Ea:În gând și în lucru.
El:Deci, te oferi!
Ea:Încă de la început. Dacă nu mai ești orb și incapabil. Mă ofer!
El:Și cum ar trebui să încep?
Ea:Cu începutul!
El:Ajută-mă, și care ar fi începutul?
Ea:Cu începutul tău.
,,Sunt singura persoană căreia i-ai putea arăta averea ” ? Nu ai început așa?
El:Ba da, încapi cât cuprinde. Dar, iată, acest început nu doresc să se numească un început.
Ea:Orice început are un început.
El:Nu este așa din punctul meu de vedere.
Începutul nostru a fost atunci demult,  când lumea nu exista și eram doar noi doi.
Noi atunci ne-am consumat începutul.
Ea:Atunci să continuăm ce am început atunci demult.
El:Promiți că această continuare va dura o veșnicie?
Ea:Depinde!
El:Doar de mine și de nimeni altcineva!!
Ea:Adevărul este că dacă te străduiești, poți trece peste această dorință, alți ochi, alte mâini , alte buze!
El:Veșnicia nu se poate depăși. Veșnicia noastră va dăinui. Vezi, ți-am recunoscut încă de la început că sunt orb. Cum să văd alte buze, alți ochi și alte mâini ? Sunt incapabil!
Ea:Acum te afli într-o armonie deplină cu legea atracției. Arată-mi că mă atragi.
El:Oricum ar fi, tu ești unică pentru mine.
Ea:Ce mă face atât de unică?
El:Buzele, ochii și mâinile sunt indiciul de incredere cum s-ar spune.: urmez curentul conștienței .Simt o mare fericire când sunt cu tine. Trebuia să auzi ecoul vocii mele ca un simbol al energiei și bucuriei tale.Uită de sinele ghemuit care ești câteodată si amintește-ți în schimb esența magică a ființei tale care cântă chiar și acum prin vârfurile degetelor.Asta e realitatea pe care o cauți!
Ea:Da, probabil.
Auzi, suntem într-o poveste? Nu am mai auzit pe nimeni să vorbească așa?
El: Chiar nu ai mai întâlnit?
Ea:Nu! Poate nu am dat atenție cuvintelor. Poate că am uitat sau poate că visez acum.
El:Am să rămân aici și după ce te trezești din acest vis tot cu aceste cuvinte atente.
Ea (pune capul pe umărul  lui):
Nu știu ce se petrece cu mine, parcă te știu dintotdeauna. Ai câte ceva din toți. Ești divin?
El:Din toți strămoșii. Deci mă recunoști ?
Ea: Cred ca esti ceva ireal .Aici e un amestec de evenimente trecute , dorințe si amintiri.
Acest amestec are o viața proprie ? Cât trebuie să mai treacă să ne recunoaștem mai bine ?
El:La tine este măsura și știi prea bine!Acum este cu putință să înaintam prin timp si spațiu.Și dacă simți trăești experiența acestor lucruri pe care le cunoaștem. Această experiența nu este nouă cu adevărat, ci doar o variațiune usoară a unor senzații foarte familiare .
Hai, deschide-te către necunoscut taie creanga pe care stau reacțiile și rutinele tale obișnuite!
Ea:Ce măsură? Ce creangă și rutine obișnuite ? Observ cât de des îți ies din gură aceleași cuvinte….
De câte ori mi-ai mai spus asta ?
Da … Ceea ce e absolut , rămâne absolut! Recunosc aceste vorbe … Defapt întâlnesc aceste vorbe abia acum?
Parcă le așteptam …
El:”Am câte ceva din toți?!”
Când vei simți că acei toți, nu vor mai fi în gândurile tale, atunci voi fi unic!!!
Ea:Deci îți dorești asigurări. Să fii unic! Asta înseamnă să nu dau ceea ce imi este atât de drag pe mâinile celor care vor dezavua sau vor aprecia ceea ce eu imi doresc cel mai mult….
Libertatea de a recunoaște ? Stai ! Te recunosc, vocea ta sună ca în toate visele mele .

Ce model minunat ești pentru mine
Stiu că ai libertate spirituală totală
Intrucât nu ești limitat de tine
Să apari în visele mele , de iarnă ….

Vezi : Ce visezi , aia primesti!!!
Vezi : Universul nostru caută în mod natural și fară efort , un echilibru constant .

Acum , am în mâinile mele și în mintea mea cunoașterea ce-mi trebuie, și totul e foarte simplu !
El: Ne întâlnim pe căi pe care nu le înțelegeam .
Însă nu uita: tot ce este frumos într-o iubire, se consumă repede!
Ea: Ai dreptate, răul nu se termină niciodată.
De ce aș alege o iubire scurtă, dar frumoasă?
Uite mă dăruiesc necondiționat înțelepciunii tale , te ascult cu maximă atenție, sunt cu adevărat interesată de ceea ce încerci să îmi comunici , propun START JOC ….
Cine te-a trimis la mine?
El: Nu este un joc să îți stpânești propriul sine, nici să fii un bun ascultător , atent si răbdător, să oferi sinceritate , cinstire și respect celor care îți vorbesc : fie prieteni fie străini!
Nu-i un joc , eu sunt trimis să te iubesc la nivel de suflet , spiritual .
Ea:Cine te-a trimis? Acum chiar că nu mai înțeleg nimic. Treci în domeniul fantasticului? (își ridică capul de pe pieptul lui)
El:Să mă crezi, aș vrea să mă crezi. Nu mă îndepărta, te rog, mai rămâi! Această calitate este rară , cu cât iubesti mai mult , cu atât trăiesti mai mult!
Ea: ,, Traviata – Giuseppe Verdi . Cu atât ți se iarta mai mult ! ”
El: Mai multă iubire de sine adaugă mai mult la viața sinelui!
Întreaga noastră viață a fost și va fi întotdeauna centrată în momentul de acum !
Fiecare lucru din Univers , cunoscut și necunoscut își are originea într-o idee. Ideile crează realitatea , acum , aici putem primi ceea ce nu am primit demult …
Împărtășim același gând .
Ea: Ce tot spui ?
Ești trimis cu sufletul?
Hai , te rog fii mai clar , ajuta-mă să înțeleg.
El: Chiar vrei să știi totul ? Fără să simți , să gândești , să acționezi fără să fii tu însuți este imposibil!
Nu trebuie să imiți pe nimeni în momentele astea !
Știi ceea ce cauti ești deja !
Trebuie să înțelegi că așa ceva a existat cândva.
Ea:Ce a existat?
El: Uniune , contopirea cu realitatea unică , hai să arăti lumii că știi cine ești !
Ea: Acum , apare dorința de a acționa cu integritate.
De a arăta lumii că stiu cine sunt ?!
Astfel dintr-o senzatie măruntă , se poate naște un model cu totul nou ?!
El: Ai găsit calea conștienței lărgite , o poți numi realizare deosebită sau REVELAȚIE.
Suntem suflete pereche .
Ea : Am senzația că nu-ți mai încapi în piele de fericire! A fost ….
Astăzi cine ar mai crede ? Cine le-ar recunoaște ?
El: Tu! Te rog mergi în înteriorul tau, la sursa și ai să poți înțelege cine sunt!
Ea: Uite ce te rog ! Fără comunicare nu ajungem nicăieri.
Crede-mă și așa simt  că timpul trece mult prea repede acum. Cine își mai caută un suflet pereche?
El:Iar când îl găsește, îl părăsește, fără să-l recunoască !
Ea: Deci recunoști , că s-au schimbat multe!
Răbdarea, ea poartă vina. Nu mai avem răbdare!
El:Ți-e teamă de răbdare?
Ea:Da și nu!
El:Ți-e teamă!
Ea:De unde știi?
El:Dacă nu îți era teamă, aveai să fii tot cu capul în dreptul inimii mele.
Ai fi ascultat-o, iar noi ne puteam vorbi de acolo din ea.
Ea:Ești poet? Ești dramaturg? Esti omul teatrului? Esti unul dintre Oratori ?
Cine ești ?!!
El:Nici una, nici alta! Sunt ceea ce cauți tu deja !
Ea:Tu cum ai răbdare? Tu unde o găsești? Răspunde-mi!
El : Evoluția spirituală este spontană , întâmplările importante au loc pe neașteptate , la fel ca și cele mărunte : un singur cuvânt îți poate deschide inima cu o singură privire …
O singură dată ….
Ea: Tu unde găsești răbdarea ?
El:În tine, în tine este toată răbdarea mea. Tu ești zâna cea bună din această viață rară.
Ea:”Zâna cea bună!”
Unde ai absolvit școala?
De unde vii tu, de pe ce tărâm?
Astăzi nu se mai petrec lucrurile așa ,astăzi ne îndrăgostim pur și simplu și tot așa, ne și despărțim, pur și simplu!
El:Vezi complicație! Și cu viața veșnică a sufletului cum rămâne?
Ea: Te rog, spune-mi cum ai apărut în odaia mea, de unde vii și încotro ne îndreptăm? Esti mai pământean decât aerian !
El: Buzele tale îmi vor șopti, ochii tăi vor vedea , iar mainile tale te vor ajuta șă îmbrățisezi calea bine definită .
Ea:Măsura o știu, calea către un suflet-pereche. Dar cum? Când ? Unde?

(se ridică din canapea):

El:Nu mai este timp! Dispar !
Ea: Dar te rog, nu poți pleca așa, nici nu știu cum te numești!
El:Ți-ar fi de ajutor numele meu?
Ea:Da! În ceea ce fac , da!
El: Îl vei afla mâine seară. Până atunci urări din inimă și o seară bună!

(A doua seară)

El: Drumul spre tine este intens și viu și prin viu vreau să îți spun că trăiesc și activez . Tu esti bine?
Ea:Ce bine că nu te-ai rătăcit și nu ai avut nicio problemă.
Bine ai venit, dragul meu …
El:Tandru este numele meu.
Tu cum te numești?
Ea: Daia.
El: Ce nume frumos! Cine l-a ales?
Ea: Bunicul și bunica.
Stii bunicul meu nu mai este , a plecat de aici acum 20 ani … este acolo sus , mă veghează …
Bunul Petru , așa se numea bunicul meu !
Iartă-mă m-am îndepărtat cumva , așa fac cand îmi apare bunul și vorbesc despre el , mă îndepărtez de pământ ,încă mai am reminiscențe în mintea mea …
El: Daia, tu și eu suntem într-un vis desăvârșit, sper ca acest vis să ne dea și răbdarea …. Cea care au pierdut-o toți ceilalti …
Cat despre bunul Petru , el deține cheile , știi … de acolo de Sus .
Ea:Tandru , poți fi dramatizarea unei piese cu un rol real ! Tu m-ai învățat să vorbesc , să-mi vibreze degetele … Explici realitatea în termeni pe care îi poate înțelege și copii
El:Asta e averea mea , am reușit datorită ție ,ești o ființă înțelegătoare , sper?
De undeva de acolo … sus
Ea:Tandru, spuneai aseară că noi am avut un început cândva?
Când, mai exact?
Unde m-ai întâlnit și cum?
El: Între noi este o fericire rară, care urca cu mult deasupra acestei odăițe ,într-o altă realitate .
Această iubire înfiripă telegraful sufletelor noastre, aici pe pământ, apoi între pământ și mai sus, apoi mai sus și mai sus …
Suntem suflete fruntașe, Daia!
Ea: O iubire sfântă, nesexuală, netrupească este ca o rază care strălucește puternic. Această rază nu este la îndemâna orișicui.

El: Un fir din sinele entitatii mele de lumina se afla în urma gândului, raza lui se comportă ca o cale bine definită ,
care permite energiei să călătorească în ambele direcții .
De la centrul tău spre mine și invers . Te rog nu mă disprețui, nu mă respinge , te voi iubi oricât de departe aș fi .
Ea :Esti un zeu ! Trezești în mine noi înțelesuri care nu pot fi spuse în cuvinte .
El: Sunt un fenomen care poate fi luat în râs foarte mulți.
Nu te poți preface că nu mă simți , nu te poți preface că nu mă vezi!
Ea: Sunt într-o mare cumpănă.
Îmi vorbești de telegrafia iubirii.
Da, știu eu am murit și tu ești viu.
Fie, tu ai murit cândva. Nu, nu-mi iese!
Te-a trimis bunul meu ? Ești aici să îmi aduci dovada că există viață după moarte?

(compune urmatoarele versuri și le recită)

Supra-evaluarea produce placere !
Nimeni și nimic nu-mi poate face rău!
Sub-evaluarea produce durere
Rămân calmă în siguranța sinelui meu

El (râde): Nu mai cerceta, te rog, este simplu, nimeni nu a murit!
Se poate și acum să moară cineva drag nouă….
Este ca un val întunecat pe care il ridici și te expui tot mai mult.
Ea: Tu m-ai împins să fac această asociere .
El:Ți se pare ciudat ceea ce se întâmplă în odaia ta?
Ea:Mi se pare o celebritate.
El:M-ai întrebat dacă sunt poet sau dramaturg aseară. De ce?
Ea: Ce pot să spun acum… Așa mi-a ieșit!
El:Când cineva este în primejdie, agonie sau chiar mort, se arată în același timp la depărtare unei ființe dragi care este sănătoasă.
Se numește  supraorganismul celulă: în ambele cazuri acest supraorganism se realizează prin telegrafia iubirii. Crede-mă!
Ea:Nu mă dezamăgi! Ce să înțeleg acum,unul din noi moare?
El Nu acum!
Ea Dar când?
El: Moartea nu este încetarea, ci eliberarea  noastră…..
Ea: A energiei noastre.
El:Da! Există simpatie între noi, multă simpatie.
Ea:Și ce va rămâne, doar ideea … și iubirea?
El:Nu am nicio îndoială căci moartea sufletului nu va muri niciodată.
Ea:De aceea mi-ai cerut veșnicia?
El:Nu am spus-o inconștient, să știi.
Ea:Deci, eu sunt conștientă, iar tu inconștientul?
El:Da! Și voi rămâne nemuritoarea individualitate pentru tine.
Ea:Deci, eu sunt muritoarea?
El:Nu, tu vei fi poetul, dramaturgul, crede-mă!
Ea:Chiar nu-mi trebuie această comoară!
Acum înțeleg, îmi dai toată averea ta!Cine ești de fapt și ce vrei, de ce eu?
El:Nu juca ieftin în acest rol, te rog! Îți pui atâtea întrebări. Să nu cazi în dezamăgire.
Te indrum dincolo de limitele tale obișnuite spre un alt tărâm , care ne aparține de drept elementar .
Daia , noi suntem noi înșine , întorși înafara fără un nume.
Ea:Nu-mi place cum mă privești…
El:Între noi există legatură și nu va dispărea niciodată.
Ea: Mă hipnotizezi?
El:Nu, doar încerc să-ți ating mâinile, două buze, doi ochi.
Ea:Nu-mi doresc să cad în prăpastia fenomenelor….
El ”Atunci când alegi, trebuie să și culegi”. Ștttt….

(Albul din odaie dispare,

Ea stă la marginea canapelei și fumează; poartă o frumoasă rochie de muselină roșie):

Această fructieră nu era aici. Este drept, ador merele. Oare eu le-am cules? Sunt atât de obosită…
Oare cineva, undeva, cândva resimte oboseala mea? (râde cu toată gura). Desigur, chiar în acest moment…. ( Se ridică parcă hipnotizată, se pune la masa de scris, ia un pix roșu și începe să scrie)

Mărul din odaia mea

Ce fel de creier va înțelege

Că în acest act se șoptește

Tandru-dulce fără formă ce merge

În fiecare seară de-o privește

 

Pe zâna ce i se potrivește

Daia, lumea nu mă crede,

Căci teatrul nu se povestește

Și iar dramaturgul se repede

 

În vasta lui grădină cu mere

Ciudată poveste va așterne,

Iar sufletul său – răsplată în alte ere.

Ce creier, sunt teorii eterne.

 

Cine va înțelege?

Că în odaia mea

Tandru se așterne

Un fapt apriori de poveste

Ce trăiește fără pripiri …

E nevoie de o ureche ….

Să auzi vocea pereche

Sfârșit niciodatâ

 

Bine ai venit